7,087 matches
-
cu o gesticulație mecanică și un set de ticuri verbale ce trădează intenția caricaturizantă a prozatorului. Ca atare, de fiecare dată când se întâlnește cu Bizu, comportamentul său urmează același tipar: îi controlează nasturii hainei, îi suflă de pe guler un imaginar fir de păr, îl bate protector pe umăr și-l felicită mereu pentru diploma obținută la... Charlottenburg, și nu la Hohenheim (confuzia e voită, cu intenția de a diminua importanța acreditării academice ca atare). Deși aparent inofensiv, Lică joacă în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Nu întâmplător, ca și în Viață dublă, prozatorul va aduce din nou în prim-plan "oglinda" element simbolic, dar cu o foarte precisă menire în angrenajul epic, câtă vreme oferă autorului (și personajelor sale) posibilitatea substituirii "realității" cu analogonul ei imaginar, reduplicabil ad infinitum, după gustul și predispozițiile lectorului-privitor. Am să dezvolt observația în cele ce urmează. Deocamdată merită semnalată, repet, continuitatea epică mai firească dintre romanele al treilea și al patrulea din ciclu, ceea ce nu contrazice nicicum principiul de bază
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Or, atât Bizu și Mili cât și, nu mai puțin, Lovinescu însuși (vezi confesiunea tardivă semnată de Anonymus Notarius), nu intră în joc decât pe jumătate, rezervându-și privilegiul de a asista la spectacolul pe care ei înșiși îl regizează, imaginar. Ca atare, în sanatoriul unde fusese internată, Mili constată cu neplăcere că toată lumea iubește, cu o senzualitate exacerbată de boală și de proximitatea morții. În schimb, aici se simte în largul său Lică, Don Juan-ul care cucerește femeile "luându-le
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a poetului apreciată ca un "efect" secundar al dezinteresului profund pentru lumea concretă, materială 139. Dar stările repetate de "absență", de visare cu ochii deschiși ilustrează o altă înclinație "patologică" (autismul), care conduce la confuzia dintre lumea reală și cea imaginară. "Pentru oameni ca mine o avertizează Eminescu pe Mite -, fizica și metafizica se confundă; nu știu deosebi visul de realitate". Pe de altă parte, precizează naratorul, "Nirvana lui era teoretică; ea nu însemna abolirea lumii din afară [...], ci, în mijlocul activității
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
realitate" concretă, cu o "istorie" anume, consemnată documentar ("Lambrior și Panu îi arătaseră că Iașii lui Alexandru cel Bun nu puteau avea o arhitectură turcească" poetul comisese "greșala" aceasta în Sărmanul Dionis), pentru a se preschimba într-o proiecție pur imaginară, ecou al temperamentului său moldovenesc, înclinat spre paseism și idealizare ("un târg împletit din cele mai subțiri fibre ale firii lui moldovenești și din cele mai imaculate mătăsuri ale dragostei lui romantice"). Într-un peisaj selenar, rezemat cu coatele pe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
două "priviri", dintre care una e menită să o subjuge pe cealaltă. Intuind pericolul servituții erotice și, subsecvent, pe acela al disoluției personalității, bărbatul preferă să privească fără să fie, la rândul său, privit, pentru a putea "poseda" în voie, imaginar, pe femeia dorită. Într-unul dintre studiile sale de tinerețe 167, Ioan Petru Culianu a explicat într-o manieră asemănătoare rostul inversării rolurilor în cuplul erotic eminescian. Plecând de la observația comună că, la Eminescu, de obicei, femeia se exhibă iar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
are întâietate absolută asupra cuvântului, precedând articularea și înțelegerea oricărui mesaj lingvistic". Ca atare, erosul (vincula vinculorum) se situează "la un nivel intermediar, între suflet și trup", ceea ce face ca dorința să fie înțeleasă drept o formă de trăire pur imaginară, vizând "urmărirea unei fantasme". Prin urmare, preliminariile dorinței vor constitui chiar "instaurarea unei fantasme înlăuntrul subiectului". Chiar dacă, teoretic, nu a înțeles lucrurile tocmai așa, Lovinescu a reușit totuși să descrie foarte comprehensiv simptomatologia erotismului eminescian, în spiritul demonstrației lui Culianu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
muri odată cu mine". De altfel, mizeria (nu doar "sentimentală") în care trăiește poetul s-ar datora, după cum crede evreul Nusăm (personaj secundar, cu rol de raisonneur în ambele romane), pasiunii sale bolnăvicioase pentru acest tip de femeie sofisticată (un tip "imaginar", "creat de sensibilitatea lui și identificat sporadic în câteva exemplare întâlnite întâmplător"). Voind să-i facă un bine, bătrânul se angajează să-i găsească "nu o cocoană mare, de aieste de la București, numai mode și mofturi, ci ia o gospodină
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
