7,219 matches
-
dolari nu-i...taxator de vamă? Nu, stimabile. Aici ești în Rai. Păi... Asta înseamnă că... Exact. Și scoate suta aia de dolari din pantof că am văzuto de acum o oră! CIRCUL Lume ! Lume ! Poftiți, intrați ! Pe-afară-i vopsit gardu’, înăuntru femeia cu gâtul de un metru și jumate, cu coadă de pește, Doamne ferește! RosBingo Hu ! RosBingo Ha ! Numa alături de noi veți fi alăturea... Hello ! Domnul ! Bună ziua. Bună. Maestre dragă, dumneata ești Biță, directorul general și unic al circului RosBingo Hu
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
acum, traforează ca la lucru manual cărți lipite unele de altele prin lipsa de relevanță. Așa cum există copiii străzii, există și copiii handicapați ai literaturii (cartea este un copil). Care au Însă poze frumoase pe copertă, și o strălucitoare suprafață Înăuntru, uneori. În cel mai bun caz scriitorii se iau la Întrecere cu ziarele. Acest cel mai bun caz fiind și cel mai rău. Să mai citim o dată ce-au zis americanii, n-are nici un sens să intri-n concurs cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Dar acoperișul era spart. Am vîndut-o unor danezi. Danezii nu-s pretențioși. Au transformat căsuța bunicului Într-un fel de magazie pentru jucării și ustensile specifice handicapaților, au tras apă, gaze, au pus draperii și au Încuiat ușile cu handicapații Înăuntru. Uneori răzbea cîte un urlet Înfiorător din camera de la stradă, probabil că-i făceau baie unui deficitar motor. Și, cu banii lor, am luat Într-un fel cu mîndrie apartamentul ăsta, Într-un cartier Înecat În funingine, În imediata apropiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mizei cu privirea imobilă), În literatură a rămas o preocupare constantă și cu greutate (aici echilibrul Între comerț și artă pare Încă asigurat). Literatura a schimbat mijlocul de locomoție sau hainele povestirii nu se mai poartă coif de fier , dar Înăuntru respiră o vietate (ceea ce nu se poate spune despre cinematografie, În interiorul căreia nu mai respiră nimic. Haina modernă, din aluminiu, acoperă un gol. Și nu-i omul invizibil). Scrisul a găsit cadențe noi. Iar transa este indusă prin tempo, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe Dumnezeu. Se ascundea Într-un șifonier. Mă aflam Într-un oraș distrus de foc, sau de o explozie, nu știu, și nu mai rămăsese În picioare nimic altceva decît șifonierul acela. I-am deschis ușa și l-am văzut Înăuntru pe Dumnezeu. Îi era frică. Avea un cap mare, de leu, dar știam că nu e leu, că e Dumnezeu. L-am luat de mînă și, În timp ce soarele asfințea, privind Împreună orașul devastat, i-am spus să nu-i fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de el că e prea gras, alții-l fac nebun și, Înainte de despărțire, Îi spune: „Tu nu ești decît un turist În hotelul ăsta, eu locuiesc aici”. Apoi Charlie deschide ușa camerei sale Înconjurate de vîlvătaia de pe palier și dispare Înăuntru. O clipă mai tîrziu, Barton, cu paltonul pe el și cutia de carton subraț, se Îndreaptă spre ascensor străbătînd culoarul devastat de incendiul ce pare de neoprit. Ultima scenă: Fink stînd pe nisip, cu cutia alături, privind oceanul. O fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
culoarul devastat de incendiul ce pare de neoprit. Ultima scenă: Fink stînd pe nisip, cu cutia alături, privind oceanul. O fată superbă, În costum de baie, trece prin dreptul lui, Îl Întreabă de ce cară cutia aia cu el, ce e Înăuntru, Fink răspunde că habar nu are, după care fata se așază În fața scriitorului ca În fotografia de la hotel. Hotelul care este, probabil, infernul. Mundt e Într-adevăr agent, dar de un alt tip de asigurări, un agent de legătură dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
