7,253 matches
-
IV-lea d.H. și de aceea nu înregistrează pierderile suportate în timpul acelui secol. Într-o celebră comparație între Dioclețian și Constantin, Zosimus îl laudă pe primul deoarece, datorită simțului său de anticipație, frontierele imperiului erau peste tot susținute de orașe, garnizoane și fortificații care găzduiau întreaga armată. La începutul domniei lui Dioclețian, existau 34 de legiuni distribuite astfel: "Pentru detalii, vezi: Armata bizantină." Armata bizantină a fost corpul principal de oaste al forțelor bizantine, care acționa alături de marina bizantină. Descendent direct
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
apare pentru prima dată în istorie în timpul domniei lui Augustus (6 d.Hr.), atunci când Tiberius l-a făcut baza sa de operațiuni în campaniile împotriva regelui Maroboduus al marcomanilor. Romanizarea semnificativă a avut loc când orașul a fost selectat ca garnizoană a „Legiunii a XV-a Apollinaris”. Câțiva ani mai târziu, a devenit centrul fortificatiilor romane de-a lungul Dunării de la „Vindobona” (astăzi Viena) la „Brigetio” (Ó-Szőny). Sub Traian sau Hadrian, Carnuntum a devenit cartierul permanent al „Legiunii a XIV-a
Carnuntum () [Corola-website/Science/319843_a_321172]
-
au fost foarte impresionați de reprezentații. Pe de altă parte, discurile cu cântecele lui erau cumpărate în număr foarte mare de ofițerii Armatei Roșii care se aflau în România. Leșcenco a ajuns să fie protejatul generalului Vladimir Ivanovici Burenin, comandatul garnizoanei din București a armatei sovietice. Într-o perioadă de trei ani, el a dat peste o sută de concerte pentru armata sovietică, în săli de concert, în cazărmi sau în spitale. Repertoriul său s-a modificat, a renunțat la tangourile
Petre Leșcenco () [Corola-website/Science/319101_a_320430]
-
a atacat pe Mawhood la Princeton a doua zi, după care britanicii au evacuat armata din mare parte din New Jersey. La 25 decembrie 1776, George Washington, comandantul Armatei Continentale, a traversat cu armata sa râul Delaware, și a atacat garnizoana hessiană de la Trenton. Garnizoana a fost încercuită și învinsă rapid. Washington a trecut din nou râul și s-a întors la tabăra sa din Pennsylvania. În ziua de 30 decembrie, Washington s-a deplasat la Trenton și și-a cantonat
A doua bătălie de la Trenton () [Corola-website/Science/319338_a_320667]
-
la Princeton a doua zi, după care britanicii au evacuat armata din mare parte din New Jersey. La 25 decembrie 1776, George Washington, comandantul Armatei Continentale, a traversat cu armata sa râul Delaware, și a atacat garnizoana hessiană de la Trenton. Garnizoana a fost încercuită și învinsă rapid. Washington a trecut din nou râul și s-a întors la tabăra sa din Pennsylvania. În ziua de 30 decembrie, Washington s-a deplasat la Trenton și și-a cantonat oamenii pe malul sudic
A doua bătălie de la Trenton () [Corola-website/Science/319338_a_320667]
-
ține pe britanici atenți. Ca și Cornwallis, Washington a convocat și el un consiliu de război. Washington știa că există un drum care duce la Princeton, iar consiliul său de război a căzut de acord să facă un atac asupra garnizoanei britanice din Princeton. Până la orele 2, armata era în drum spre Princeton. Washington a lăsat în urmă 500 de oameni și două tunuri pentru a întreține focurile și pentru a face zgomote cu târnăcoapele și lopețile ca să-i facă pe
A doua bătălie de la Trenton () [Corola-website/Science/319338_a_320667]
-