triunghiulare"), față de care se poartă protocolar și protector, de teamă să nu-i provoace... moartea. Mai precis: "cu puterea fanteziei lui de a crea situații, care n-au existat, de a-și substitui închipuirile realității, de a trăi o viață imaginară ca și cum ar fi fost aieve, într-o noapte de insomnie, romanul lui cu Veronica i se dramatizase în minte sub o formă atât de hotărâtă (după un scenariu de melodramă, n.n.), încât era convins că-l și trăise. Ideală și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
început, Veronica, femeia pe care "divanul" amicilor vienezi i-o sortise în faimosul "giudeț" de la începutul romanului. Nu întâmplător, poetul va face mereu distincție între Veronica "reală" (o femeie oarecare, cu nume de împrumut Ida Scwartz, Geta etc.) și Veronica "imaginară", pe care a purtat-o mereu în gândurile lui, și la Viena, și la Berlin, și la Iași, până când episodul regretabil de la "hanul lui Năstăsache" a distrus vraja, obligându-l să caute "idealul" în altă parte și să se amorezeze
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
picioare, hâdă, se căsca prăpastia râpei". Cu moartea în suflet, Eminescu părăsește orașul tinereților sale, își ia rămas bun de la Creangă (într-o scenă melodramatică, în care plâng amândoi abundent) și se urcă în tren, căutând-o iar pe Veronica imaginară. La atât se rezumă, de fapt, "subiectul" romanului, semn că inventivitatea epică a prozatorului se limitează tot la imaginarea convențională de scene și situații (melo)dramatice, în marginea documentului, pe fondul confruntării mereu reiterate (în toată literatura lovinesciană) dintre "iluzie
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
notează într-un loc Lovinescu, la doar câțiva ani de la publicarea celor două romane. Iată doar câteva observații menite a sublinia faptul că Lovinescu susține, în studiul său critic, aceleași "idei" ca și în romane: Eminescu "trăia într-o lume imaginară, aruncată în trecut, fără nicio legătură cu realitatea" (p. 101); atât cu Mite, cât și cu Veronica poetul ar fi întreținut, crede în continuare Lovinescu, niște legături "platonice" (p. 119; p. 173); Legenda ne-a lăsat o motivare în adevăr
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
la antipod, țiganii au scala distanței sociale cea mai mare (fapt negativ). Într-adevăr, imaginea socială a neamțului generic este deseori exemplară (cum argumentează Andrei Oișteanu într-un articol publicat în Revista 22). Totuși, majoritatea românilor nu ar alege ,,neamțul imaginar". Chiar dacă domnul Klaus Iohannis va deveni președinte, nu am motive de optimism în ceea ce privește schimbarea la față a României. De ce? Simplu: cu o floare nu se face primăvară! Avem nevoie de o nouă structură politică germană, nu de un singur om
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
mai largă asupra naturii și societății umane, pune în valoare cât mai multe elemente comune ale umanității de pretutindeni. În acest mod, literatura universală poate să inspire o adevărată solidarizare universală. Ea se constituie în primul rând la nivel literar, imaginar, emoțional și ideatic, dar se prelungește în mod firesc și în sfera relațiilor interumane. Literatura universală, astfel înțeleasă, are în centrul său omul universal exprimat în orice limbă, în orice literatură. Marele erou literar este homo archetypus. pe scurt, noua
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
comicul permite uneori trimiteri surprinzătoare. De altfel, orașul București, de care S. se dovedește atât de legat în scrierile sale, e transpus - cum remarca Adrian Marino - „absurd și straniu, grotesc și parodic, proiectat pe un fundal simbolic-kafkian, care deschide perspective imaginare total inedite”. SCRIERI: Camera copiilor, București, 1969; Manuscrisul de la Ciumați, Tel Aviv, 1989; Izidor Mânecuță: cioburi, Tel Aviv, 1990; ed. (Isidore), tr. Monica Costandache, Paris, 1994; David rege, București, 1991; Parastasul, București, 1994; Funérailles à Bucarest, tr. Sanda Peri și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289512_a_290841]
-
care soldații Își bolesc sufletele, gândind la moartea fără noimă ce-i așteaptă; farsa unei parăzi războinice În curtea cazărmii. Și el are de lămurit ceva cu tovarășii săi de breaslă cărora le reproșează prea Îndelungile «așteptări pe peroanele unei imaginare gări unde nu mai sosea nici un prieten, nici o scrisoare». Comparând materialul pe care ni-l oferă cei trei poeți putem observa un fenomen Îmbucurător. A fost o fază În dezvoltarea liricii noastre tinere, când, În zugrăvirea antitezei trecut-prezent, inevitabilă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Maria Banuș publicate În nr. 5 al revistei Viața Românească și Îndeosebi de poeziile Spunea odată Heineă și Nu, niciodată care dovedesc că poeta străbate un moment de confuzii care-i frânează mersul Înainte. (Ă). Dacă autoarea ar fi folosit imaginara vizită pentru a critica un șir de lipsuri din versurile unora dintre poeții noștri, ea ar fi meritat fără Îndoială să fie Încurajată. Din păcate Însă, poezia Spunea odată Heineă prezintă aceste lipsuri ca fiind caracteristice pentru toată poezia noastră
