8,125 matches
-
genetic al românilor, singura lor moștenire fiind cea legată de teritoriu. Și în această materie există un consens total: "Romanii [...] au stricat tot ce a găsit Dacic, spre a introduce Romanismul" (Aaron, 1835, p. 3), lăsând în urma lor un teritoriu "pustiu de lăcuitori, pe care furia răsboiului ia secerat sau ia silit ca să își părăsească patria" (p. 16). Aceeași idee își găsește ecou în manualul lui Albineț, publicat câțiva ani mai târziu în Moldova: "Dacia cucerită se priface în provincie romană
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
această creație? (Mircea Eliade, Despre rugăciune) Zeul vieții care este și el numit Stâlpul Cerului sau “Țăruș de priponit Pământul” Când își părăsesc trupul, sufletul lor încalecă pe cai, mătură sau butoaie. Strigoii se adună în afara satelor, pe un câmp pustiu “la margine de lume, unde iarba nu crește”. Voi, cei care aveți inteligența sănătoasă, priviți doctrina care se ascunde sub vălul versurilor străine. (Tainele lui Dante) Nu este nici principiu, nici doctrină, este Iisus Hristos. (Iisus în India) Căci Dumnezeu
Lecția Eliade... by Luminița Săndulache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1707_a_3026]
-
cultivatori din Mesopotamia au format puternice orașe-state, cel mai cunoscut fiind Ur, biblicul Ur al caldeenilor, din care se spune că ar fi plecat Avraam în marea sa călătorie, dar mai existau și altele, toate bogate datorită pământurilor fertile (acum pustii), a meșteșugarilor pricepuți și negustorilor aventuroși. Negustorii aduceau materii prime, metale și piatră, pe care meșteșugarii le transformau în unelte, arme, bijuterii, statui și vase pentru folosința cetății sau pentru schimburi. Altarul lumii (Ur), ridicat zeului luminii Nanxa, în jurul anului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
și clar de lună, mă întorceam acasă după un sfârșit de săptămâna la Knokke, orașul balnear de pe litoralul Mării Nordului, cu plaje îndrăgite de clasele înstărite din Belgia și din țările vecine. Am pornit la drum târziu și șoseaua era destul de pustie, așa că mi-am permis să accelerez viteza. Casa unde stăteam la Bruxelles era separată de Ambasada iugoslavă, care era păzită în permanență de doi jandarmi belgieni, prin numai două case, iar strada noastră care, pe toată întinderea ei, oferea o
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
vechi de cînd lumea și la fel de bine întreținut ca și acum două mii de ani. Dinspre satul Miorcani un punctuleț, nu mai mare decît o părere, dădea impresia că se mișcă pe acel drum înspre satul Mitoc. Drumul era cu desăvîrșire pustiu și nori grei, burduhănoși, defilau amenințători dinspre vest spre est, urmînd parcă fidel bătrînul martor a fel de fel de întîmplări care au avut neșansa să nu fie menționate în istoria acelor locuri. Cînd în anul 711 Tariq Ibn-Ziyad, după ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
urmă. Cîmpul, de o parte și de alta a drumului, era plin cu glugi din strujeni, legate cu niște curpeni de bostani, groși cît funia cu care se lega buhaiul satului pe vremuri. Singurul drumeț, care bîntuia pe acest drum pustiu, era tot mai îngrijorat pe măsură ce burdihanele norilor începeau să se tîrască tot mai aproape de pămînt. Cum drumul era însoțit aproape peste tot, de o parte și de alta, cu glugile acelea de strujeni de pe ogoare, Costică se gîndea că, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
strujeni de pe ogoare, Costică se gîndea că, la o adică, ar fi avut un refugiu destul de aproape în caz de potop. Pămîntul, cît vedeai cu ochii spre Ghireni-Coțușca, spre Prut și Pădurile Lipcanilor din Basarabia sau spre pădurea Crasnaleuca, era pustiu și cuprins de semiîntunericul acela deprimant. Nici măcar vreo jivină, vreun animal, nu se arăta la vedere în toată pustietatea aceea. Cîțiva corbi croncăneau niște limbi doar de ei știute. Parcă erau scoși din smoală și aceste lighioane păreau că sînt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
usucă... Topuz pleacă nervos că atîta prostie și ignoranță nu s-a mai pomenit. Un sat de proști și încăpățînați. Timpul a trecut și într-o noapte neagră, fără stele, cu nori pîntecoși care atingeau pămîntul, Topuz mergea pe drumeagul pustiu care duce la Ghireni. De pe un raft al memoriei apare povestea tontălăului. Un berbec, auzi, dom'le! Ce tîmpenie! Cunoștea drumul și percepea apropierea de Crucea Domnișoarei. Iaca, mă voi întîlni cu fiorosul cu ochi de jar. Încetinește mersul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
