8,062 matches
-
ucide, bineînțeles, ceea ce o face de nesuportat, În cazul lui Pavese, din nefericire, pe el Însuși. (16 plicuri de somnifere desfăcute erau pe măsuța de lîngă patul de hotel unde s-a Întins Îmbrăcat, avînd totuși grijă să-și scoată pantofii; gest de supremă și inutilă delicatețe.) Inima celui care iubise cu Încăpățînare zeițe sălbatice cu glasul răgușit s-a prăbușit pînă la urmă strivită de singurătate. Poate dacă În locul acestor zeițe cu ochii nemișcați, transparenți și măriți Înlăuntru... S-ar
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
furase cineva cu vorbe ușoare sentimentele de femeie. Nu a acceptat nicicând vre-un Don Juan. Iubirea trecuse cu viteza luminii, oprindu-se acolo unde începuse. Cu sufletul în palmă, istovită iubirea-i devenise ca o piatră ascuțită într-un pantof cu un tăiș dureros. Sub tăcerea timpului, într-o nedumerire totală, plasa țesută ca de paianjen ucidea fără milă culorile vieții. Ca un rug fumegând în neștire, într-o imensă disperare fără glas, cenușa fiecărei zile adâncea gândul despărțirii, fiecare
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
De exemplu, unii oameni se căsătoresc să-și petreacă viața alături de soție, după care se răzgândesc și regretă ceea ce au făcut. De multe ori bărbații și femeile își defăimează partenerii și se descotorosesc de ei ca de o pereche de pantofi uzați. Diferența este că femeile rabdă și tac, suferind mai mult decât bărbații. Alin nu trecuse prin așa ceva, dar era victima iluziilor. Ambiția mușcase cu putere din inima sa mare și învățase să nu cadă pradă slăbiciunilor de rând. Dragostea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ea nu vrea decât să se distreze și să-l folosească, punându-și în aplicare planul (comunist-fascist) de a-l utiliza la însămânțare... La sfârșit, doctorița borțoasă urcă opintit scările blocului în care stă (liftul nu merge), se descalță de pantofii cu toc pe care-i purta (să nu știe ea că balerinii cu talpă plată fac gravida relaxată ?) și, tocmai pe când se pregătește să se relaxeze cu televizorul (dar televizorul, nefiind balerin cu talpa plată, nu relaxează, ci prezintă deșănțat
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
pe la secretariatele literare ale teatrelor. De ce mă-ntrebi? Aseară, la televizor, s-a anunțat rezultatul unui concurs de piese de teatru. Unul, Vlădeanu, a luat premiul doi. Mă opresc din spălat, simt cum îmi picură apa de pe coate direct pe pantofi, o privesc lung pe Cezara, văd că e serioasă, îmi amintesc că în primăvară am citit pe un program de radio regulamentul concursului de scenarii, ideea m-a frămîntat vreo două luni, ca într-o seară să mă apuc de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de la intrare și se retrage într-o parte, rezemîndu-se cu spatele de zid, răsuflînd apăsat. Don Șef, insist eu, vă este rău? Nimic. Mi-a trecut... Se uită în jur cu ochi speriați, pipăie de cîteva ori pămîntul cu vîrful pantofului, după care răsuflă din nou apăsat, oarecum ușurat, revenindu-și: Doamne, credeam că nu mai ajung!... Mă apropii mai mult de el și-l strâng de braț, obligîndu-1 să mă privească. Îl întreb încet, prietenește: Don Șef, ce s-a-ntîmplat? Nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu mă mai pot stăpîni, așa că intru la grupul sanitar și mă încui într-o cabină de veceu. Mă așez pe capacul veceului și stau cu fruntea în pumnii strînși, simțind cu fiecare lacrimă ce-mi picură la picioare, între pantofi, cum mă liniștesc. De ce?!... De ce oare am fost atît de laș și am suportat comportarea lipsită de orice respect, măcar pentru propria-i funcție, a acestei cucoane?! Cu ce se crede ea superioară mie, cînd pînă la vîrsta asta nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a întîmplat, sau că numai astfel de căști erau în magazie atunci cînd am făcut eu bon, dar îmi dau seama imediat că un astfel de răspuns ar însemna pierderea întregului teren cîștigat. Dumneavoastră, o întreb, de ce ați ales dimineață pantofii aceștia? arăt eu spre picioarele ei. Pentru că se asortează cu îmbrăcămintea, îmi răspunde. Iar tu, rîde ea, ți-ai ales casca asta pentru că se asortează perfect cu ochii tăi. Ce mult diferă acest "tu", spus de doamna Teona, față de cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
atît cît buclele părului ei castaniu să-i atingă gulerul pardesiului bej, dintr-o stofuliță fină, strîns de cordon pe talie; la gît poartă o eșarfă de mătase naturală, vopsită în cîteva nuanțe de verde crud, cumpărată de la Fondul plastic; pantofii, geanta și mănușile îi sînt maro amănunte care doar azi, pentru prima oară, mi-au atras atenția. Deschide din mers geanta, arătîndu-i-o portăriței; o închide la loc printr-un gest sigur și-și continuă mersul cu același pas rar, de parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mai vreau să intru pe ușa din spate a casei. Ori împreună pe ușa din față, ori... Alege! Brîndușa surîde, subțiindu-și buzele, face doi pași spre ușă, apoi rămîne locului și începe să lovească platforma de ciment cu vîrful pantofului. Brusc, întoarce capul, îl privește un timp pe Vlad, fața i se umple de zîmbet, iar mîna ei dreaptă se ridică încet, rămînînd cu palma întinsă, într-un gest tandru de chemare: Am ales... Vii? Vlad își saltă sacul, prinzîndu-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Mirona, care a închiriat și a transformat cu totul căsuța Lemonide, pe țărmul mării. M-am dus, iarăși singură, la Menaru, pe care am găsit-o la Amidée. Toată plodărimea era acolo, afară de Șucuran, care, cocoțată pe tocurile înalte ale pantofilor americani, trona ca un mic idol la cafeneaua „Hamlet“. Menaru s-a ridicat și m-a întâmpinat cu aerul ei de mare doamnă; m-a prezentat celor două prietene turco-tătăroaice ale ei, care veniseră să admire garderoba lui Șucuran. Se
