8,533 matches
-
moștenească! — Nu uita, te rog, drepturile pentru prostime. Ei spun că sângele lor ar avea aceeași culoare ca al nostru! Vor să devină deopotrivă cu noi. Eu, care am strămoș pe tovarășul de luptă devotat al Împăratului Carol, să mă Înclin cu smerenie În fața unui negustor nespălat și să-l rog să-mi vândă un harnașament... și să-l plătesc pe dată... Cine să-l mai apere dacă n-am bani să-mi fac rost de cal și de arme? Bine
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dispăru după o draperie grea de bro cat și-i dădu strajei un ordin scurt. Apoi apăru din nou În ușă și Începu să privească mulțimea cu aceeași ex presie nepăsătoare. și părintele Bernhard Își reluă locul În spatele estradei, după ce Înclină ușor capul spre tânărul duce. Nimeni nu observase nimic. Secretarul continua să citească: — Vameșul va ține În bună stare toate podurile orașului; neguțătorii de pretutindeni vor avea liberă și sigură trecere. Măsurile pentru vin, fructe și cele pentru argint și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
meș terii pe care i-am năimit ca să ridice cea mai măreață casă a Domnului din acest ținut. Freiburg să de vină un oraș minu nat, a cărui frumusețe să fie admirată de multe generații de aici Înainte. Burghezii se Înclinară adânc și se retraseră. Prea mirați de cuvintele ducelui, nu știau dacă trebuie să se bucure sau să se Înspăimânte. Nimeni nu vorbise Încă despre asemenea legi și drepturi pentru prostime! Nu mai puțin mirați erau nobilii, ministerialii, cavalerii și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aibă un protector, ei doresc o independență nestânjenită de nimeni și nimic. Hai, povestește mai departe, Bodo, se Întoarse Conrad către tânăr, Încurajându-l cu o privire prietenoasă, știu că tot ce-ai făcut a fost bine făcut. Tânărul se Înclină cu eleganță și reluă: — Bun, deci le-am dus un meșter mozaicar cum nu mai e altul și nici n-o să mai fie, deși eu cunosc o sumedenie de constructori și sculptori și tot felul de alți meșteșugari de care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ca să nu se mai scoale. Ușor și curat, fără bănuială. Un dobitoc nărăvaș și atâta tot. Acum ai să mă Întrebi de unde știu cine ești. Că ești femeie se vede, domniță. Orice om cu ochii În cap vede... Simeon se Înclină cu o curtenie stângace care-o făcu pe tânăra fată să zâmbească și să roșească până la rădăcina părului. — Dar Maica Domnului mi-e martoră că nu știu cine ești. Ceea ce știu este că ești de neam mare, domniță. Cine s-ar fi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Ce vrei, Hugo? se Întoarse el către slujitorul cel slab cu ochii inteligenți și nasul Încovoiat, care-l scăpase pe străin de la moarte și-l adusese acum În fața stăpânului său, așteptând la o distanță respectuoasă să fie Întrebat. Hugo se Înclină ușor și-i șopti ceva la ureche, arătând către Simeon, care, legat burduf, urmărea toată scena cu emoție. Domnul Eglord ascultă fără ca vreun mușchi să i se clintească pe față. Apoi ceru să fie adus captivul mai aproape. — Doamne, se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dădu să se scuze și să plece, dar de pe o bancă se ridicară doi cavaleri, și unul dintre ei spuse: — Lasă, Haro, nu ești chiar heruvimul cu sabia de foc la poarta raiului. Fii mai Îngăduitor! Certat astfel, bătrânul se Înclină și așteptă În tăcere, cu capul descoperit. Cavalerul se Întoarse spre fată și spuse cu un zâmbet curtenitor: — O clipă, frumoasă doamnă, vă rog să iertați lipsa de politețe a slujitorului nostru. Numai devotamentul față de stăpâni l-a făcut să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a fost nimeni aici să te Întâmpine? Sigur, știam că ai să vii. Bodo, ce greșeală regretabilă, se adresă el celuilalt cavaler. Cum se poate? De ce nu mi-a adus ni meni aminte... Se Îndreptă către Adelheid, Îi luă mâna, Înclinându-se ușor. — Adelheid de la Appenweier, bine ai venit! Eu sunt Conrad, și acest tânăr care și-a pierdut graiul de admirație este prietenul meu Bodo, de la Zürich. Auzisem multe despre domnia ta, dar n-am avut niciodată privilegiul de a te
