7,234 matches
-
teren pe măgura Iașului, care a devenit, după aceea, locul de îngropare a celor morți de ciumă. Pe acest loc Bosie a zidit o bisericuță de lemn, care s-a numit “Schitul Sihăstria” pentru că era amplasat într-o poiană din Codru, departe de lume. În acest schit s-au oploșit câțiva călugări pusnici, care duceau o viață grea"”. Cei câțiva călugări iubitori de isihie au ridicat ulterior, în plin codru al Pietrăriei, ""pe o dărâmătura de stâncărie, ce forma un fel
Mănăstirea Piatra Sfântă () [Corola-website/Science/307999_a_309328]
-
a numit “Schitul Sihăstria” pentru că era amplasat într-o poiană din Codru, departe de lume. În acest schit s-au oploșit câțiva călugări pusnici, care duceau o viață grea"”. Cei câțiva călugări iubitori de isihie au ridicat ulterior, în plin codru al Pietrăriei, ""pe o dărâmătura de stâncărie, ce forma un fel de cetățuie naturală,clădită prin voia întâmplărei"", o sihăstrie cu hramul “Buna Vestire”. Aflând de existența acesteia, în anul 1732, domnitorul Moldovei Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739
Mănăstirea Piatra Sfântă () [Corola-website/Science/307999_a_309328]
-
Schitului, Ștefan Bosie, ca să fie acolo spital de izolare pentru ciumați"".. Au fost construite mai multe case în jurul bisericii pentru a sta ciumații în ele. În hrisoavele domnești, schitul a fost cunoscut sub denumirea de "Schitul Săhăstriei desupra Socolii în codrii Iașului", dar în limbaj popular i s-a spus mai pe scurt "Schitul lui Tărâță". Denumirea schitului provine de la un vechi funcționar al Epitropiei „Sf. Spiridon” cu numele de Gheorghe Tărâță, care ar fi donat schitului prin testament la 5
Mănăstirea Piatra Sfântă () [Corola-website/Science/307999_a_309328]
-
mai puțin din lemn. Marile catedrale, biserici, mănăstiri, vechile noastre vetre de spiritualitate și cultură, au mai toate o bisericuță de lemn la începutul destinului lor. Această întâietate a lemnului în arhitectura noastră sacrală se datorează atât bogăției naturale, în codrii altădată nesfârșiți, cât și unei puternice tradiții în arta lemnarilor. Odată cu închegarea structurilor statale, în evul mediu, arhitectura de zid a concurat și înlocuit progresiv pe cea de lemn. În Țara Românească și Moldova a avut loc mai întâi prin
Biserici de lemn din România () [Corola-website/Science/307978_a_309307]
-
tocat" (vol. 1); "Un tigru în stradă" (vol. 2) - antologie poezie, proza, teatru, Ed. Tracus Arte, 2016; "Un soim, o furtună, un cântec imens" (Poezia lumii tradusă în Basarbia tim de un secol: 1900 - 2000. Antologie), Iași, 2016. "Vesneani kodri" (Codrii primăvăratici - Poeți din Moldova, în limba ucraineană, Kiev, 1973); "Tineri poeți din Moldova" (în limba gruzina, Tbilisi, 1982); "Pagini din creația poeților din Moldova" (în limba gruzina, Tbilisi, 1984); "Zlatna lajița" / "Linguriță de aur" - Antologia poeziei din Moldova de Dumitru
Leo Butnaru () [Corola-website/Science/308001_a_309330]
-
este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Republica Moldova. Este situată în zona centrală a țării, la aproximativ 40 km nord-vest de Chișinău, în ținutul deluros împădurit care purta odată numele de Codrii Lăpușnei. Considerata de mulți istorici, ultimul bastion al arhitecturii voievodale din Republica Moldova, aparținând spațiului cultural românesc. Prima mențiune documentară a Căprianei este cea din 1420, când într-un hrisov al vremii mănăstirea este menționată într-un act de stabilire a
Mănăstirea Căpriana () [Corola-website/Science/308078_a_309407]
-
