7,953 matches
-
cel mai rău: am ajuns să detest și suferința. Când văd un om care suferă întorc capul. Încerc să mă conving în fiecare dimineață că nu sunt într-o seră, sunt într-un spital și încă într-un spital de nebuni, că am o profesie nobilă, trebuie să alung infernul din sufletul unor oameni care n-au rezistat. Unii suferă de boli ereditare, dar alții au ajuns aici pentru că n-au rezistat. O coardă a sufletului lor a pleznit. Ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și pe urmă să mă duc să mă spânzur. Nu mai rezist. Seara când mă duc să mă culc sunt zdrobit. Dacă aș fi un om serios mi-aș da demisia. Dar nu fac nici asta. Zâmbesc! Zâmbesc tuturor. Și nebunilor. Cui vrea să se uite la mine. Zâmbesc în loc să urlu. Dacă aș urla, probabil m-aș liniști. Aș avea în sfârșit un somn bun. Dar așa, zâmbetul mă obosește. Mă distruge. Voi intra într-o cămașă de forță zâmbind. 18
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mine. Zâmbesc în loc să urlu. Dacă aș urla, probabil m-aș liniști. Aș avea în sfârșit un somn bun. Dar așa, zâmbetul mă obosește. Mă distruge. Voi intra într-o cămașă de forță zâmbind. 18 noiembrie Am văzut ceva curios. Un nebun a ieșit din curtea spitalului fără să fie observat, s-a dus de partea cealaltă a gardului de fier și țipa că e încarcerat. Cerea să fie lăsat liber, adică să fie adus înlăuntru. Mi s-a spus că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
te cheamă?” am zbierat. Nici măcar nu s-a clintit. Am început să tremur. Nu-mi mai stăpâneam nervii. Vrând să ies pe ușă, l-am auzit murmurând ceva. N-am înțeles și m-am întors. „Ce-ai zis?” „Nu sunt nebun”, bâigui el. „Nu mă interesează asta, am strigat. Cum te cheamă?” Parcă nici nu m-a auzit. Mi-a repetat același lucru. „Nu sunt nebun”. Am ieșit și i-am scris pe fișă: „Monomaniac cu tendință schizofrenică. De urmărit îndeaproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
auzit murmurând ceva. N-am înțeles și m-am întors. „Ce-ai zis?” „Nu sunt nebun”, bâigui el. „Nu mă interesează asta, am strigat. Cum te cheamă?” Parcă nici nu m-a auzit. Mi-a repetat același lucru. „Nu sunt nebun”. Am ieșit și i-am scris pe fișă: „Monomaniac cu tendință schizofrenică. De urmărit îndeaproape”. 4 decembrie Roșcovanul mă exasperează. Încă n-am reușit să-l conving să-mi răspundă. Și acum când îl întreb cum îl cheamă îmi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Monomaniac cu tendință schizofrenică. De urmărit îndeaproape”. 4 decembrie Roșcovanul mă exasperează. Încă n-am reușit să-l conving să-mi răspundă. Și acum când îl întreb cum îl cheamă îmi spune același lucru: „Nu sunt nebun. Eu nu sunt nebun”. Parcă nu mai cunoaște alte cuvinte. I-am spus sorei să mărească doza de hipnotice. Trebuie să-i zdrobesc această încăpățânare. Nu vrea. Anume îmi spune „eu nu sunt nebun” ca să mă înnebunească pe mine. Da, trebuie să zdrobesc voința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îmi spune același lucru: „Nu sunt nebun. Eu nu sunt nebun”. Parcă nu mai cunoaște alte cuvinte. I-am spus sorei să mărească doza de hipnotice. Trebuie să-i zdrobesc această încăpățânare. Nu vrea. Anume îmi spune „eu nu sunt nebun” ca să mă înnebunească pe mine. Da, trebuie să zdrobesc voința acestui catâr nebun. Cu hipnotice îl voi face să-mi spună cum îl cheamă. 17 decembrie Roșcovanul nu mai vorbește deloc. S-a încovoiat, nu mai protestează, nu mai urlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
atins de boala deșertului? Dar ce boală e asta? Nici un doctor n-a reușit să-mi arate un rând scris despre ea în cărțile lor. Ori voi sunteți niște aiuriți, ori pustnicul vostru e nebun”, cârtise omul. ( „Dacă ar fi nebun s-ar sui pe o movilă de nisip și ar răbda de sete. Să stai într-un fotoliu de răchită, bând limonadă și uitându-te în oglinzi, ce ăsta-i deșert? Mulțumesc de asemenea deșert”, mormăise Mopsul atunci.) Dar într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rău că mă uitasem pe geam, mă tulburasem. Deodată am tresărit violent. — Asta e. Evrika! am strigat. Gardianul a sărit în picioare. — Ce-ai zis? — Nimic, l-am liniștit, repezindu-mă la el și îmbrățișându-l. — Ei nu, că ești nebun, băiete, mi-a zis gardianul, pregătindu-se să scoată cătușele și să mi le pună la mâini. Dar în clipa aceea a intrat directorul. — Ei? se încruntă el la mine. Ai găsit ceva? — Sigur că da, domnule director, am strigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Câtă vreme eram bolnav, mă simțeam apărat. În schimb, sănătatea mă putea omorî. Acestei idei fixe, în care am crezut orbește cu tot răul din mine, îi datorez că mă aflu aici și-mi simt viața ca un vis de nebun într-o lume înțeleaptă. 