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dreptate. Dacă pot să aflu iertare În fața Domniei Tale este numai pentru că am avut o pricină deosebită pentru această neglijență nesăbuită. Bodo, aici de față, Îți va confirma faptul că am sosit la castel numai acum câteva clipe. Bodo se Înclină ușor. Părea mut cu desăvârșire și, oricât de lipsită de experiență era copila, Își dădu seama că fru mosul tânăr era tulburat. În ochii lui se putea citi o admirație fără margini, ceea ce o făcu pe Adelheid să-și uite
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
exprim recunoștința pentru bunătatea Înălțimilor Voastre și să vă asigur de Întreaga mea supunere și de Întregul meu devotament. Cu aceeași eleganță cu care o Întâmpinase, Conrad o conduse pe fată până la treptele pe care coborâse În grădină și se Înclină ușor În fața ei. Adelheid urcă câte patru treptele odată spre chilia ei de la catul de sus și, ajunsă acolo, Își smulse boneta, năpustindu-se către oglindă. Da, era exact cum nu Îndrăznise să creadă. Ochii, părul, gura ei erau aidoma
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lor bucălați, cu rasele din stofă fină și cu crucile de aur bătute cu pietre prețioase. Dar toate Încercările de a-l goni pe ciudatul necunoscut se izbiră de rezistența celor doi prinți. Mai ales Conrad, fire pragmatică, prea puțin Înclinat spre reverii mistice și adesea absent de la liturghie, Îl vizita cu regularitate. Bătrânul morocănos Îl primea cu simpatie și afecțiune părintească, fără a arăta Însă vreo urmă de respect pentru rangul Înalt al tânărului. Nu o dată, cei din suita lui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Adelheid se liniști. Călărețul părea pașnic. Când ajunse la numai câțiva pași de domniță și de Însoțitoarea ei, se opri din cântat și, după o clipă de tăcere, sări din șa cu o sprinteneală neașteptată pentru rotunjimea lui. Apoi se Înclină adânc În fața lor, cu o smerenie exagerată. — O, domniță, ce bine-mi pare că te găsesc. Te caut de multă vreme. Bodo m-a trimis. Adelheid Își struni calul cu inima fremătând de bucurie: — Bodo? Întrebă ea. Unde e? De ce
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o poftiră să-i urmeze. Când Încercă să se Împotrivească, unul dintre ei, desigur căpetenia, se răsti: — Vreți să vă târâm ca pe slujitoare? Nu ne siliți să vă tratăm cu mai puțin respect decât vi se cuvine! Apoi se Înclină scurt și trecu Înainte spre scara cea mare. Adelheid Îl urmă fără nici o Împotrivire, prin culoarul pe care Îl formau răpitorii ei. Avea de-a face cu nelegiuiți care nu se dădeau În lături de la nimic. La lumina făcliilor, trecură
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe care mâna lui uriașă le strângea spasmodic. Deși părea liniștit, se putea ghici cât era de ner vos și nerăbdător. Dar prizoniera era prea slăbită ca să-i ob serve nesiguranța. Cavalerul făcu câțiva pași prin odaie și se opri, Înclinându-se ușor, cu aceeași politețe Întunecată cu care primea poruncile la Curte. Adelheid tăcea. Era prea surprinsă ca să poată scoate vreun cuvânt. Cele câteva clipe de liniște o ajutară să se reculeagă și să-și recapete, cel puțin În aparență
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se grăbi să-l Întâmpine cu onoruri, ca și cum ar fi fost cel puțin episcop. Starețul se Întreba cum de-a putut bătrânul să găsească drumul printre mulțimea de clădiri, foișoare și scări, deși nu fusese niciodată la mânăstire. Sihastrul se Înclină În tăcere și se pregăti să-l urmeze, fără nici o sfială sau mirare, și privi drept Înainte, ca și cum vederea impunătoarei mânăstiri i-ar fi fost cunoscută dintotdeauna. — N-am timp de vorbit, vreau Înainte de toate să văd rănitul. — Îndată, preacuvioase
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-l văd pe rănit. După aceea știu ce e de făcut. Fu condus În chilia În care zăcea Bodo, Îl privi o clipă dând din cap și apoi Îl urmă pe stareț În bibliotecă. Ceilalți așteptau acolo și, după ce se Înclină scurt, se așezară În jilțurile pregătite. — Deoarece toți cei care avem de-a face cu Întâmplarea aceasta suntem de față, spuse părintele Bernhard, și cu toate că dorim ca această taină teribilă să rămână Între noi, după o Îndelungată chibzuială am Împărtășit
