7,506 matches
-
fiind la limită. “Dacă e adevărat că năpustirea cu finețuri asupra sinelui e un nărav mai ales franțuzesc, cealalată ispită, a biciuirii sufletului, însoțită de <<talentul morții>> cu care personajul se laudă a fi înzestrat, trimite spre cu totul alte zări.”<footnote Ibidem., p.101 footnote> Imaginea seninului Don Juan se tulbură, într-un chip ceva mai hâd “uluitor de-personalizat mazochistic”, cum observa Ion Negoițescu. Lui Perpessicius îi aparține constatarea că “Sandu nu este decât un Mirel matur la care
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
Între două ape, când liniștite și străvezii, când Învolburate și revărsate peste maluri. Și soarta oamenilor de pe aceste plaiuri e când senină și blândă, când răscolită de copitele năvălitorilor. Când puținele zile liniștite bucură pe localnici, clopotele bisericilor răsună din zare În zare, oamenii Înfloresc ca florile câmpului, codrii Își Întind umbra pentru odihnă, dealurile strălucesc de roadă și belșug, văile răsună de forfota localnicilor, de mlădierea și tropotul jocurilor. Viața pașnică a satelor este puțină vreme alean și liniște peste
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
ape, când liniștite și străvezii, când Învolburate și revărsate peste maluri. Și soarta oamenilor de pe aceste plaiuri e când senină și blândă, când răscolită de copitele năvălitorilor. Când puținele zile liniștite bucură pe localnici, clopotele bisericilor răsună din zare În zare, oamenii Înfloresc ca florile câmpului, codrii Își Întind umbra pentru odihnă, dealurile strălucesc de roadă și belșug, văile răsună de forfota localnicilor, de mlădierea și tropotul jocurilor. Viața pașnică a satelor este puțină vreme alean și liniște peste care răbufnește
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
din teritoriul national ceea ce nu se uită “ de neamul meu de domni și de țărani”. Puterea cerească “vindecă pe cei ce s-au prăbușit sub cizme și sub norme”. Ostracizatul speră că va veni “Desprimăvărarea” când “din Înfrațirea șoimului cu zarea\vom ști să bem paharul de azur.” Oriunde este mânat de biciul cuceritorului poetul poartă imaginea țării sale “ce a crescut cu mine pe Bugeac, trupul să mi-l sature de viu”. Prietenia i-a adus poetului alinare “ ți-ai
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
În gânduri Înfirorate și Înmiresmate.” Poetul nu a Încetat niciodată, În nici o Împrejurare să spere În zile mai luminoase mai bune mai drepte. În anii târzii când ne-am revazut pentru ultima oară, Andrei era cel dintotdeauna. Nu-l nelinisteau zările sumbre ale amurgului, nici amintirea Gulagului. Îl stăpânea fierbinte ca biblioteca sa (asezată pe două rânduri Într-o cameră și jumătate de holă să ajungă În stăpânirea unui iubitor de cărti și nu la o bibliotecă. În proprietatea unui prieten
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
C. A. Munteanu de la Cimitirul Andronache din București, poetul basarabean Toma Istrati a recitat la 3 martie 1981, o Închinare: „Tu mână de țărână ce ești azi fără grai Să știi că vom păstra de-a pururi drept stăpână Din zare până-n zare, pe-ntregrul nostru plai Tot limba noastră dulce, În veci de veci română.” Alexandru I. Gonța Ne Întâlneam pentru a patra oară la Iași, unde Alexandru Gonța venise să mai scormonească În arhive și biblioteci, În căutarea de materiale
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
Munteanu de la Cimitirul Andronache din București, poetul basarabean Toma Istrati a recitat la 3 martie 1981, o Închinare: „Tu mână de țărână ce ești azi fără grai Să știi că vom păstra de-a pururi drept stăpână Din zare până-n zare, pe-ntregrul nostru plai Tot limba noastră dulce, În veci de veci română.” Alexandru I. Gonța Ne Întâlneam pentru a patra oară la Iași, unde Alexandru Gonța venise să mai scormonească În arhive și biblioteci, În căutarea de materiale pentru lucrările
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
niciunul: o cârciumă unde să bem vin prost, să fumăm, să râdem și să vorbim tare, după pofta inimii. Am mers, unul lângă altul, în tăcere, cale de mai mulți kilometri. Nicio lumină n-a stânjenit întunericul. Până când departe, în zarea din stânga, am descifrat un licăr. Am lungit pasul și, într-un târziu, am ajuns. Era un soi de căbănuță/ gheretă de lemn. Înăuntru era lumină și, mai mult ca sigur, era cald geamurile erau atât de aburite încât nu puteam
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