31 (Din caietul de vise) La un restaurant, tata și Luchi. Orchestra cânta. Luchi era îmbrăcată într-o rochie cu multe romburi albe. Tata, în redingotă. De masa lor s-a apropiat să le ofere un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îmbătrânea. Simțeam pe buze, în gură, gustul sărat al transpirației, mă obosea lumina prea multă, prea curată, prea orbitoare, strălucitoare ca în sala cu oglinzi și mi se făcuse sete, am vrut să întind mâna după carafa cu limonadă, stai nebunule, mi-am zis, aici nu ești în fotoliul de răchită pe care te-ai așezat fiindcă ai crezut, n-ai crezut așa? că nu avem decât ce dominăm. Da, așa crezusem și mai credeam încă, deși eram departe de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
contopească cu noaptea. Da, turnul stătea totuși acolo, dar nu putea fi decât o piatră bine lustruită, cum cădeau atâtea din cer. Sau poate nici nu căzuse din cer ca alte pietre. Poate că stătea aici de când lumea și cine știe cărui nebun i s-a năzărit pe vreme de furtună că e cine știe ce. O fi trăsnit-o vreun fulger. Născocitorul putea să fi fost smintit, nătărău sau numai beat, iar oamenii cred lesne orice, chiar dacă n-au văzut. Și iată cum a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vorbi mai departe: - Știu, fiule, ce vrei să spui: acestor străini să nu le mărturisești că în Atlantida sunt socotiți zei. De altminteri, chiar dacă le-ai spune tuturora că nu sunt zei, nimeni nu te va crede. Te vor socoti nebun, iar eu nu am nevoie de un rob nebun, ci de un fiu sufletesc înțelept. Iar străinii îmi dau seama că tot nu știu ce este un zeu! - Dar soldații, robii, slujitorii care au venit cu noi? zise Auta. - Ei știu că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
răsăritean și Mpunzi. De ceilalți nu mai puteau ști nimic. Întoarseră capul după mâna cîrmaciului: în depărtare, spre miazăzi, se zărea un țărm verde cu câteva guri bogate de râu... - Acolo e Ta Kemet! adăugă el și mai uimit. - Ești nebun! strigă Utnapiștim. Cum să fie Ta Kemet? Crezi că am trecut prin văzduh? Dar atunci unde au fost Stâlpii lui Melkart? Cârmaciul înălță din umeri, privind năuc. - Nu știu... zise într-un târziu. Eu am văzut după stele și după
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
altceva. Bineînțeles, n-aveam cu ce să-i plătim, după obiceiul vostru. Nefert a vrut să le dea brățările ei, și aș fi oprit-o, dar mi-au luat-o ei înainte. Știi ce mi-au spus? - Că numai un nebun poate cere zeilor plată! - Nu. Că noi i-am plătit cum nu i-ar fi plătit nimeni pe tot pământul. Unul a zis așa: stăpânii pământului ne-ar fi dat vergi și bice și chiar dacă ne-ar fi dat aur
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
omule? îl mai întrebă o dată bătrânul. Omul se uită la bătrân; îi privi cămașa veche de cânepă, picioarele desculțe, se uită în ochii lui, apoi la cer. Grăi încet: - Din Babilon am venit... Chiar dacă am râs, nu te mai cred nebun. Tu n-ai ochi de nebun, nici de mincinos. E ceva care se ascunde în tine, chiar dacă nu pot crede că ceea ce-mi spui ar fi adevărat. Bătrânul se sprijini de umărul lui, zicînd: - M-aș duce la Babilon
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Omul se uită la bătrân; îi privi cămașa veche de cânepă, picioarele desculțe, se uită în ochii lui, apoi la cer. Grăi încet: - Din Babilon am venit... Chiar dacă am râs, nu te mai cred nebun. Tu n-ai ochi de nebun, nici de mincinos. E ceva care se ascunde în tine, chiar dacă nu pot crede că ceea ce-mi spui ar fi adevărat. Bătrânul se sprijini de umărul lui, zicînd: - M-aș duce la Babilon... Îmi aduc aminte de satul acela