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În tăcere, Începu să vorbească: — Vă rog să mă iertați că Îndrăznesc să grăiesc În fața atâtor capete luminate. O fac numai pentru că soarta celor doi tineri mă Îndurerează. Ce știm? știm că domnița Adelheid a plecat de la cuvioșia voastră, se Înclină el către sihastru. Îngăduiți să cercetăm drumurile În jurul acelui loc. Eu, ca străin, pot s-o fac fără să bat prea tare la ochi. — și dacă te Întâlnești iar cu oamenii lui Eglord? Ei te cunosc, nu-i așa? Întrebă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În seu. — Cine ești și ce vrei? Întrebă o voce răgușită. Conrad luă opaițul de pe scândura care slujea drept masă și și-l apropie de obraz, ca să poată fi recunoscut. În acea clipă, gazda sări de pe așternutul zdrențuit și se Înclină smerit, până la pământ. Apoi se ridică, privind Întrebător către oaspetele pe care Îl respecta și de care se temea totodată. Acum că știi cine sunt, aș vrea să stăm puțin de vorbă spuse tânărul cavaler. Hai afară, omule, aici ne
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nu se cina În sala festivă, se Îndreptă spre odăile fratelui său. Conrad mânca În liniște, ca și cum nu s-ar fi Întâmplat nimic. — O, avem țipar la cină! spuse Bertold vesel. Pot să mă așez lângă tine, frate? Conrad se Înclină, mulțumind pentru cinstea care i se făcea și În câteva clipe se aduseră Încă un talger de argint și bucate proaspete. Ai avut o vânătoare bună, nobile frate? Întrebă el. — Da, minunată. Am hăituit un mistreț care se ținea prin
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a fost să fie. Deși Întristat peste măsură, Îmi voi călca jurământul de tăcere. Dumnezeu mi-e martor că o fac doar pentru Bodo și pentru a-i netezi drumul pe care și l-a ales. și nădăjduiesc, pustnicul se Înclină În fața unei mici statuete a Maicii Domnului cu Pruncul În brațe, nădăjduiesc că Sfânta Fecioară va pune o vorbă bună pentru mine În fața Tronului Ceresc, ca să-mi fie iertat acest păcat. Îl socotesc mai mic decât pe acela de a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mai vine, ceea ce nu cred. Vreau să știu apoi ce s-a mai aflat despre nepoata noastră, știi despre ce-i vorba. E și asta o poveste pe care doresc s-o cunosc numai eu, cred că Înțelegi, părinte. Călugărul Înclină capul, Încuviințând: — Ereticul din Bizanț s-a dus pe Stouff. Priceput cum e, cred că de intrat a intrat el, nădăjduiesc că și-a atins țelul. — Așa deci, e eretic! Cred că e mai bun creștin decât mulți. E un
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
titlu onorific oarecare. Mulți se luptaseră pentru el, când, peste noapte, apăruse Siegebert, noul favorit. Spre surprinderea tuturor, ducele Îi dărui și domeniul din Vogtsburg, și administrarea tuturor minelor de argint. Roșie În obraji ca tapiseria din odaie, Ingrid se Înclină adânc și, cu ochi galeși, Îi mărturisi tânărului duce că e feri cită să-l vadă. Aș fi vrut să vă caut eu, mărite stăpâne, dar nu știam când și unde, deoarece sunt de puțină vreme aici. — Așa? De ce, doamna
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mine m-ați liniștit Într-adevăr. Deci nu e nici o primejdie... De ce voiați să mă căutați, frumoasă Ingrid? Tot nu mi-ați spus! „știe că mint și știu că ea minte. Ceva e putred aici“, Își spuse Conrad. Doamna se Înclină Încă o dată adânc. — Asta mai poate să aștepte. Am auzit că plecați fără Întârziere. Pot să vă rog, Înălțimea Voastră, să mi acordați audiența când vă Întoarceți? — Dar, doamna mea, așa târziu, noaptea... Nu știu... Ingrid se Înroși din nou
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
n-ar fi mai bine să-l aruncăm și pe nenorocitul ăsta cu capul Înainte de pe pod? Prea spune multe! — Doamne ferește, Hildebrand! răspunse prințul cu asprime. Lasă omul În pace să-și facă treaba. O face foarte bine! Podarul se Înclină cu umilință: — Stăpâne, Johannes va veni și el Încoace. Mi-a spus că trece În noaptea asta să vadă cum stau lucrurile. Tocmai ajunseră la mal. Conrad Încălecă și-și mână calul pe pietrișul ud. Se Întoarse În șa și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
te Întoarce Încă la mânăstire. Pentru fapta cuvioșiei tale nu meriți mustrare de la stareț, ci răsplată de la stăpânul vostru. Nu-ți fie teamă. N-am să uit că am și eu unele de făcut În mânăstirea voastră. Fratele Ulrich se Înclină cu smerenie. — Mărite Domn, Îi eram dator bunicului meu și mi-am plătit datoria. Dumnezeu să vă aibă În pază și să vă ajute să Împliniți cele de cuviință. Prea multă vreme a stat umbra mare și neagră a răului
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]