8,202 matches
-
recomandat aspartan, ronțăie câțiva biscuiți cu eritrozină și se duce pe balcon să-și citească ziarul. Ce nu știu însă bunica, tati și mami e că micuții abia așteaptă să se ridice de la masă, ca să se repeadă la frigiderul din hol, unde găsesc tot ce poftesc: Ionel - băuturi carbogazoase cu tartrazină, Andreea - marțipan cu azorubină și fursecuri cu eritrozină, iar Angeluța - gumă de mestecat cu manitol și acesulfan-K. Spre seară însă, după ce se satură de joacă și-i ia foamea, Ionel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
o lovitură de stat militară. Un prinț sau cam așa ceva. Mi s-a recomandat ca nepotul colonelului Williams, dar nu m-a interesat ce putea să însemne asta. Azilul, care fusese cândva un hotel ieftin, avea cinci etaje și un hol foarte mare, pe înălțimea primelor două. La câteva zeci de mese, tot neamul de refuzați ai soartei, majoritatea vârstnici, jucau rummy, citeau reviste sau se adunau la un taifas. Mirosea destul de urât a oboseală și a stătut, dar, fiindcă din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
reguli și că îmi anunțase vizita într-un registru cu o zi înainte. Nu numai reguli scrise, ci și opreliști consimțite. Pensionarii cu vechime îi informau pe nou-veniți că olandezii erau exagerat de sensibili la bătrânețea străină și neîngrijită. În holul mare al azilului, puteai să cobori la o partidă de rummy în papuci, dar în stradă nu ieșeai decât cu pantofii lustruiți. Pe loc mi-am dat seama ceea ce mă contraria la înfățișarea celor câțiva cerșetori întâlniți ici-colo, prin locuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
obiceiul ei ciudat de a cere cincizeci de EURO. „Cucoană - i-a zis nevesti-sii domnul Bouleanu, privind de aproape la canapeaua babei -, să știi c-o să-i dau cincizeci de EURO. Și-i dau și dormeza noastră, aia scâlcită de pe hol, dacă-mi cedează canapeaua.“ Baba a luat banii, seara s-a lungit pe dormeza domnului Bouleanu, iar acesta s-a dus cu canapeaua babei la un restaurator de mobilă, care, după ce a examinat-o în tăcere pe toate părțile, i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ziua în care făcuseră tranzacția. „Ce, nu cunoști zicala: văzut, plăcut, achitat și hai noroc!?“ Domnul Bouleanu nu cunoștea zicala, dar nu din cauza ei era să-l lovească apoplexia. În mijlocul atelierului, doi ucenici îi împachetau unui client dormeza lui din hol. Restaurată, tapițată și lustruită, dormeza pe care se odihnise câteva nopți baba semăna perfect cu aceea pe care o văzuse el cândva într-o carte cu împărați că dormea Iozefina. Observând cât de șocat era Bouleanu, cumpărătorul dormezei a simțit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și strigături de protocol“. Un nuvelist interbelic din Dolj umblă ca năucul pe coridoare și întreabă pe toată lumea: „Nu știți unde e biroul «Impostori»?“. Unii îl trimit un etaj mai sus, alții îl îndrumă spre biroul „Plagiate și contrafaceri“. În holul central, la o masă cu picioare de tip labe de leu din secolul al XVII-lea, un fost grefier la Procuratură, pensionat pe motiv de delirium tremens înainte de termen, îi învață pe petenți să scrie cererile. Ca de pildă: „Subsemnatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
grefierul. „Poet“, răspunde acesta. „Poet, poet, asta vedem și noi, că aici doar nu vin scafandri, dar ce fel de versuri scrii? Clasice, albe, verzi, cu dungi?“ La rubrica „Genul literar preferat“, ochelaristul a scris „masculin“ și „poezi“. În alt hol, un juriu cu douăzeci și șapte de membri și cinci supleanți citește și aprobă la timp și în bune condițiuni cererile. Nu înainte însă de a le fi vizat șefii birourilor de resort, respectiv „Veleitari mici și mijlocii“, „Veleitari mari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și mă surghiunea în ultimele rânduri, sus, la balconul doi, unde nu se auzeau decât corul, iar orchestra doar când intrau tobele. Soliștii se mișcau ca niște gândaci și, dacă n-aș fi avut impertinența să cobor la pauză în holul central și să mă vântur, cu trufia frustratului, printre rochiile de seară ale cucoanelor și fracurile de dinainte de război ale unor domni în etate, probabil că prima mea întâlnire cu opera ar fi fost și ultima. Un bărbat între două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
