7,454 matches
-
(în traducere din germană: "platforma de lansare 40") a fost un lansator de rachete multiple folosit de către Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La baza acestui vehicul stătea un semișenilat precum SdKfz 251 sau șenileta Renault UE pe care era montat un lansator de rachete. Avantajul acestei artilerii reactive era o
Wurfrahmen 40 () [Corola-website/Science/319775_a_321104]
-
40") a fost un lansator de rachete multiple folosit de către Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La baza acestui vehicul stătea un semișenilat precum SdKfz 251 sau șenileta Renault UE pe care era montat un lansator de rachete. Avantajul acestei artilerii reactive era o mobilitate și o protecție sporită față de tractarea unui lansator de rachete Nebelwerfer. Vehiculul a fost poreclit "Stuka zu Fuss" (Stuka pedestră) și "Heulende Kuh" (vaca mugitoare). Arma consta în mai multe cadre (rame) de
Wurfrahmen 40 () [Corola-website/Science/319775_a_321104]
-
Război Mondial. La baza acestui vehicul stătea un semișenilat precum SdKfz 251 sau șenileta Renault UE pe care era montat un lansator de rachete. Avantajul acestei artilerii reactive era o mobilitate și o protecție sporită față de tractarea unui lansator de rachete Nebelwerfer. Vehiculul a fost poreclit "Stuka zu Fuss" (Stuka pedestră) și "Heulende Kuh" (vaca mugitoare). Arma consta în mai multe cadre (rame) de lansare atașate vehiculelor în lateral sau în partea dorsală. Muniția putea fi explozivă, de calibru 280 sau
Wurfrahmen 40 () [Corola-website/Science/319775_a_321104]
-
consta în mai multe cadre (rame) de lansare atașate vehiculelor în lateral sau în partea dorsală. Muniția putea fi explozivă, de calibru 280 sau 300 de mm, sau incendiară, de calibru 320 mm. Cum era cazul cu toate lansatoarele de rachete fabricate atunci, tirul era imprecis și deci trebuiau folosite în masă, efectul fiind devastator. Cel mai adesea, lansatoarele (ramele) erau montate pe semișenilata Sd.Kfz. 251, cate trei pe fiecare parte. Pe șenileta Renault UE, fabricată și în România sub
Wurfrahmen 40 () [Corola-website/Science/319775_a_321104]
-
frecare rezistența lui. Limita dintre zboruri aeriene și zboruri spațiale este situată, conform Federației Internaționale de Aeronautică (FIA) la o înălțime de aproximativ 100 Km deasupra Pământului. Abia în secolul 20, când a luat naștere și s-a dezvoltat tehnica rachetelor, a devenit posibilă accelerații de durată atât de înalte care să permită zborul spațial, și deci părăsirea Pământului pentru mai mult timp. Teoria zborului spațial a fost între alții, de rusul Constantin Țiolkovski (1857-1935) dezvoltată, care a găsit ecuația de
Zbor spațial () [Corola-website/Science/319787_a_321116]
-
de durată atât de înalte care să permită zborul spațial, și deci părăsirea Pământului pentru mai mult timp. Teoria zborului spațial a fost între alții, de rusul Constantin Țiolkovski (1857-1935) dezvoltată, care a găsit ecuația de bază a înălțării (ascensiunii) rachetelor. Deasemeni inginerul american R.H. Goddard a construit deja din 1910 mici motoare de rachetă, iar în 1936 a reușit să lanseze o rachetă cu combustibil lichid. Pentru a ajunge pe o orbită (cale) spațială, un corp pământesc trebuie să realizeze
Zbor spațial () [Corola-website/Science/319787_a_321116]
-
pentru mai mult timp. Teoria zborului spațial a fost între alții, de rusul Constantin Țiolkovski (1857-1935) dezvoltată, care a găsit ecuația de bază a înălțării (ascensiunii) rachetelor. Deasemeni inginerul american R.H. Goddard a construit deja din 1910 mici motoare de rachetă, iar în 1936 a reușit să lanseze o rachetă cu combustibil lichid. Pentru a ajunge pe o orbită (cale) spațială, un corp pământesc trebuie să realizeze, raportat Pământului, o mare viteză pentru a învinge rezistența (de frecare) aerului și forța
Zbor spațial () [Corola-website/Science/319787_a_321116]
-
