7,150 matches
-
oricărei supralicitări. Barthes ilustrează prototipil teoreticianului visat de Compagnon: unul care-și dă seama de condiția lui primă de scriitor și a operei sale, autolegitimată ca document experiențial iar nu științific. Numai că această “moralitate” vine de bunăseamă dintr-o nostalgie manifestată nu o dată de dresorul Demonului teoriei. Este limpede, pe de o parte, că termeni precum iluzie referențială, moartea autorului, grad zero al literaturii, variantele cititorului model al școlii de la Konstanz, opera deschisă sau dihotomia clasic versus modern și-au
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
că studiile literare n-au nevoie decît de literatură și, invers, că literatura n-are nevoie decît de teorie literară. Iată că am apucat momentul În care literatura cerșește interesul cititorului, altădată cu mîna Întinsă la ușa literaturii. Cu toată nostalgia sa, Antoine Compagnon scrie această carte cu luciditatea celui care știe că literatura și-a Încheiat o viață. Dar În nici un caz n-a murit. În capitolul final el parează diverse obiecții posibile, cu o modestie foarte anglo-saxonă (mă gîndesc
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sub tăcere implicațiile avute de unele, mai mult decît decît estetici, veritabile ideologii - cea textualistă, cu precădere - asupra poeticii. Pe de altă parte, dă dovadă de superficialitate atunci cînd tot estetica este chemată În ajutor pentru a alătura, În numele “esteticilor nostalgiei”, nume ca Tournier și Echenoz, pentru a-i separa, prin aceeași cauțiune, pe Claude Simon și Michel Butor de un Robbe-Grillet, primii scriitori “liminari”, al doilea “formalist”. Poate că recentele producții ale primului și ultimului - Le Tramway și, respectiv, La
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
se află de acum Înainte Într-o convalescență indefinită, resimțindu-se de pe urma atîtor șocuri. și, iar, numai marile talente sînt În stare, În lipsa sus-numitului efect de grup, să regăsească marea literatură. Acestea sînt grupate sub umbrela prea largă a “esteticilor nostalgiei”, adică a unei conștiințe istorice acute a literaturii ca ființă a timpului: Michel Tournier, Pascal Quignard (ordinea este a mea), Mondiano, Le Clézio, Renaud Camus (mai cunscut ca eseist), toți, și mai ales primul, autori cu operă, scriitori adevărați chiar dacă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
este cunoscut la noi printr-o traducere aflată sub egida editurii Univers și printr-o alta la Paralela 45) sau Antilele franceze. Să spunem că, prin Patrick Chamoiseau, creolitatea literară s-a ales În anii “90 cu un Goncourt. “Estetica nostalgiei” care ar defini romanul contemporan francez s-ar configura În urma unei noi reprezentări a timpului ca durată. Actanții sunt, În mare parte, fie exponenții unei comunități minoritare, prezențe izolate și, de aici, filtre mai puternice și mai alienante ale realității
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de angoasă, atîta vreme cît destinul ei este reîncarnarea veșnică (desigur, trebuie avut grijă cu termenul de veșnicie, nici Pămîntul nu e veșnic, nici sistemul solar dar, În fine, la scară umană, timpul cosmic este infinit). Persistă În neo-uman o nostalgie a umanului chemarea sîngelui nu a putut fi definitiv ștearsă În decursul evoluției genetice care face ca succesorul lui Daniel 1, Daniel 25, să părăsească biotopul neo-uman pentru a-și regăsi originile, pentru a regăsi, cu un cuvînt uzat dar
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
se traduce acum, după moartea obiectului ei, prin amintirea dorinței, a unei experiențe de sine și, deci, a sinelui. Deși dorința a dispărut - mașina dezirantă a rămas fără benzină - ea a fost Înlocuită de memorie și de efectele ei: regret, nostalgie, dar și, ca o abstractizare a lor, persistența În timp. Odată cu memoria vine și recompensa sau mai degrabă compensația scrisului, cea care fixează reflectînd, În calitate de permanență, o identitate. Nimic original aici, deși nimic fals. Se pare că Anne Garréta se
