6,823 matches
-
imensa Moscovă ca în mijlocul unui harem. Nu avea nevoie să fie iubit, nu-i păsa de ceea ce puteau să simtă față de el alesele lui. Selecta o femeie, o dorea, o poseda chiar în ziua aceea. Apoi o uita. Și toate strigătele, tânguielile, lacrimile, gemetele, rugămințile, injuriile pe care se întâmpla să le audă nu erau pentru el decât niște condimente care sporeau savoarea violului. Mi-am pierdut cunoștința la începutul celei de-a patra nopți de nesomn. Exact înainte de sincopa aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de la bucătărie, am înțeles că în viața aceasta nu exista nici o logică, nici o coerență. Și că, poate, doar moartea era previzibilă. În seara aceea, am aflat ceea ce părinții îmi ascunseseră întotdeauna. Episodul tulbure din Asia Centrală: Charlotte, bărbații înarmați, îmbulzeala lor, strigătele. Nu păstram decât reminiscența vagă și copilărească din istorisirile de odinioară. Cuvintele celor mari erau atât de obscure! De data aceasta, claritatea lor m-a orbit. Cu o voce foarte obișnuită, golind într-un vas cartofii ce abureau, mătușă i-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Nu izbuteam să cred că viața mea era altădată alcătuită din relicvele acelea prăfuite. Trăisem fără soare, fără dorință - în crepusculul cărților. În căutarea unei țări-fantomă, a unui miraj al Franței de odinioară, populate de strigoi... Instructorul a scos un strigăt de bucurie, arătându-le tuturor cronometrul: „Un minut cincisprezece secunde!” Era timpul cel mai bun. Roșcovana s-a întors radioasă. Și, scoțându-și chipiul, a scuturat din cap. Părul i s-a învăpăiat în soare, pistruii i-au țâșnit ca
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care o ascund sub nenumărate fandoseli. Viața... „Și unde sunt eu în clipa asta?”, m-am întrebat, ghicind că răspunsul la această întrebare avea să dea naștere unui adevăr extraordinar, care urma să explice totul, definitiv. Dinspre alee au răsunat strigăte. I-am recunoscut pe colegii mei de clasă, care se întorceau în oraș. Am apucat creanga, gata să sar. Vocea lui Pașka, cu o undă de resemnare acrită, a răsunat cam nesigură: - Așteaptă! Acolo o să stingă proiectoarele, ai să vezi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și, suflecându-și pantalonii până la genunchi, a intrat în apă, dând la o parte tulpinile lungi ale trestiilor. A împins mătasea broaștei și s-a spălat pe față îndelung, scoțând gemete de plăcere, care puteau fi luate, de departe, drept strigăte de disperare. Era o zi mare în viața ei. În seara aceea de iunie, pentru prima oară în viață, avea să se dăruiască unuia dintre tinerii ei prieteni, unuia dintre dansatorii care țopăiau pe platoul de pe Muntele de bucire. Era
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu brațele pline de tatuaje vorbea despre un lac înghețat umplut cu cadavre goale. Și toți oamenii din vagonul de clasa a treia care mă ducea la Saranza păreau să nu remarce paradoxurile acelea sfâșietoare. Continuau să trăiască. Liniștit. În strigătul meu, voiam să revărs asupra Charlottei aceste imagini. Așteptam de la ea un răspuns. Voiam ca ea să se explice, să se justifice. Căci ea îmi transmisese sensibilitatea franțuzească - a sa-, condamnându-mă să trăiesc dureros între două lumi. Aveam să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
aproape inutil, prin eficacitatea ei carnală, restul trupului. Și, totuși, știam că cele două femei erau una și aceeași. Exact ca și realitatea sfâșiată. Iluzia mea franceză îmi încețoșa vederea, asemenea beției, dublând lumea cu un miraj înșelător de viu... Strigătul meu se maturiza. Imaginile care aveau să se așeze în cuvinte se învârteau în ochii mei din ce în ce mai repede: Beria, care îi murmura șoferului: „Accelerează! Ajunge-o din urmă pe asta! Am să văd...” și un bărbat în haină de Moș
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe balcon. Aceleași ghirlande de flori, aceeași nemărginire a stepei încețoșate de căldură. Între două tufe de trandafiri - chipul bacantei de piatră. Brusc mi-a venit să arunc capul acela peste balustradă, să smulg florile, să sfarm nemișcarea câmpiei cu strigătul meu. Da, Charlotte avea să vină să se așeze pe scăunelul ei, să-și aranjeze pe genunchi o bucată de pânză... A apărut, dar, în loc să se instaleze pe taburetul ei, a venit să se rezeme de balustradă, lângă mine. Așa
