11,066 matches
-
ADUNE FORȚELE. O EXPRESIE DE OBOSEALĂ SE CITEA PE TRĂSĂTURILE LUI. AȘTEPTA URCAREA FEBREI, CARE SE ȘI URNEA UNDEVA ÎN ADÂNCUL LUI. CÂND ȘI-A DESCHIS OCHII, PRIVIREA LUI ERA ȘTEARSĂ. NU S-A LUMINAT DECÂT ZĂRINDU-L PE RIEUX APLECAT ASUPRA LUI. ― Bea, spunea acesta. Celălalt a băut și și-a lăsat iar capul pe pernă. \ Ține mult, spune el. Rieux îi apucă brațul, dar Tarrou, cu privirea întoarsă, nu mai reacționa. Deodată, febra se revarsă vizibil până pe obraz ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
să stingă lampa de la căpătâi. Dar, în spatele perdelelor, ziua se strecura cu rapiditate și, puțin după aceea, când trăsăturile bolnavului deveniseră vizibile în întunericul odăii, doamna Rieux a putut să-și dea seama că el o privea mereu. S-a aplecat asupra lui, i-a aranjat perna și, ridicându-se, i-a pus o clipă mâna pe părul lui umed și ciufulit. Ea a auzit atunci o voce înăbușită, venind de departe, spunându-i mulțumesc și că acum totul era bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
1923, an în care, încrezător în steaua mea de școlar, am pornit spre școală în clasa I. Era ceva cu totul deosebit în viața mea, dar pășeam încrezător datorită faptului că în timpul iernii ce-mi preceda școala, tata s-a aplecat cu încredere și cu o nădejde aparte, reușind să mă facă să deslușesc tot abecedarul pe care urma să-mi încep ucenicia de școlar. La vremea lui, tata făcuse doar clasa I, din ciclul elementar, dar această puțină carte l-
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
din Câmpulung-Moldovenesc, i-am răspuns scriindu-i la data de 19 dec. 2010. Dragă d-le Bejinaru, dragă confrate, E cam de multă vreme de când mi-ați trimis rodul muncii Dvs. de om al școlii și al scrisului. M-am aplecat cu dragoste și curiozitate asupra cărților ce ați binevoit a-mi trimite, un fel de schimb între noi în calitate de condeieri. Dacă prima „Din neuitatele revederi ale promoției 19431951” am savurat-o galopant, la următoarea mi-a trebuit timp și atenție
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
ordonare a cărților? Cred că cel puțin două ore, în care am reușit să pun totul în ordine și să văd cu mulțumire cum tinerii plecau mulțumiți că aveau ce citi, iar eu eram mulțumit că-i determinasem să se aplece cu răbdare asupra cărților ce aveau de citit. Din zbaterea inițială și frământarea ce manifestam la început când mă temeam să nu-mi dispară cărțile de care răspundeam pecuniar, acum eram mulțumit și fericit că vedeam un interes sporit al
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
de instruire. Ca recenzor al cărții am sesizat o mică parte din tragedia basarabenilor năpăstuiți de soartă și istorie, chiar și în aceste momente. Am simțit un gust amar și o indispoziție ca de doliu parcurgând conținutul cărții. Viitorii cititori, aplecându-se cu atenție și apropiindu-se cu inima și sufletul de calvarul Surghiunului, vor avea și mai multe de semnalat și generațiile mai tinere vor face ca ceea ce s-a întâmplat din porunca Tiranului Roșu să nu se mai întâmple
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
bună mult așteptată Tocmai când socoteam gata materialul actualului volum, primesc un plic obișnuit de la dl. Roman Scumpu - confrate pensionar și gospodar în Priponești. În plic găsesc o mică mențiune directă, ce mi se adresa cu rugămintea de a mă apleca asupra unei creații poetice de 115 versuri, să le analizez și să-mi dau părerea dacă merită sau nu a fi luate în seamă. Modest, consăteanul meu, așa cum îi stă bine unui priponeștean neaoș, se arată a fi neîncrezător în
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
adversarii prim-ministrului, aceasta este o lege sfântă, iar el e pe cale să o încalce. Stai puțin, cred că liderul israelian tocmai a ajuns... Un flux de energie străbătu mulțimea, mii de oameni întorcându-se spre scenă. Cel care se apleca spre microfon era vicepremierul, care fu întâmpinat cu un ropot politicos de aplauze. Deși în mod oficial era coleg de partid cu prim-ministrul, mulțimea știa totuși că fusese mult timp cel mai înverșunat dușman al său. Vorbea prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Era chiar în spatele lui. Dacă s-ar fi întins puțin mai mult, l-ar fi putut înhăța. Dar oamenii erau mai înghesuiți în zona aceea și era mai greu să-ți faci loc. Agentul se ridică pe vârfuri și se aplecă, atingându-i ușor umărul. În momentul acela Guttman se afla la o distanță care i-ar fi permis să fie auzit de pe scenă dacă ar fi țipat. Îl privi pe prim-ministru, care ajunsese acum la punctul culminant al discursului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