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fals. Se pare că Anne Garréta se ia În serios, iar cititorul de astăzi antipatizează asemenea scriitori. Totuși, ea știe și poate să relativizeze toposul autoreferențial. Mesajul ultim al romanului este unul care transcende socialul - expresie dublă a unei grozave nostalgii și a unei reci disperări a subiectului incapabil atît să revină la condiția de individ deleuzian - mecanic și satisfăcut - sau chiar rousseauist - original, pur, natural - cît și să se integreze ca zoon politikon În societate: „Spirit prea rafinat și civilizat
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
decadelor dezamăgitoare ce-au urmat celor trei glorioase, În Franța anilor șaptezeci-nouăzeci. Cartea ei este un manual de supraviețuire, succesor al manifestelor politice ultimative, fidele spiritului și metodei revoluționare de felul celui citat mai sus. Puternică este În scrierile ei nostalgia retoricii inflamate a anilor nebuni, care trimite reflexe expirante pe sintaxa cenușie a resemnării. Citez din romanul pe care-l prezint: Suprimînd posibilitatea de a alege, sistemul le-a negat opozanților săi orice valoare. [...] Nu pot scăpa de această societate
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
resoarbe, În anii 1990, la Tanguy Viel, Christian Gailly sau Laurent Mauvignier, sau la Jean Rouaud, la al doilea Jean-Philippe Toussaint, cel de după anul 2000, la Antoine Volodine sau, parțial, la Dominique Noguez, la foarte multe scriitoare cu sau fără nostalgii libertine (la drept vorbind, mai degrabă timide) pînă la a fi conținut de trup și memorie: un trup al memoriei Își arată carnea albă, neagră sau roșie În poze adumbrite, ori o memorie a trupului urgentă pînă la glossolalie stoarce
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
zece capitole ale eseului lui Barthes se referă la gradul zero al scriiturii, ilustrat, În mod oarecum surprinzător, de Străinul lui Camus, roman publicat În 1942, Înainte, așadar, de deznodămîntul istoric al unei lumi privite astăzi de mulți cu multă nostalgie. „Păstrînd proporțiile, scrie Barthes, scriitura la gradul zero este În fond o scriitură indicativă, dacă vreți amodală [...] Noua scriitură se plasează În mijlocul acestor strigăte și al acestor judecăți (patetice, ale stilului jurnalistic, n.m.), fără a participa la nici una; ea este
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a sa se numește Sala de baie, tradusă la editura Unu, 1991), personajele lui Christian Oster au o relație stingheră cu locuința. N-o părăsesc, nici n-o locuiesc, se află undeva În marginea ei, mereu În așteptare. Nutresc o nostalgie dureroasă față de locuința originară - căreia i s-a substituit femeia - pe care n-o recunosc niciodată ca atare. Aflate la ananghie, Într-o agonie leneșă, parcă eternă, personajele lui Oster Încep să se simtă aici, În interstițiul dintre Înăuntru și
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Înseamnă stropul de sînge căzut În paharul cu apă periculos de limpede servit nouă astăzi de democrație - iar demos, constată Quignard, este sinonim cu vulgus. Dincolo de pilde, de textura de cleștar, de sentențiozitate, de pete de cruzime, de refren, de nostalgie, de erudiție - calități nu la Îndemîna oricui - cred că Pascal Quignard se Înșală cînd crede că el este stăpînul literaturii din umbră. Polemica lui cu lumea pare aceea a unui anahoret, dar nu e. Pentru că autorul nu se sfiește să