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se deschidea spre cer... Charlotte a rămas o clipă nehotărâtă - să-l ajungă din urmă? Să-i dea din nou bani? A mai văzut câteva samovare care își împingeau lăzile spre ea. S-a simțit cumplit. Teamă, rușine totodată. Un strigăt scurt, răgușit a sfâșiat zumzăiala monotonă care plutea deasupra pieței. Charlotte s-a întors brusc. A văzut ceva mai iute decât fulgerul. Ciungul, în lada lui rulantă, a coborât panta străduței cu un pocnet asurzitor de rulmenți cu bile. Ciotul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cunoaște existența numai pentru că se varsă în marele fluviu. Am rămas la umbra sălciilor până seara... Abia pe drumul de întoarcere și-a terminat Charlotte povestea. - Autoritățile s-au săturat în cele din urmă de toți schilozii din piață, de strigătele lor, de încăierările lor. Dar, mai presus de toate, ei ofereau o imagine urâtă despre marea Victorie. Știi, soldatul e preferat foarte viteaz și zâmbitor sau... mort pe câmpul de onoare. Iar aceștia... Pe scurt, într-o zi, sosesc mai
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
marcat de moartea părinților mei. Dar, în loc de o explicație logică, am văzut un șuvoi de clipe curgând într-o dezordine uimitoare: o dimineață plină de ceață însorită într-un Paris imaginar, vântul mirosind a lavandă care năvălea într-un vagon, strigătul Cucușkăi în aerul călduț al serii, clipa îndepărtată a primei zăpezi pe care Charlotte o privea învolburându-se în noaptea aceea cumplită de război, precum și clipa prezentă - femeia subțiratică, cu un batic alb pe părul cărunt, o femeie care se
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Da, Baudelaire vorbește despre „cântecele marinarilor” de pe insula născută din „mirosul sânului tău drăgăstos”. Iar Brusov, traducându-l, aude „vocile marinarilor strigând în mai multe limbi”. Ceea ce e minunat e că rusa poate să redea asta printr-un singur adjectiv. Strigătele în limbi diferite sunt mult mai vii decât „cântecele marinarilor”, de un romantism puțin cam dulceag, trebuie să recunoaștem. Vezi, exact asta spuneam noi deunăzi: traducătorul de proză este sclavul autorului, iar traducătorul de poezie este rivalul său. De altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
era și cu privirea mea interioară. Deodată, am văzut! Sau, mai degrabă, am simțit cu toată ființa mea legătura luminoasă care unea clipa aceea plină de unduiri irizate de alte clipe în care poposisem altădată: o seară îndepărtată, cu Charlotte, strigătul melancolic al Cucușkăi, apoi dimineața pariziană, învăluită, în imaginația mea, într-o ceață însorită, momentul nocturn de pe plută cu prima mea iubită, când pachebotul uriaș ne dominase trupurile înlănțuite, și serile de veghe din copilăria mea, trăite, parcă, deja într-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ea: NIVELUL APELOR. IANUARIE 1910 ... Nu era o amintire, ci însăși viața. Nu, nu retrăiam, trăiam. Senzații foarte umile în aparență. Căldura balustradei de lemn a unui balcon suspendat în aerul unei seri de vară. Mirosurile uscate, înțepătoare, ale ierburilor. Strigătul îndepărtat și melancolic al unei locomotive. Foșnetul ușor al paginilor pe genunchii unei femei așezate printre flori. Părul ei cărunt. Vocea ei... iar foșnetul și vocea aceea se contopeau acum cu freamătul crengilor prelungi ale sălciilor - trăiam deja pe malul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
boabele de grâu era ascuns cuțitul sacrificial. Oficiantul sacrificiului lua acel coș, astfel Încât animalul să nu poată vedea cuțitul, tăia câteva fire de păr din coamă și le arunca pe foc. Înaintea momentului suprem al sacrificiului trebuia să se audă strigătul unei femei: el marca actul sângeros, imolarea animalului și risipirea sângelui pe altarul sacru. Apoi animalul sacrificat era jupuit și tăiat În bucăți: organele interne erau folosite pentru divinație; Împreună cu carnea, erau coapte pe focul altarului și consumate Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
supun episcopului sau papei nebunilor, care, Împreună cu acoliții săi, stăpânește pentru câteva ore. Ca În orice adunare veselă, se distribuie vin din belșug, pentru copiii din cor și cei adunați În biserică. Astfel Încât În fiecare an această liturghie degenerează În strigăte și scandal - pe care le evocă toate documentele interne ale Bisericii, predicile, scrierile moraliștilor, uneori până În secolul al XVIII-lea (J. Heers, 1983, p. 180). Comportamentul carnavalesc transpare ca atâtea forme ale universului ritual popular din condamnarea lui de către textele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
grandioasă retragere cu torțe pe Corso și pe străzile alăturate. Fiecare participant la procesiune este obligat să ducă o lumânare aprinsă: „Sia ammazzato qui non porte moccolo!”, ceea ce Înseamnă „Moarte aceluia ce nu poartă un muc de lumânare!”. Scoțând acest strigăt sângeros, fiecare se străduiește să stingă flacăra vecinului. Focul se Îmbină cu amenințarea morții, dar această amenințare, strigătul „Sia ammazzato!”, pierde tot mai mult din semnificația directă și unilaterală de omor cu cât sporește În intensitate și dezvăluie natura profund
