8,741 matches
-
siluetă ștearsă, îmbrăcată altfel decât la plecare, cu părul năclăit de un lichid necunoscut și cu tricoul rupt, o să mă scandalizez, dominându-mi însă pornirile agresive. Trebuie să-mi terfelesc băiatul. E o mare dezamăgire pentru mine, fiindcă un e ins șters, insipid, pseudo-revoltat și kitschos. Îmi pare rău că l-am făcut așa târziu și îmi pare rău că am rămas acum atât de singur. - Bună dimineața, Mirciulică. Așa-i zic când vreau să-l enervez, Mirciulică. Întoarce spre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
că s-ar fi turnat și un film. Dar, din toată rețeaua aceea, mă interesau doar două litere și trei cifre: KM 103. Era chiar ciudat cu câtă nonșalanță își expunea Friepke planurile oricărui nou venit. Personal, îl consideram un ins fatalist și periculos. Dacă aș fi avut putere de decizie, l-aș fi destituit imediat. În cele din urmă am perfectat afacerea cu bumbac și ne-am despărțit. Nu-mi venea să cred. Eram gata-gata să-mi închipui că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cameră luptându-mă cu impresiile și cu gândurile, m-am îndreptat spre scări ca să urc la 433 - și atunci am văzut că lumina venise iar: o grămadă de oameni se strânseseră din nou lângă geamuri, dar nu erau studenți, ci inși în negru, cu cagule, cameramani care aruncau conuri de lumină, oameni îmbrăcați ciudat; se auzeau sunete metalice. Am înaintat. La fiecare pas aveam senzația că mă trezesc, dar după ce totul s-a terminat mi-am dat seama că sunt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
fost reproșat în mod eronat. "Pesimismul este iubirea arzătoare de viață și tânguirea că ea nu dă destule plăceri ori că nu i le poți stoarce îndestul și că se isprăvește odată" (p. 41). Concesiile față de opiniile femeilor ori ale inșilor mediocri,respingerea sincerității (deși criticul conferă acesteia, cum vom vedea, valoare estetică), reușita ipocriziei, indiciu al stăpânirii de sine, exersarea distanțării și călirea, toate acestea asigură confortul psihic. Să nu se înțeleagă greșit acest scepticism ori cinism inocent. Este vorba
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
autorul se plasează în alt timp, mai senin. El își construiește din amintire suportul ficțiunii, compensație a marasmului existenței, menținîndu-se într-o ambiguitate care să permită regretul. Această atenuare (escamotare) a durerii prezentului - de altfel, singura soluție reală a unui ins inteligent ca Ibrăileanu - poate să explice grava poezie a romanului. O neputință, o criză actuală sunt ferm ținute în frâu de un imaginar a cărui voință se îndreaptă spre confortul nostalgiei. Imaginarul se exprimă eseistic, nu analitic, deoarece eseisticul corespunde
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
se oprea în fundul grădinii. Avea câinele nostru obiceiul că se așeza de-a curmezișul porții de la intrarea în curte. Cei străni de curte se sfiau să treacă peste el, de frică. Atunci Tarzan 2 se dădea alene la o parte, insul intra și mergea în treaba lui, dar când trebuia să părăsească curtea și pentru că trebuia s-o părăsească numai pe poartă, nu mai putea face nimic, căci Tarzan îi bara drumul, arătându-i niște colți albi și mari. Era nevoie
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cădeau ca secerați, iar tata, în clipa următoare îi binecuvânta pe rând în numele tatălui cu măciulia bastonului, mare cât un măr. Ei cădeau și rămâneau lați, ca muștele. Se auzea doar zgomotul făcut de impactul măciuliei de alamă cu căpățâna insului și un ușor oftat sau icnet a aceluia lovit, înainte de a leșina. Când și ultimul, al șaptelea era la pământ, în nesimțire, tata a dezlegat frânghiuța luată de la cumătrul Aurel, care fusese legată de-a curmezișul străzii la înălțimea de
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de “dandy”, bine îmbrăcat și cu gust, cu dunga de la pantaloni și obrazul veșnic proaspăt ras. Mi-ai părut tipul cel mai popular, care știa să vorbească și cu portarul, dar și cu o somitate în știință sau artă, un ins care nu avea ce căuta printre “cenușii” lustruiți, veșnic pus pe glume sau morocănos, uneori obosit sau de o veselie excesivă, ca o emanație a străbunilor tăi, mai mult ca “hâtri buni de glume”. Mai înalt decât noi toți ceilalți
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
