KorAP: Find »[drukola/base=narator & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...270 271 272 ...315 >

7,852 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447

care nu este poet? Primele porți, carte de poezie, este În același timp și cartea unui intens fior epic. Trăirea unui spațiu În devenire, a unui timp care se face, Înaintează, primește În acest proces alte culori, reverberații ale devenirii naratorului, iată senzația pe care o are cititorul. Sunt infinit bucuros, ca cititor și ca prieten, pentru apariția cărții Dumneavoastră. O consider un eveniment. În aproape fiecare frază a ei, ca Într-o tufă adorabilă, o pasăre ar vrea să-și

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
țară, numită când Țara Sfântă, când Țara Cărții, În funcție de necesitățile retoricii, dar care rămânea, mai ales, străină. Până și calendarul devenise din solar lunar, transferat din textul biblic În uimitorul Babilon modern de etnii și limbi al Israelului de astăzi. Naratorul ultimului roman al lui Virgil Duda, Viața cu efect Întârziat, care ar putea fi chiar autorul sau un interpus-delegat al său, descrie memorabil ciclul despărțire-revenire-despărțire, procesul traumatic, adică, al pierderii și al regăsirii, fie și parțiale, de sine. Efectele deloc

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
onestitatea de viziune este Într-adevăr completă, pentru că nu se limitează să refuze doar aproximațiile exteriorului, constituit din probabilități, năluciri, Învelișuri rugoase și opace, cum procedează noua literatură a experienței, a sondajului psihologic, a autenticității centrate pe realitatea interioară a naratorului. Îndoiala ca premisă și mijloc de cunoaștere se extinde firesc și asupra eului, dacă nu chiar pornește din miezul Însuși al individualității, deopotrivă receptor, transmițător și emițător de realitate umană. Regăsim aici o veche tradiție a rigorii, a spiritului critic

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
a inevitabilității aventurii („un imens egoism adâncind și Întunecând lumea”) este Însoțită, pas cu pas, de precizia stăruitoare a asimilării ei cerebrale. Autorul o Înregistrează cu un seismograf de ultrafine rezonanțe sufletești. „Gândurile ei urmau căi Îndepărtate, bizare, contradictorii”, spune naratorul. Până la urmă... „se lăsă În voia lor”. Ceea ce deloc nu Înseamnă doar făptuirea, nici doar interiorizarea ei. În zvâcnirile acestui ultim balans deasupra oglinzii care acoperă hăul, În pragul desprinderii, „nu mai dorea acum decât să-și cedeze corpul iubitului

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
ambiguităților și secretelor personajului nu este decât fireasca meserie literară, nicidecum un prilej de detașare critică „dinspre stânga”, cum sugera lectorul român. Chiar și cei obsedați de conecția dintre biografie și roman n-ar fi trebuit să poată ignora fascinația naratorului față de personajul central, urmărit cu afecțiune și În defectele sale. Capcana În care au căzut comentatorii incapabili să vadă În Ravelstein altceva decât un truc viclean al deconspirării publice a slăbiciunilor și ambiguităților unui fost prieten, deci o „trădare” (??), spune

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
cărturarului român și altele care o contrazic flagrant nu pare să fi restrâns patosul incriminărilor cu care a fost Întâmpinat romanul În România și În exilul românesc. Nici chiar faptul că acuzațiile contra lui Grielescu nu vin, de obicei, din partea naratorului, fostul amic Chick, ci a soției sale Rosamunda și a lui Ravelstein și că naratorul Îl chiar... apără, uneori, fie și timid, pe Grielescu, apărându-se astfel și pe sine contra acuzațiilor de a-i fi fost amic. „Apărare” mai