am voie să împușc decît cu voia șefilor. Care șefi? De la Săveni. Atunci de ce cari mereu pușca asta cu mata? Păzesc să nu-și facă de cap braconierii. Cine? Braconierii, ăia de prind iepuri cu cîinii. Acu, iarna? Cîmpul este pustiu, nu vezi zare de om! Nu se știe niciodată! Ai prins mata vreunul? Ehe, he... Ai prins? Ehe, he... Nu scoteam nimic de la vînător și atunci îl rugam fierbinte: Trage un foc, nene Saldaru. Vă rugăm... Nu se poate, n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
unde erai cel mai sensibil, adică la zestrea bărbătească. Pe malul Prutului, în apropiere de satul Manoleasa-Prut, erau trei pescari dotați cu scule ultimul răcnet. Cred că peștii aflase cumva cu o zi înainte și din acest motiv Prutul părea pustiu. Nu departe de cei trei fioroși pescari se afla o Dacie 1310, ultimul model, ajunsă lîngă apă, naiba știe cum, dincolo de fîșia de frontieră. Pescarii erau frați și toți profesori de matematică, unul la Universitate, unul la un liceu și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fuior de fum, care era rapid anihilat de curenții ce se zbenguiau pe deasupra pădurii. În fața semibordeiului ascuns era o bancă rustică cu spătar și acoperită cu o piele de berbec caracul. Cînd fumul semnala viață prin acel paradis, în general pustiu, se putea vedea și o pereche de pămînteni trecuți de prima tinerețe. Se remarca un fel de ritual, un fel de întrecere în serviabilitate, în politețe și în gesturi delicate. Bărbatul, cărunt bine dar cu pielea încă tînără pe față
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
o pantă afurisit de abruptă și aproape imediat coborai o alta, la fel de enervantă. Și o țineai tot așa încît un kilometru pe orizontală era cît trei pe potecă, pe o nenorocită de sinusoidă. Pe lumină peisajul era splendid și parcă pustiu ca Sahara. La cele trei decenii și jumătate pe care le parcursesem deja, eram neînfricat, plin de energie și nu mă dădeam în lături de la aventură. Chiar și o foșcoteală într-un boschet mai stufos nu-mi oprea inima. Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
uneori tăcerea care se instala adesea între noi, să bavardăm vrute și nevrute ca pe timpuri, dar profesorul era captat în întregime fie de cafeaua aburindă, fie de o păsărică ce se apropia de noi pe terasa din umbrar, în general cam pustie. Vorbele noastre ieșeau cu dificultate și abordam, de regulă, referiri la tihna în care ne delectam cu o cafeluță făcută meșteșugit la ibric de către Stela, soția mea. Într-una din zile profesorul mă sună la telefon, lucru destul de rar, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
găsi ceva bun..., desigur, dar prefer Sefrou, la Mihai. Taza 5 km, strigăm în cor. Mirarea nu mai are limite. Nu se vede încă nimic. Taza 0 km, în sfîrșit. Ne uităm în jur. Țipenie de om, zare de casă, pustiu cît vezi cu ochii. Opresc mașina, ne uităm înspre toate cele patru puncte cardinale, căutăm vreun drumeag lateral care să ducă la Taza. Nimic, absolut nimic! Copiii scîncesc și începem a cotrobăi prin rezerve. Bem cafea dintr-un termos. Hai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Exact ca la Sefrou. Mîine mergem într-un loc superb, la iarbă verde. Facem un grătar, bem un păhărel de vin, mai vorbim de ale noastre. Va fi frumos! Spune Victor. Cît este pînă acolo? Cam 70 km, e cam pustiu, dar peisajele sînt excepționale. Facem pregătirile necesare și remarc în mașina sa o cutie frigorifică, plină cu de toate și două sticle cu vin de calitate extra. În micuțele Fiat 850 (și fratele avea aceiași mașină Fiat 850 ) încăpem cu toții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dar se gîndea să scoată ceva din tărășenia asta. Se lasă păgubaș și-mi atrage atenția: Altă dată să fiți mai atenți, da? Eu și acum am fost atent, dar... asta este. Bine, la revedere! Pornim spre oaza aceea faimoasă, pustie și liniștită. Fratele meu a ales un loc magnific, știut din alte dăți și începe să aranjeze totul. Eu ajut și ceilalți la fel. Fiecare are ceva de făcut. Doi tineri arabi apar ca prin farmec, se apropie, zîmbesc și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
răcoros al serii. Privea cerul înstelat și regreta că, datorită luminilor din Havana, se vedeau doar stelele mai intens luminate. Ar fi stat pe o bancă puțin, dar se grăbea să prindă un serial la TV. În trecerea prin parcul pustiu, admiră(a cîta oară?) uriașii ficuși, bătrîni de cînd lumea, cu trunchiurile lor gigante și nu compacte ca la ceilalți copaci. Smocuri de trunchiuri, cu spații printre ele, se îngrămădeau într-un pilon uriaș pe care nu-l puteau cuprinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
