12,874 matches
-
clar ca lumina zilei că am ce mânca, ce bea, ce fuma. Grijile mele sunt altele, că am de ținut trei copii În facultăți, nu-mi stă gândul să-mi umflu burduful, cum faceți voi pe socoteala statului!”. Așa că soldățimea pricepuse din această importantă parte a discursului că nu cu plocoane de-ale stomacului puteau să-și cumpere câteva zile de libertate, ci cu bani. În scurt timp aveau să afle, de la unii mai vechi, cum să procedeze ca să nu fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
plecară tiptil. Cele două fete n-aveau cu ce ajunge la ora aia la ele În sat. Ieșiră să ia aer În curte, departe de mirosul tutunului și al vinului trezit. Un soldat mai curajos și care trecea drept foarte priceput la femei le ieși În cale. „Ce faceți, fă, pe-aicea?” „Ne plimbăm, ce să facem?” „Aha” - păru că se dumirește Îndrăznețul. De emoție, simțea cum aburii beției i se risipeau și Împreună cu ei se ducea În văzduh și vitejia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
I-a luat beția Înainte să ne mai poată face ceva. Au boșorogit de tineri. E a treia oară când venim aicea și, În afară de două ore de țopăit pe mese, altceva nu facem”. „Aha” - se dumiri din nou soldatul cel priceput la femei. În spatele lui, ascunși după niște tufe de merișor, ceilalți așteptau chinuiți de nerăbdare și de dureri ascuțite În vintre. „Suntem și noi câțiva băieți și ne gândeam că poate ne simțim bine Împreună, dacă tot ziceți că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
icnete, lacrimile mari cădeau pe pământul mărunțit ca un mălai. Încet, mintea i se dezmorți și Începu să lucreze. Întâmplările i se deslușeau din ce În ce mai limpede. Îl cunoștea prea bine pe Întunecatul său tată. Știa ce-i poate pielea și se pricepea să citească În felul lui de a se purta cam ce avea de gând să ascundă. Era Încredințat de-acum că tatăl trăsese sfori și o Împinsese pe cea pe care o vedea prea curvă pentru fiul lui În brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În lumina neîmplinită a dimineții. Soldatul Cătănuță, vrăjit de acea mișcare, Își dăduse seama că nu izbutise niciodată să-și Închipuie că o femeie putea fi atât de frumoasă. Văzând-o așa liniștită, nu-i fusese rușine că nu se pricepea și o lăsase să-l atingă și să-l Îndrume cu mâna. Nu simțise aproape nimic, afară de o fierbințeală umedă. După ce sfârșise, se grăbise să plece, cât pe ce să se ciocnească de cel care Îi urma. Acum stătea sprijinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dat dovadă de bun-simț necăutându-mă, căci nu doreau să mă tulbure În lupta mea cu năprasnica maladie. S-au dus și ei la cine i-a tăiat capul. Directorul a ajuns la fața locului cu uneltele pe care se pricepuse și el, cum putuse, să le aleagă: sape, mături, cazmale, perii, cancioace. În jurul lui - câțiva măgădăi de a șaptea și a opta, dezbrăcați până la brâu. Au scos din pământ bolovanul, l-au legat În niște chingi și l-au săltat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se străduia să scuipe țărână din gură: „E vreunu’ mort, mă?”. „Nu, du-te dracului, tâmpitule care faci accidente și vorbești prostii! Ce e cu Directorul?” „Acuma e bine, i-am ras două palme, că la altceva nu m-am priceput, și s-a trezit din leșin. E lovit nițel la cap, da’ n-are nimica...” „L-ai bătut tu pe Director?” a făcut Hristu neîncrezător. „Nu l-am bătut, boule, i-am acordat primul ajutor, cum să-l bat?” „Bou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
era bine și așa, aveau cu ce găti și nu mai trebuia să facă focul și să ardă tot soiul de surcele și ciocălăi pe care Îi păstrau pentru iarnă ca să aprindă focurile de sub plite și din sobe. Șoferul se pricepuse să mituiască pe cine trebuia, numai oameni În funcții Înalte din partid și din Miliție, nu se zgârcea la dar și afacerile Îi mergeau din plin. Cum se lăsa Întunericul prin sat, Începeau să zdrăngăne cărucioarele către casa șoferului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Secretarul, despre care se știa că era omul celor care nu-l aleseseră, Îl lăsa să se descurce singur și să greșească. Îi aducea la semnat hârtii pe care nu avea vreme să le citească ori, dacă le citea, nu pricepea mare lucru din Înșiruirile de cuvinte. Din gura ce se Închidea a Văii Puțului năvăliră câțiva băieți. În urma