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
cu care a fost Întâmpinat romanul În România și În exilul românesc. Nici chiar faptul că acuzațiile contra lui Grielescu nu vin, de obicei, din partea naratorului, fostul amic Chick, ci a soției sale Rosamunda și a lui Ravelstein și că naratorul Îl chiar... apără, uneori, fie și timid, pe Grielescu, apărându-se astfel și pe sine contra acuzațiilor de a-i fi fost amic. „Apărare” mai curând parțială, desigur, ambiguă, ironică, deviată de o confuză culpabilitate. „Grielescu era un urmaș al

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
numească persoanele pe care le-a cunoscut «câtuși de puțin» În Garda de Fier paramilitară și antisemită?” Chick recunoaște că avea o slăbiciune față de Radu, față de enciclopedicele sale turniruri În conversație și chiar față de mondenele sale alunecări comice În vodevil. Naratorul Chick (nu Bellow) recapitulează relația sa cu Radu (nu Eliade), somat de Ravelstein (nu Bloom) și Rosamunda (nu Janis Bellow). Oricâte asemănări am descoperi Între albumul biografic și distribuția de măști ale romanului nu avem de-a face, se Înțelege

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
răului nu este, cum bine știm, limitată la Eliade sau Nae Ionescu sau România sau extremismul de dreapta. Este aici un motiv mai adânc de meditație decât ne oferă simpla confruntare a datelor biografice și istorice cu realitatea romanului. „Tema naratorului”, cum Îi plăcea lui Preda să spună, poate țâșni și din incidente periferice, desigur, dar oriunde am citi-o va depăși, cu siguranță, la scriitorul de valoare, mioapa confruntare cu realitatea. Cât despre realitatea istorică, În acest caz, ar fi

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
fusese reluat. Eram de acord totuși cu Ravelstein că Céline nu ar fi pretins că nu participase la Soluția Finală hitleristă”. Precum cărturarul român, adică... „Dar nici nu l-aș schimba pe Grielescu cu extremistul Céline”, nu uită să precizeze naratorul. Descrierea lui Grielescu ca un soi de generic intelectual român (și est-european) lunecă adesea În caricatură. Neizbutind să confere personajului adâncime, fie și În carențele sale, tratându-i superficial contradicțiile, autorul pare fidel, Însă, proiectului său narativ, atribuindu-i lui

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
australian, chinez sau senegalez) o anume vehemență În tratarea personajului Radu Grielescu sau a Velei, soția româncă a lui Chick din Ravelstein. Amatorilor de cancanuri literare li s-ar părea, probabil, important și faptul că Alexandra Bagdasar (nu Vela, soția naratorului Chick), adânc mâhnită, după citirea romanului Ravelstein și a Jurnalului lui Sebastian, a declarat, se pare, unui prieten că Bellow și Eliade au fost cei doi bărbați care i-au trădat Încrederea și afecțiunea. Câtă importanță au, În cele din

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
eseu de fapt, caustic exercițiu analitic și moral asupra Întrebărilor, eșecurilor și opțiunilor supraviețuitorului. „Ai fi fost o fetiță cu ochii negri? Sau un băiețel Încăpățânat, cu ochii adânci și veseli, ca niște pietricele albastre-cenușii?”, Își Întreabă, ca un refren, naratorul, copilul nenăscut. Noaptea când debutează acuta introși retrospecție este bezna acelui răspicat „Nu!” adresat semenilor avizi de acomodări. Un Nu care Înseamnă refuzul paternității, sigiliul existenței naratorului În suferință și solitudine, luciditate și integritate. Încercând să restabilească o logică a

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
ochii adânci și veseli, ca niște pietricele albastre-cenușii?”, Își Întreabă, ca un refren, naratorul, copilul nenăscut. Noaptea când debutează acuta introși retrospecție este bezna acelui răspicat „Nu!” adresat semenilor avizi de acomodări. Un Nu care Înseamnă refuzul paternității, sigiliul existenței naratorului În suferință și solitudine, luciditate și integritate. Încercând să restabilească o logică a evenimentelor care i-au marcat traumaticul traseu existențial, eroul lui Kertész Începe, firește, cu iudaitatea, premisa ororii Auschwitz care avea să-i definească identitatea. Născut Într-o