seamă de termeni, cum era, bunăoară, magnific, trebuiau luați cu binișorul, să nu se sperie. Eu nu m-aș fi încumetat să numesc genial, colosal sau grandios nici un spectacol la Scala. M-am dat mare și, ca un obișnuit al holului de la parter, am spus că nu simt nimic deosebit. Bărbatul, al cărui costum de gală respira distincție și o anumită cultură a prezenței, a ridicat privirea în sus, cum fac cei pe care o replică a interlocutorului îi ia prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
stația la maximum. Nenorociții aveau și un câine cât un vițel, pe care îl lăsau în acasă singur toată ziua și, uneori, și nopțile. Era un câine urlător. Lătra și urla continuu, sacadat, de parc-ar fi fost programat. În holul scării, noaptea, lătratul lui avea ceva lugubru, de ultimă supraviețuire, cu morți în jur cât vedeai cu ochii. Unii oameni sunt o sursă permanentă de zgomot. Așa s-au născut, așa le e scris lor, să nu se simtă întregi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mărturie indirectă a Înfrîngerii iminente În alegeri a lui González Videla. La plecare, portarul ne-a spus să ne luăm și cîinele cu noi și, spre mirarea noastră, ne-a arătat un cățel care Își făcuse nevoile pe covorul din hol și acum rodea piciorul scaunului. CÎinele probabil că ne urmărise, atras de aspectul nostru de vagabonzi, iar portarul și-a Închipuit că e un accesoriu al ținutei noastre excentrice. Oricum, sărmanul animal, privat de legătura cu noi, a primit un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
o pătură de la poliție, am privit ploaia și am fumat țigări de foi - una după alta -, ceea ce m-a ajutat Într-o oarecare măsură să-mi mai potolesc oboseala. Spre ziuă am reușit să adorm, sprijinit de un stîlp din hol. Dimineața m-am simțit ceva mai bine, iar Alberto găsise niște adrenalină, care, În combinație cu niște aspirine, m-a făcut să mă simt ca nou. L-am anunțat pe locotenentul guvernator, un fel de primar al satului, de prezența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
o hiperintelectuală... După o oprire protocolară la cofetăria de pe Calea Victoriei colț cu Grivița, ne-am îndreptat alene spre casa de pe Puțul de Piatră, în care găzduia, alături de părinții săi, chiar în camera soților Nasta, plecați în vilegiatură la mare. În holul spațios al apartamentului era multă lume, printre care ne-am strecurat cu tot protocolul cuvenit de prezentări și sărutări de mâini... până în camera lui Mihai, unde am putut sta în sfârșit liniștiți de vorbă. La despărțire, am promis să ne
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mai mult nu înțelegeam ce-ar fi putut să schimbe întârzierea mea de o jumătate de oră... Dar mă ruga atât de stăruitor, încât am promis că voi veni imediat. După ce am sunat și mi s-a deschis, încă din hol am văzut-o pe Alice, în dezabie, bântuind prin sufragerie, despletită și cu chipul congestionat de plâns. — S-a prăpădit Mihai! S-a prăpădit Mihai! N-am fost șocat de veste, pentru că deja știam... Am fost șocat însă de felul
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
a îndeplinit ingrata muncă de polițist. Cum s-a desfășurat viața noastră în ghetoul comunist din comuna Bumbăcari? Citiți rândurile acestea și veți afla. Rezervele noastre de combustibil solid, grație cărora supraviețuiam în timpul iernii erau depozitate în partea stângă a holului, cameră pe care nu am folosit-o niciodată cât am locuit în Bărăgan decât pe post de magazie. La ce ne-ar fi folosit? Noi abia ne înjghebaserăm două paturi și o masă. Drept saltele aveam tot păiere, adică saltele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de mure care se întindeau pe toată suprafața miriștii, asemenea unor liane din jungla inospitalieră, dar crescute pe orizontală. Praful drumului, înfierbântat la maximum, ne ardea tălpile desculțe, pișcate de miriștea nemiloasă de pe tarlalele de grâu recent secerate. În fața ușii holului, cuplați doi câte doi, coboram "combustibilul" din spatele nostru, depunându-l pe pământ cu deosebită precauție spre a nu se sfărâma. Of, Doamne! Eram terminați. "Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine că a unora ca aceștia este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să mă cheme, Pe drumul vechi și cunoscut Mai trec din vreme-n vreme." (M. Eminescu) Într-o după-amiază târzie de toamnă, mama Dumnezeu s-o ierte! ne-a chemat pe cei patru frați mai mari în camera din stânga a holului care între timp devenise bifuncțională obținând statutul de "magazie plus cămară de alimente", și ne-a zis: Dragii mei copii, priviți aici: acesta este stocul de combustibil pe care îl mai avem: tizic, tulpini de floarea-soarelui și de bumbac. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cu bine! Dumnezeu cel mare și bun să vă ocrotească. Încă ceva: cât timp va dura crivățul insist să rămâneți acasă. Ne aflăm în circumstanțe de maximă alertă meteorologică: stare de necesitate. Vă mulțumesc, domnule doctor. Mama, a ieșit pe hol, dar înainte de a coborî treptele sanctuarului hipocratic s-a bodorojit cum a putut mai bine, pentru a face față unui adversar nemaipomenit de agresiv și fără milă. Ținuta vestimentară a mamei nu era de cea mai bună calitate. Fusese achiziționată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
bine când pe drumuri ninse Întâlnești o casă cu lumini aprinse, Un ogeac din care se ridică fum, Când te prinde noaptea călător la drum!" (G. Topîrceanu) Pentru a intra am fost nevoiți să înlăturăm zăpada care blocase accesul în hol. Cu mâinile și picioarele am deblocat ușa și am intrat. Odată cu noi a pătruns și Leu căruia i-am oferit drept recamier confort sporit o țolică împăturită în două, așezată într-un colț al camerei cu veleități multifuncționale. Merita din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
lumânări muribunde. Ce mai așteptam? De la cine? Ne aflam ca într-un iglu uriaș al eschimoșilor inuiți complet acoperiți de zăpadă, însă rupți de posibilitatea comunicării cu exteriorul. Frații mei s-au întors. Ei, ce spuneți, copii? Mama, ușa de la hol se deschide în exterior, dar e blocată în întregime de zăpada viscolită și depozitată până sus. Primul rând de cercevele dă tot spre afară. Nu văd nici o soluție, nici o alternativă. Ar fi una de avarie dar nu știu dacă vei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mai ușurel și mai sprinten s-a urcat de pe troian pe acoperiș îndepărtând zăpada de lângă horn, scoțând în același timp omătul care intrase în el. Așa că hornul a fost degajat în întregime fără probleme. După ce s-a deschis ușa de la hol ne-am bulucit în spatele mamei să luăm contact pe viu cu realitatea. Din dreptul ușii până la marginea drumului se crease un coridor de 1,5 m care ne permitea accesul în casă. Apoi, în stânga și în dreapta se ridicau doi pereți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ultimul "regal culinar" pe care ni-l oferea mama într-o casă potopită de zăpadă în colonia penitenciară Bumbăcari din Câmpia Bărăganului. Mama a aprins o lumânare și mi-a întins-o. Hai cu mine, Titi. Da, mama. Am traversat holul și am intrat în camera cu valențe multiple. Eu țineam lumânarea. Nu știam ce intenționează mama să facă. S-a apropiat de borcanul care fusese cândva plin cu untură, dar care acum era gol, conținând ici-colo vagi urme din alimentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
precum și un vas mai mic pentru apă. Se împuținase la trup. Jigărit și mititel, ajunsese un schelet care asista neputincios și înfricoșat la niște evenimente care-l depășeau și pe care nu le înțelegea. Ieșise și el odată cu noi pe hol, să se bucure, să vadă minunea care se întâmplase, privind lumina rece și leșioasă prin care se strecurau tot mai rar ultimii fulgi ai unui crivăț terminat, ajuns la capăt de drum. Gata, eram liberi! Dar lupta cu zăpada nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
în centrul ei binecunoscuta farfurie de aluminiu în care mama pusese boabele de porumb coapte pe plită, peste care presărase nițică sare pentru a le face mai gustoase, mai atractive. Deodată s-au auzit niște bătăi slabe la ușa din hol. Mama, mi se pare că bate cineva la ușa de afară, zise Mircea. Du-te, Mircea, și vezi cine este. După o așteptare de câteva momente, ușa s-a deschis și o doamnă de o uimitoare alură a pășit pragul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
referiți la Moșul care bucură inima copiilor punând în ghetuțele lor bomboane, jucării și fel de fel de surprize, cred că sărmanul Moș ar fi fost pus într-o teribilă încurcătură. Ce i-ar fi fost dat să vadă pe holul casei noastre? O îngrămădire de vechituri degradate în ultimul hal: niște scofâlcituri, boțituri și rupturi, care de care mai turtite, mai găurite, sfârtecate și incomplete, încât bietul de el ar fi amețit completamente, căzând țeapăn peste mormanul de putregaiuri care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]