68,361 matches
-
a trebuit să continuă ofensiva în valea Tisei, până la Frasin. Grupurile din Munkács și Beregszász au atins scopul chiar în același zi, militanții ruteni au retras după lupte sporadice. În paralel, grupul din Ungvár a complicat în lupte violente cu armata regulară cehoslovace lângă satul Domaninci ("Alsódomonya", astăzi se constituie un cartier al orașului Ujhorod) și înaintarea lui a fost încetat. La 16 martie, Armata Maghiară a pornit atacul împotriva orașului Hust, care a devenit bătălia cea mai sângeroasă a conflictului
Invazia Transcarpatiei în 1939 () [Corola-website/Science/336579_a_337908]
-
au retras după lupte sporadice. În paralel, grupul din Ungvár a complicat în lupte violente cu armata regulară cehoslovace lângă satul Domaninci ("Alsódomonya", astăzi se constituie un cartier al orașului Ujhorod) și înaintarea lui a fost încetat. La 16 martie, Armata Maghiară a pornit atacul împotriva orașului Hust, care a devenit bătălia cea mai sângeroasă a conflictului, însâ trupele maghiare au reușit să obține controlul asupra localității. În acest timp batalionul 14 biciclist, sub comanda colonelului Károly Ungár a ocupat orașul
Invazia Transcarpatiei în 1939 () [Corola-website/Science/336579_a_337908]
-
(sau Memoriul-Manifest de la Darnița) reprezintă un document memorabil al foștilor prizonieri de război din Armata Austro-Ungară aflați în Rusia, constituiți în primul Corp al Voluntarilor Români din Rusia. Acest memoriu a readus în fața Marilor Puteri dorința poporului român de a trăi unit într-un singur stat, independent și suveran și reprezintă prima declarație de acest
Declarația de la Darnița () [Corola-website/Science/336586_a_337915]
-
15 (în rusă ”Tpoпa” index GRAU 1RL13, după clasificarea NATO ”Flat Face A”), a fost un radiotelemetru sovietic, produs și exploatat din anul 1955 în fosta URSS. Radarul a fost și în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia, inclusiv în Armata României. În prezent nu se exploatează. În anul 1952, Institutul 244 de Cercetări Științifice al Ministerului pentru Armamente, din Moscova, a început dezvoltarea stației de detectare a mijloacelor aeriene care zboară la mică înălțime, în gama undelor decimetrice ”Tropa” - radarul
P-15 (radar) () [Corola-website/Science/336594_a_337923]
-
a mijloacelor aeriene care zboară la mică înălțime, în gama undelor decimetrice ”Tropa” - radarul P-15. Prototipul experimental al acestei stații (proiectant-șef B.P. Lebedev), în anul 1955, a trecut testele în poligon cu succes. Stația a fost adoptată de către armata sovietică. Aceasta a fost utilizată pe scară largă în formațiunile radiotehnice din Trupele de Apărare Antiaeriană a țării, Forțele Aeriene și Marina Militară precum și în Apărarea Antiaeriană a Armatei. După o serie de modernizări a fost folosită în posturile de
P-15 (radar) () [Corola-website/Science/336594_a_337923]
-
trecut testele în poligon cu succes. Stația a fost adoptată de către armata sovietică. Aceasta a fost utilizată pe scară largă în formațiunile radiotehnice din Trupele de Apărare Antiaeriană a țării, Forțele Aeriene și Marina Militară precum și în Apărarea Antiaeriană a Armatei. După o serie de modernizări a fost folosită în posturile de radiolocație ale formațiunilor radiotehnice și în punctele de comandă ale formațiunilor de artilerie și rachete antiaeriene ale eșaloanelor operative și tactice din Ap.A.A. Pe tot timpul exploatării
P-15 (radar) () [Corola-website/Science/336594_a_337923]
-