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
Început să Înțeleg cine eram: o femeie cheală, În capot roșu, În fața oglinzii.” Extraordinara imagine revine, ca un laitmotiv, de-a lungul persistentei autoanalize. În momente de șoc, În timpul captivității și adesea după război, În socialism, când realitatea Îi reamintește naratorului identitatea-destin, el se „metamorfozează” ( În sens kafkian, aș zice) Într-o femeie cheală, În capot roșu, În fața oglinzii. Străină, absurdă, terifiantă, imaginea fatalității Înseși. „Revelația definise situația mea neplăcută și de neînțeles, Îmi explicase, aș spune, apartenența. Apoi, s-a

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
ipocriziile, amenințările, maleficul. Din clipa În care Începi s-o „iubești” pentru primejdia inevitabilă propriei tale condiții, poți citi În ea neagra potențialitate a omului și a lumii, nu doar ostilitatea primară animând militanții antisemiți și ideologii care Îi „luminează”. Naratorul supraviețuitor al lui Kertész refuză „să cedeze, ca un idiot, isteriei de masă a supraviețuirii și retoricii care bate cu pumnul În piept”. Își acceptă senin condiția, fără s-o transforme În nimic altceva: „Exist, pur și simplu, ca un

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
fapt, refuzul obstinat al „metamorfozării” supraviețuirii În orice altceva (semnificație, retorică manipulativă, descendenți). Este refuzul de a accepta măștile „renașterii” sau orice alte trucuri compensatoare: fals redobândita legitimitate, siguranța de sine, Încolonarea mistificatoare - negociate, toate, prin ipocrizia socială a cotidianului. Naratorul opune acestor iluzorii soluții scrisul. Natura scrisului său nu-i pare altceva decât „săpatul continuu la groapa aceea pe care ceilalți Începuseră s-o sape pentru mine... cei care, grăbiți doar pentru că n-au avut timp s-o termine, și

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
relativului” de fiecare zi, solidificată printr-o coerență etanșă, dureroasă, Înspăimântătoare. Kertész o și justifică, de altfel, epic, Într-un mod la fel de tulburător și memorabil. Asistând la una dintre acele conversații amicale care rulează monden temele trecutului, prezentului și viitorului, naratorul explodează auzind vehiculata banalitate: „Auschwitzul nu se poate explica”. Reacția violentă, de bun-simț și sfidând bunul-simț, este revelatoare: „Orice este are o explicație... Auschwitz a existat sau, mai curând, există și poate, prin urmare, fi explicat”. Ceea ce nu s-ar

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
Auschwitz nu poate fi explicat, produsul unor forțe iraționale, incomprehensibile; există oricând o explicație pentru fapte rele... ceea ce este cu adevărat irațional și, Într-adevăr, ceea ce nu poate fi explicat nu este răul, ci, dimpotrivă, binele”. Alter ego-ul lui Kertész, naratorul anonim al Kaddish-ului, motivează, apoi, printr-o amintire, de ce nu-l mai interesează führerii, cancelarii, dictatorii de toate felurile, ci sfinții, singurii cu adevărat iraționali, de neînțeles, a căror existență rămâne, Într-adevăr, enigmatică, inexplicabilă, ilogică. O Întâmplare de lagăr

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
evite glonțul destinat nedisciplinaților, Profesorul are totuși timp să vadă chipul uluit al tânărului și să murmure: „Cum adică, cum, chiar credeai că aș putea să...?”. În neașteptata comportare „irațională” și „inexplicabilă” a Profesorului, care și-a anulat șansa dublă, naratorul vede „singura șansă genuină”, de fapt, a acestuia de a supraviețui, cu adevărat. Lepădarea de „principiul interior” al adevăratei supraviețuiri nu ar fi fost de fapt o șansă. „Profesorul nu dorea să trăiască astfel și, probabil, nu ar fi putut