tratat ca atare, cu tot disprețul cuvenit. Și când a sosit momentul, i-am lovit. Printre aceștia se află și un soi de lupi, o agentură a cărei interese egoiste și meschine au pus la cale otrăvirea lentă a unui ins, dacă a fost așa. Bănuiala mea rămâne în picioare atâta timp cît problema n-a fost și sigur nu va fi clarificată vreodată. De aceea e bine să lăsați la gunoi încrederea în oameni și bunătatea, cei care le mai
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
vraja timpului, prin niște țevi de alambic, s-au transformat în tării de țuică bătrână și eu am rămas să-mi sorb berea în câte o zi pe săptămână, depinde de bani și de timp. Când mai văd câte un ins, știu că e fals, de fapt nimic nu mai contează, totul e fals, de la aspirină până la chibritul pe care, dacă vrei să-l aprinzi, trebuie să-l încerci direct pe-al treilea. O anarhie și o falsitate în totul atât
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
ca de la un om necunoscut pentru un alt om la fel de străin. Am văzut cândva un film în care un om a salvat de la înec o fată care striga să-i vină cineva în ajutor, deoarece nu știa să înoate. Un ins, care se plimba întâmplător pe malul Senei, a sărit și a scos-o din apă. Apoi s-au împrietenit, s-au iubit, s-au căsătorit și au fost fericiți mulți ani. Aici întâmplarea s-a transformat în prietenie, și aceasta
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
DE TEN! Familială Căsnicia nici un nor Nu le-o-ntunecă sub soare, Ea îi zice „puișor”, Socotind ce minte are! Echitate Vrând să evite-anomaliile, Împarte-n mod egal și basta, Cu o colegă bucuriile, Necazurile cu...NEVASTA! Frumoasei profesoare Spiță Ins obișnuit, din gloată De neam simplu, nu de viță, Îmi doresc să fiu o roată, Integrând această Spiță! Cadou de ziua soacrei Azi discuții nu încap, De știam (parol, vă jur!), Că își dă cu el în cap, Îi luam
IOAN ZAHARIA by IOAN ZAHARIA () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83935_a_85260]
-
hârtii și dă, doamne, bine Ăărra ! d-apoi tot aduc eu mâța ! Și, pis-pis, pis-pis, a ieșit pisuca din pod și, ce-a dires ea, că îndată l-a înhățat. Atunci să vezi joacă pe ea : îl lăsa pe bietul ins să fugă, ba încă se uita în altă parte și se spăla. Șoarecele s- amăgea, dar ea, haț !... Și el țipa, cică se ruga de dânsa : ia așa boldea ochii. Mai dormi, babă, dacă poți”. Chioară și înceată, Bocoaia pășea
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
de „idei“ și rareori de aspectul paginii, s-a dovedit un extraordinar scriitor în bijuteria numită Adela. Ce anume îl face pe cineva să devină critic literar? Este vorba, într-adevăr, de refugiul pe un teren fără primejdii al unor inși lipsiți de șansă în ale literaturii propriu-zise? Are criticul literar natura unui „arhivist“ tenace și atât, bolnav de putere, dar neînstare să intre în arenă? Sau poate critica se pliază pe o anumită formulă de personalitate, pe un complex al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
cântecele superbe ale rockului n-ar fi decât gângăveli sau lălăieli eșuate? La sfârșitul festivalului, câmpul paradisiac dinainte arăta ca după un bombardament cu resturi, gunoaie, haine, încălțăminte, noroi, mizerie. Un rănit (în Vietnam?) scobește rămășițele unui pepene, iar câțiva inși curăță terenul. A fost acesta un aspect foarte blamat al Woodstockului. De parcă întreaga civilizație contemporană n-ar produce pic de poluare, planeta n-ar fi în pragul colapsului și numai o infimă parte dintre oameni se ocupă cu debarasarea de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
cazul. Operatorii au prins imagini de o mare frumusețe cromatică și cinetică. Dacă mișcarea provocată de vijelie nu e balet, ceea ce fac oamenii după ploaie se încadrează într-un soi de dans, venit dintr-un reflex ancestral. O serie de inși fac un derdeluș pe noroi și se tăvălesc, parcă în elementul lor natural. Alții încropesc un ritual (voodoo?) de alungare a furtunii, ciocnind bețe, sticle, cutii de bere. Este o demonstrație... nedemonstrativă a faptului că, în fața imprevizibilului, oamenii știu totdeauna
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
Ținându-mă pe mine de mână ca să-și păstreze echilibrul când tufele și copacii făceau mișcări ciudate alunecau la periferia câmpului său vizual, Lefty se confrunta cu posibilitatea ca luciditatea să fie un accident biologic. Deși nu fusese niciodată un ins religios, Își dădea seama acum că Întotdeauna crezuse În suflet, Într-o forță a personalității care supraviețuia morții. Dar cum mintea lui continua să șovăie, scurt-circuitându-se, ajunse În cele din urmă la concluzia lucidă, atât de opusă voioșiei sale tinerești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