fericirea e o armă caldă, îți tremură în mână ...preamilostivul târziu de scris, preacuratul frig de citit: schijele soarelui în oameni au asfințit AER CU SPINI Doi călăreți pe un cal arată bătrânul ceas Dali, ei taie ceața, rup obscura zare și văd că Domnul se odihnește, lor li se vede numele, au munți în priviri, au sigiliul ceresc și glas viu, ecourile zilei aleargă prin sala de jocuri mecanice tapetată cu inimi de tablă muiate în soare, acolo ei admiră
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
de mamă: ai fost frigul ei și câtă uitare peste uitare, și câte zile și nopți moarte: să fugim pe marea de alcool, să fugim cât mai departe ... prin găurile din somn tu te uiți după corăbii și dacă în zare se vede un catarg, tu crezi că este scheletul lunii? O, câte fragmente de viață depărtându-se și câtă taină la mese, și câte inimi așteptând, și cât pământ fără Dumnezeu, și cât cer fără oameni, e timpul... ... s-au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
brazi răsturanați nord de furtuni. Lumini și umbre culori răsfrânte în aprigi priviri. Loc de cântec și dor ascunziș de haiduci destăinuite iubiri. Aer pur amețind înălțimile Ape reci cristalin înfiorând adâncimile. Răcoritoare adieri de legendă în câte-or fi zările. Numele tău arboros străjuind depărtările. Tragic destin blestemat incontinuu să îndure Detrunchierea Nesfârșit de cruntă și dureroasă secure. DOMNUL VAMEȘ DIALOGÂND CU POETUL Ca de sârmă ghimpată mâinile tale borfăindu-mi valiza săracă îmi fac gura ingrată să-ngită noduri să-și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
vameși în spate RUGĂ ÎN TREI I Fă, Doamne cum vrei numai nu seca Marea Neagră a ochilor mei Că-ndureratele înneguratele și vai! contestatele lor plângeri-priviri adună oștiri Încearcă-a străbate incontinuu trădate Raiuri promise speranțe ucise Străpung depărtările necuprinsele zările II Nici Munții Carpați ai răbdărilor mele nu-i lăsa, Doamne, să se macine-n stele C-atâta cât poate omul să ducă nici piatra nu ține nici apa nu-apucă III Durerea-i comună din nou ne adună în plânsă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
UN MUNTE-NGENUNCHIAT Am sângerat prin codri ca un ram detrunchiat de la tulpina țării Nimic acum mai scump eu n-am de cât un munte-ngenunchiat La țărmul mării. Trec ani prin crugul lor cel rânduit de Cel de Sus în largurile zării În sufletu-mi mă simt un răstignit creastă de munte-ngenunchiat La țărmul mării. Pe drumuri de Golgote plin de spini mă simt la fel din clipa desțărării Tot ca un rob încătușat între străini creastă de munte-ngenunchiat La țărmul mării
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
într-o privire Și nu te pierde-n amintirea A ceea ce a fost iubire! Pierde-mă-n urma unui zbor, Eu nu mai am nicio scăpare Și uită-mă încet, ușor, Treci la iubirea următoare! Aruncă-mă în cele patru zări Și sfâșie-mi o ultimă suflare Să nu mă-nghită numai două mări, Să nu mai am nicio scăpare! ADUN COMORI Se-adună ploile-n cascade Și caii nechezând în herghelii, Îmi cântă un străin balade Atât de vechi și-
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
într-o privire, Și nu te pierde-n amintirea A ceea ce a fost iubire! Pierde-mă-n urma unui zbor, Eu nu mai am nicio scăpare... Și uită-mă încet, ușor, Treci la iubirea următoare! Aruncă-mă în cele patru zări Și sfâșie-mi o ultimă suflare, Să nu mă-nghită numai două mări, Să nu mai am nicio scăpare! SEMPER IDEM Parcă aș fi o continuare a propriei mele vieți, dar o viață trăită de altcineva... Parcă aș fi o
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
o salcie pletoasă sau cine știe pe unde își face somnul de prânz. Lacurile poartă aceeași oglindă obosită ca și ieri. Malurile, secate de jur-împrejur, cu crăpături adânci și împrăștiate peste tot, par a fi zâmbetul hidos al unei vrăjitoare. Zarea este pierdută într-un nesfârșit de căldură. Ca și Mura, fetița de șase ani a bunicii. Cu lacrimile șiroind pe obraji, mai fierbinți ca picăturile de raze ce topeau pământul, Mura, eroina povestirii noastre, caută în zare cu privirea. Teama
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
al unei vrăjitoare. Zarea este pierdută într-un nesfârșit de căldură. Ca și Mura, fetița de șase ani a bunicii. Cu lacrimile șiroind pe obraji, mai fierbinți ca picăturile de raze ce topeau pământul, Mura, eroina povestirii noastre, caută în zare cu privirea. Teama de a se fi pierdut face să îi bată inima în piept ca ticăitul ceasului vechi de pe masa bunicii: tic-tac, tic tac, tic - tac... Dar, să vă povestesc pe îndelete ce s-a întâmplat... Ce greu îmi