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
o lumânare aprinsă: „Sia ammazzato qui non porte moccolo!”, ceea ce Înseamnă „Moarte aceluia ce nu poartă un muc de lumânare!”. Scoțând acest strigăt sângeros, fiecare se străduiește să stingă flacăra vecinului. Focul se Îmbină cu amenințarea morții, dar această amenințare, strigătul „Sia ammazzato!”, pierde tot mai mult din semnificația directă și unilaterală de omor cu cât sporește În intensitate și dezvăluie natura profund ambivalentă a urării morții. ș...ț Toate combinațiile verbale citate de el (Goethe - n. M.C.), În care urarea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
rangului lor, și era interzis ca un om obișnuit să-i privească de sus. Malinowski povestește că a văzut cum toți oamenii dintr-un sat săreau de pe verandele caselor lor, ca și cum ar fi fost azvârliți de un uragan, la auzul strigătului care anunța sosirea unui șef important. Puterea supremă a unui șef trobriandez consta În capacitatea de a-și juca bine rolul de „mare distribuitor”, care, la rândul lui, depindea de legăturile tradiționale de rudenie. ș...ț Unii șefi ajungeau să
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sacre erau urmate de alte cântece, cu aluzii istorice și moralizatoare. Între timp regele este tratat cu plante magice și este Înconjurat de gărzile regale. Apoi este intonat un alt cântec de condamnare a regelui. Brusc, acesta este Întrerupt de strigătul preotului: „Afară cu străinii”, referindu-se la orice persoană care nu se supune și nu aduce omagii regelui. Înconjurat numai de susținători fideli, regele scuipă leacuri sacre spre est și vest pentru a distruge vechea epocă și a anunța Începerea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Încearcă să Îl facă să nu iasă din incinta sacră. După un timp, regele iese mascat În Silo, un monstru vrăjit, și dansează sălbatic, Încercând să nu se alăture supușilor strânși acolo. Silo se Întoarce În incinta sacră, iar la strigătul „Afară cu străinii!”, acele rude și alți demnitari prezenți, care nu Îl susțin pe rege, părăsesc locul. Regele reapare fără masca demonică și arunca un „calabash” verde către războinicii, care Îl prind pe un scut negru. Murdăria regelui și a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1986, pp. 159-160). De obicei, Înainte de luptă, el doarme un somn greu, de netrezit, mănâncă și bea enorm; se Îmbracă În piei de animale, folosește arme „sălbatice” precum măciuca, arată Înfiorător și are puterea de a ucide numai prin tăria strigătului său. În această ipostază, el este deopotrivă om și animal - termenul nordic Bersekir sau cel roman, Ferox, exprimă elocvent această idee. Eroul se luptă fie cu un alt „campion” pentru supremație, fie cu o oaste de războinici incapabili să i
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
o factură net expresionistă, piesele, evitând denumirile obișnuite ale genului, se vor „mistere”, „jocuri dramatice”, „pantomime”, așa cum textele destinate scenei de un Georg Kaiser, Walter Hasenclever, Fritz von Unruh sau Toller țineau să fie, nu comedii ori tragedii, ci „utopii”, „strigăte”, „dansuri ale morții”. Personajele, rezumate la condiția lor categorială, adesea n-au nume. Ele sunt „un bărbat”, „un moșneag”, „un tânăr”, „un cioban”, „magul”, „întâiul”, „al doilea”, „al treilea zidar” etc. Conflictele migrează pe plan cosmic, eroii constituie doar veșmintele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
nici să nu ne mai faci! Și să ne lași în pace! (Țipând): Să ne lași în pace! Să ne lași dracului în pace, Doamne!96 Însingurarea, neputința, dorul de increat, revolta și răzbunarea prin autoanihilare pregătesc deja cu acest strigăt de hulă și disperare soluția pentru care va opta fără ezitare în fața revelației neantului. Atunci când, rămas fără schele, suspendat între cer și pământ decide să-și aprindă propriul trup, o face pentru că-și descoperă singurătatea totală și sfâșietoare în universul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
drepturile, dar fără rănirea gravă a unuia dintre luptători. În cazul marilor conflicte, acțiunile erau Întreprinse prin surprindere noaptea, În somn, numărul victimelor fiind mai mare, mai ales privind femeile, copii și bătrânii. Ciocnirile din timpul zilei erau zgomotoase, cu strigăte, ocări și puține vărsări de sânge, lupta Înceta la apariția primelor răniți, după care urmau negocierile de pace (macarata) și chiar o petrecere comună. Schimbul, sub formă de troc, care uneori Îmbrăca forma unui adevărat ceremonial, contribuia la apropierea Între
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]