considerată o lucrare de sinteză, care reflectă concepția despre lume a unei epoci. Cu o ironie estompată, Capellanus anumeră regulile dragostei cavalerești ca încununare și încheiere a unei povești fermecătoare. Povestea sună în felul următor: un viteaz britanic, călărind prin codrul regelui Arthur, se întâlnește cu o fată minunată, care-i spune că fără ajutorul ei cavalerul nu-și poate duce la bun sfârșit angajamentul. Ca să-i câștige dragostea fata pretinde să-i aducă șoimul care stă pe creanga de aur
Trubadur () [Corola-website/Science/307555_a_308884]
-
final l-au învins. După Războiul Urii, Valarii au încercat să-i convingă pe elfi să se întoarcă în Valinor. Mulți au acceptat, dar mulți au rămas. În timpul celui de-al doilea ev ei au creat regatele Lindon, Eregion și Codrul Întunecat. Sauron, cel mai important servitor al lui Morgoth a adus razbel asupra lor, dar cu ajutorul Numenoreenilor l-au învins. În timpul celui de-al Treilea Ev ei au protejat aceste regate cu ajutorul Inelelor Puterii, dar după Războiul Inelelui majoritatea elfilor
Elf (Pământul de Mijloc) () [Corola-website/Science/307566_a_308895]
-
plecarea din Limanuri și după cum i-a lăsat vorbă lui Aragorn nu avea de gând să o urmeze pe Galadriel prea curând. Anexa A a cărții Stăpânul Inelelor spune că Celeborn a unit cea mai mare parte de sud a Codrului Întunecat cu Lothlòrienul la sfârșitul celui de-al treilea ev. În altă parte Tolkien scrie că Celeborn a sălășluit o vreme în Lindon înaine ca să plece în sfârșit în Valinor. Tolkien a scris de asemenea că Elfii s-au mutat
Elf (Pământul de Mijloc) () [Corola-website/Science/307566_a_308895]
-
din Limanurile Cenușii. Legolas a plecat și el din Pământul de Mijloc după moartea regelui Elessar și după cum apare în "Stăpânul Inelelor" el a fost cel care și-a construit barca și pare cam ciudat că un Elf Verde din Codrul Întunecat să construiască o barcă care să poată să ajungă în Tărâmul Binecuvantat fără ajutorul poporului lui Círdan. Multele descrieri ale Lórienului și ale Codrului Întunecat sugerează că o parte semnificativă din populația elfilor a rămas în Pământul de Mijloc
Elf (Pământul de Mijloc) () [Corola-website/Science/307566_a_308895]
-
cel care și-a construit barca și pare cam ciudat că un Elf Verde din Codrul Întunecat să construiască o barcă care să poată să ajungă în Tărâmul Binecuvantat fără ajutorul poporului lui Círdan. Multele descrieri ale Lórienului și ale Codrului Întunecat sugerează că o parte semnificativă din populația elfilor a rămas în Pământul de Mijloc în prima parte a celui de-al Patrulea ev. În "Stăpânul Inelelor", Caras Galadhon este pomenit ca fiind un oraș mare și se pare că
Elf (Pământul de Mijloc) () [Corola-website/Science/307566_a_308895]
-
parte a celui de-al Patrulea ev. În "Stăpânul Inelelor", Caras Galadhon este pomenit ca fiind un oraș mare și se pare că populația de Elfi Verzi a crescut măcar până la câteva mii. Descrierea regiunii Tharanduil din partea de nord a Codrului Întunecat sugerează faptul că populația era și mai mare. Este oarecum neobișnuit că în ciuda faptului că Elfii Verzi din partea de est a Munților Cețoși nu simțeau o chemare pentru Valinor. Mulți dintre ei au plecat chiar în perioada în care
Elf (Pământul de Mijloc) () [Corola-website/Science/307566_a_308895]
-
Întunecat sugerează faptul că populația era și mai mare. Este oarecum neobișnuit că în ciuda faptului că Elfii Verzi din partea de est a Munților Cețoși nu simțeau o chemare pentru Valinor. Mulți dintre ei au plecat chiar în perioada în care Codrul Întunecat era liber și nu mai prezenta niciun pericol din partea lui Sauron. Pe cealaltă parte Tolkien face referințe la un Pământ de Mijloc aproape nepopulat de elfi ceea ce nu prea coincide cu cele menționate mai sus. În Povestea lui Aragorn