între alții, de rusul Constantin Țiolkovski (1857-1935) dezvoltată, care a găsit ecuația de bază a înălțării (ascensiunii) rachetelor. Deasemeni inginerul american R.H. Goddard a construit deja din 1910 mici motoare de rachetă, iar în 1936 a reușit să lanseze o rachetă cu combustibil lichid. Pentru a ajunge pe o orbită (cale) spațială, un corp pământesc trebuie să realizeze, raportat Pământului, o mare viteză pentru a învinge rezistența (de frecare) aerului și forța de atracție gravitațională a globului terestru. Această viteză, numită
Zbor spațial () [Corola-website/Science/319787_a_321116]
-
uman a fost al cosmonautului Iuri Gagarin în Aprilie 1961. Primul zbor spre Lună al unui echipaj uman, a fost al americanilor astronauți Armstrong și Aldrin cu vehiculul spațial „Eagle” la 20.07.1969. Multe din vehiculele spațiale sunt denumite rachete (cosmice). Singura parte a unei rachete cosmice care se reîntoarce pe Pământ, este cunoscută sub numele de capsulă spațială, în care se găsește aparatură de comandă, control și de măsură (inclusiv datele de zbor și cercetare înregistrate) și astronauți, în
Zbor spațial () [Corola-website/Science/319787_a_321116]
-
Gagarin în Aprilie 1961. Primul zbor spre Lună al unui echipaj uman, a fost al americanilor astronauți Armstrong și Aldrin cu vehiculul spațial „Eagle” la 20.07.1969. Multe din vehiculele spațiale sunt denumite rachete (cosmice). Singura parte a unei rachete cosmice care se reîntoarce pe Pământ, este cunoscută sub numele de capsulă spațială, în care se găsește aparatură de comandă, control și de măsură (inclusiv datele de zbor și cercetare înregistrate) și astronauți, în cazul navelor cosmice cu echipaj uman
Zbor spațial () [Corola-website/Science/319787_a_321116]
-
și cercetare înregistrate) și astronauți, în cazul navelor cosmice cu echipaj uman. Capsulele trebuie să fie asigurate în diferite moduri contra supraîncălzirii la reintrarea în atmosfera terestră. Propulsia (forța) necesară atingerii vitezelor cosmice de lansare este realizat prin motoare de rachetă, de tip reactiv, adică motoare în care combustibilul (lichid sau solid) arde cu viteză impresionantă cu ajutorul unor oxidanți, realizăndu-se la constantă presiune de 20÷40 atm. și temperaturi de peste 3.000 de °C cantități uriașe de gaze de propulsie, ce
Zbor spațial () [Corola-website/Science/319787_a_321116]
-
solid) arde cu viteză impresionantă cu ajutorul unor oxidanți, realizăndu-se la constantă presiune de 20÷40 atm. și temperaturi de peste 3.000 de °C cantități uriașe de gaze de propulsie, ce ies, puternic accelerate prin ajutaje (diuze) situate posterior în corpul rachetei, provocând deplasarea rachetei în celălalt sens. Există mai multe astfel de diuze și prin controlul lor este posibilă orientarea și echilibrul rachetei cosmice. Pentru ușurarea lansării rachetelor, ele se construiesc cu mai multe trepte (etaje) de combustibil ce sunt abandonate
Zbor spațial () [Corola-website/Science/319787_a_321116]
-
viteză impresionantă cu ajutorul unor oxidanți, realizăndu-se la constantă presiune de 20÷40 atm. și temperaturi de peste 3.000 de °C cantități uriașe de gaze de propulsie, ce ies, puternic accelerate prin ajutaje (diuze) situate posterior în corpul rachetei, provocând deplasarea rachetei în celălalt sens. Există mai multe astfel de diuze și prin controlul lor este posibilă orientarea și echilibrul rachetei cosmice. Pentru ușurarea lansării rachetelor, ele se construiesc cu mai multe trepte (etaje) de combustibil ce sunt abandonate după epuizarea combustibilului
Zbor spațial () [Corola-website/Science/319787_a_321116]
-
C cantități uriașe de gaze de propulsie, ce ies, puternic accelerate prin ajutaje (diuze) situate posterior în corpul rachetei, provocând deplasarea rachetei în celălalt sens. Există mai multe astfel de diuze și prin controlul lor este posibilă orientarea și echilibrul rachetei cosmice. Pentru ușurarea lansării rachetelor, ele se construiesc cu mai multe trepte (etaje) de combustibil ce sunt abandonate după epuizarea combustibilului conținut. Combustibilii stocați sub formă lichidă sunt mai ușor de controlat și mai de durată decât cei solizi.
