7,211 matches
-
deasupra Văii Elanului, pulsa când scânteieri, când întunecimi, ca o inimă, prin care curgea sângele nopții. Din beznă... stoluri de umbre zburate de pe poteci, cu mesteceni albi și fagi negri pe margini... închipuiri ale nopții ce mișunau de foșnete și șoapte. Pășeau fără zgomot, pe poteca umedă de rouă. Pădurea e neagră, are tristețea aceea misterioasă dinaintea exploziei primăverii... Nu e melancolia amară a toamnei târzii... e o spaimă, o întrebare, o neliniște ca înaintea unei ciudate nașteri... Era fascinant. Cunoșteau
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pământului, trunchiuri de copaci doborâți, acoperiți de ciuperci, privind cu ochii mari tot ce mișcă, și asculta cu urechile ciulite zgomotele din jur, ca o sălbăticiune. Prin viroagele pădurii ori prin luminișuri unde creșteau smeurișuri și rugi de mure, ascultând șoaptele înăbușite și somnoroase ale codrului, citind și tâlcuind semnele și zgomotele așa cum ai citi și tâlcui o carte, tot timpul în căutarea acelei misterioase chemări... care, și pe dânsul îl ademenea. Au urcat coastele cu mestecăniș ce închideau pe laturi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
crengi. În timp ce soarele coboară la asfințit, la răsărit se înalță luna plină... Două focuri sângerânde îmbrățișează cerul. Un întuneric apăsător se așterne peste pădure. O bufniță solitară pufnește neîncetat. Apoi, prin copaci se aude când și când un foșnet în șoaptă. Pe copacii uriași zace masiv întunecimea... S-ar zice că‟ntunericul și tăcerea vuiesc... Doar bufnița pufnește neîncetat. Neîncetat pufnește bufnița, rar și monoton... ca bătaia orelor nopții în pădure. De jur-împrejur, prin prăpăstii, stăruie o întunecime adâncă, de nepătruns
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cea de mâine... nici anu‟ntreg. Vieții adevarate îi este deajuns clipa... clipa plină, în care pumnul destinului tescuiește timpul într-o lacrimă de spirit.. Clipa din noaptea aceea, când aplecat pe gura babei lui, Lina, să-i audă ultimele șoapte... ea, cu un oftat, ce a încremenit vremile... și-a dat sufletul... Clipele astea, nu sunt timp, n-au să moară niciodată!... Focul lăuntric se potolea. Sudorile îl broboneau ca roua... O încredere atotstăpânitoare îl mai liniști... Pentru ce să
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
colindul după pradă. Noaptea asta va trebui să-și astâmpere foamea pe mai multe zile; știa că urma vremea grea a foametei, în care prădătorii stateau ascunși prin prăpăstii. Cu șuier ascuțit, vântul izbea zăpada în trunchiurile fagilor uriași. Doar șoapta zăpezii se auzea... încolo, o liniște deplină stăpânea în padurea întunecată. Niciun sunet nu se înălța deasupra pământului... nici bufnițele nu mai pufăiau, doar, din depărtare, de pe crestele lui Mârzac venea ca un zvon în surdină, pe pale de vânt
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
intra în cimitir, cu bunul simț al țăranului, cu respectul românului pentru morți. În cimitir, vântul mângâia ierburile și frunzele salcâmilor înalți, cu foșnetul lor ca un cântec abia șoptit... abia auzit. E „lira frunzei de salcâm“, care cântă în șoaptă povestea celor adormiți aici... Cruci negre și putrede, unele culcate pe-o rână, apar printre ierburi înalte, printre crengi uscate, verdeață și bălării. Acolo‟s străbunii satului... Acolo‟i o lume, care a fost... În jur, țăcănit de lăcuste, păsări
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mă mai porți în pântec... Ție îți deschid inima, înaintea ta îngenunchez... arată-mi drumul de urmat... numa‟ tu mă poți îndruma!.. Apoi, în genunchi, aplecată, peste mormânt, de parcă ar fi vrut să-l ieie cu dânsa... a vorbit în șoaptă, cu mama ei... dar, ce și-au spus, numai Dumnezeu știe. Împrejurul ei parcă, fâlfâiau aripi nevăzute, strivindu-i sufletul... îngropându-i toate dorințele și visele. Tăcerea din jur îi cobori în suflet ca o piatră de mormânt. Vorbea nu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
încumetat să-i cate în ochi. Simțea că în albastru acela dintre pleoape ardea ceva greu de îndurat. Peste mintea limpede, care-și văzuse osânda... s-a lăsat o pâcla groasă și amețitoare. Vorbele Anucăi când a încălecat... spuse în șoaptă: „- Ai să mori mâncat de lup..!“, i s-au înfipt în inimă ca un pumnal. - Ci negureală mai fumărești în tini, măi, Lisandri ?! îl întrebă bătrânul. Vorba țăranului e ca pământul, aspru și bolovănos... sperie mintea și cutremură... Vorbește în