morți și 11 răniți. David Hackett Fischer estimează că britanicii au pierdut 365 de oameni, răniți și căzuți prizonieri. În zori, Washington a ajuns la Princeton. După o scurtă bătălie, britanicii de acolo au fost învinși și mare parte din garnizoana comandată de Mawhood a căzut prizonieră. Aflat la a treia înfrângere în decurs de zece zile, superiorul lui Cornwallis, generalul William Howe a ordonat retragerea armatei din sudul coloniei New Jersey până înapoi la New York. După retragere au rămas doar
A doua bătălie de la Trenton () [Corola-website/Science/319338_a_320667]
-
America. În cursul celei de-a doua (septembrie 1493 - iunie 1496), a descoperit o serie de insule din grupul Antilelor mici, locuite de caraibii sălbatici, dar inteligenți, a ajuns apoi la Espanola, unde a găsit fortul de lemn distrus și garnizoana măcelărită; iar în drum spre Cuba a descoperit Jamaica. Convins că la Cuba a atins continentul asiatic, s-a întors la Cadiz. Expediția a treia (mai 1498 - noiembrie 1500) l-a condus la gura Orinocului și i-a permis să
Descoperirea Americii () [Corola-website/Science/319348_a_320677]
-
și alte localități. După o perioadă, găsim cetatea din nou în mâinile polonezilor. Prin pacea de la 4 aprilie 1459, domnitorul moldovean Ștefan cel Mare a redobândit ului de la polonezi, după un asediu care a durat doi ani. În anul 1476, garnizoana moldovenească din cetate a rezistat cu succes asediului armatei turcești a sultanului Mehmed al II-lea. Ștefan cel Mare a dispus extinderea considerabilă a zidurilor cetății. Au fost construite ziduri de 5-6 metri lățime și 40 metri înălțime, fiind adăugate
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
stăpânească cetatea cu ajutor polonez chiar și după mazilirea sa la începutul lui ianuarie 1572. La data de 15 aprilie 1572, Bogdan Lăpușneanu emite un act în Cetatea Hotinului, în care se autointitula domn al Moldovei și încredința cetatea unei garnizoane poloneze comandată de Martin Dobrosolovski, pentru o perioadă de trei luni, la expirarea căreia acesta era liber să predea cetatea moldovenilor . Plecat pe la curțile regale ale Europei în speranța că va fi sprijinit pentru a-și redobândi coroana, fostul domnitor
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
a revenit Moldovei, dar în fapt a rămas sub control turcesc. Pentru a controla frontiera cu teritoriile aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman, Polonia a întărit Cetatea Camenița, aflată pe celălalt mal al Nistrului. O unitate de ieniceri și-a stabilit garnizoana în cetate începând din anul 1632, staționând acolo împreună cu oastea moldoveană. Cetatea Hotinului a fost eliberată din mâinile turcilor de mai multe ori în acest secol de către cazacii zaporojeni. În perioada 1648-1653, cazacii organizați în detașamente de câte o sută
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
Ucrainei, ediția 1996. Odată cu moartea lui Hmennițchi (în 1657), Rusia și Polonia au împărțit teritoriile ucrainene până la dispariția ca stat a Poloniei în perioada 1793‑1795, când toate teritoriile ucrainene au fost ocupate de Imperiul Țarist. În anul 1653, o garnizoană turcească din Hotin a luptat alături de armatele Principatului Moldovei în bătălia de la Jvanieț. În noiembrie 1673, oștile polono‑lituaniene, conduse de hatmanul Ioan Sobieski (viitorul rege al Poloniei în perioada 1674-1696), împreună cu o oaste de cazaci au luptat împotriva a
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
1812. După instalarea turcilor în cetate, ei au adus ingineri francezi care au reconstruit și lărgit cetatea, construind un al doilea brâu de ziduri, fortificația bastionară modernă, precum și băi turcești și o moschee. Turcii au folosit cetatea pe post de garnizoană a trupelor. O altă putere, Imperiul Țarist, a revendicat regiunea pentru ea în secolul al XVIII-lea. Rușii au asediat și cucerit cetatea în patru ocazii. În anul 1739, după ce rușii i-au înfrânt pe turci în Bătălia de la Stăuceni
