15,122 matches
-
de argilă, cică au apărut niște plastice care le imită și sunt preferate de clienți, Era de așteptat, mai devreme sau mai târziu trebuia să se întâmple, argila crapă, se ciobește, se sparge la cea mai mică lovitură, în timp ce plasticul rezistă la tot și nu se plânge, Deosebirea e că lutul seamănă cu oamenii, simte nevoia să fie tratat bine, Plasticul e la fel, doar că în mai mică măsură, Cel mai rău e că mi-au spus să nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ai gândit acum, La mulaje, Am vorbit de mulaje, Am vorbit de matrițele mulajelor, doar de matrițe, ele trebuie păstrate, dar e vorba de mulajele pe care le folosim, nu putem modela două sute de păpuși cu un singur mulaj, nu rezistă, am începe cu un măscărici fără barbă și am termina cu o infirmieră bărboasă. Marta își întorsese ochii la primele cuvinte, simțea că i se urcă sângele în obraz și că nu-l putea trimite înapoi în venele și arterele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Ce se întâmplă, întrebă tatăl ei, Avem o problemă foarte serioasă, Care, Ne-am hotărât să umplem cofrajele manual, Exact, Dar n-am vorbit de fabricarea figurilor propriu-zise, e imposibil să lucrăm manual o mie două sute de figuri, mulajele nu rezistă și munca nu rentează, ar fi ca și cum am vrea să golim marea cu găleata, Ai dreptate, Înseamnă că va trebui să recurgem la umplerea cu barbotină, Nu avem experiență, dar suntem la vârsta când încă mai putem învăța, Problema cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
la un loc, ai noștri și ai dumitale, sunt convins că vom reuși, și, în plus, fiind eu gardian intern poate îmi fac o reducere, nu pierdem nimic dacă încercăm, Un singur om la încărcat și descărcat, nu știu dacă rezist, deja mă dor brațele și picioarele, Nu vei fi singur, merg cu tine, spuse Marçal, Nu, te pot recunoaște, și ar fi rău pentru tine, Nu cred că e vreo primejdie, n-am fost decât o dată în departamentul de achiziții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de ajuns pentru ca instinctul lui de vânător, excitat de insolenta imobilitate a obiectelor, să se retragă fără să apuce să provoace pagube, dar acum să recunoaștem că n-ar fi rezonabil să ne așteptăm de la un animal ca el să reziste impasibil provocării unei hoarde de bufoni și mandarini, de măscărici și infirmiere, de eschimoși și asirieni cu barbă, toți malițios travestiți în piei-roșii. O oră a durat privarea de libertate. Impresionată de expresia de reproș și chiar de supărare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
drumul nu era liber înaintea lui, dar ar fi putut fi mai rău, îl purta chiar curentul traficului, în ciuda încetinelii. Aglomerația n-avea de ce să-l mire, automobilelor le place duminica și stăpânului unei mașini îi este aproape imposibil să reziste la presiunea psihologică, automobilului îi e de ajuns că se află undeva, n-are nevoie să vorbească. În sfârșit, orașul a rămas în urmă, cartierele periferiei s-au dus, în curând vor apărea barăcile, în trei săptămâni or fi ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
făcut! - că, în contrast cu răceala ce mi-o arăta mie, tata îl iubise enorm pe Dinu care, ziceau vecinii, fusese un băiat extrem de cuminte. Într-o iarnă, jucându-se îmbujorat și fericit, se îmbolnăvise de pneumonie. Trupul lui de înger șubred rezistase doar trei zile. După care a murit. Am înțeles că, zguduit de moartea fratelui meu, care îi lăsase în suflet o rană nevindecată, tata dorise în sinea lui ca eu să umplu un gol. Și îmi închipui ce neplăcut i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a arătat două bilete: „Mergem diseară la circ”. Seara, s-a plâns că-l durea capul. „Dacă vrei, du-te tu, mi-a zis. Îți dau voie”. Știam ce urmărise. Doream însă prea tare să văd animalele de la circ ca să rezist ispitei, încât l-am lăsat să se bucure că o angajase pe Luchi și m-am dus la spectacol. Ceea ce s-a petrecut în arenă a fost o mare decepție pentru mine. Sălbăticiunile pe care mi le închipuisem mândre și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îmi plângeam în gura mare defectele. Și ce simplu au mers apoi toate! Doctorii se emoționau și roșeau de plăcere de câte ori le arătam profundul meu respect și marea mea admirație. Bieții de ei. Cât erau ei de psihiatri n-au rezistat lingușirilor unui băiețandru. În scurtă vreme i-am cucerit și nu mai conteneau să se minuneze: „Și ce bine desenează, altul în jocul lui și-ar fi luat nasul la purtare”. Noroc că tata nu mă mai căuta deloc. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