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
următorii termeni: "Nu voi suporta să se formeze în regatul meu o asociație care să facă să degenereze într-o confederație de rezistență legătura naturală a acelorași datorii și a obligațiilor comune, nici să se introducă în monarhie un corp imaginar care n-ar putea decît să tulbure armonia. Magistratura nu formează deloc un corp, nici un ordin separat de cele trei ordine ale regatului: magistrații sînt ofițerii mei, însărcinați să mă înlocuiască în sarcina cu adevărat regală de a face dreptate
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
ca la descărcarea unei salve de puști. Chiotele triumfătoare scoase de treizeci de piepturi vînjoase răsunară în clipa cînd Moby Dick se arătă la mai puțin de o milă în fața corabiei, adică mult mai aproape de ea decît fusese jetul acela imaginar. Acum Balena Albă nu-și mai semnala prezența prin jeturile-i calme și nepăsătoare, prin debitul pașnic al misterioasei fîntîni de pe creștetul ei, ci prin fenomenul mult mai uimitor al saltului său în văzduh. Avîntîndu-se cu cea mai mare repeziciune
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
tributul către românism prin lupta ei pentru crearea României moderne, ceea ce constată, dar nu înțelege Alecsandri, când în scrisorile sale2 nu mai isprăvește cu sarcasmele la adresa politicii din Muntenia: "ăMunteniiî se agită ca niște umbre chineze pe o scenă politică imaginară... Nebunia lor naivă îi depărtează din ce în ce mai mult de domeniul literaturii... Meschinele patimi zise politice, care au devenit o tristă monomanie dincolo de Milcov..." "Politica, iată boala care seacă izvoarele imaginației și a bunului-simț în București"... "Capitala gheșefturilor"... "Așa-zisul centru intelectual
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
adversă. Tema cărții alunecă discret spre Inchiziție și, de la un punct, preopinenții își unesc eforturile de a indica formele pe care le ia represiunea împotriva spiritului (o temă incomodă pentru ideologia totalitarismului). Dialogul e prezent și în eseurile următoare - Scrisori imaginare (1979), Caminante (1980), Polemici cordiale (1983), Un muzeu în labirint. Istorie subiectivă a autoportretului (I, 1986) -, căci de oriunde ar porni P. ajunge în cele din urmă la ideea de adevăr și la libertatea de a numi adevărul. E subiectul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
al oamenilor drepți și încăpățânați, sugerează el - pentru a reprima balaurul minciunii. Pentru a da altă înfățișare confesiunii (care păstrează, în esență, accentul ei acut testamentar), inventează scrisori către marile spirite (Unamuno, Camus, Erasm, Proust, Seneca, Gide) și însoțește scrisorile imaginare cu poeme reflexive. Alt mod de a repune în dezbatere relația dintre creație și morala omului care scrie, dintre singurătate și suferință, suferință și iubire. Argumentele din Apărarea lui Galilei sunt reluate în epistola către Seneca, filosoful și sfetnicul lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
lui Marcus Aurelius. MIRCEA IORGULESCU SCRIERI: Umbra cuvintelor. Definiții lirice, București, 1970; Drumuri prin memorie. Egipt, Grecia, București, 1972; Drumuri prin memorie. Italia, București, 1974; Mitologii subiective, București, 1975; Apărarea lui Galilei. Dialog despre prudență și iubire, București, 1978; Scrisori imaginare, București, 1979; Caminante. Jurnal (și contrajurnal) mexican, București, 1980; Viața pe un peron, București, 1981; Polemici cordiale, București, 1983; Un om norocos, București, 1984; Un muzeu în labirint. Istorie subiectivă a autoportretului, vol. I: Spre centrul labirintului, București, 1986; Viața
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
7-8; Alex. Ștefănescu, Ofensa adusă mediocrității, RL, 1996, 40; Constantin Coroiu, Corida ca metaforă a existenței scriitorului, ALA, 1996, 324; C. Stănescu, Interviuri din tranziție, București, 1996, 160-177; Daniel Cristea-Enache, Un calofil al Ideii, ALA, 1997, 380; Carmen Varfalvi-Berinde, Interviuri imaginare, APF, 1997, 7-8; Cosma, Romanul, II, 270-273; Glodeanu, Dimensiuni, 103-109; Romulus Diaconescu, O lume a dialogului, București, 1998, 13-24; Nicolae Oprea, Proza eseistică a lui Octavian Paler, APF, 2000, 10; Constantin Coroiu, Recurs la memorie, ALA, 2000, 528; Dicț. esențial
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
unei "mișcări revoluționar-populare" ("mass-movement regime") și statutul său politic, Robert Tucker ajunge la concluzia că cele două sunt invers proporționale: cu cât mișcarea (în acest caz, un partid comunist) este mai puternică și mai puțin temătoare în raport cu dușmanii (reali sau imaginari) aflați în interior, respectiv în exterior, cu atât tendința acesteia de a se "de-radicaliza" se accentuează. Astfel, argumentează Tucker, "când societatea începe să acorde un anumit grad de acceptare unei mișcări radicale", acest fapt se poate repercuta asupra coeziunii
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]