Elf (Pământul de Mijloc) () [Corola-website/Science/307566_a_308895]
-
ceea ce nu prea coincide cu cele menționate mai sus. În Povestea lui Aragorn și a lui Arwen din Anexa A se găsește scris că elfii aproape plecaseră de tot din Pământul de Mijloc. Majoritatea celor care au rămas trăiau în Codrul Întunecat în timp de o mică parte trăiau în Lindon. Aragorn povestește despre grădinile goale ale lui Elrond din Vâlceaua Despicată, iar Arwen îl întreabă dacă ar fi mai bine să anuleze decizia pe care a luat-o. După moartea
Elf (Pământul de Mijloc) () [Corola-website/Science/307566_a_308895]
-
Descrierea călătoriei Frăției inelului prin Lorien ne dă de înțeles că majoritatea elfilor trăiau în copaci și purtau arcuri, deși în alte scrieri ale autorului elfii trăiau și în castele săpate în piatră (Menegroth, Nargothrond și sălile lui Thranduil din Codrul Întunecat), de asemenea se știe că Noldorii purtau săbii, Vanyarii sunt cunoscuți ca purtând sulițe, iar Sindarii topoare. În orice caz elfii erau mai apropiați de natură decât oamenii, totuși nu chiat atât de mult ca și în prezentările din
Elf (Pământul de Mijloc) () [Corola-website/Science/307566_a_308895]
-
a fost ctitorită de domnul Țării Românești Șerban Cantacuzino pe un teren aflat în prezent în compunerea municipiului București. Istoria Cotroceniului începe acum patru secole și mai bine pe când era înconjurată de vestiții codri ai Vlăsiei. În vârful dealului Cotroceni se afla un schit numit de călugări denumit "Cotrocenii cei de sus", pentru a face deosebire de "Cotrocenii de jos", denumire care se referă la satul de cărămidari care se afla la baza dealului
Mănăstirea Cotroceni () [Corola-website/Science/307735_a_309064]
-
au stăpânit Cotrocenii”. Semnificația cuvântului „cotrocean” este destul de veche și se pare că provine de la arhaismul a se cotroci ceea ce înseamnă a se ascunde, a se refugia. Acest lucru capătă semnificația cuvenită atunci când ne gândim la geografia locului și la codrii Vlăsiei care înconjurau vechiul schit, fiind foarte deși și adesea folosiți de cei care doreau să scape de prigoana pornită împotriva lor de către domnie. Zona Cotrocenilor intră în proprietatea lui Șerban Cantacuzino în anul 1660, ca răsplată pentru serviciile deosebite
Mănăstirea Cotroceni () [Corola-website/Science/307735_a_309064]
-
și "Facultatea de silvicultură din București" (1926 - 1931). După terminarea studiilor a fost încadrat ca inginer ajutor la Ocolul Silvic Gruiu (1931) în Serviciul Silvic. A fost remarcat pentru calitatea lucrărilor pe care le-a executat la Snagov, Căiuț și Codrii Cosminului, motiv pentru care a fost transferat la Serviciul de Studii și Cercetări al Casei Autonome a Pădurilor. Datorită rezultatelor sale excepționale, profesorul Marin Drăcea l-a recomandat pentru o bursă, în Germania, la Universitatea din Gießen, bursă cu care
Ion Popescu-Zeletin () [Corola-website/Science/306693_a_308022]
-
al cultelor și artelor în guvernul Gheorghe Tătărăscu. În perioada interbelică, profesorul și rectorul universității cernăuțene a editat volumul "Corespondență diplomatică și rapoarte consulare austriece", în colecția Hurmuzachi, a editat revista "Junimea literară", a publicat "Istoria Basarabiei", a susținut Buletinul "Codrul Cozminului". Lucrarea sa cea mai reprezentativă este "Problema ucrainiană în lumina istoriei", iar Societatea pentru literatura și cultura română în Bucovina a publicat o nouă ediție, care a fost lansată la Cernăuți, Rădăuți și Botoșani. Până la moartea sa, în noiembrie
Ion Nistor () [Corola-website/Science/306711_a_308040]
-