avea putere nici să se sulemenească, începea să-și dreagă figura searbădă cu creme și farduri, pe parcurs obosea și lăsa totul baltă, dar nu se grăbea niciodată, avea o resemnare demoralizantă pentru cei din jur, căreia nu i-am rezistat. Cu o lipsă de judecată care, în cazul meu, s-a substituit adesea destinului, m-am mutat la ea. I-am plătit și datoriile - adunase datorii cu neputință de achitat - tocmai fiindcă nu mi-a cerut nici un ban și nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
atent decât la durerea mea, tăcând în continuare, fără să contest nici una din ipotezele care mă afundau din ce în ce mai mult în gravitatea faptelor respective. Cu mâinile încleștate pe genunchi, cu capul sus, privind fără să văd pe nimeni în afară de tata, am rezistat la toate întrebările și la toate bănuielile. Nici un moment în timpul procesului nu mi-am încovoiat umerii. Căpătasem o monstruoasă stăpânire care mă condamna fără scăpare, dar de care eram din ce în ce mai mândru. Era cea mai mare biruință a mea. O biruință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a atras atenția asupra mea. L-am asigurat că eram fericit să petrec patru ani în preajma unui om de talia lui. Îmbujorându-se de plăcere de câte ori îl lingușeam, a sfârșit prin a crede că era ceva de capul lui, cine rezistă la laude? și de câte ori intra în criză de încredere trimitea după mine. Asta mi-a adus cu timpul nu numai liniște ci și o situație de invidiat, căci puteam să-i strecor directorului orice adevăr sau minciună fără aerul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
uneori câte o vorbă celor care suiau sau coborau treptele. Glumea și izbucnea singur în râs... M-am hotărât să mă duc mai întâi pe țărm. Nu mai fusesem de multă vreme la mare, iar ziua era prea frumoasă ca să rezist dorinței de a-mi înmuia picioarele în apă și de a umbla puțin pe nisip. Mai purtam încă în mine frigul nopților în care, îmbrăcat cu puloverul peste pijama și cu două pături deasupra, nu izbuteam să mă încălzesc; contactul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se uita la mine dezamăgit și revoltat, de parcă turnasem pe el o găleată cu apă rece. Își zicea probabil: „Ia să-l mai dau dracului pe ăsta. Pe viitor n-o să-i mai spun nimic. Să moară prost”. Dar nu rezista să mă lase să mor prost, căci Domnul Andrei era, în realitate, un adolescent bătrân. A doua zi, dacă mă întâlnea, i se făcea din nou milă de mine și mă trăgea de o parte: „Ai auzit?” „Ce să aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în abisul din jurul Olimpului”. Cine ar fi spus că aceste însemnări aparțin aceluiași om care mi-a mărturisit într-o seară: „Trebuia să fiu demult mort. Numai faptul că iubesc viața cu o tenacitate de catâr m-a ajutat să rezist”. Dinu suferea de un astm bronșic grav și trăia, dependent de medicamente, sub teroarea că una din crize îi va fi fatală. De aceea se ferea de polen, de câini, de ceață, de orice i-ar fi putut declanșa astmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Încerc să mă conving în fiecare dimineață că nu sunt într-o seră, sunt într-un spital și încă într-un spital de nebuni, că am o profesie nobilă, trebuie să alung infernul din sufletul unor oameni care n-au rezistat. Unii suferă de boli ereditare, dar alții au ajuns aici pentru că n-au rezistat. O coardă a sufletului lor a pleznit. Ca la un violoncel. Și deodată melodia nu mai e normală. Scârțâie. Ce e infernul? O coardă ruptă. Ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