1973 războiul se terminase deja În mod oficial. Președintele Nixon avea să iasă din funcție În luna august a anului următor. Muzica rock ceda În fața muzicii disco. Pe tot cuprinsul națiunii coafurile se modificau. Dar capul lui Calliope, ca oricare ins din Vestul Mijlociu care prinde Întotdeauna moda mai târziu, Încă se credea În anii șaizeci. Părul meu! Părul meu incredibil de des, de la treisprezece ani! A existat vreodată o claie de păr ca a mea la treisprezece ani? A reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de blană la guler. Pentru că era frig, Își pusese și o borsalină, de fetru gri, cu o pană roșie la spate. O pălărie de modă veche atunci, În 1975. Cu pălărie, servietă și mocasini, Milton ar fi putut părea un ins În drum spre serviciu. Și, În mod sigur, mergea repede. Urcă scările de metal spre peronul gării. Apoi Își continuă drumul pe peron, căutând pubela de gunoi În care trebuia să lase servieta. Răpitorul spusese că va avea un X
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
drumuri cu masiva Volga neagră mă-ntorceam mereu extrem de obosit, cu câteva imagini neplăcute în minte: vrăbiile însîngerate surprinse și ucise de grilajul din față al Volgii, vaci duse de funie de copii mici pe marginea drumurilor, sate identice, cu inși cu pălării și pulovere pestrițe pe la porți, președinți de I.A.S.-uri, mai toți grași și cu fețe ca de cartofi, luptîndu-se cu cifre și indicatori la birourile lor cu intarsii grosolane, pe când tata nota mereu într-un carnet, iar
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
silă de Camus. Numele îmi trecuse pe la urechi în cenaclu, dar nu-mi spunea mare lucru. Am citit destul de distrat "Nuntă la Tipasa", apoi o povestire în care cineva trebuia să aleagă între solitar și solidar, alta în care unui ins prins de sălbatici i se umplea gura cu sare... Ultima și cea mai lungă povestire se numea "Căderea". Se petrecea la Amsterdam și evoca obsesiv canalele semicirculare și porumbeii acestui oraș cețos, care peste ani avea să-mi devină atât
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
61 Zicea că de fapt tu nici nu ești poet, că te-a umflat Manolescu ca pe broasca lui La Fontaine, dar că degeaba, nu ai substanță, nu ai nimic. Că, de fapt, tu ești un parodist, cel mult un ins care folosește limbajul generației lui Nichita Stănescu, fără nimic înnoitor. Iți recunoștea o oarecare dexteritate, dar spunea că e ceva care ține de meșteșug, nu de artă." Și bineînțeles că în toiul discuției pica un alt amic care îl apostrofa
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
vreo doi ani, a dus la scindarea grupului, care ulterior s-a fisurat și mai mult. Apariția tardivă, asemenea unei noi Yoko Ono, a lui Ion Bogdan Lefter în grupul deja pe picior de explozie (care îi mai cuprindea ca inși mai neutri pe Ghiu, Mariana Marin, Magdalena Ghica, Doru Mareș și, de departe, pe Romulus Bucur, Mușina, Cristea etc.) a grăbit și mai mult lucrurile. Așa că, de prin 1982, fiecare și-a văzut de poezia lui. Eu am încercat să
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
să citească pe stadioane pline. Dar este inconfortabil, nesănătos până la urmă pentru cel care scrie să nu fie citit chiar de nimeni. Explicații sânt mai multe: mai întîi, noua poezie nu mai este, pur și simplu, recunoscută ca poezie. Pentru inșii între 20 și 40 de ani care, între un videoclip și un joc pe computer, mai deschid și câte o carte, poezie înseamnă de obicei ceea ce scria Nichita (niciodată însoțit și de Stănescu) în anii '60. Volumele noi nu ajung
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
școală "Mistrețul cu colți de argint", poem faimos ca "Moartea căprioarei" 110 și ca nu mai mult de două-trei alte poezii din întreaga lirică de după război, atât de cunoscut încît, stând în stație la tramvai și-ntrebînd când vine 34, un ins cu basc, ce căra niște bare de cornier, mi-a răspuns: "Mistrețul acesta nu trece pe-aici..." Dar țin minte că în pauzele dintre ore, la liceul Cantemir, ieșeam din curtea liceului și rătăceam pe străduțele din jur (Toamnei, Profetului
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]