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Blandiana, Cezar Baltag ș.a.), apelându-se la studiile lui Roman Jakobson și Roland Barthes pentru a le fi descifrate „codurile” poetice. Ca sociolog literar, C. începe să se manifeste din 1972, cu Eseu despre personalitate, continuând prin Confesiuni esențiale (1977), Nostalgia comunicării (1978), Conversații de bunăvoință. Eseu despre adevăruri uitate (1980), Sociologie și bioestetică (1987), Repere pentru o sociofenomenologie a valorii literare (1989). Rețin atenția notațiile despre raportul dintre receptor și creator, dintre reacția lectorului neavizat și a celui superavizat în fața
CRISAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286497_a_287826]
-
socialului, ci în absolut” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga). SCRIERI: Literatura română în lume (în colaborare cu Victor Crăciun), pref. Pierre de Boisdeffre, București, 1969; Ieșirea din metaforă, București, 1972; Eseu despre personalitate, București, 1972; Memorial invers, București, 1976; Confesiuni esențiale, București, 1977; Nostalgia comunicării, Cluj-Napoca, 1978; Conversații de bunăvoință. Eseu despre adevăruri uitate, București, 1980; Sociologie și bioestetică, București, 1987; Repere pentru o sociofenomenologie a valorii literare, București, 1989; Eseu despre moartea viguroasă. 13 epistole către Dumnezeu, postfață Nicolae Țone, București, 1996; Eminescu
CRISAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286497_a_287826]
-
postfața trad., București, 1996. Repere bibliografice: Cornel Ungureanu, Călătorii, O, 1977, 3; Constantin Hârlav, „Memorial invers”, ST, 1977, 3; Al. Dobrescu, „Confesiuni esențiale”, CL, 1977, 9; Doina Uricariu, Un „proiect” de sociologie literară, LCF, 1977, 40; Mircea Scarlat, Constantin Crișan, „Nostalgia comunicării”, RL, 1978, 37; Aureliu Goci, „Confesiuni esențiale”, RL, 1978, 8; T. Tihan, Critică și sociologie literară, ST, 1978, 2; Mihai Coman, Exuberanța comunicării, LCF, 1978, 21; Elena Tacciu, Dialogul necesar, ST, 1980, 10; H. Zalis, „Conversații de bunăvoință”, RL
CRISAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286497_a_287826]
-
tulburării erotice, jocurile și capriciile iubirii, o vârstă incertă, între candoarea copilărească și o instinctivă tactică erotică. Flăcăul și fata care se iubesc sunt în poezia lui C. întruchipări ale masculinului și femininului. Adevăratul principiu liric al idilelor stă în nostalgia, indirect exprimată, a unei vârste sufletești apuse. Idealizat este un timp al începuturilor senine, nu satul. Anecdota reprezintă doar pretextul unei „puneri în scenă” a reacțiilor, gesturilor și replicilor care compun imaginea esențializată a psihologiei și comportamentului erotic. Alegerea întâmplării
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
sine stătătoare, ce surprind cu o maximă acuitate momentul de frângere a unui echilibru ce nu-și dovedise până atunci prin nimic fragilitatea. Meritul scriitoarei este acela de a sintetiza, în doar câteva pagini, existența unui personaj, cu toate dramele, nostalgiile și ratările lui, de a releva tragedia unui destin, mascată, de cele mai multe ori, sub aparențe calme, deseori chiar fericite, într-un cuvânt de a smulge vălul pentru a ajunge la fața nevăzută, ascunsă a adevărului. Într-un stil sobru, concis
CRISTESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286507_a_287836]
-
II, 224-226; Ciobanu, Însemne, II, 332-334; Ștefănescu, Jurnal, 197-198; Eugen Simion, Maria-Luiza Cristescu, „Vacanța”, RL, 1982, 10; Constantin Cubleșan, Schiță pentru un portret de romancier, ST, 1983, 7; Grigurcu, Între critici, 331-334; Condurache, Portret, 148-150; Manea, Contur, 66-68; Eugen Simion, Nostalgia originilor, FLC, 1985, 8; [Maria-Luiza Cristescu], RRI, I, partea II, 683-708; Eugen Simion, Romanul istoric, RL, 1987, 18; Holban, Profiluri, 240-247; Alex. Ștefănescu, Viața fără fard, RL, 1990, 19; Remus-Horațiu Pintea, Lumea Mariei-Luiza Cristescu, CNT, 1991, 12; Lovinescu, Unde scurte
CRISTESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286507_a_287836]