este printre cei care, împreună cu Movileștii, au terminat de zidit prima biserică, cea pornită de Melentie Balica. - Apoi Grigorie Ghica vodă mai spune că „rămâind această mănăstire de totu la pustietate, cum și domniia mea am aflat-o di totu pustie, până ce de iznoavă am zidit-o.” - Aici vine cronicarul Ion Neculce, care îi micșorează puțin meritele lui vodă: „Iar în al treile an a domniei lui Grigorie vodă s-au făcut de către toate părțile pace. Si s-au apucat de-
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
se spune, printre altele: „Deci, când au vrut Dumnedzău și s-au milostivit de-au dăruit pe măriia sa Radul (Mihnea) voievod cu domniia Tării Moldovei, când am venit și eu cu măriia sa, aflat-am mănăstirea noastră de la Hlincea pustie și toate satele răshirate și pustiite, căci...de la mănăstiri de la Dionisiate, călugării n-au mai venit nici au mai purtat grijă de metoh și de sate ce-au lăsat tot de s-au pustiit.” - Ultima oară când i se amintește
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
acei poslușnici să fie scutiți de dări.” - Mărite Spirit, m-am uitat foarte atent prin zapis și am aflat că: „Sfânta mănăstire a fost întâi făcută și zidită de Zota fost vistiernic și nu a terminat-o, ci a rămas pustie de multă vreme și nimic nu a fost la acea sfântă mănăstire: nici chilii, nici trapeză, nici bucate, nici vii, nici îngrădituri împrejurul mănăstirii, nici ocini, nici vecini, și nici altceva nimic, stătea singură mănăstirea pustie și începuse și biserica
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
-o, ci a rămas pustie de multă vreme și nimic nu a fost la acea sfântă mănăstire: nici chilii, nici trapeză, nici bucate, nici vii, nici îngrădituri împrejurul mănăstirii, nici ocini, nici vecini, și nici altceva nimic, stătea singură mănăstirea pustie și începuse și biserica să se risipească și era un lucru pustiu și pietrele cădeau. Iar răposatul Vasilie voievod când s-a ridicat la domniia Moldovei, dacă a văzut că sfânta mănăstire cade în mare pustiire, a început să dreagă
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
fost la acea sfântă mănăstire: nici chilii, nici trapeză, nici bucate, nici vii, nici îngrădituri împrejurul mănăstirii, nici ocini, nici vecini, și nici altceva nimic, stătea singură mănăstirea pustie și începuse și biserica să se risipească și era un lucru pustiu și pietrele cădeau. Iar răposatul Vasilie voievod când s-a ridicat la domniia Moldovei, dacă a văzut că sfânta mănăstire cade în mare pustiire, a început să dreagă...și a făcut turn, și chilii, și trapeză, și pivniță de piatră
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
apus s-a prăbușit odată cu buza dealului pe care se sprijinea. - Mănăstirea Cetățuia a urcat treptat. Odată cu secularizarea însă, călugării au plecat aiurea și a început ruinarea ansamblului mănăstiresc, așa cum se întâmplă cu tot ce este părăsit. Curtea mănăstirii era pustie și Ministerul Domeniilor Publice de atunci a înființat aici nici mai mult nici mai puțin decât o pepinieră pentru pomi și viță-de-vie americană. - Asta a durat până la urcarea în scaun a mitropolitului Pimen, care a pornit restaurarea și a readus
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
mele a lua la stăpânire mănăstirii optu pogoane de vie de la Odobești ce-au fostu drepte mănăstirii Dancului, pentru care ...ne jălui egumenul Ioanichie că la domnie răpousatului...părintele nostru...Nicolae vodă, în a doa domnie, aflându-se mănăstire Dancul pustie, neavând purtătoriu de grijă, au fostu dat-o...această mănăstire în sama și epitropie lui Iezechiil ce-au fostu egumen...la Trieh Sfetitele.” Da, dar când a ieșit Iezechiil din epitropie, a oprit cele opt pogoane de vie, pe motiv
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
că mănăstirea Dancu i-ar fi rămas datoare „cu optu sute de lei.” Pentru asta a oprit cele opt pogoane de vie, ca să-și scoată datoria. - Citind acest zapis, mărite Spiri, am băgat de seamă că mănăstirea Dancu a fost „pustie”. Nu știu pentru a câta oară am întâlnit acest cuvânt acolo unde se vorbește de mănăstiri închinate la „Sfânta Gora” sau la „Sfântul Mormânt”. - Ai dreptate, dragule. Adu-ți aminte de vorbele episcopului Melchisedec, care, amintind de vizita făcută la
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]