într-un spital și încă într-un spital de nebuni, că am o profesie nobilă, trebuie să alung infernul din sufletul unor oameni care n-au rezistat. Unii suferă de boli ereditare, dar alții au ajuns aici pentru că n-au rezistat. O coardă a sufletului lor a pleznit. Ca la un violoncel. Și deodată melodia nu mai e normală. Scârțâie. Ce e infernul? O coardă ruptă. Ajunge o singură coardă ruptă și unitatea, minunea, se sfărâmă. Omul nu mai e om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am destui curaj să mă uit la un om în cămașă de forță. Când îi văd prin curte îmi vine să-i vâr pe toți în cămașă de forță și pe urmă să mă duc să mă spânzur. Nu mai rezist. Seara când mă duc să mă culc sunt zdrobit. Dacă aș fi un om serios mi-aș da demisia. Dar nu fac nici asta. Zâmbesc! Zâmbesc tuturor. Și nebunilor. Cui vrea să se uite la mine. Zâmbesc în loc să urlu. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care îi mai spunea adevărul. Și când Iuda a văzut că Isus îl bănuia, a făcut ultima încercare ca să-i salveze măcar memoria: l-a denunțat. Astfel, din Isus a rămas crucea, care a răscumpărat totul. „Dacă Isus n-a rezistat apostolilor care i-au sucit mințile, ce să ceri unui om obișnuit?” perora, clătinându-se, călugărul renegat. Ceilalți ascultau, uluiți și puțin speriați de această blasfemie. Cu vocea lui nazalizată și ușor cântătoare apostatul îi liniști: „Chiar dacă Bătrânul nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
țărm, în zona stâncilor de marmură. Se opri, vru să rupă o floare violetă dintre scaieți, dar se înțepă la mână și se răzgândi. „Florile astea nu pot fi culese”, zise el, explicându-mi că scaieții au țepi pentru a rezista și în timp de secetă. „Și cum aici nu prea plouă, ai văzut, de când ai venit n-a plouat aproape deloc, îți dai seama că au nevoie. De aceea sunt țepii atât de mari”. „Dinule, l-am întrerupt, te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
i-a plăcut, n-a mai vrut să se culce cu dulgherul, părăsindu-l, încât destinul se arăta dispus să se îndrepte spre un sfârșit care iartă totul. Numai că băiatul a dispărut după un timp, iar fata n-a rezistat și acestui șoc; disperată, dezorientată, scârbită, a ajuns curând o depravată. Un student i-ar fi dat atunci, în glumă, la un chef, porecla „Mefista”, pentru că, zicea el, Mefista le propunea tuturor bărbaților care-i plăceau cât de cât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să se apropie de ea, mă făcuse să fiu prudent. Și apoi erau zvonurile răutăcioase lansate de Aristide care se învârtise multă vreme în jurul ei, fără succes. Irezistibilul, cum îl poreclise Domnul Andrei, trebuise să se dea bătut; „gâsculița” a rezistat asaltului. Drept care, cu buzele lui parfumate, Aristide șoptise veninos în dreapta și în stânga că acest refuz nu era întâmplător, avea un motiv anume; ori femeia era frigidă, ori avuseseră dreptate gurile rele care spuseseră că Laura și Moașa... Altminteri nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lui parfumate, Aristide șoptise veninos în dreapta și în stânga că acest refuz nu era întâmplător, avea un motiv anume; ori femeia era frigidă, ori avuseseră dreptate gurile rele care spuseseră că Laura și Moașa... Altminteri nu se explica. Nimeni nu-i rezistase până atunci. De ce i-ar fi rezistat tocmai Laura? Am presupus, desigur, că Aristide vroia să-și refacă blazonul feștelit și să se răzbune pentru insucces, dar insinuarea a prins. N-am priceput niciodată dragostea dintre femei. Nu zic că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în stânga că acest refuz nu era întâmplător, avea un motiv anume; ori femeia era frigidă, ori avuseseră dreptate gurile rele care spuseseră că Laura și Moașa... Altminteri nu se explica. Nimeni nu-i rezistase până atunci. De ce i-ar fi rezistat tocmai Laura? Am presupus, desigur, că Aristide vroia să-și refacă blazonul feștelit și să se răzbune pentru insucces, dar insinuarea a prins. N-am priceput niciodată dragostea dintre femei. Nu zic că o detest. N-o pricep. De aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
același timp ești văzut. Observi, și în același timp ești observat. Ești singur și în același timp ești mulțime; o mulțime care te privește cu ochii tăi, care te ascultă cu urechile tale. Situația te împinge să te joci. Nu reziști, faci o reverență ironică și le spui «celorlalți»: „Bună seara, domnilor, sunt încântat de cunoștință. Vă rog să mă scuzați că v-am tulburat”. Vrei să pari bine dispus, ca să-ți ascunzi emoția, și, jumătate în glumă, jumătate în serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]