-
se stabilește în Franța, de unde trimite versuri revistelor din exil. Colaborează la toate cele trei serii ale revistei „Drum” (Pittsburg), la „Apoziția” și „Revista scriitorilor români” din München, la „Vatra” din Freiburg și la „Buna Vestire” de la Roma. Marcată de nostalgia depărtării, sensibilitatea lirică a poetei surprinde toate dorurile exilatului. Imaginația reconstituie dimensiunile spațiului originar în gesturi și atitudini altădată familiare: „Încins de focul verii / într-un ceas mic / sfârtec cămașa subțire / de borangic. / Netezesc părul / ascuns subțiori / firele una cu
IENCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287504_a_288833]
-
Orizont”, „Steaua”, până în 1973, când cartea apare sub titlul Poezii. Versurile aparțin unui elegiac solitar; plaiurile natale, maramureșene, unde scriitorul și-a petrecut copilăria și primii ani ai tinereții, sunt o temă predilectă. Caracteristic poeziei lui este sentimentalismul alimentat de nostalgii vagi, de doruri și melancolii. Cântec al toamnei, versurile au o turnură de romanță sau de rugă duioasă și nostalgică, iar elementele figurale, împrumutate din universul cromatic și muzical al anotimpului preferat, sunt expresii ale melancoliei și tristeții, decorul autumnal
DANCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286681_a_288010]
-
în Austria (la Innsbruck) și ulterior la Paris. În 1956 emigrează în SUA, la Chicago, unde trăiește până la moarte. Izvorâtă din dorul de țară și din gândul de vindecare a durerilor celor de acasă, poezia sa se nutrește atât din nostalgia trecutului, cât și din aspirația împlinirii idealului național. Din păcate, în autoare vibrează mai mult sonul muzical decât clocotul ideilor și fantezia metaforică, astfel că textele poetice sunt doar un adjuvant al melodiilor pentru care, se pare, au și fost
DASCHIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286697_a_288026]
-
pref. Eugen Simion, București, 2003. Antologii: Metafore românești în Israel, Iași, 2000 (în colaborare cu Valeriu Stancu). Repere bibliografice: Mirodan, Dicționar, I, 285-289; Andrei Strihan, Shaul Carmel la 60 de ani, „Ultima oră” (Tel Aviv), 1997, 3 iulie; Radu Cârneci, Nostalgia esențială, CRC, 1998, 2; Roxana Sorescu, Poezia - ca lava, LCF, 1996, 16 octombrie; Evelin Fonea, Credință și revoltă în poezia carmeliană, „Realitatea evreiască”, 1998, 16 decembrie-1999, 1 ianuarie; Elena Solunca, Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei, CRC, 1999, 1; Cristofor, Țara
CARMEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286111_a_287440]
-
îmbrățișez țărm al zăpezilor.” Cu volumul din 1936, Scrisori către plante (Premiul Societății Scriitorilor Români), poetul își declară „întoarcerea la baladă” și recunoaște influența poeziei lui Esenin. Alte cărți de versuri sunt marcate de aceeași osteneală în plină tinerețe, de nostalgia celui care a plecat din sat și a cărui reîntoarcere, chiar în planul comunicării, este imposibilă: „Am rămas departe, Oltenie, și strein,/ Cântecele mele până la tine nu vin”. Nostalgia este explicită, iar sentimentul copleșitor: singurătate, zădărnicie, izolare, bătrânețe. Poetul se
CARIANOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286108_a_287437]
-
de versuri sunt marcate de aceeași osteneală în plină tinerețe, de nostalgia celui care a plecat din sat și a cărui reîntoarcere, chiar în planul comunicării, este imposibilă: „Am rămas departe, Oltenie, și strein,/ Cântecele mele până la tine nu vin”. Nostalgia este explicită, iar sentimentul copleșitor: singurătate, zădărnicie, izolare, bătrânețe. Poetul se simte rupt de glie, de strămoși, de propriul destin. La treizeci de ani, îi apare volumul intitulat Frunzișul toamnei mele (1938). Doi ani mai târziu, Scară la cer (1940
CARIANOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286108_a_287437]