7,015 matches
-
un strict necesar...". Reveria dizolvă, astfel, "personalitatea" individuală (tot așa cum "natura" face inutilă "civilizația") și incită la euforia transferului afectiv: "în cei doi ani ai vieții lui ieșene, mai băștinaș decât localnicii (așa cum și personajul lovinescian trebuia să fie "mai eminescian" decât Eminescu însuși, n.n.), se identificase cu pământul, cu apele, cu orizontul și mai ales cu dealurile pline de semne. Niciodată nu-și dăduse mai bine seama decât acum, după ce-l părăsise și se regăsea în noaptea spuzită de stele
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fără să fie, la rândul său, privit, pentru a putea "poseda" în voie, imaginar, pe femeia dorită. Într-unul dintre studiile sale de tinerețe 167, Ioan Petru Culianu a explicat într-o manieră asemănătoare rostul inversării rolurilor în cuplul erotic eminescian. Plecând de la observația comună că, la Eminescu, de obicei, femeia se exhibă iar bărbatul privește, exegetul atribuia "iubirii" (mai precis: îndrăgostirii, "cristalizării" amoroase) o formă de privire "furișată", care surprinde numai o parte din intimitatea feminină dar tocmai această "frustrare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
acorda phantasiei (simțului intern) rolul de a transforma "mesajele transmise de cele cinci simțuri în fantasme perceptibile sufletului"168. Dar dacă simțul intern 169 "traduce și face posibilă comunicarea suflet/ trup", trebuie totuși reținută ideea (fundamentală și pentru înțelegerea erotismului eminescian) că "sufletul are întâietate asupra trupului, tot așa cum fantasma are întâietate absolută asupra cuvântului, precedând articularea și înțelegerea oricărui mesaj lingvistic". Ca atare, erosul (vincula vinculorum) se situează "la un nivel intermediar, între suflet și trup", ceea ce face ca dorința
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
o formă de trăire pur imaginară, vizând "urmărirea unei fantasme". Prin urmare, preliminariile dorinței vor constitui chiar "instaurarea unei fantasme înlăuntrul subiectului". Chiar dacă, teoretic, nu a înțeles lucrurile tocmai așa, Lovinescu a reușit totuși să descrie foarte comprehensiv simptomatologia erotismului eminescian, în spiritul demonstrației lui Culianu, ca fenomen de natură pur fantasmatică, în care ochii ("iscoditorii firii", cum îi numea poetul într-o notiță din manuscrisele sale) joacă rolul fundamental. Privirea instituie, cum s-a spus, un traseu cognitiv specific gândirii
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
o copilă plină de capricii, fără judecată, îi părea cel mai frumos tip feminin; genul acesta, descris de Sacher-Masoch, îl socotea irezistibil"175. Evident, observația cumnatei lui Maiorescu vine în contradicție cu toate acele interpretări care pariau pe "naturalețea" erotismului eminescian. Lovinescu, în schimb, găsește în rândurile acestea o confirmare a "teoriilor" sale, inspirate poate și de aserțiunile lui Baudelaire din Pictorul vieții moderne și alte curiozități. Să nu uităm că poetul Florilor răului făcea elogiul machiajului și al artificiului (dandy
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
într-o crâșmă ca să uite "imaginea femeii viclene și senzuale". De altfel, "încă de atunci, chiar în prezența ei, simțise nevoia de a o îndepărta, pentru a o sculpta din nou în imaginație, așa cum o voia, ideală". Or, "idealul" feminin eminescian este, după cum am putut constata, un ideal "pervers", estetizant-decadent, împrumutând câte ceva și din imaginea "Damei cu camelii", și din cea a femeii dominatoare din Venus im Pelz180. Din păcate, Veronica nu reușește să-și "joace" rolul până la capăt, dovedindu-se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
deplin "idealului" (pervers-decadent) din mintea poetului. Oricum, optând doar pentru postura de "muză", fără alte pretenții, "nemțoicuța" a putut lăsa impresia unei femei superioare. Ca atare, Gabriela Omăt semnalează "preferința netă a lui Lovinescu pentru Mite ca prototip al femeii eminesciene", în defavoarea Veronicăi, "față de care criticul-romancier nutrea prejudecățile și chiar antipatia" perpetuată "pe filieră maioresciană".181 Așadar, văzând în ea o femeie distinsă, mai rafinată decât "Bălăuca", Lovinescu credea că Mite ar fi avut "o mult mai puternică influență spirituală asupra
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
desigur, tot de o proiecție bovarică: iubind-o (inconștient) pe Veronica, eroul lovinescian trăiește (conștient) iluzia unui altfel de amor, "mai nobil", față de Mite. Mistificația e mai mult decât evidentă. Dincolo de atâtea, variate, nuanțe, e clar că Lovinescu prezintă erotismul eminescian ca pe o formă de trăire contradictorie, de atracție și respingere față de femeie (Venere și Madonă deopotrivă), deoarece "elementul principal al eternului feminin", comportamentul tipic al iubitei ideale e de găsit în "alintul continuu", în "trecerea pendulară de la îndemn la
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