este o stație de radiolocație produsă în fosta URSS din anul 1971, mobilă, de observare circulară, pentru determinarea a două coordonate, care lucrează în gama de unde metrice. Radarul a fost și în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia, inclusiv în Armata României. În prezent este în exploatare. Prototipul radarului P-18 l-a constituit radarul P-12NA, care a fost varianta modernizată a radarului de descoperire îndepărtată a avioanelor, P-12 ”Enisei”. Radarul P-18 a fost realizat pe baza radarului P-12MP
P-18 (radar) () [Corola-website/Science/336590_a_337919]
-
prin radiolocație a apartenenței de stat a mijloacelor aeriene, apărut la aceea vreme, care lucrează în sistemul ”Kremnîi-2M”, aparatura ”Parola”. După trecerea cu succes a testelor din teren, noul radar P-18, în anul 1971, a fost introdus în înzestrarea Armatei Sovietice. În Rusia ultima livrare de radare P-18 a fost realizată în anul 2007. În prezent Rusia produce radare în gama de unde metrice încadrate în familia ”Nebo”. Radarul P-18 este destinat pentru observarea permanentă a spațiului aerian, urmărirea
P-18 (radar) () [Corola-website/Science/336590_a_337919]
-
spre Sultanatul Awsa al afarilor. Etiopienii au încercat fără succes să pună capăt ostilităților pe căi diplomatice și apoi, la 3 octombrie 1875 s-au declarat în stare de război cu Egiptul. Împăratul Yohannes al IV-lea a încredințat conducerea armatei pe frontul împotriva invadatorilor egipteni colaboratorului său cel mai apropiat, Alula.În dimineața zilei de 16 noiembrie 1875 la Gondit sau Gonbat oastea egipteană s-a văzut confruntată prima dată cu oastea „regelui regilor.” Etiopienii au reușit să-i atragă
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
Gonbat oastea egipteană s-a văzut confruntată prima dată cu oastea „regelui regilor.” Etiopienii au reușit să-i atragă pe egipteni într-o vale îngustă și abruptă, unde au devenit ținte facile pentru tunurile etiopienilor postate pe dealurile din jur. Armata egipteană și-a pierdut o treime din efectivele ei, inclusiv comandantul. Veștile despre înfrângerea egiptenilor au umilit regimul khedivului în ochii africanilor locali. Egiptenii au revenit în regiune după patru luni cu o armată mai bine echipată, care număra intre
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
etiopienilor postate pe dealurile din jur. Armata egipteană și-a pierdut o treime din efectivele ei, inclusiv comandantul. Veștile despre înfrângerea egiptenilor au umilit regimul khedivului în ochii africanilor locali. Egiptenii au revenit în regiune după patru luni cu o armată mai bine echipată, care număra intre 15,000-20,000 ostași. Confruntarea dintre părțile rivale s-a desfășurat de data aceasta, vreme de trei zile, în martie 1876 la Gura. În bătălia de la Gura egiptenii au avut 500 de soldați morți
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
Bogos, care era acum sub controlul mahdiștilor. În septembrie 1885 Alula a ocupat Keren, iar după zece zile, s-a îndreptat spre Kufit, care era și el sub control mahdist. El era însoțit în misiunea sa de comandantul oficial al armatei etiopiene, Fitawrari Blatta Gabro. La Kufit s-a desfășurat o luptă grea în care etiopienii au izbutit sa-i învingă pe mahdiștii conduși de Osman Digna, dar cu prețul unor pierderi grele. În bătălie au căzut doi dintre generalii etiopieni
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
care 20,000 fără arme moderne) au reînceput la 7 decembrie 1895. Ras Alula a luat parte la o parte din luptele victorioase cu italienii la Amba Alaghe, apoi la Mekele. Ajuns în zona de conflict, împăratul Menelik a împărțit armata în mai multe sectoare. În tabăra lui Ras Alula, situată la înălțime,în afara razei de observație a italienilor, au fost incluse trupele lui Alula, ale prințului Mengeshe Yohannes și ale altor doi principi (Ras), Ras Mikael din Wollo cu cavaleria