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
mamă. A fugit de un alt destin. A fugit cât o țineau piciorușele ei mici. Voia la bunica! Cu lacrimile șiroind pe obraji, mai fierbinți ca picăturile de raze ce urmau să topească pământul, Mura, eroina povestirii noastre, căuta în zare cu privirea. Voia la bunica! Teama că s-ar fi pierdut, face să îi bată inima în piept ca ticăitul ceasului vechi de pe masa bunicii: tic-tac, tic - tac, tic - tac... Niciunde nu va fi mai bine decât în patul ei
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
iarbă, pe frunze, pentru a împrumuta din puritatea acestora, din gingășia și din iubirea lor pentru frumos. Zorii vestesc aceste trăiri, aceste daruri ale nopții și, transformate în perlele dimineții, acestora le este oferită strălucirea. Ușor, ele se contopesc cu zarea și-n zborul lor către neștiut, către cer, șoptesc: astăzi toate lacrimile se duc odată cu roua, se pierd într-o infinită stare de nou, de bine, într-o nouă zi! O nouă zi pentru Mura. Ea știa că, împreună cu frățiorii
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
cu apă." Dacă Dimitrie Anghel, poetul florilor, ar trece acum prin orașul Nataliei Negru, ar fi uimit de trandafirii lui Pazvante. "Sfioase-s bolțile spre sară, și mai sfioasă-i iasomia: / Pe fața ei neprihănită se-ngînă-n veci melancolia / Seninului de zare stînsă, și-n trandafiri cu foi de ceară / Trăiesc mîhnirile și plînge norocul zilelor de vară". Un personaj de film acest Vasile Dănăilă! Mă gândesc oare ce-ar face dacă ar primi din partea primarului Adriean Videanu să se ocupe de
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
rămân liberi. Iar omul are șase copii. Știți ce înseamnă asta pentru un țăran care trăiește prin truda mâinilor lui?... Dacă eram eu acuma în cizme... Aici, Ion Irimia s-a oprit din poveste. Și rămăsese cu ochii ațintiți în zarea Crăieștilor. Un sat sărac, uitat de lume și de Dumnezeu, ca majoritatea satelor noastre în tranziția spre nicăieri. „Domnu ziarist, haideți să vă arăt puțin satul. Glodul s-a mai zbicit și putem merge cu mașina pe deal. Aici, antiselecția
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
cînd copiii se îndepărtează. Au atunci o impresie de irealitate, ca doi amici care, reîntîlnindu-se după mult timp, pot evoca trecutul comun, dar nu mai au ce să-și spună. Parcă sînt la capătul unui drum care se pierde în zare sau ca140 doi parteneri care au uitat regulile jocului. Cînd o societate a fost supusă unei remanieri profunde, se pare că memoria atinge pe două căi diferite amintirile corespunzătoare acestor două perioade succesive și că nu ajunge de la una la
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
Majordomul va fi mereu ocupat cu lustruirea plăcii de marmură roșie gravată cu anticul <<SALVE>>”. Naivități de visător, ce mai? Și totuși. Din acel loc - nu întâmplător ales de stăpânii castelului - ai în jur priveliști de o frumusețe rară. În zarea Repedii, până hăt departe spre Bârnova, ți se dezvăluie cu dărnicie o salbă albastră a dealurilor armonios vălurite, cu pilonul releului de televiziune de pe Repedea ca un uriaș semn de exclamație uitat în zare. Spre asfințit, soarele se rostogolește în
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
priveliști de o frumusețe rară. În zarea Repedii, până hăt departe spre Bârnova, ți se dezvăluie cu dărnicie o salbă albastră a dealurilor armonios vălurite, cu pilonul releului de televiziune de pe Repedea ca un uriaș semn de exclamație uitat în zare. Spre asfințit, soarele se rostogolește în vatra de jeratic a apusului, topind în ea vechea ctitorie a Ducăi Vodă, iar tu, între nesfârșitele vii ce te înconjoară, meditezi la versurile lui Păstorel: „Un om grăbit la Iași, prinzându-l ploaia
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
ridicat casa aici în via din Bucium prin 1855. Th.Pallady descoperitorul Buciumului pictural cu lumina lui difuză care nu știi de unde vine...spunea despre casa de aici: „Am avut o casă în Bucium...sus pe deal deschisă spre toate zările...” Se zice că maestrul Pallady ar fi spus cândva despre el: „Abia la bătrânețe m-am convins că n-am talent dar acum nu mai e nimic de făcut sunt celebru”. Chiar dacă la această dată casa maestrului stă gata să
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]