lor, Valea Își potolea zgomotele Înspăimântătoare. Ceata de băieți murdari din cap până În picioare se prăvăli la poalele cireșului. Adormiră și Cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de frumusețea ei și de Însoțirea cu tăcutul și negurosul. Peste un an de la nuntă Îi născuse o fată. După care lucrurile se desfășuraseră nu după voința lui, ci mai mult singure ori cine știe... El se Împotrivise cum se pricepuse și cât Îl ținuseră puterile ca Întâmplările din viața lui să n-o ia de capul lor la vale de-a valma, de nimeni strunite ori rânduite prost de cineva căruia nu-i păsa sau, mai rău, Îi făcea plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de fapt, decât așa, de ochii lumii.” „Oh”, făcuse artistul cu Îngăduință, „nicidecum” (și tăcuse o clipă Încurcat, căci nu voia să-i dea de gândit ăluia că Îl credea cam slab cu mintea, de vreme ce nu era În stare să priceapă de unul singur ceea ce era limpede ca lumina zilei). „De tot mărunta și nevinovata propoziție se referă la faptul că aveam de gând să Închei Întreaga Declarație și nicicum fraza de dinainte.” Astea ar fi cele povestite de Foiște. Zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
câte patru-cinci dungi pe crac, pantofilor le atârnau șireturile, din servieta Închisă prost se zăreau capete mototolite de foi de scris. Nici milițienii, nici cei de la Armată n-au primit nimic de la agentul răvășit. Au evaluat daunele așa cum s-au priceput, i-au construit lui Foiște și mamă-sii o casă nouă, cu trei odăi - nu mare lucru, dar, oricum, adevărat conac față de ce fusese Înainte. Amănunte nu știu, habar n-am dacă i s-au acordat despăgubiri pentru obiectele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mamei. Folosesc apă oxigenată, pansament steril și fașă, așa cum am Învățat noi la școală În cadrul cercului Sanitarii pricepuți. Așa Îmi ajut eu mămica și Îi arăt că o iubesc cu ocazia Zilei Femeii”. Nici măcar nu comentez grozăvia că, oricum, nu pricepeți nimic. Oamenii din lunga și aspra istorie veche aveau simțiri mai umane decât au mulți de astăzi. Urmașul, după cum spuneam, era Însoțit de Fiu, un adolescent de vârsta voastră, dar nesfârșit mai responsabil și mai Înțelept, ținând cont de vremurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ăsta...”. Fiul Directorului nu găsise argumente ca să-i dea un răspuns potrivit. Așa că se mulțumise să-i aducă la cunoștință celuilalt: „Tac-tu-i prost și mă-ta-i curvă”. Baronu nu-i Întorsese politețea, iar din tăcerea prietenului, Ectoraș pricepuse că acela vorbise serios și cu temei despre Jivinoiu și-i fusese rușine că o făcuse curvă pe mama prietenului. Vieru, care știuse foarte bine pe ce axă a punctelor cardinale sălășuiau grajdurile cele lungi, se oprise și dăduse alarma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Întrebăm pe tata, că n-a terminat de făcut toată prăștina!” „Numaidecât, cum să nu, chiar mă gândeam: ce-ar fi să dau eu o raită pe la Cazan? Marș În rând și ține-ți gura!” Copiii cam murmurau, căci nu pricepeau de ce Directorul Îi apăra pe bețivii care chinuiseră vițelul. Fiul Ectoraș se simțise iarăși rușinat. Când văzuse sângele țâșnind și ochii Îngroziți și plini de chin, Îl duruse sufletul. Îi dăduseră și lacrimile, dar le ștersese repede, ca să nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
căzuse și el, cu un zgomot Înfundat, pe pardoseala de pământ amestecat cu balegă de cal a prispei. Fiecare fusese de acord să dea și să Încaseze câte două șuturi, pentru grabă și lipsă de organizare. Apoi șterseseră cum se pricepuseră mai bine microscopul și făcuseră din nou preparatul. Vieru, care În urma unei noi trageri la sorți cu bețișoare căpătase dreptul de a se chiombi cel dintâi pe ocular, se străduia să potrivească oglinda, după care izbucnise: „Ce pot să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cap nu-i trecea să-și pună pirostriile. Colonelul era amărât, căci ar fi vrut să-și vadă nepoții Înainte să moară. În seara cu microscopul, cei trei cercetători Își dăduseră seama că bătrânul tânjea după nepoți și mai ales pricepuseră că se apropia de moarte, pentru că le spusese niște lucruri de care ei Încă nu auziseră la școală și pe care nu le credeau cu putință: anume că, la Începutul războiului, Armata, aliată cu scârbele naziste, luptase