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
operațiune ofensivă în zonă. Atacul inițial intalian din Africa răsăriteană a avut loc pe două direcții: una în Sudan iar cea de-a două în Kenya. Mai apoi, în august 1940, italienii au atacat Somalia Britanică. După câteva lupte scurte, garnizoanele britanice și ale Commonwealthului au fost evacuate din Somalia pe cale apelor spre portul Aden. Cucerirea de către italieni a Somaliei Britanice a fost unul dintre puținele succese ale italienilor din timpul luptelor celui de-al doilea război mondial obținute fără ajutorul
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
aceștia. Germanii au ocupat și zonele care fuseseră controlate până atunci de italieni în sud-estul Franței și din Balcani. Pe 9 septembrie, o bombă ghidată germană a scufundat cuirasatul italian „Roma” în apele teritoriale ale Sardiniei. Generalul Antonio Gandin, comandantul garnizoanei italiene de aproximativ 12.000 soldați a insulei grecești Cefalonia (Divizia Acqui) a hotărât să reziste încercării germanilor de a-i dezarma militarii din subordine. Luptele au durat din 13 până pe 22 septembrie, când, italieni, după ce au suferit pierderi de
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
avangardă au sosit în apropierea câmpului de bătălie doar în după amiaza zilei de 6 iulie, prea târziu pentru a mai putea interveni, nu sunt amintite în cadrul acestui articol. În același sens, corpul francez VIII, lăsat în afara teatrului de ostilități; garnizoana franco-aliată și bateriile de pe insula Dunăreană Lobau; escadroanele și regimentele franceze lăsate pe malul drept al Dunării pentru a proteja liniile de comunicație și cea mai mare parte a Corpului de Centru al armatei franco-italiene "din Italia", aflat la Pressburg
Forțele prezente la bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/316590_a_317919]
-
multe scene. Ryan a jucat rolul "Lydia Maxwell" în filmul "Spațiu interior", în care a jucat și fostul ei soț, Dennis Quaid. Apoi, Ryan a apărut în filmul de gen noir, refăcut ("D.O.A.") și în filmul de acțiune ("Garnizoana"). Primul ei rol major ca protagonist a fost în comedia romantică "Când Harry a întâlnit-o pe Sally..." (1989), în care a jucat alături de actorul de comedie Billy Crystal. Modul în care a interpretat ea rolul Sally Albright i-a
Meg Ryan () [Corola-website/Science/316584_a_317913]
-
Bucovinei. Astfel, biserica a revenit cultului ortodox, pe seama căruia a fost construit inițial și de la care fusese luată cu forța de administrația austriacă. Până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial Biserica "Învierea Domnului" din Suceava a fost capelă a Garnizoanei Militare Suceava. Apoi a fost capelă a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cernăuți-Suceava (1945-1948) și capelă pentru practica liturgică a Școlii de Cântăreți Bisericești (1948-1952), depinzând administrativ de Parohia "Sf. Dumitru", și în cele din urmă biserică misionară dependentă de
Biserica Învierea Domnului din Suceava () [Corola-website/Science/316625_a_317954]
-
a promis cruciaților să le plătească suma colosală de 200 000 de mărci, să le întrețină timp de un an flota, să le pună la dispoziție zece mii de oșteni pentru campania în Orient și să formeze, pe cheltuiala proprie, o garnizoană de 500 de ostași, în unul dintre orașele Palestinei. Luciul aurului a eclipsat strălucirea crucii: în primăvara anului 1203, flota catolică, în loc să pornească, de la debarcaderele orașului distrus Zadar, spre colinele Tărâmului Făgăduinței, și-a schimbat direcția spre țărmurile Bosforului. La
Alexios al IV-lea Angelos () [Corola-website/Science/316627_a_317956]
-