principal al eternului feminin", comportamentul tipic al iubitei ideale e de găsit în "alintul continuu", în "trecerea pendulară de la îndemn la refuz". La fel înțelege lucrurile și Tudor Vianu, care pare să fi găsit explicația cea mai subtilă a erotismului eminescian, asimilându-l unui fel de masochism sui generis, ce reclamă căutarea voluptății în durere. Mario Praz, autorul unor lucrări de referință despre romantism și modernitatea timpurie 182, numea "algolagnie" amestecul de voluptate și suferință, demonstrând că acest gen de trăire
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
plecând de la ipoteza că romantismul ilustrează "cultura sentimentului", deoarece "adoptă față de viața sentimentală o atitudine estetică, în care valorificarea ei practică nu mai joacă niciun rol", Vianu se referea, de fapt, și la decadență, ambele fenomene caracterizând, am văzut, opera eminesciană ("sinteză a contrastelor"). Filosoful culturii respingea ipoteza potrivit căreia Eminescu ar fi fost un poet "subiectiv", de confesiune facilă, apreciindu-l, în schimb, drept "un psiholog al unor stări sufletești străine"186. Ar exista, astfel, trei situații fundamentale, relevabile în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ochiului" specifică decadenței, desemnată cu trivialul termen de "voyeurism". Artistul e un "inhibit sexual", un "masochist" , un "fetișist" și un "voyeurist". Mă opresc, deocamdată, aici. Ei bine, iată cum toate aceste "perversiuni", recalibrate conceptual, ajung să definească (și) mecanismul creativității eminesciene, oferind în același timp numeroase sugestii de interpretare. Trebuie apreciat așadar, finalmente, "gestul" curajos al lui E. Lovinescu, de a sublinia apăsat legătura "ombilicală" dintre erotism și creativitate, într-o epocă (cea interbelică) deloc lipsită de prejudecăți. Interesant e că
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
dacă ne gândim la scriitori ca Odobescu, Macedonski, Dimitrie Anghel, Mateiu Caragiale, Ion Vinea "tradiție" ilustrată, nu mai puțin, și de "melodramaticul" Lovinescu, cu toate inevitabilele "diferențe specifice". Oricum, departe de a fi infailibilă, tentativa de a schița profilul personalității eminesciene cu ajutorul psihologiei erotice nu mi se pare deloc a fi un "eșec", cum s-a afirmat și cum încă se crede. Dimpotrivă, Lovinescu a reușit ceea ce și-a propus: altminteri, romanele sale n-ar fi devenit, cum s-a întâmplat
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sociologic". Rămâne de văzut în ce măsură textele acestea conving sau nu (și) ca literatură. 2.4. Spre alt tip de "roman", în căutarea epicului pur Într-o scrisoare din 28 iulie 1934, dată la care abia isprăvise primul roman din ciclul eminescian, Lovinescu mărturisea: "Pornit la 9 iulie, romanul meu și-a isprăvit traiectoria azi 28. [...] E un record. Are un început viu, de-a dreptul din miezul lucrurilor, și un sfârșit pregnant, adevărat sfârșit, nu așa cum plănuisem, cu scene de natură
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
subliniază "atmosfera unitară" a cărții, afirmă că " d. Lovinescu este cu totul de partea adevărului sufletesc" și că "exprimă aici profunda structură a temperamentului pasiv, a dragostei sublimate în euforie lirică" rezultă "o intensă culoare morală, de elegie și vis eminescian, de reticență sentimentală și efuziune a dorinții sublimate în poezie, în evoluția erotică dintre cele două personagii". Finalul articolului va fi plăcut, cu siguranță, lui Lovinescu. Iată-l: "Desfășurându-se într-un cerc de intelectualitate, de poezie și subtilă analiză
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Lovinescu. Iată-l: "Desfășurându-se într-un cerc de intelectualitate, de poezie și subtilă analiză sufletească, romanul Mite rămâne una dintre cele mai prețioase contribuții ale d-lui E. Lovinescu și cea mai complexă, de până acum, evocare a erotismului eminescian, fals interpretat uneori sau trivializat de atâția biografi sentimentali de circumstanță" 192. Până și Mihail Sebastian, altădată foarte exigent față de literatura criticului, elogiază acum "frumusețea de mică stampă" a romanului, în care observă "preocupări superioare de stil și compoziție". Pornind
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
se delimiteze de ceea ce scrisese până la acea dată, câtă vreme metoda "momentelor discontinui" (specifică ficțiunii melodramatice) a rămas neschimbată? Că așa stau lucrurile se observă lesne și din următoarea confesiune, din perioada redactării celui de-al doilea roman din ciclul eminescian: "Lucrul meu merge, pot spune, prodigios; când vei fi primit aceste rânduri voi fi avut 200 de pagini scrise și ceea ce e mai prețios o linie perfect trasă cu deznodământul gata. Lipsesc firește, în minte, scenele de legătură, dar acele
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