bun?”, a răspuns Richter. Apoi, pe acordurile sonatei În do major de Shubert, „favorita” sa, uriașul artist, acum bătrîn și slab, a ridicat Încet mîinile și și-a prins În palme fruntea cu Întreaga literatură pentru pian a lumii acolo, Înăuntru, și a rostit Încet „știți, eu nu mă iubesc”. Pe urmă a tăcut. Așa s-a sfîrșit filmul. După ce În tot documentarul (Richter, l’insoumis, Bruno Monsaingeon, 1997), un șir de interviuri realizate În timpul ultimilor săi doi ani de viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pentru filme, iar starea mea civică inițială dobîndise un caracter aproape religios, făcîndu-mă atît de sensibil la problemele culturale românești, Încît am renunțat la o pașnică seară erotică În familie doar pentru a mă iniția În situația intelectuală a patriei. Înăuntru au intrat 18 spectatori. Cu mine cu tot. Doi homosexuali care discutaseră afară despre Antichristul lui Nietzche, o femeie cenușie cu blană de castor și soț surdo-mut, o doamnă foarte grasă, doi ambuscați, o brunetă cu celular, o pereche cețoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fără să-și dea seama că-i incendiată. M-am repezit spre ea, am băgat mîna-n buzunarul ce fumega tot mai vizibil și-am scos mucul aprins de țigară pe care unul dintre cei doi marocani Îl aruncase cu precizie Înăuntru. PÎnă am terminat cu uimirea și Înjurăturile, ăia doi dispăruseră după un colț. Numai că din capătul opus se apropia un polițist, uite că gara nu era deloc pustie, un tip de vreo doi metri Într-o uniformă neagră strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
că era volumul doi. Singurul oraș din Belgia unde am găsit o toaletă publică În aer liber. O cutie gri de metal, introduci zece franci Într-o fantă cochetă și ușa se deschide automat, intri, ușa se Închide tot automat, Înăuntru e cald, luminos, miroase a deodorant, se aude o muzică plăcută, Rondo pentru flaut și orchestră, Îți atingi scopul, apa prinde să curgă singură iar ușa nu se mai deschide, mai Întîi zîmbești, apoi te cuprinde o ușoară Îngrijorare, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu muzică, Kafka, pictori, Tocqueville. Ca și cum ai intra Într-o cameră Înțesată cu cărți și spațiată prin mobile splendide, ai auzi o felație appassionată În surdină și, Înaintînd spre centrul Încăperii, ai descoperi sicriul răpitor al scriitorului, de argint, iar Înăuntru, chiar pe el. Pentru că „felația În bibliotecă e Însăși esența ei”. Și ce mai povestește babalîcul Animal pe moarte ? Despre generația ’60, „o generație de felatoare minunate”, gînduri despre bătrînețe, despre pornografie, despre căsătorie, ce oribilă e, și cît este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
se mai putea distinge îi acoperea aproape în întregime figura. Curând o auziră pe verandă, ciocnin-du-și cizmele militărește, ca să le scuture de zăpadă. Ieronim deschise larg ușa și, pentru că necunoscuta rămăsese nehotărâtă în prag, îi apucă brațul și o trase înăuntru. Apoi închise ușa împingînd-o cu piciorul. Femeia îl privi zâmbind, cu o neașteptată lumină în ochi. - Dumneata ești Ieronim Thanase? întrebă. - Eu sunt. - E adevărat că ai un câine savant? Ieronim începu să râdă. - Nu unul, spuse. Am doi! - Atunci
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu emoție pe verandă. - Tăcere! șopti fără să întoarcă capul. Apoi, către Ieronim: Acum, Ieronim, fii gata. Ușa!... Când o deschise, ninsoarea răbufni cu putere în odaie. Iritat, pentru că Marina rămăsese în prag, Ieronim îi apucă brațul și o trase înăuntru. Scoțîndu-și absentă șalul, Marina îl privi, zîmbindu-i cu neașteptată căldură, aproape cu dragoste, și totuși, parcă silindu-se să-și păstreze o anumită gravitate. - Dumneata ești Ieronim Thanase? - Eu sunt. - E adevărat că ai doi câini savanți? Pardon! E adevărat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
repare brațul“, se gîndi. „Am mare nevoie de brațu’ Ăsta.“ Denunțul Mai demult, În Madrid, Chicote era un fel de The Stork, fărĂ muzică și debutante, sau semăna cu ce ar fi barul masculin Waldorf dacă ar primi și fete Înăuntru. Înțelegi, le lăsau să intre, dar era un loc pentru bărbați iar ele n-aveau nici un fel de statut. Pedro Chicote era proprietarul localului și avea genu’ de personalitate care asigură succesul unui bar. Era un barman minunat, mereu vesel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
puțin la glume lîngă gheretă, pe aleea cu pietricele ce ducea spre ambasadă. M-am dus spre casă, traversînd orașul cu pachetul greu sub braț. Pe Grand Via se bombarda, așa că am intrat la Chicote ca să aștept să se termine. Înăuntru era zgomot și aglomerație, și m-am așezat În colț, la o masă mică de lîngă fereastra protejată de un sac cu nisip; am pus carnea alături, pe băncuță, și am băut un gin tonic. În săptămÎna aia descoperiserăm că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