aceea au trimis soli la regele Henric al VI-lea al Angliei, cerându-i să reia provincia. Pe 17 octombrie 1452, John Talbot, conte de Shrewsbury, a debarcat lânga Bordeaux cu 3000 de infanteriști și arcași. La auzul acestei vești, garnizoana franceză a fost alungată de orășeni, care au deschis, bucuroși, porțile cetății englezilor. Cea mai mare parte a Gasconiei le-a urmat exemplul și i-au primit cu bunăvoință pe englezi. Dar, în timpul lunilor de iarnă, regele Carol al VII
Bătălia de la Castillon () [Corola-website/Science/316644_a_317973]
-
fost membru al redacției Miesięcznik Literacki (Revista Lunară Literară). În 1930 a fost închis scurt timp împreună cu Jan Hempel și Aleksander Wat în Varșovia. Au primit ajutor de la Bolesław Wieniawa-Długoszowski, adjutantul mareșalului Piłsudski, atunci comandantul Divziei de cavalerie și șeful garnizoanei Varșovia. Acolo Broniewski a scris poemul "Rozmowa z Janem" (Conversația cu Jan). În 1939, în fața pericolului de ofensiva germană, Broniewski a publicat faimosul poem "Bagnet na broń" (Baionetă pe armă). În septembrie 1939 s-a încadrat în armată în calitate de voluntar
Władysław Broniewski () [Corola-website/Science/316729_a_318058]
-
se revolta împotriva dominației latine și apela la ajutorul țarului Kaloian, promițându-i serviciile sale și propunându-i coroana imperială. Revolta se întindea rapid. În orașul imperial Didymoteichos, apoi în orașul venețian Adrianopol și în numeroase alte orașe din Tracia, garnizoanele latine erau masacrate sau obligate să se retragă. Kaloian intra în Tracia și întâlnea pe latini aproape de Adrianopol. Acolo avea loc la 14 aprilie 1205 memorabila bătălie în care cavaleria latină era zdrobită de trupele vlaho bulgaro cumane ale lui
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
hotarelor. Linia exterioară o constituiau akritai, categorie pe care împăratul a readus-o la viață, eliberând-o de toate impozitele și acordându-i privilegii funciare. Așezările de akritai se sprijineau oe un redutabil lanț de cetăți și castele, cu puternice garnizoane de mercenari-a doua linie. În sfârșit, în interiorul statului apărea, în caz de pericol, linia a treia-milițiile kataphraktarilor-pronoiari (mai târziu, aceștia erau numiți kaballarioi), cu detașamentele lor. Unitățile auxiliare-artileria, infanteria, precum și inginerii-erau, în general, mercenare, dar erau formate, aproape fără
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
săi. Împăratul din Niceea va culege acum roadele superiorității sale politice, ale inteligentei sale temporizări și ponderări. Ioan III folosea cu succes tactica simplă a războiului de uzură și evita bătăliile decisive. El reconstruia cetățile recucerite și le înzestra cu garnizoane puternice, excelent echipate, iar pe prizonieri îi strămuta pe pământurile sale. Puțin câte puțin, influența Niceei în Europa creștea. Speriat de succesele curajosului monarh răsăritean, papa Grigore IX i-a trimis acestuia o scrisoare plină de insulte, amenințându-l cu
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
gradul de sublocotenent, acordat prin Înaltul Decret nr. 1931/1033, este repartizat la Batalionul 3 Vânători de Munte Brașov. Aici își arată aptitudinile militare, primind aprecierea comandantului batalionului, lt. col. Gheorghe Constantinescu. În 25-26 septembrie 1933 face parte, ca ofițer din garnizoana Sinaia, dintre cei invitați la serbările prilejuite de semicentenarul Castelului Peleș, ocazie cu care primește Medalia comemorativă Peleș. În 1934 devine comandantul plutonului „mitraliere”, iar la manevrele din toamna aceluiași an a comandat pe rând plutoanele de pușcași, mitraliere și
Alexandru Șerbănescu () [Corola-website/Science/315210_a_316539]