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
Etiopienii au atacat pe italieni prin surprindere la Aduwa. Alula a primit misiunea de a veghea trecătoarea Gasgori și de a bloca sosirea de întăriri italiene dinspre Adi Quala. În bejenia lor din fața lui Ras Alula, ei au dat de armata împăratului. Alula a trimis împăratului și pe călăreții oromo ca întărire. Bătălia de la Aduwa din 1 martie 1896 s-a incheiat cu victoria etiopienilor și fuga italienilor din regiune. După bătălia de la Aduwa Ras Alula a fost reabilitat de împărat
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
școală militară de acolo și devenind "Școala Militară de Ofițeri de Artilerie Antiaeriană și Radiolocație", iar din 1964 "Școala Militară Superioară de Ofițeri de Rachete Antiaeriene și Radiolocație". Această școală forma ofițeri (locotenenți) tehnici într-o specialitate modernă, RADARUL, pentru Armata Română. este încadrat inițial ca lector în cadrul catedrei de "Bazele radiolocației", disciplină predată în anul doi de studiu. În primii 4 ani, la Școala din București, a fost avansat la gradul de căpitan și trecut în funcția de lector superior
Andrei Ciontu () [Corola-website/Science/336595_a_337924]
-
Tot în perioada cât a predat la Școala din București (1959), obține certificatul de radioamator receptor (YO3-1519) și își va păstra această pasiune toată viața. În vara anului 1969, la cerere, este mutat la "Institutul Tehnic de Cercetare Proiectare al Armatei (ITCPA)", nou înființat, devenit ulterior "Institutul de Cercetare și Inginerie Tehnologică (ICIT)" (1979 - 1986), respectiv "Institutul de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică al Armatei (ICSITA)" (1986-1991). Aici ocupă funcția de cercetător științific la „Transmisiuni”, secția Radio-radioreleu. Din 1974, la cerere
Andrei Ciontu () [Corola-website/Science/336595_a_337924]
-
viața. În vara anului 1969, la cerere, este mutat la "Institutul Tehnic de Cercetare Proiectare al Armatei (ITCPA)", nou înființat, devenit ulterior "Institutul de Cercetare și Inginerie Tehnologică (ICIT)" (1979 - 1986), respectiv "Institutul de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică al Armatei (ICSITA)" (1986-1991). Aici ocupă funcția de cercetător științific la „Transmisiuni”, secția Radio-radioreleu. Din 1974, la cerere, trece la Laboratorul de Sesizoare condus de col.dr.ing. Mircea Călugăreanu, unde se vor demara, pentru prima oară în România, cercetări științifice de RADAR
Andrei Ciontu () [Corola-website/Science/336595_a_337924]
-
contract cu ICRET. Se pensionează la cerere, pe 3 Martie 1990. Mai lucrează 6 luni la IEI - București, fiind angrenat în producția și inovarea radarului ”Start 1”. În 1989 a participat la organizarea Seminarului RADAR lunar de la Casa Centrală a Armatei și a primului (și singurului) Simpozion Național de Radar, "„SNR’89”", sub Egida Academiei RSR. În perioada cât a fost cercetător s-a înscris la doctorat (1974), la Academia Tehnică Militară, la prof. G-ral. mr. dr. ing. Gheorghe Ardelean. În
Andrei Ciontu () [Corola-website/Science/336595_a_337924]
-
de timp între apariția ideei înființării unui astfel de organ de presă (toamna anului 1916 - moment al debutului inițiativelor de organizare a prizonierilor pe baze naționale) și apariția efectivă (iulie 1917 după plecarea primelor eșaloane de voluntari și încadrarea în Armata Română). Problematica abordată a situat ziarul în rândul periodicelor numeroase din anii Primului Război Mondial, care și-au făcut un merit din susținerea desăvârșirii unității statului național român. Pentru sustinerea din punct de vedere financiar a gazetei a fost necesară implicarea statului