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ar fi putut îndrăgosti numai de un cap sau numai de un gât! Ha, ha, ha! Treceam cu mâna peste aceste părți fierbinți, pe care le mângâiaseră zei ca Ares, Dionysos, Hermes, Poseidon și muritori ca Anchises, Adonis. Intuiam îmbrățișările, șoaptele lor. Apoi vocea ei șovăindă. Timbrul. Mai ușor mi-aș fi pututo imagina pe Afrodita ca întreg, dacă asamblâdui componentele cu lipici de duzină (șutit și ăsta de șmecherii care, lucrând la vreo cizmărie, aduceau acasă materie primă, ca să mai
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
își aprinde tacticos o țigară umezind-o în prealabil, cu vârful limbii la capătul opus filtrului, trage un fum adânc pe piept, ca și când acesta ar fi avut rolul de a-i disipa emoțiile, și mi se adresează zâmbind, aproape în șoaptă: Castelane, cum o mai duci în mănăstirea aceea dominicană? Dacă întrebarea ar fi fost lipsită de acel mai, putea fi destul de naturală-îmi zic zâmbind mai mult pasager. Mulțumesc, bine. Destul de bine-răspund și zâmbesc nesigur, frapat și de limbajul codificat. De
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
la coate sau la șolduri, asistasem la primele audiții radiofonice. Un radio mai mult decât vechi, cu cutia dintr-un lemn de culoare închisă, pare-mi-se cireș de pădure, la care nenea Epa și Tata căutau impacientați și în șoaptă, pe o scărișoară de sticlă pe care fugea încolo și încoace un cursor de culoare roșie, diferite posturi radiofonice foarte greu de prins. Când prindeau, în sfârșit, postul atât de mult râvnit, îi auzeai șfichiuind din degete, de bucurie, sau
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
la șale, și așteptând să plece cei doi, deodată aud deschizându-se ușa bucătăriei. Cei doi, ieșind din bucătărie, se îndreaptă cu pași haotici și sincopați spre șopron. Unul din ei chiar zăbovește îndelung pe capacul bazinului. Se aude în șoaptă, vocea femeii: Ți-am mai spus să nu mă mai muști de buză. Când iubești, nu mai gândești ca lumea, iubito - îi răspunde tot în șoaptă, vocea lui. În acel moment cred că o ia în brațe și o duce
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
spre șopron. Unul din ei chiar zăbovește îndelung pe capacul bazinului. Se aude în șoaptă, vocea femeii: Ți-am mai spus să nu mă mai muști de buză. Când iubești, nu mai gândești ca lumea, iubito - îi răspunde tot în șoaptă, vocea lui. În acel moment cred că o ia în brațe și o duce undeva, în fundul șopronului, unde era o bancă pe care familia K. o scotea vara la poartă și-o umplea cu covoare, preșuri și saci parcă puși
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cuceri în această viață la orice vârstă și imediat. Nu-s eu demn de așa ceva: să-i sărut picioarele... Apărați Creștinismul? În fața ateilor da, în fața creștinilor nu, pentru că ei sunt destul de „școliți”, nu? Poate mai școliți (pronunță termenul școlit în șoaptă și cu mâna pâlnie la gură) decât mine. Câtă modestie! Mulțumesc. Sunteți convins că și eu sunt ateu? Treaba dumitale. Nu mă interesează. Ceea ce mă interesează e apărarea de către noi, a valorilor umane, vechi de când lumea. Marcus Porcius Cato sau
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
sunt Gerard. Îmi pare bine de cunoștință. Și mie. Mă simt fericit când suntem împreună. Și eu la fel. Abia aștept în fiecare zi, încă de dimineață, să ne vedem aici, în bibliotecă-raiul nostru. Și eu la fel. Rostite în șoaptă, răspunsurile ei erau atât de suave, că semănau cu un susur de apă de câmpie. Fără să-mi dau seama, fulgerător o și trecusem de pe scaunul ei pe genunchii mei și, din sărut în sărut, stăteam așa ascultândune respirațiile parcă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
dos, pătrunse în holul aglomerat de tot felul de lucruri puse alandala parcă în fugă sau speriate de cutremur. Ușa nu era mascată ca atunci când i-o prezentase Valy prima oară. Fiind descuiată, ușa se lăsă deschisă ușor. Auzi imediat șoapte și un scârțâit scurt. Când întoarse capul, o văzu pe Iozefina ridicată de pe o dormeză de o persoană, zâmbindu-i:-Ce mă bucur, Gerard ! și repede puse mâna pe o grămăjoară de desuuri feminine, în intenția de a le ascunde
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