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
acestuia de a supraviețui, cu adevărat. Lepădarea de „principiul interior” al adevăratei supraviețuiri nu ar fi fost de fapt o șansă. „Profesorul nu dorea să trăiască astfel și, probabil, nu ar fi putut trăi.” Conceptul interior la care se referă naratorul este definit, În cele din urmă, drept libertate. În acest esențial și profund principiu al „adevăratei supraviețuiri” găsește din nou conecția cu scrisul său. „Profesorul nu făcuse ceea ce trebuia să facă, În alte cuvinte, ceea ce Îi dicta, logic, foamea, instinctul

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
conecția cu scrisul său. „Profesorul nu făcuse ceea ce trebuia să facă, În alte cuvinte, ceea ce Îi dicta, logic, foamea, instinctul supraviețuirii, demența și regulile dominante ale pactului sângeros dintre foame, instinctul supraviețuirii și demență.” În acea Întâmplare infernală și izbăvitoare, naratorul găsește nu doar argumentul suprem Împotriva banalelor aserțiuni despre bine și rău, cum apar ele În interpretarea de consum, post-factum, a Auschwitzului, ci și temeiul propriei sale „continuități” În supraviețuire: „m-am Încarcerat singur, de dragul libertății”. Solitudinea se reafirmă ca

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
integritate, refuz lucid al Înșelătoarelor truisme și trofee ale jur-Împrejurului acomodant. Chiraș, burlac, fără copii, scriitor marginal, gânditor independent, „entitate” bizară și neconvertibilă, nelegată de vreo „apartenență” ideologică, religioasă, etnică, politică - acestea ar fi consecințele firești ale opțiunii post-Auschwitz a naratorului. El păstrează, astfel, În miezul adevărului său, Auschwitzul Însuși. Răzbunare, siguranță de sine, legitimitate... par, În acest context, grimase caricaturale ale chiar lumii pe care Kertész o refuză și acuză. În scena primă de după eliberarea lagărului, Kertész Își urmează naratorul

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
naratorului. El păstrează, astfel, În miezul adevărului său, Auschwitzul Însuși. Răzbunare, siguranță de sine, legitimitate... par, În acest context, grimase caricaturale ale chiar lumii pe care Kertész o refuză și acuză. În scena primă de după eliberarea lagărului, Kertész Își urmează naratorul În revelația care va marca scepticismul său imuabil, față de toate „rearanjările” postbelice. Viața lagărului nu se schimbase esențial imediat după eliberare decât În aceea că „soldații eliberatori luaseră locul santinelelor de dinainte”. În a doua dimineață de după, fostul captiv, deschizând

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
fără sens, „fapta În sine era totuși o victorie totală asupra totalei lipse de sens”. În acea lume „a totalei eradicări și anihilări”, indestructibilitatea „conceptului care trăia În Profesor, ori acea idee fixă, dacă vreți, devenise revelație”. În acest context, naratorul Își reanalizează atât scrisul, cât și evreitatea. Doar Într-o fugitivă paranteză se referă Kertész la „scena literară maghiară” cu istoriile ei „crucificatoare, umilitoare, bazate pe excludere și privilegiu, preferințe și antipatii, cu sistemul ei oficial-confidențial și confidențial-afacerist de liste

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
istoriile ei „crucificatoare, umilitoare, bazate pe excludere și privilegiu, preferințe și antipatii, cu sistemul ei oficial-confidențial și confidențial-afacerist de liste”, de care nu a mai fost interesat, cum rămăsese indiferent la succes, audiență, prestigiu, trofee. Mereu un „outsider”, un „observator”, naratorul se Întreabă, sarcastic, Întrebându-i, indirect, pe „confrații” săi de mediu literar: „ce treabă am eu cu literatura, cu părul tău de aur, Margarete, cu piatra ta funerară, Sulamit, cea cu părul de cenușă”, codificând, În felul său autoflagelator, celebrele

Plicuri și portrete by Norman Manea (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]