Zbor spațial () [Corola-website/Science/319787_a_321116]
-
de propulsie, ce ies, puternic accelerate prin ajutaje (diuze) situate posterior în corpul rachetei, provocând deplasarea rachetei în celălalt sens. Există mai multe astfel de diuze și prin controlul lor este posibilă orientarea și echilibrul rachetei cosmice. Pentru ușurarea lansării rachetelor, ele se construiesc cu mai multe trepte (etaje) de combustibil ce sunt abandonate după epuizarea combustibilului conținut. Combustibilii stocați sub formă lichidă sunt mai ușor de controlat și mai de durată decât cei solizi.
Zbor spațial () [Corola-website/Science/319787_a_321116]
-
20 de zile. Detenția intensivă a provocat câinilor o deteriorare a stării generale de sănătate iar cercetătorii au concluzionat că doar o perioadă îndelungată de antrenament s-ar fi dovedit eficientă. Câinii au fost plasați în centrifuge care simulau accelerația rachetei și în mașini care simulau zgomotul produs de navetă. În timpul acestor antrenamente pulsul se dubla iar presiunea sângelui creștea la 30-65 torri. Au fost antrenați să mănânce un gel special cu o ridicată valoare nutritivă, gel ce reprezenta mâncarea utilizată
Laika () [Corola-website/Science/318997_a_320326]
-
1999, Enix lansează în Japonia - exclusiv pe platforma PlayStation - un joc, adaptat destul de vag și imprecis după povestea Laikăi, intitulat "Planeta Laika". La 11 aprilie 2008, Rusia a dezvelit o statuie din bronz reprezentând-o pe Laika stând pe o rachetă. Un mic monument în onoarea sa a fost construit lângă centrul de cercetări științifice militare din Moscova ce a pregătit zborul Laikăi în spațiu. O zonă de sol de pe Marte a fost denumită neoficial, la 9 martie 2005, cu numele
Laika () [Corola-website/Science/318997_a_320326]
-
ale compozitorului, decizia tatălui de a coborî la Haifa le-ar fi adus noroc , deoarece în drumul său mai departe, vaporul cu care călătoriseră ar fi fost în cele din urma scufundat, cu toți pasagerii, în strâmtoarea Gibraltar de o rachetă germană. Bunicul, rămas la Riga, a fost împușcat în anul 1941 de un militar german în portul Riga, la vârsta de 104 ani. Și tatăl lui a fost un longeviv, ajungând să trăiască 101 ani. In noua patrie numele de
Nahum Heiman () [Corola-website/Science/319273_a_320602]
-
astronaut și senator american. A fost pilot de luptă în cadrul U.S. Marine Corps și până la 8 decembrie 2016 era singurul supraviețuitor al astronauților din grupul Mercury Seven: elită piloților de încercare ai Armatei SUA selectați de NAȘĂ pentru a pilotă rachetele experimentale Mercury și a deveni primii astronauți americani. La 20 februarie 1962, Glenn a zburat în misiunea "Friendship 7" și a devenit primul american care a ajuns pe orbită Pământului și a cincea persoană în spațiu, după cosmonauții Iuri Gagarin
John Glenn () [Corola-website/Science/319269_a_320598]
-
mai mari nave armate dintr-o flotă, au fost utilizate frecvent în luptă pentru supremația maritimă și au reprezentat apogeul puterii unor națiuni navale din secolul al XIX-lea până în al Doilea Război Mondial. Odată cu creșterea puterii aeriene și dezvoltarea rachetelor teleghidate, tunurile mari nu mai sunt considerate necesare pentru a stabili superioritatea navală, și, ca urmare, nu mai există azi niciun cuirasat de luptă în serviciu activ. ele au devenit simbolul dominării navale și puterii naționale și pentru decenii cuirasatul