acum stătuse deoparte, ascultând dezbaterea. Ăsta era stilul lui. Mai întâi asculta argumentele subordonaților săi. Apoi îi asalta cu întrebări. „Deci cum ar trebui să replicăm? Ce părere aveți?“ Membrii cabinetului se pregătiseră pentru așa ceva. În schimb, prim-ministrul se aplecase pur și simplu să mai spargă o sămânță, fără să spună nimic. Până la aceste cuvinte: „Da, era“. După o lungă pauză, ca și cum ar fi încheiat un gând care se desfășurase în mintea lui, adăugă: — Îl cunosc pe omul ăsta. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de Stat oriunde în lume, spuse el cum ieșiră în grădină, o peluză mare, dreptunghiulară, așezată în fața unei case coloniale impunătoare. Nu se mai auzea vacarmul străzii Agron acum. Singurul zgomot era făcut de un grădinar în vârstă, care se apleca să tundă o tufă de trandafiri. Iar asta e ultima noastră achiziție, Mănăstirea Lazaristă Peres. Davis arătă cu degetul în stânga, spre o clădire ce părea a fi pe jumătate biserică, pe jumătate fortăreață. Era modestă; fără clopotnițe pretențioase sau turle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
care gravitau oamenii în jurul lui, părea să fie o persoană importantă sau de succes, într-un fel sau altul. Are aproape de patruzeci de ani, observă Maggie; după toate aparențele, e neînsurat. Și în cele din urmă, văduva. Ghidul ei se aplecă, astfel încât femeia îndurerată să-l poată auzi. Îi vorbi intenționat în engleză. —Doamnă Guttman, această domnișoară e din Statele Unite. Vine de la Casa Albă, de la președinte. Maggie nu se mai obosi să-l corecteze. Îmi pare atât de rău pentru pierderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
viața lui sau a lui Kobi, ci a tuturor oamenilor din țara asta, din întreaga regiune. Văzuse ceva, domnișoară Costello. —Vă rog, doamnă Guttman... interveni bărbatul care le făcuse cunoștință, dar văduva îi făcu semn să se retragă. Maggie se aplecă mai tare. —Spuneți că a văzut ceva? — Da. Un document, poate o scrisoare, ceva. Nu știu exact, dar ceva de o foarte mare importanță. În ultimele trei zile de viață, nu a dormit deloc. În schimb, a repetat încontinuu același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
la plasture, dar nu și la gumă: era dependent de ea. — Vreau să spun că n-au avut la dispoziție decât cincisprezece ani ca să se gândească la un răspuns în privința asta. Dumnezeule! Nu putem tărăgăna lucrurile astea la infinit. Se aplecă în față, îndoindu-și trupul subțire pentru a se apropia cât mai mult de interfon. Gâtul părea să i se umfle în momentele cheie, iar cele două șuvițe de păr, ca niște coarne, petrecute peste scăfârlia cheală, i se ridicau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
a unui palestinian nevinovat și respectat cum era Nour, e următoarea lor opțiune. Creează disensiuni în rândul palestinienilor și-i poate determina pe israelieni să renunțe la negocieri. Destabilizează procesul. Pare cam tras de păr după părerea mea, spuse Miller aplecându-se în continuare în față foarte concentrat. Israelienii ar putea spune că evenimentele demonstrează că palestinienii sunt niște anarhiști și că nu se poate avea încredere în ei nici măcar în ceea ce privește propriul lor stat. Dar opinia publică evreiască n-ar înghiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
protejează pe prim-ministru și ne punem întrebarea dacă s-ar fi putut infiltra cineva acolo. Nu vrem să excludem posibilitatea ca tipul care l-a împușcat pe Guttman să o fi făcut intenționat, urmărind niște scopuri obscure. Maggie se aplecă în față, fiind pe cale să aducă în discuție ciudata ei întâlnire cu văduva lui Guttman din seara anterioară. Mesajul lui era urgent, domnișoară Costello, o chestiune de viață și de moarte. Probabil că aducerea în discuție a unui astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