România Mare (Foaia Voluntarilor Români din Austro-Ungaria) () [Corola-website/Science/336602_a_337931]
-
1917. Ziarul a fost trimis atât voluntarilor din Corpul de la Kiev, fiind difuzat în lagăre pe grupuri (10-20 de exemplare la 100-200 de oameni), cât și unor diverse personalități române aflate pe teritoriul rus, precum și la Iași membrilor guvernului, conducătorilor armatei, diferitelor personalități politice și cultural-științifice și liderilor refugiaților ardeleni și bucovineni. În cea mai mare parte a lagărelor cu prizonieri români a fost difuzată gratuit . Sarcina de difuzare pe întreg teritoriul rus a revenit atât unor ofițeri sau subofițeri din
România Mare (Foaia Voluntarilor Români din Austro-Ungaria) () [Corola-website/Science/336602_a_337931]
-
variantă în favoarea lui Septimiu Sever. Acțiunea filmului are loc în timpul celui de-al doilea război mondial. Mitrea Cocor este un fost argat boieresc care la sfârșitul războiului se reîntoarce în satul natal unde va conduce reforma agrară din 1945 în timp ce Armata Roșie avansează în țară. Producția a început în vara anului 1951, filmările exterioare având loc în satele din Coțofeni din Dos și din Față, Dolj, în prejma Bucureștiului (Bragadiru, Dragomirești-Vale, Copăceni, Balotești, Cioflinceni, Snagov, Ghermănești, Lungulețu), precum și la Sibiu, Râmnicu
Mitrea Cocor (film) () [Corola-website/Science/336620_a_337949]
-
Radarul (în rusă ” Наклон-2”, index GRAU - 1RL19, după clasificarea NATO ”Thin Skin A”) este un radioaltimetru terestru sovietic exploatat din anul 1960 în fosta URSS. A fost și în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia, inclusiv în Armata României. În prezent varianta pe două remorci nu se exploatează. Din cauza faptului că radioaltimetrul PRV-10 nu răspundea în totalitate cerințelor apărării antiaeriene a Trupelor de Uscat, în parte mobilității (număr mare al unităților de transport și timp mare de desfășurare
PRV-9 () [Corola-website/Science/336621_a_337950]
-
de peste 10.000 de evrei din timpul războiului. Éva reamintește, în jurnalul ei în mod repetat de prietena ei de școală, Marta, a cărui familie a fost printre acești deportați, menționând că aceștia au fost uciși. În primăvara anului 1944 armata germană a ocupat Ungaria și imediat a declanșat o nouă persecuție a evreilor. Această a fost organizată de Einsatzkommando-urile Eichmann, în cooperare cu autoritățile și miliția maghiară. Astfel în numai două luni și jumătate (27 aprilie- 11 iulie 1944), au
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
437.402 de Evrei în 147 trenuri. După o stopare temporară a deportărilor, alți 76.000 de evrei au fost trimiși în marșurile morții spre Austria, deoarece căile ferate spre Polonia și camerele de gazare nu mai funcționau odată cu apropierea armatei roșii. În perioada interbelică, o treime din populația Oradei era formată din evrei. În 31 Martie 1944 forțe SS au pătruns în Nagyvárad, au intrat în spitalul Evreiesc din oraș, si au extorsionat de la șeful comunității Evreiești Sándor Leitner livrarea
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
Nagyvárad, au intrat în spitalul Evreiesc din oraș, si au extorsionat de la șeful comunității Evreiești Sándor Leitner livrarea de diverse bunuri. Pe 6 aprilie a început teroarea, SS-ul evacuând case cu forța pentru nevoile sale. La 18 aprilie membrii armatei maghiare Honvéd au început a se folosi de bunurile evreilor. La 30 aprilie a avut loc o întâlnire în Nagyvárad între secretarul de stat al Ministerului de interne, László Endre (1895-1946), Administrația municipală și căpitanul SS Theodor Dannecker. Primarul Dr.
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]