Împotriva blajinilor frați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Aceștia, Însă, auziseră răstelile Înăbușite ale Directorului și zăngăitul, În câteva rânduri, al legăturii de chei. Mititelu se Întorsese Înnegurat și cu lacrimi În ochi. Nu voise cu nici un chip să spună celorlalți ce pățise și de ce. Însă Vieru altceva pricepuse din acea ieșire la pădure: că acolo cu adevărat se dăduseră lupte, căci prostănacul de Mititelu, vrând să caute un sticlete Într-o scorbură, nimerise peste cele câteva cartușe de război. A doua zi, Directorul dusese la Miliție muniția și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În fondul de vânătoare. Adjutantul, Însă, nu-l Întrebase așa ceva. Peste câteva zile, totuși, Împreună cu paznicul de vânătoare și câțiva soldați, porniseră, pe Înserat, să adulmece prin curțile oamenilor. Unde le mirosea a friptură, Îl puneau pe paznic, care se pricepea, să guste și acela zicea: „Vânat!”. Capul familiei se alegea cu cătușe, carnea era luată ca probă. În acea singură seară, camera de arest de la post fusese plină. Bărbații se jurau pe copii, pe ochii din cap, pe mormintele părinților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
măi băieți...”. Vieru auzise multe Întâmplări pe care nici măcar Colonelul nu știa că le istorisise cândva cu voce tare. Dar mintea Tușii era vestită pentru cum așeza Întâmplările văzute ori numai auzite și cum le spunea altora mai departe. Vieru pricepuse din cuvintele ei că pe Colonel, care pe atunci nu era decât Locotenent, Îl prinsese Întoarcerea armelor dinspre Răsărit către Apus tocmai când venea spre casă În permisie, după aproape un an de linia Întâi. Cu toate că În mărunta gară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Cum de nu m-am gândit și eu până acuma?”. M-am hotărât, deși eram un monument de neîndemânare, să Încerc să Învăț strungăria, căci cu așa ceva ne ocupam În atelierele școlii În timpul săptămânilor de practică. Nu izbutisem Încă să pricep cum se măsoară cu șublerul, de pildă, ori cu micrometrul (de câte ori Încercase maistrul să mă lămurească, nu-mi intrase nimic În cap, căci, fascinat - nu știu de ce -, Îmi lipeam privirile de locul nefiresc de gol de la mâna dreaptă a ăluia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ale diplomatului, ale soției sale și ale fiului său, au ajuns, așadar, și la noi În familie. Probabil că pe tovarășu’ maistru l-a supărat faptul că intrasem În lăcașul sfânt al atelierului său de strungărie cu capul acoperit, așa cum pricepusem eu din protecția muncii ale cărei norme el nu le respectase Întocmai, de vreme ce avea o mână ciuntită. Mi-a făcut semn cu un deget de lângă cel care lipsea și m-a chemat: „Ia vino, mă, Încoa!”. M-am dus, zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tăiere și nu pe mine de la legiuita bătaie, băieții ceilalți Îi strigau: „Lasă-l bre, În pace, că ăsta e băiatu’ lu’ Director și te spune la Miliție dacă tai mingea școlii!”. Din mormăieli și gâjâituri, iar nu din vorbe, pricepeam că Moș Vasile cu Nasu’ Roșu avea prea puțină considerație pentru Director, odrasla sa ori organele de Miliție și continua să mă țină cu stânga de guler, iar cu bățul din dreapta să mă altoiască pe unde nimerea, mai ales peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tâmpit, trimisese mingea În via nebunului. Cu viclenie, vorbea câte unul către ceilalți: „De ce l-ați trimis, mă, pe Ectoraș? Nu știți că nu se descurcă? Trebuia să trimiteți om ca lumea! Acuma ce facem?”. De aici eu trebuia să pricep că purtam cea mai mare parte din vină. Ca să nu rămân dator, totuși, Îl pizduiam și eu nițel pe ăl cu omul ca lumea, după care, când se făcea cheta de mărunței pentru o altă minge (de-aia de paisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
luat de suflet, ori mamă-sa greșise cu vreunul de pe la oraș unde, o vreme, lucrase Împreună cu bărbatu-său legiuit pe un șantier) și avea În toată ființa lui ceva dintr-un porc uman respingător. Când jucam fotbal cu ăsta, se pricepea aproape cu desăvârșire să-mi proptească nenorocitele alea de crampoane pe gleznă ori pe fluierul piciorului. Era un război surd căci, știind că ghetele lui erau făcute pentru un teren de iarbă, iar nu pentru țărâna și prundul (pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]