majoritatea recenzenților (chiar dacă nu toți s-au referit la același lucru): "Lovinescu a scris romanul scenă cu scenă (și nu printr-o "creștere organică", după cum afirma el n.n.), împărțindu-și logic materialul acțiunii, și a pus apoi capitolele pe seama visării eminesciene, fără să-și dea seama că ele vor păstra în roman o existență independentă"204. Plecând apoi de la observația că "transa visului în stare de trezie" e o stare "morală, specifică și diferențială", specifică geniului, Cioculescu sancționează "primitivitatea" lui Lovinescu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
nu a participat semn că "memoria poetului se confundă cu o impersonală memorie a lumii"207. Și totuși, cu toate "erorile" menționate, se pare că Lovinescu sesizase corect importanța visului, perceput ca un element configurator nu doar al imaginarului artistic eminescian, ci și al "filosofiei" poetului. Visul nu constituie, prin urmare, o formă de evaziune, el are o funcție cognitivă, reprezintă o modalitate privilegiată de explorare a Sinelui. În aceeași ordine de idei, Ilina Gregori atrăgea atenția asupra "structurii duale" ("corespunzătoare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Gregori, "un limbaj nou, în concordanță cu viziunea sa metafizică", un limbaj care să vorbească "despre eul adevărat, mereu altul și, totuși, mereu același"210. Or, deși intuise că în Sărmanul Dionis se află și "cheia" metafizicii și a psihologiei eminesciene, și "secretul" literaturii adevărate, criticul-prozator n-a izbutit să descifreze corect mecanismul epic al nuvelei. Poate că, de n-ar fi respins de plano genul fantastic (pe care, pretindea Todorov, psihanaliza l-a îngropat definitiv 211), Lovinescu ar fi reușit
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
n-a izbutit să descifreze corect mecanismul epic al nuvelei. Poate că, de n-ar fi respins de plano genul fantastic (pe care, pretindea Todorov, psihanaliza l-a îngropat definitiv 211), Lovinescu ar fi reușit să înțeleagă mai bine proza eminesciană și, o dată cu ea, marea literatură (diferența dintre "psihologic" și "fantastic" fiind doar una de limbaj, de "formă", și nu de "fond"). Din acest motiv, după cum ne dăm seama și din dosarul receptării critice a romanelor sale, Lovinescu s-a văzut
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sa nu e "verosimilă" (în sens aristotelician) și, în consecință, nu rezistă la un examen estetic cât de cât exigent. Oricum, e clar că procedeele tehnice specifice melodramei (narațiunea episodică, patosul, teatralitatea etc.) se regăsesc și în romanele din ciclul eminescian. Astfel, melodramaticelor proze lovinesciene li s-a reproșat ba îndepărtarea nepermisă față de document (în sensul "romanțării"), ba apropierea prea mare față de sursa inspiratoare, care transformă textul într-o banală operă de popularizare. Cu toate acestea, Pompiliu Constantinescu aprobă, la început
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
credibilitatea ficțiunii epice. D. Lovinescu a învins, în mai toate punctele, această greutate de reconstituire animată"), pentru a-i contesta finalmente viabilitatea, în momentul în care Lovinescu (în Bălăuca) pretindea a fi imaginat "un personaj și niște situații chiar mai eminesciene decât au fost acestea în realitate". Fidelului admirator al criticului de la Sburătorul i se pare mai bună biografia lui Călinescu, pentru că "documentarea nu este romanțată decât în măsura în care dă expresie literară unui fond adevărat, adică strict controlabil"212. Nici Vladimir Streinu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
să facă în continuare, Lovinescu nu se sfiește să-și anunțe totuși, public, proiectul: "Romanul (Bălăuca) are un sfârșit firesc și ar putea fi terminat aici; în realitate, sfârșitul acesta nu e decât un punct de plecare al adevăratei drame eminesciene pe care rămâne să o tratez într-un al treilea roman"217. Dar abia din această scrisoare, datată 28 iulie 1935, aflăm mai multe despre volumul nescris din "trilogia" lovinesciană: "romanul meu Bălăuca nu e un roman, ci două. Pur
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
propusese să "asiste" doar, ca un alt "Demiurg", fără a se (mai) implica efectiv în "poveste". M-a frapat faptul că la fel vede lucrurile, peste timp, și un "eminescolog" reputat din zilele noastre precum Caius Dobrescu, care apropie poemul eminescian mai curând de genul nuvelei realist-naturaliste decât de structura basmului, eroii poemului eminescian fiind, în opinia sa, nu atât niște "măști alegorice", cum s-a spus, cât niște personaje verosimile, cu o psihologie "mai conturată și mai complexă" decât aceea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
efectiv în "poveste". M-a frapat faptul că la fel vede lucrurile, peste timp, și un "eminescolog" reputat din zilele noastre precum Caius Dobrescu, care apropie poemul eminescian mai curând de genul nuvelei realist-naturaliste decât de structura basmului, eroii poemului eminescian fiind, în opinia sa, nu atât niște "măști alegorice", cum s-a spus, cât niște personaje verosimile, cu o psihologie "mai conturată și mai complexă" decât aceea a "personajelor din proza românească a epocii"219. Mai mult, universitarul bucureștean sesizează
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]