pentru prima dată observă că nu era așa bătrân cum își închipuise la început, deși avea părul alb și rărit, iar fața îi era brăzdată de riduri adânci. — Cine e? întrebă. Celălalt șovăi câteva clipe. închise ochii și spuse în șoaptă: — Un înțelept. Cercetează istoria vechilor noștri strămoși. Ne îndreptam spre Dajbadel când ni s-a stricat camionul. — Dajbadel e foarte departe, spuse Gacel, dar celălalt căzuse într-un somn profund. Foarte, foarte departe, spre sud... N-am ajuns niciodată până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Ieși la fereastră și-ai să vezi cum prietenii mei care sunt în stradă au să-ți spună să mi-l dai... Femeia făcu ce i se ceruse, în timp ce negustorul ieși și, apropiindu-se de cei doi, le spuse în șoaptă: — Are pergamentul de care avem nevoie, dar nu vrea să ni-l dea decât dacă i-l cereți și voi. Fără să știe de cursa pe care le-o întinsese, cei doi îi strigară femeii să facă ce-i spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Vreau să spun celor care au glagorie că o iau razna dacă intră aici mai mult decât zece oameni... Nu vreau să fie înghesuială, ca "acolo"... Când rostogolea zarurile în cutia de table, Nae Stanciu, vecinul de la doi, întreba în șoaptă, ferit: "Nea Onuț, dar chiar așa de strâmt era în celula aia a matale, ca-n țarcul ăsta?..." Onuț arunca zarul în tăcere și numai după minute în șir zicea: "Cam așa, dar aglomerația era mai mare..." Tăcea, muta, arunca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
trișezi, te pedepsesc de nu te vezi! O să stai cu mă-ta în casă, până când..." Dar cum să stau cu mama în casă, când, pentru următoarea zi, gazda anunță mult-așteptata întâlnire cu Olimbiada, "magiciana pietrelor", despre care tot vorbeau, în șoaptă, de o bună bucată de vreme?... Discreție și nu uitați de bani. Magiciana n-are tarif de intrare, dar vrea ceva vânzare la pietre... Toată noaptea am visat magicieni care scoteau din joben iepurași hăituiți de baghete fermecate, săbii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cu degete puternice, cum s-ar fi Încleștat de gâtul unui câine cu care s-ar fi luptat. Când ajunseră pe celălalt culoar, Îi vorbi din nou. Zgomotul trenului se redusese și acum putu să-și regleze vocea până la o șoaptă răgușită. Ah, dacă ar exista un doctor În trenul acesta, draga mea! Mă simt atât de rău! — Dar este unul! Numele lui e doctor John. Eu am leșinat aseară și m-a ajutat. Mă duc să-l caut. Mi-este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
prin Încăperi, iar dr. Czinner Însuși nu era acum nici măcar cea din urmă fantomă. Dacă o față s-ar fi zgâit pe fereastră sau o voce s-ar fi făcut auzită la etaj sau un covor ar fi scăpat o șoaptă, aceea ar fi putut fi dr. Czinner, care Încerca să se Întoarcă la o viață conștientă după cinci ani În care stătuse Îngropat, croindu-și drum pe după catedre, expunându-și transparența În fața tablei și a elevilor nedisciplinați, ghemuit În capelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
numai dacă ar fi așteptat, se gândi dr. Czinner și mintea i se Întoarse de la moarte la oamenii care trăiau ca să fie judecați, iar imposibilitatea propriei evadări, atât de ușoare, i se prezentă cu o asemenea forță, Încât exclamă În șoaptă: „Trebuie să mă duc la ei“. Dar la ce-ar fi folosit? Se așeză iarăși și Începu să comenteze În sinea lui dacă gestul ar fi avut vreo valoare practică. Dacă mă predau și Înfrunt procesul alături de ei, lumea Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și pipăia acul ei victorian. Eu aparțin prezentului. Dar scufundat pe moment În visul lui grandilocvent, trecu cu vederea șirurile lungi de fețe de adolescenți răutăcioși, batjocura pe la spate, poreclele, caricaturile, bilețelele strecurate În cărțile de gramatică sau pe sub bănci, șoaptele omniprezente, imposibil de localizat și de pedepsit. Se așeză și privi meniul, fără să vadă ce citește. Da, nu m-ar deranja să fiu eu evreul acela, se gândi domnul Peters În timpul lungii vizite a Îngerului. A pus mâna pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
convingerea că există cineva care să ierte. Aproape că zâmbi disprețuitor la ultima idee: Să mă duc să-mi mărturisesc păcatele la casierul Partidului Social-Democrat? La pasagerii de la clasa a treia? Fața preotului Întoarsă În cealaltă parte, degetele lui ridicate, șoapta Într-o limbă moartă, toate i se părură brusc la fel de frumoase, la fel de valoroase și la fel de iremediabil pierdute ca și tinerețea și prima lui iubire, la colțul zidului viaductului. Aceasta a fost clipa În care dr. Czinner a dat cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]