13,698 matches
-
să o baricadăm. Dacă hunii... Cu un strigăt plin de furie, de-a dreptul războinic, Hippolita se răsuci fulgerător spre el și îi arse o palmă. — Tu să taci, imbecilule! îi porunci furioasă. Perplex, Cilonus amuți, își duse mâna la obraz și se retrase, ieșind în afara conului de lumină al lămpilor. Hippolita nu se mai ocupa acum de el. întoarsă către oaspeți, îi invită pe toți, cu gesturi largi și hotărâte ale brațelor, să părăsească terasa și să urmeze pe unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
afla în fața unui bărbat de statură mai înaltă decât media, cu semne clare de obezitate, dar care părea mai tânăr decât vârsta pe care o avea - după toate aparențele, în jur de patruzeci. Avea capul mare și chipul palid, cu obrajii puțin căzuți și bine rași; nasul acvilin sugera un caracter puternic, impresie în parte contrazisă de bărbia puțin vizibilă și îngroșată de grăsimea gâtului. Buzele păreau să se lase trist către bărbia flască, ceea ce îi dădea un aer îndurerat. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce se clătina se desprinse de lângă zid și aproape se aruncă asupra lui Sebastianus. Susținându-l pe omul acela care se agăța de el fără vlagă, prefectul recunoscu în el pe unul din soldații lui Marcentius. Văzu că avea un obraz sfârtecat adânc de o lovitură de sabie și, pe când îl sprijinea, își simți mâinile umplându-se de un lichid cald și lipicios: în mod evident, sânge. — Ce e? Ce s-a întâmplat? îl întrebă, încercând să-l țină sus. — Alanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cale de prietenul său. Fata sări atunci un pas înainte, mușcând imediat din carne, de teamă că voiau să i-o ia cu forța. Fără să-și ia ochii de la Balamber, mesteca lacomă, smulgând bucăți prea mari, care îi deformau obrajii scobiți. Hunului nu-i păru deloc intimidată de războinicii ce o înconjurau înarmați până în dinți și ale căror fețe, desigur, nu-i păreau nicidecum liniștitoare. Poate că pur și simplu foamea îi învinsese teama. Unii dintre bărbații aceia, de altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la piept îl strânse. Somnoros precum era, cu amorțitele lui pleoape El scâncea cu glas firav și ea îl privea de- aproape, În extaz de bucurie, lumea ca pe-un cerc o vede Iar la umbra unei gene, lacrima pe-obraz se pierde. Era în amurgul serii, zi de mare sărbătoare, Când pe lume veni pruncul, mai măreț decât un soare, I-atinge cu buza-i dulce fața lui catifelată Și cu dragoste de mamă l-a privit întâia dată. Piele
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
omenesc Și-ntreb pe Domnul: Ce să fac? Privesc la cer și mă gândesc: E vina mea, a omului sărac? ÎMI ADUC AMINTE Când de copilărie îmi aduc aminte, O vie flacără-mi apare-n minte, Și-o copiliță cu obraji frumoși Privește cu ochi mari și curioși Și-atunci mi-aduc încet aminte Cum ne-adunam copii în curte Și ne-nfigeam cu toții ca un roi În jocurile știute doar de noi. Suflet de copil cu inima stăpână, Cu ochii
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
cum și ce să vorbească, chiar și cu Anrella. Să se poarte îndrăzneț? Prudent? Să ceară explicații? Să fie secretos? Era o problemă. Sărutul Anrellei a fost lung și prelungit. Gura ei era fierbinte, gesturile aprinse. Degetele ei îi atingeau obrajii într-un gest de mângâiere, pe când îl eliberă și se retrase în același timp din îmbrățișarea lui posesivă. O clipă îi veni greu să-și amintească faptul că o auzise spunând pe o voce sonoră, hotărâtă, ceea ce spusese celor adunați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
descoperirile făcute cu propria sa minte. Când termină, Anrella îi spuse: - O, bietul de tine. O, Les, îmi pare rău că ai descoperit asta. Craig o văzu că plânge. Lacrimile îi străluceau ca niște pietre scumpe, apoi se scurgeau pe obraji, pătând și umezind pudra. Ochii ei rămăseseră mari, strălucitori și înlăcrimați. - Este foarte simplu, Les. Ai avut o cădere nervoasă, una foarte grea, care a implicat pierderea memoriei. Iar eul tău, cel de acum, este o personalitate construită, construită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
făcea totul de parcă locuia singur în acea încăpere. De fapt, făcea foarte puține lucruri. în fiecare dimineață își ascuțea cu răbdare briciul pe o curea de piele, se bărbierea cu grijă la chiuveta din cameră, după care se dădea pe obraz cu lavandă și talc. Apoi se așeza pe pat cu fața spre ușa deschisă și rămânea astfel toată ziua, abrutizat, cu palmele pe genunchi și cu privirea pierdută în depărtări, spre lagună, unde marea transforma totul fără să aleagă, materie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