unitate națională în Palestina. Când Fatah a coalizat cu Hamas, Ahmed a fost de acord cu acest lucru. Ce altceva ar fi putut să facă? Din câte știu eu, colaboratorii nu poartă tricouri cu deviza „colaborator“ pe piept. Al-Shafi se aplecă înainte și se uită la Maggie fără să clipească. —Ascultați-mă, domnișoară Costello. Îmi cunosc poporul și știu cine e trădător și cine nu. Colaboraționiștii sunt fie tineri, fie săraci, fie disperați. Sau îi apasă un secret rușinos. Sau israelienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ce știe el. Asta implică faptul că v-ați da seama că faceți o greșeală enormă și că ați renunța la această... aproape scuipă cuvântul... înțelegere. — Asta chiar ar fi o surpriză, spuse sec Mossek. Yariv ridică mâna și se aplecă în față. — Astea nu sunt cuvintele unui nebun. Sunt imperioase și înflăcărate, asta da. Dar nu sunt incoerente. Nu e nici scrisoarea unui martir, în ciuda previziunii propriei morți. Dacă ar fi fost, ar fi vorbit clar și la obiect despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mai văzuse până atunci. Era ca și cum fiecare fibră a ființei sale plângea. — Am găsit-o acum cel mult trei minute, jur. Spera ca bărbatul să o recunoască la fel de repede cum îl recunoscuse ea pe el. Nu spuse nimic, rămase doar aplecat asupra trupului mamei sale moarte. Se strecură tiptil pe lângă el, ferindu-se din calea sa și îndreptându-se spre ușă. Fața îi era încă lipită de trupul mamei, capul îi tremura, scuturat de un hohot fără lacrimi deasupra lui. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să intre din nou. — Vreau să o mai văd o dată, spuse. Intrase probabil de cinci minute, când Maggie auzi un urlet de durere aproape animalic. Alergă în bucătărie, unde corpul lui Rachel Guttman zăcea încă prăbușit pe podea. Fiul stătea aplecat asupra ei, doar că, dacă înainte fusese palid, acum, chipul îi era de un roșu-aprins. —Ce e? Întinse mâna. Ținea în ea o bucată de hârtie. Ea se apropie să o ia. Ani kol kach mitsta’eret sh’ani osah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ele ținea învelitoarea, iar cu cealaltă trase tăblița afară. Strigă deodată către fiul său: — Monoclul meu, te rog! Nawaf aduse o lupă de bijutier, pe care Naasri și-o fixă cu îndemânare pe ochiul stâng. Bărbatul mai în vârstă se aplecă asupra mesei, studiind îndeaproape obiectul. Scoase un murmur ușor, dar nu spuse nimic. Deci, ce crezi? nu se putu abține Mahmud să nu întrebe. Naasri se lăsă pe spate, lupa rămânând fixată la locul ei și mărindu-i grotesc ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Naasri ridică geanta, verificând dacă sigiliile și tabla de lut se aflau acolo și intră iarăși. Descuia cea de-a doua dintre cele trei încuietori când îl auzi pe fiul său râzând zgomotos. Se întoarse și îl văzu pe Nawaf aplecat asupra proaspătului cadavru, bâțâindu-se de bucurie. Naasri veni înapoi și se opri lângă fiul său. La început nu pricepu ce era de râs, dar atunci fiul său arătă cu degetul înspre pieptul mortului. Acolo, strălucind în lumina stelelor, prinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
acum câțiva ani. Pronunță ambii b. Un atentat sinucigaș. Așa că i-au schimbat numele. — Dar nimeni nu ține minte noul nume, așa că îi spun „cafeneaua care era Moment“. —Exact. Zâmbi. Uri se afla deja acolo, la o masă din colț, aplecat asupra unei căni pline cu cafea. Nici măcar nu sorbise din ea. Neras, arăta de parcă n-ar fi dormit de câteva zile. Maggie se așeză în fața lui și așteptă ca Uri să se uite la ea. Într-un final, renunță să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
numim asta pace. E capitulare, nici mai mult nici mai puțin. N-am dreptate, domnișoară Costello? Își dorea să nu fi venit. Uri, de unul singur, ar fi fost scutit de un astfel de spectacol. Dar nu terminase. Îl văzu aplecându-se înainte, ca un reporter. —Akiva. Ce vreau să știu eu e ce îl preocupa exact pe tatăl meu în ultimele zile de viață. — Și pentru asta ai bătut atâta drum? N-ai fost în stare să te dumirești și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
vom uita pe tine, O, Ierusalime - și, cu toate astea, noi trebuie să-l cedăm! Trebuie să cedăm un oraș acestor arabi care nici măcar nu-l menționează - nici măcar o mențiune - în așa-zisa lor carte sfântă! Roșu la față, se aplecă acum înainte și întinse un deget spre Maggie. Deci da, știu ce îl preocupa pe Shimon Guttman. Sinuciderea poporului evreu. Mă auziți? Autodistrugerea poporului evreu. Asta voia el să prevină. Uri ridică o mână în semn de rugăminte, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]