săptămÎna și el trăsese minunat, atîta că nu avusese noroc la tragerile la sorți și pariase Întruna pe el. — SĂ facem un duro? m-a Întrebat. — Ești sigur? Da, dacă vrei. — Pe cît? A scos un portofel, s-a uitat Înăuntru și a Început să rîdĂ. — Mi-ar plăcea să-ți pot spune că pe ce sumă vrei. Da’ ce zici de opt sute de pesete? Atîta am aici. Pe atunci asta făcea aproape o mie de dolari. — Bine, am spus, dispărÎndu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Și acum era din nou la Chicote, și toți americanii de-acolo erau de genul Ăla pe care nu-l mai Întîlnise. În afară de mine, dar eu eram acolo din greșeală. Și aș fi dat orice să nu-l fi văzut Înăuntru. Dar, oricum, dacă avea chef să facă o prostie așa de mare ca asta, era treaba lui. Pe de altă parte, cum mă uitam la masa lui și-mi aminteam de vremurile de altădată, Îmi părea rău pentru el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
care era cu ea arăta de parcă i s-ar fi potrivit o cravată de elev la colegiu. Nu era un dur. Purta o haină de piele, ca noi toți, de altfel. Doar că a lui nu era udă, pentru că erau Înăuntru dinainte să-nceapă ploaia. Și ea purta o haină de piele și, la fața pe care o avea, i se potrivea de minune. Regretam deja că mă oprisem la Chicote În loc să mă duc acasă, să mă schimb În niște haine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ușa batantă și s-a auzit o plesnitură cînd cineva i-a tras un pumn În gură pistolarului. Altcineva i-a ridicat de jos pistolul cu apă și l-a aruncat după el prin ușă. Cei trei bărbați se-ntoarseră Înăuntru cu niște fețe foarte serioase, duri și justițiari. Apoi se-nvîrti ușa și pistolarul Își făcu apariția. PĂrul Îi căzuse peste ochi, fața Îi era plină de sînge și avea cravata trasă Într-o parte și cămașa sfîșiată. Își luase pistolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
se-ntîmplă. Și tuturor le e frică să moară. Am Încercat să-i fac să treacă peste asta. Da-i apucă la fiecare atac. Arată a tanchiști cînd Îi vezi lîngă tancuri, cu căștile pe cap. Arată a tanchiști cînd intră Înăuntru. Da’ după ce Închid trapele, vezi că n-ai nimic acolo, În interior. Nu-s tanchiști. Și pînĂ acum n-am avut timp să pregătim alții. — Mergem să te speli? SĂ mai stăm puțin. E plăcut aici. Da, chiar că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
alea și noi sîntem prinși În pîrÎu - nu și le lasă ei ca să ne gonească din pîrÎu. — Care pîrÎu? — Știi tu cum se cheamă pîrÎu’ Ăla. — A, pîrÎul Ăla. — Da, sîntem pe pîrÎul Ăl și n-avem o vîslă. — Hai Înăuntru. Nu era nevoie să stai s-asculți schimbu’ Ăla de focuri. Așa-i În fiecare noapte pe-aici. Traversarăm holul trecînd pe lîngă portarul de noapte, care stătea la biroul lui de la recepție, iar el se ridică și ne chemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
schimbu’ Ăla de focuri. Așa-i În fiecare noapte pe-aici. Traversarăm holul trecînd pe lîngă portarul de noapte, care stătea la biroul lui de la recepție, iar el se ridică și ne chemă liftul. ApăsĂ pe buton și liftul coborî. Înăuntru era un bărbat care purta o haină scurtă din blană creață de oaie, cu blana-n interior, și care avea fața și chelia rozalii și o expresie furioasă În priviri. Ținea șase sticle de șampanie la subsuori și În mîini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cameră. Un obuz stingher trecu peste creastă, căzÎnd chiar lîngă tancuri, și pămÎntul țîșni În aer ca o arteziană Însoțită de un fum negru. Un tip Își scoase capul din peștera În care era statul major și apoi dispăru Înapoi Înăuntru. M-am gîndit c-ar fi bine să intrăm acolo, dar eram sigur că-s toți nervoși pentru că atacul eșuase și n-aveam chef să-i văd. Dacă vreo misiune se termina cu un succes, erau foarte fericiți s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Încăput o minge de baseball, cicatricea grotescă rămasă de pe urma rănii În care chirurgul Își băgase tot pumnul cu mănușa de cauciuc cînd i-o curățase, cicatricea care se Întindea dintr-o parte a șalelor În cealaltă. Simți cum Îl atinge Înăuntru și se cutremură brusc. După cîteva secunde ea-l strîngea tare-n brațe și-l săruta, iar buzele-i erau o insulă În marea albă de durere care trecuse deodată peste el, strălucitoare, de nesuportat, crescîndă, orbitoare, un val care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]