măsură în care viața mesagerului depinde de mesaj. Oricum, observ cu stupoare că ți-a apărut umorul, chiar așa sarcastic, care e floare rară la un sinucigaș, încercă Filip să destindă puțin atmosfera. Hazul evită necazul... Da? Și mai ce? Obrazul imită prazul; obraznicul vomită praznicul... Ce să spun!? Mare scofală! La autopsie îmi vor găsi "ușoare urme de umor în sânge". Mă lași cu chestii din astea! Nu te eschiva cu impresii psihologice. Ce-i cu carnetul ăsta de culoarea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
greu și material îi atacă mucoasele. Abandonă, în cele din urmă, lupta inegală cu narcoza, lăsându se biruit de o amețitoare sfârșeală tranchilizantă. Chipul spân al grafului era încadrat de două urechi ascuțite de liliac și de pielea căzută a obrajilor. Nasul turtit făcea vizibile nările mari și negre, dinăuntrul cărora plecau două mănunchiuri de păr, îngrijit trecute peste buza superioară și răsucite apoi în sus, formând o bizară mustață în furculiță, de care altfel obrazul său spân n-ar fi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și de pielea căzută a obrajilor. Nasul turtit făcea vizibile nările mari și negre, dinăuntrul cărora plecau două mănunchiuri de păr, îngrijit trecute peste buza superioară și răsucite apoi în sus, formând o bizară mustață în furculiță, de care altfel obrazul său spân n-ar fi avut parte. Din timp în timp, Jordan scotea pe gură un mic norișor de abur gălbiu, după care scuipa abundent într-un vas alb de faianță, atașat la jilț. în același vas erau colectate unghiile
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de șindrilă. În șanțul de la marginea drumului stătea Hepu nebunul satului. în poziție de drepți, cu palma la tâmplă, dădea solemn onorul ca un conducător de oaste care trece în revistă defilarea trupelor. Din colțul gurii, umflându-și ritmic bucile obrajilor, imita fanfara intonând imnul care-i plăcea lui și pe care-l învățase de la copiii satului: "Hepu prostu' Câinele nostru Hepu nebunu' Trage cu tunu' Și împușcă rațele Și mănâncă mațele." Avea muci în barbă și aceeași expresie a feții
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
gard de scânduri, spart pe alocuri era acum plin de țarcuri, maghernițe, dughene, corturi și tarabe improvizate, toate crescute peste noapte. Târgoveții, veniți de prin alte ținuturi, își vindeau marfa direct din căruțe. Simigii grași cu șorțuri albe, rumeni în obraji de efort, se strecurau cu greu printre târgoveți purtând pe cap tăvi mari de aramă spoită, cu margini înalte de-o palmă, cărora lesne le bănuiai conținutul după aromele de vanilie, mac, chimion sau susan pe care le lăsau în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
minute, ceva, nu știa ce și asta îl speria și mai mult făcea să se clatine această siguranță confortabilă a neimplicării. Se învârti în loc, măturând cu privirea jur-împrejur și deodată, foarte departe, printre lanțuri de scrânciob, printre mâini gesticulând, printre obraze nădușite și congestionate, printre șiruri de covrigi și roșcove, printre broboade de lână atârnate spre vânzare, printre greabăne de cai, descoperi doi ochi care-l priveau. Crezu că se înșală, dar nu era așa. Cineva îl privea insistent și trebui
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
erau zugrăviți cu chipuri de sfinți. Prin ochiurile de geam, lumina zgârcită mângâia scândurile, geluite și ferecate cu nisip, cu care era podită biserica. Sihastrul își puse odăjdiile și ținu utrenia după pravilă, asistat de Bătrân singurul enoriaș de ocazie. Obrazul împrumută culoarea zidului, vocea liniștea umbrei, privirea se stinse scăpărând în interior, ruga urcă tremurătoare și umedă pe zidul rece al bisericii, ca o iederă în căutarea luminii. Făcu apoi cu vreascuri focul în vatră, puse la fiert într-un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sau unui colț din camera Bătrânului, obligându-l de fiecare dată să reia experimentul de la început. Despina era o femeie încă tânără, de vreo 35 de ani, cu trăsături delicate, cu ochi melancolici, care nu priveau niciodată la ceva anume. Obrajii supți și pielea pală și străvezie lăsau să se vadă mici vinișoare de sânge și să se bănuie forma oaselor craniene. Purta părul strâns la ceafă și bluze