Cuirasat () [Corola-website/Science/319308_a_320637]
-
lor de foc și protecție enormă, cuirasatele erau din ce în ce mai vulnerabile la unele arme de artilerie mult mai mici, muniție mai ieftină și ambarcațiuni de mai mici dimensiuni: inițial la torpile și mine navale, apoi avioane și mai târziu și la rachete ghidate Gama tot mai mare de lupte navale a dus la înlocuirea cuirasatelor cu portavioane, care au devenit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial navele principale ale flotelor, ultimul cuirasat care a fost lansat la apă fiind HMS Vanguard
Cuirasat () [Corola-website/Science/319308_a_320637]
-
pentru etanșare. (După accident, articulațiile de teren ale propulsoarelor folosesc trei O-ringsuri.) Etanșările tuturor articulațiilor propulsoarelor trebuia să conțină gazele fierbinți presurizate produse de arderea propulsorului solid dinăuntru, împingându-l în exterior prin ajutajul din capătul din spate al fiecărei rachete. Inginerii de la Thiokol au spus ca daca O-ringurile sunt mai reci de 12, ei nu au suficiente date pentru a determina dacă fiecare articulație rămâne etanșa. Această eră o considerație importantă, deoarece O-ringurile propulsoarelor fuseseră proiectate drept componentă
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
radio și de date telemetrice cu "Challenger". Greene a ordonat echipei sale să se uite cu atenție pe date și să caute orice semn că orbiterul ar fi scăpat. La Ț+110.250, ofițerul de la Cape Canaveral responsabil cu urmărirea rachetelor a trimis semnalele radio ce au activat pachetele de autodistrugere de la bordul ambelor propulsoare. Această eră o procedură normală, efectuată deoarece ofițerul a considerat propulsoarele în cădere liberă a fi un posibil pericol pentru sol sau pentru mare. Același semnal
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
mai mari, din cauza „utilității limitate, a complexității tehnice și a costului excesiv în bani, greutate și în întârzieri ale producției.” După pierderea lui "Challenger", chestiunea a fost redeschisă, iar NAȘĂ a luat în considerare mai multe opțiuni, inclusiv scaunele ejectabile, rachetele tractoare și salvarea prin baza orbiterului. Totuși, NAȘĂ a concluzionat și de această dată că toate sistemele de salvare luate în considerație erau nepractice din cauza modificărilor masive ale vehiculului, modificări care ar fi fost necesare și din cauza limitărilor ce ar
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
18, Codul Statelor Unite, Secțiunea 641, se stipulează că este ilegală deținerea de resturi ale navetei "Challenger" și că este obligatoriu că orice bucăți identificate să fie predate NAȘĂ. Toate resturile sunt în prezent stocate într-un fost depozit subteran de rachete de la Complexul 31 al Bazei Aeriene de la Cape Canaveral. Rămășițele echipajului ce au putut fi identificate au fost returnate familiilor la 29 aprilie 1986. Doi dintre membrii echipajului, Dick Scobee și căpitanul post-mortem Michael J. Smith, au fost înmormântați de
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]