Federației Ruse, Moscova, 1986-1989 Articole științifice - 156 1996-2003 - Membru al colegiului de redacție al Revistei de Istorie a Moldovei; 1991-1993 - Membru al colegiului de redacție al Revistei de Istorie· "Patrimoniu"; 2009-2012 - Membru al colegiului de redacție al Revistei de Istorie ″Codrii Cosminului”(Suceava)·; 2009-2012 - Membru al colegiului de redacție al Revistei Arhiva Moldaviae″ (Iași)·; 2011-2012 - Membru al colegiului de redacție al Revistei ″Limba Română″ 2011-2012 - Membru al colegiului de redacție al Revistei de Istorie a Moldovei; 6 doctoranzi, 3 din ei
Ion Varta () [Corola-website/Science/306780_a_308109]
-
un cneaz polon în atelierul sculptorului. Această legendă a apărut tocmai din înfățișarea catolică a domnitorului moldovean"" . Piedestalulul statuii este executat din marmură roz de Carrara. Pe părțile laterale ale piedestalului, se află două altoreliefuri din bronz, reprezentând Lupta de la Codrii Cosminului - 1497 (cel din stânga) și Lupta de la Podu Înalt - 1475 (cel din dreapta). Statuia este flancată de către două tunuri "Krupp", dăruite de către Regele Carol I al României. Tunurile erau trofee din Războiul de Independență, cucerite de Regimentul de dorobanți din Copou
Statuia lui Ștefan cel Mare din Iași () [Corola-website/Science/307924_a_309253]
-
arhitectural al Mănăstirii Bârnova este asemănător cu cel al Mănăstirii Dragomirna, ea făcând parte din ansamblul marilor ctitorii arhitecturale din Moldova care sintetizează din acest punct de vedere elementele arhitecturale românești cu cele bizantine, transmise prin Țara Românească. Ascunsă în codrii seculari ai Iașului, incinta Mănăstirii Bârnova este protejată de ziduri înconjurătoare de apărare, cu metereze. La poartă este un turn clopotniță, prin care se intră în Mănăstire. Atât clopotnița, cât și zidurile de incintă sunt lipsite de vreo inscripție. Biserica
Mănăstirea Bârnova () [Corola-website/Science/307927_a_309256]
-
Deasupra ușii de la intrarea în biserică se află o pisanie în limba slavonă, dăltuită în piatră, cu următorul conținut: ""Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, a înnoit și făcut această biserică dumnealui Iani Hadâmbul, în Codrii Iașilor, la Dealul Mare, unde este hramul Nașterii Precistei și Născătoarei de Dumnezeu, în zilele lui Io Ghiorghe Ghica Voievod, în anul 7168 (1659), septembrie 8"". Mănăstirea care s-a numit "Hadâmbu", după numele ctitorului ei, este un complex monastic
Mănăstirea Hadâmbu () [Corola-website/Science/307380_a_308709]
-
este o instituție de învățământ din Făgăraș. A primit numele de „Radu Negru” încă de la înființare, în anul 1869. Școala superioară a fost înființată în 1869 de de cărturarul Ion Codru Drăgușanu. Liceul „Radu Negru” și-a deschis cursurile la 6 octombrie 1919. În perioada 1919-1940, acesta școală se constituie că un liceu de elită. În acele vremuri existau în țară doar 25 de astfel de licee. În anul 1996, ca
Colegiul Național „Radu Negru” din Făgăraș () [Corola-website/Science/307415_a_308744]
-
a încercat renovarea lui, dar în prezent acesta funcționează ca adăpost pentru lucrătorii forestieri din zonă. Domeniul de vânătoare a rămas și este administrat de Direcția Silvică Suceava (se organizează vânători de urs, mistreț și cerb în special). Rezervația forestieră Codrii Seculari Giumalău, întinsă pe 290 hectare, cu arboret de molid pur ("Picea Excelsa"), cu vârste de peste 130 de ani. Constituită în 1941, rezervația face parte din rețeaua națională a ariilor protejate. Rezervația cinegetică Giumalău, pentru protejarea cocoșului de munte. Pe
Valea Putnei, Suceava () [Corola-website/Science/302010_a_303339]