simple, de pânză topită, care lăsau să i se ghicească bustul cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și convențională ca o fotografie retușată de nuntă. În ultimul timp, cu Despina se produceau schimbări imperceptibile, pe care la început Bătrânul nu le sesiză, iar apoi încercă să le ignore. Duioșia lua locul nostalgiei și o bucurie îi mângâia obrajii palizi și îi însuflețea buzele. Ceva în ea renăștea și prindea viață, ca și cum cineva ar fi tras cu violență draperiile grele, ar fi deschis larg ferestrele și ar fi lăsat aerul, lumina, mirosurile și ciripitul păsărilor să pătrundă în spațiul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de responsabilitate, ca să-i cuceresc inima. Dar doamna M... nici nu-și putea da seama de măsura pasiunii noastre. Jenat să dezmierd fetița în fața tuturora - întotdeauna mi-a fost cu neputință să sărut copiii în public -, îi devoram ochii, năsucul, obrajii, cârlionții, ceafa când eram numai noi singuri. În aceste téte-à-téte-uri nu lipseau nici dialogurile pasionate: - Adelă, mă iubești? - Te iube'c! - Tare? - Ta'e! Este drept că răspunsurile n-aveau temperatura și culoarea întrebărilor. La vârsta aceea, între cuvintele acestea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
la calitățile lui de gânditor. Nevasta lui Haim Duvid, doamna Sabina (de unde acest nume în mahalaua evreiască din Pașcani?), e antipodul lui. Pe cât este el de abstract, pe atât de concretă este ea: blondă, mare, grasă, invadată de cărnuri pe obraz, sub bărbie, pe omoplați și pe rest, cu pântecele proeminent al unor femei mature din rasa ei, complexiune care, agravată de portul complet neglijat, ofensează unul câte unul fiecare canon al esteticii. În schimb, doamna Sabina Duvid are sufletul delicat
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cucoane mici", și așa mai departe. Observațiile astea le face cu umor, cu o comică dezmierdare. Cu sentimentul distanței în același timp, parcă ar fi vorba de niște copii pe care-i alintă, dar nu vrea să-i scoată la obraz. (Viziunea comică și ușor dezmierdătoare este de altfel atitudinea ei obișnuită în viață.) ... După ce culege florile, vine la drum cu brațul încărcat, se așează pe dâmbul șanțului, le clasifică în grupuri după criterii subiective și fanteziste, le întocmește într-un
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de bătăile inimii.) Întâlnirile la geamul din grădină, sub copacul vechi, care ascundea stelele. Aceleași planuri de viitor, aceleași întrebări de zece, de o sută de ori, și același răspuns al ei: "Da, și pentru totdeauna..." Răstimpuri de tăcere, cu obrajii lipiți... Grația cu care consimțea să-mi clipească pe față, ca să mă dezmierde cu genele ei lungi... Respirarea pură, fină, pe care o simțeam pe obraz ca o șoaptă caldă a pieptului ei mic... Despletirea părului, care îmi cădea pe
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ori, și același răspuns al ei: "Da, și pentru totdeauna..." Răstimpuri de tăcere, cu obrajii lipiți... Grația cu care consimțea să-mi clipească pe față, ca să mă dezmierde cu genele ei lungi... Respirarea pură, fină, pe care o simțeam pe obraz ca o șoaptă caldă a pieptului ei mic... Despletirea părului, care îmi cădea pe față și pe mâini, înspre ziuă, cu mișcări de înger - semnul că vrea să se culce și trebuie să ne despărțim. Plecarea în străinătate la studii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ținea fin cu o labă de pânza rochiei și i se uita în ochi. Una avea ochii albaștri, ceilaltă verzi. Ia uite ce nas blănit are!" În adevăr, mâța avea un nas mititel, păros și comic. Și-a lipit apoi obrazul de capul mâței în semn de adio, a pus-o pe pat, ne-am luat rămas bun de la gazdă și am plecat. Dar până la ora când se poate lua masa mai era vreme multă. Am petrecut-o vizitând "curiozitățile" târgului
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
atunci, uneori parcă alintă pianul, de cele mai multe ori parcă vrea să-l strivească. Azi, rugată, a venit la piano doamna M... A cântat sentimental serenada lui Schubert. Când a isprăvit, Adela a sărit, a îmbră-țișat-o, a sărutat-o pe amândoi obrajii cu o afectuoasă indulgență pentru sentimentalismul mamei sale. Uneori jucăm cărți, în zilele astea cenușii, când trebuie să punem măsuța la geam, ca să avem puțină lumină - verde din cauza copacilor de afară. Când câștigă, când învinge, căci nu jucăm pe nimic
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]