KorAP: Find »[drukola/base=ideal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...270 271 272 ...393 >

9,802 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866

creație. Între melancolia literară și melancolia psihologică a lui Eminescu este în fond același raport ca între poezia și biografia lui. Una se înalță pe experiențele celeilalte, dezvoltându-se însă după propria ei logică și constituindu-se într-o realitate ideală autonomă 193. Revenind la relația real-sublimare artistică, se poate spune că poetul viețuiește într-o dublă simbioză cu realul și cu reprezentările acestuia. Iar dacă cele de pe urmă rivalizează cu realitatea 194, devenind ele însele o nouă realitate, (una a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
de la distanță și de sus, satul apare în imagine panoramică: Ah! În curând satul în vale-amuțește,/ Ah! În curând pasu-mi spre tine grăbește 18. ( Spre tine, iubită, dar și spre tine, sat adică adevăratul cadru în care se consumă iubirea ideală, castă și irepetabilă, a copilăriei). Cu ochii îndepărtați ai maturității creatoare, din perspectiva desprinderii copilului de el, satul-panoramă și, deopotrivă, satul-senzație este familial și unic, este numai al lui (al poetului !) satul definit ca împletire în tot. Satul acesta, satul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
un ecou al vieții copilului, amintirea imaginarelor bătălii cu broaștele în ochiul de pădure 148, ocrotit de atâta imensitate verde și fremătândă. O imensitate fabuloasă, niciodată retrăită în tot restul vieții. În raiul copilăriei, codrul nu îi oferă copilului spațiu ideal de joacă doar în ochiul de pădure, ci și la poalele sale: Și la margine de codru ei aprind o focărie/ Într-o groapă cu cenușă... de juca trandafirie/ Colibioara cea de trestii cu ușița-i rezimată,/ Împletită din răchită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
însă, o dimensiune generalizatoare: Adesea la scăldat mergeam/ În ochiul de pădure,/ La balta mare ajungeam/ Și l-al ei mijloc înnotam/ La insula cea verde 163. Pornind de la realitatea lumii înconjurătoare, trăită în arealul ipoteștean, Eminescu proiectează în lumea ideală a construcției sale poetice o nouă realitate care se adaugă realității de origine, îmbogățind-o. Lacul există și astăzi, încărcat cu flori de nufăr și "hrănit" de aceleași izvoare. Poetismul său intrinsec este potențat de propria lui configurație din creația

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
frumos, de-o frumusețe strălucită, un Satan mândru de cădere, pe-a cărui frunte Dumnezeu a scris geniul, și iadul îndărătnicia, un Satan dumnezeiesc care, trezit în ceri, a sorbit din lumina cea mai sântă, și-a îmbătat ochii cu idealele cele mai sublime, și-a muiat sufletul în visurile cele mai dragi, pentru ca în urmă, căzut la pământ, să nu-i rămână decât decepțiunea și tristețea, gravată în jurul buzelor, că nu mai e în ceri233. Sunt surprinse apoi trăsături definitorii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
flegmatică a cafenelei asta era toată viața lui. Cum s-ar fi închinat unei copile care i-ar fi dat lui inima ei! Adesea și-o închipuia pe acea umbră argintie cu fața albă și păr de aur căci toate idealele sânt blonde [...], și parcă i se topea sufletul, ființa, viața, privin d-o... vecinic privind-o234. Adesea revin crâmpeie de auroportret tușate în unde melancolice sau ironice: Existența ideală a acestor reflecțiuni avea de izvor de emanațiune un cap cu plete

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
acea umbră argintie cu fața albă și păr de aur căci toate idealele sânt blonde [...], și parcă i se topea sufletul, ființa, viața, privin d-o... vecinic privind-o234. Adesea revin crâmpeie de auroportret tușate în unde melancolice sau ironice: Existența ideală a acestor reflecțiuni avea de izvor de emanațiune un cap cu plete de o sălbăticită neregularitate, înfundat într-o căciulă de miel. Sau: Uh! Ce frig... îmi văd suflarea și căciula cea de oaie/ Pe urechi am tras-o zdravăn