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
el, cum s-a făcut că te-ai căsătorit și ai devenit un om de bază la Punch. Care a venit mai Întâi? — A, căsătoria. Altfel, cred că aș fi fost mort de mult sau Închis În vreun spital de nebuni. Știi tabloul lui Arthur Hughes, Logodna prelungită? Cred că acum se află la Galeriile Municipale din Birmingham. — Nu mă duc decât rareori la Birmingham, spuse Henry, și atunci doar ca să schimb trenul, În drum spre câte un alt oraș. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o facă să râdă. Emil avea destul umor și era destul de departe pentru a nu o trage în jos cu el. Lucra ca ziarist, nu era muritor de foame. Deși visa câteodată la un înger amorezat de ea, al un nebun , numai al ei, al un om adevărat. Aici? Din tot ceea ce văzuse și atinse, Emil era cel mai bun. Era un om cumsecade și cel puțin credea în ideologia practicată, nu i se supunea din frică., lașitate, perfidie. Ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cunoștințele noastre. "Irin, unde ai dispărut? Angi a înnebunit de durere când ai dispărut fără nici un cuvânt." "Irin, tu ești? Unde ai plecat? Știi cât a suferit Angi? "Irin, nu-mi vine să cred! Angi? Angi numai muncea, ca un nebun." "Angi? Angi a plecat într-o călătorie de afaceri. Săracul, de trei ani nu s-a odihnit." Îl așteptai o lună întreagă să se întoarcă, și apoi încă una, și în a treia veni. Îl văzui intrând la braț cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
noapte, zorii nopții căzând peste zi, cu stele lucind înăuntrul nostru, ne îndreptam spre aștrii Soarele și Luna. Și mergeam către și peste întreg Universul Mare. Lăsăm veșnicia în urmă. (Îmi și imaginam un grup de prieteni nemuritori, ca Erickson, nebun, cu care să nu avem în comun viața, ci doar o plăcere de a fi împreună. Cu ei alături veșnicia părea mai scurtă. Aveam o viață a noastră într-o lume care să nu conteze pentru noi, să nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de un trup însângerat, înjunghiat. Se aplecă deasupra lui și îl recunoscu pe Dănuț. Auzi pașii unei ființe ce fugea și porni îndată în acea direcție. Dădu colțul și zări silueta subțire care îl înnebuni mai mult. Gonind ca un nebun, luptând cu propriile lui puteri, aproape o ajunsese. Mai mulți oameni apărură de după ziduri. Se luptă cu ei și auzi un țipăt de femeie. Porni într-acolo și-1 doborî pe ultimul dintre ei. Realiză că se afla în fața blocului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-ți-o că lumea! Când nu mai suportă, Doru puse capul pe masă, în semn că se predă. Dar Petru continuă, până termină: Te-a căutat poliția. Ai de dat declarații în legătură cu tragica moarte a lui Dănuț. Iei! chiui de nebun Doru, îmbrățișându-1 pe Petru de își dădea sufletul și închise și gura la urmă. Plec! Doru se simți vindecat, cu un chef de viață nebun. Trebuia să-și ia rămas bun de la ceea ce îi dispăru din viață, și să ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
am simțit lângă mine am scos un țipăt de spaimă. De recunoștință că era el ( moment în care l-aș fi pupat) profită. Ce crezi că faci? Calmul lui era înfiorător pentru că eu știam că, deși se stăpânea ireproșabil, e nebun de furie pe mine. De ce mă întrebi? Întreb eu demn, fără reproș, indiferentă și surprinsă de faptul că el s-a interesat. Deși furioasă, emoția, teama când el m-a întrebat, ironic, "De ce?" m-a făcut să nu mă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
dusese buhul de a izvorî, din țărână, direct descântată. Ungând, cu pântecul ei, partea sfântă a orașului și atribuindu- i-se darul de a desfășura, în curgerea ei, ca pe niște covoare, două maluri perfect transparente. Prin care, uneori, copiii, nebunii, poeții, fulgerații, și călătorii aleși zăreau, la o adâncime de zece poște, în străfunduri, până și vîrtejele de păr din coafurile națiilor și grupurilor de oameni ce-și duceau existența tainică și necomunicativă, adânc, sub oraș. Legendele zugrăveau cum cei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]