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
este în stare să lase totul, întocmai ca Hyperion, pentru iubirea care-i arde ființa. Eram zdrobit de fericirea mea260spune vocea adolescentului în același roman, iar miezul declarației este esența trăirilor sale: Poesis, am uitat cărțile colbăite, știința și poezia, idealele uneia și-a alteia, de când ai apărut tu înaintea mea. Nu știi, nu poți ști cât te iubesc. Tot ce e frumos azi pentru mine, azi se-ntrunește-n tine: floare și pasăre, primăvară și basm de iarnă, albeața Nordului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
de când ai apărut tu înaintea mea. Nu știi, nu poți ști cât te iubesc. Tot ce e frumos azi pentru mine, azi se-ntrunește-n tine: floare și pasăre, primăvară și basm de iarnă, albeața Nordului și flacăra Sudului, toate idealele pierdute le regăsesc într-un singur chip, într-al tău!261. În acest moment se produce, printr-o alchimie inexplicabilă, transferul întregului bagaj poetic în amorul pământean, pentru ca apoi să-și ia zborul, zborul atâta timp visat: când îmi imaginam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
o realitate circumscrisă sieși, poetul o pătrunde atât de adânc cu privirea-i sfredelitoare încât reușește să ne dea o intuiție sentimentală (s.n.) asupra lumii și vieții, ridicând prin aceasta umila realitate concretă a existenței la planul înalt al realităților ideale și al esențelor.14 Așadar, când se vorbește de metafizica poetului trebuie făcută distincția între intuiția sentimentală, care presupune implicare (una obligatorie), și intuiția rece, a ideilor filozofului, transpuse în materia gândirii sale. De aceea, termenul ales în titlu este

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
Această asimilare creatoare a folclorului individualizează dragostea-vis și dragostea-presimțire. Iubita, a tinereții icoană fericită 103, doarme mângâiată de lumina lunii și, așa cum apare nu numai în Luceafărul 104, cât mai ales în Călin 105, ea se relevă ca un portret ideal: Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri/ Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri;/ Ici și colo a ei haină s-a desprins din sponci ș-arată/ Trupul alb în goliciunea-i, curăția ei de fată./ Răsfiratul păr

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
îngerilor, reprezentarea stelelor își trage sevele din folclor: Iar doi îngeri cântă-n plângeri,/ Plâng în noapte dureros,/ Și se sting ca două stele,/ Care-n nuntă, ușurele/ Se cunun căzânde jos206. Adesea, imaginile poetice eminesciene se constituie drept comuniuni ideale între cer și pământ: piramidele-nvechite/ Urcă-n cer vârful lor mare207, iubitul se cufundă în stele/ Și în nori și-n ceruri nalte 208, ceru-i câmpie senină/ Cu râuri de lapte și flori de lumină, iar norii cei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
numai entuziasmul, cât mai ales întreaga sa credință în iubirea nealterată de complicitățile îndoielnice manifestate în anii maturității. De aceea, cuplul adamic fuge din viața obișnuită și se retrage în insulă, comportându-se în toată libertatea unui spațiu izolat și ideal, al singurătății depline. În insulă, metamorfozat în Euthanasius/Eminescu, Ieronim/Eminescu devine noul și tânărul împărat al raiului 315, căci iubirea cuplului adamic este posibilă doar într-o existență dincolo de cadrele realului propriu-zis316. De aici rezultă dualitatea celor două lumi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
natura și arta nu sunt ireconciliabile; dimpotrivă, în aceeași măsură în care arta se încorporează unei ordini naturale (sculpturile din cadrul insulei, de pildă), ființa este absorbită într-un spațiu al artei care, în această ipostază, este un teritoriu al formelor ideale.317 Păstrând comparația dintre iubirea nevinovată a copilăriei ipoteștene -consumată în apropierea insulei celei verzi din mijlocul lacului și utopia erotică plasată în insula lui Euthanasius, se poate spune că în cea de-a doua accentul cade pe concentricitatea care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
Insula dobândește funcția de simbol esențial al sublimării și conține în ea sâmburele începuturilor; ea ar putea fi punctul care se mișcă 322, cel întâi și singur, punct central, care din chaos face mumă, iară el devine Tatăl...323 Consubstanțialitatea ideală dintre natură, iubire și cosmos consființește absolutul erosului. Asumându-și în toată opera sa o componentă utopică, Eminescu face din Cezara o piesă reprezentativă: pentru că ea sublimează într-un tot o seamă de direcții bine marcate pe întreg traseul operei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876

de neplăcute rezonanțe, speculații și asocieri cu politica dosarului și "cadrismului" ceaușist, așa că "limba a divorțat de realitate", cuvintele fiind private voit de înțelesul pe care-l au. Stricto senso, avem de a face cu o comunicare ratată în plan ideal, dar utilă pentru manipulare, împlinindu-se astfel și a treia condiție din definiția limbii de lemn: puterea manipulează indivizii prin intermediul limbii. Este evident că cei care aveau acces integral la formularea discursului public în statele totalitare au încercat impunerea unor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
exact ca un membru al poliției secrete din vremea lui Lenin. Nu este un tiran și un despot înnăscut. Pur și simplu a fost educat să gândească în termenii deprinși în cadrul KGB-ului, organizație pe care o consideră un model ideal, așa cum a declarat-o public nu odată. "De ce îmi displace atât de mult Putin? Îmi displace pentru lipsa lui de emoții, mai rea decât crima, pentru cinismul lui, pentru rasismul lui, pentru minciunile lui (...) pentru masacrul inocenților, care a continuat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820

harnic, cinstit, gospodar și ține la dânsa; și-n toate câșlegile, numai cu dânsa joacă; și-i tare dragă și se potrivesc de minune!... Ce zici tu, s-o dau, ori să mai aștept?"... Avea o filozofie țărănească, ancestrală și ideală, pe care-o propaga și-o urma, ca pe o poruncă sacră, cu obediență și consecvență. Despre căsătorie, bunăoară obișnuia să spună: "o vacă bună și o fată bună nu se dau din sat, din comună!" De ce, bunică?, o rugam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
a foarte bucurat de una ca asta: a stat, le-a pozat ca model, în poziții fel de fel, cum i-au cerut și el cum s-a priceput fiindcă dorea ca tabloul său pentru posteritate să rămână un lucru ideal, ceva fără egal, nici până la dânsul, nici de-atunci și până astăzi. Ei, și-ntr-adevăr, fiecare dintre cei prezenți și-a încercat norocul, venind cu lucrarea în fața împăratului, cum fusese învoiala dintru început, atât cât s-a priceput. Iar eu n-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
clase, în societate; eliberarea fiecărui individ de tarele sale morale, actuale. Invidia! Ura! Lăcomia! Egoismul! Venalitatea! Necinstea! Lenea! Îmbuibarea! Desfrâul! Pornirile primitive, instinctuale... Și multe, multe altele... Trebuie să se ajungă în final la acea salbă de virtuți ale omului ideal. Dragostea! Cinstea! Altruismul! Empatia! Dreptatea! Cumpătarea! Ascetismul! Iubirea aproapelui! Respectarea în toate a principiului "ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!"... În cazul acesta interveni Elvira într-o izbucnire entuziastă, năvalnică este limpede ca lumina zilei: ca intenție

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
de Cruce Roșie, filiala Suceava, era colega mea de catedră, Elvira Gheorghiu, ea a fost cheia și lăcata plecării mele, pentru care, în pofida consecințelor care-au urmat, îi sunt oricând profund îndatorat. Să vezi Suedia paradisul ordinii și ocrotirii sociale ideale, al disciplinei și cultului muncii, țara cu unul din cele mai înalte nivele de viață, țara fără cerșetori și mahalale, un fel de "republică a egalilor", cum o visa J.J. Rousseau, în care să nu fie nimeni atât de sărac

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
și ele din democrații occidentale de diverse nuanțe, inclusiv dintr-o țară neutră, cu un model socialist aparte, Suedia, apreciat de unii "socialism cu o latură prosperă", iar de alții drept "un pur pragmatism" se subînțelege că față de aceste principii ideale, enumerate de noi, s-au exprimat la dezbateri o mie și una de opinii și nu ne propunem să le detaliem în nici un fel. Principalul a fost putința de-a le exprima și argumenta, fără nici o teamă. Deși în fapt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
Psihologia și logica femeilor" (1898) sau "Mișcarea feministă", "Psihologia și logica femeilor" (1909) într-o celebră lucrare de psihopedagogie, "Secolul copilului" (1900), a lansat un strigăt de alarmă pentru găsirea și folosirea unor noi mijloace, căi, metode liberale, raționale, umaniste, ideale, pentru instrucția și educația noilor generații s-a impus și personalitatea Alvei Myrdal. Este cea dintâi femeie în condițiile în care în parlamentul suedez aproape jumătate din deputați sunt femei care a reușit să ocupe funcția de director la ONU

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
înaintată, atent și consecvent aplicată, care asigură celor mici un standard de viață dintre cele mai înalte, așa cum îl visa și proiecta Ellen Key. Poate nicăieri în lume acele grădinițe-creșe, numite "mame de o zi" nu și-au găsit întruchiparea ideală ca în Suedia. Școlile în care copilul intră la 6 ani, urmând un an pregătitor și apoi parcurge învățământul primar obligatoriu, cu o durată de 9 ani, după care la vârsta de 16 ani aproximativ 95% dintre absolvenți urmează liceul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
străzile orașului său natal, Königsberg, când ajungea la periferia urbei se oprea și privea inscripția de la intrare în cimitir, pe care scria "Spre pacea eternă"... Meditând și visând la atât de necesara pace și pe pământ, Kant elabora un proiect ideal al unui organism mondial, de înțelegere, cooperare, armonie și pace, pe baza unor principii umaniste și raționaliste. Din meditațiile acestea s-au născut principiile care-au stat la baza Societății Națiunilor. Cu destule defecte congenitale, fără a fi putut deveni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]