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
când plecau. Ceea ce nu le-a împiedicat să mă caute iar azi după masă, tot pe plajă, când se scotea năvodul de pescuit. Slabă recoltă: plevușcă și mii de crabi pe care „poeții noștri“ îi striveau încântați sub uriașii lor... pantofi. M-am întors cu Doamna Negulescu, care are de câștigat când o cunoști mai bine, cu Piticu și cu Lisette. Piticu și Dna Negulescu pe nisipul umed de pe plajă, eu cu Lisette, pe drumul dintre vile. Am vorbit multe despre
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în același timp, dar nu mai sunt eu. Azi dimineață, școală. O cancelarie absolut alta, cu figuri noui și atâtea și atâtea dificultăți de început de an. 4 ore în picioare, cu lecții bune și personale. O întoarcere penibilă din pricina pantofilor marron cu tocuri joase care hotărât nu-mi merg. Și apoi orânduirea nouă a casei, cu un divan Curti, destul de simpatic ca proporții, în locul scrinului, cu scrinul în camera mea, la fereastră, în locul mesei de bois de rose, cu masa
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de la el, am să-i plătesc lui Rainer cei cinci mii de franci - în sfârșit l-am putut prinde la telefon, am căzut de acord și ai să mai poți, pe aceeași cale, să primești bani. Încă n am cumpărat pantofi; costă 5 000 de lei. Draga mea, draga mea, cât ți-am admirat curajul și cât mi-a fost de strânsă inima de spaimă tot timpul, de-a lungul inimaginabilei tale călătorii. Ești așa de departe de mine, sunt așa
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de la adev[ăratul] Curti nu am mai primit bani deloc, la bancă trebuie peste zece zile să vărs o nouă sumă de 3 000. 2) Maria a început repetiții la teatru; o piesă modernă, Mademoiselle, de nu știu cine, cu toalete moderne, pantofi și poșete costisitoare. Rolul principal îl are Elisa Petrăchescu. Pestează, dar cred că va juca. Ea speră că va putea pleca, pentru că Bej i-a făgăduit o. Face planuri de apartament comun cu tine, masă comună etc. Nu mai face
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
l-am dat pe al meu cel negru. Știi ce noroc ai avut cu bagajul tău? Acum nu mai e voie să scoți din țară decât 2 rochii de vară, 2 de iarnă, 1 mantou, o jachetă, 2 perechi de pantofi, tot numai câte două. A venit Pauline să ducă rândurile acestea. E deprimată cum nu-ți închipui. În atmosfera în care trăiește, nu-i de mirare că a plâns spunând că ea nu merită să aibe noroc. Iubita mea, Mouetta
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vine să mă ridic de la biurou și să țip după tine... Geamurile ușii tale de la balcon s’au colorat cu albastru închis de umbră și iarnă; dac’ai fi aici, mi-ar fi frică să nu fii în oraș cu pantofii uzi. Acum mi s’a tăiat dreptul grijilor mărunte; clocotesc în mine, fierbinte ca într-un cazan cu smoală, grijile mari, spaima că s’ar putea să nu ne mai vedem niciodată, dacă evenimentele ne-ar scoborî o perdea de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
victorie și victoriile au apusuri. Să nu crezi că sunt nefericită în astă seară; ușor melancolică, da. Aș fi vrut la întoarcerea prin ploaie să te găsesc acasă, să-ți spun ușor agresiv (de teamă să nu răcești): „Ai schimbat pantofii?“ și după masă să ne așezăm amândouă pe divanul tău, să ne luăm cafeaua și țigara, să vorbim. Visez cu ochii mari râsul tău clar, sonor, flori multe, vii, roșii, galben-ruginii, soneria ta imperioasă și glasul tineresc: „Mi-e foame
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
atâta altă lume nouă; nu mai privim prin același ochiu de geam. Uneori simt dureros nevoia prezenței tale și ce ciudat, Monică mică, te aștept ca și când va trebui să vii pe ușa vesti arului; uneori când ploua și îți scoteai pantofii și mânuțele erau roșii, ude și reci, fața îmbujorată, ochii scânteietori și îmi spuneai iute, în treacăt, fugind spre baie: „B’jour, maman“. A întrebat de tine acum o săptămână la telefon Sandu G. - „E adevărat că a plecat?“ - „Da
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
roman pe care l am scris vreodată: cel al iubirii mele materne. Cum o mai duci, preaiubito, mica mea prietenă, viața mea toată? Ai grijă de tine, îmbracă-te călduros, ai grijă de sănătatea ta, fii prudentă. Nu sta cu pantofii uzi câte o zi întreagă. Scrie-mi cât mai des cu putință, căci eu trăiesc pentru că trăiești tu. Te iubesc, dulceața mea dulce. M. c. p. Sâmbătă seara, 19 noiembrie [1949] Cartea ta poștală din 14 noiembrie a fost o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
p. 6 februarie [1950], luni Scumpa mea, copilul meu iubit, O mare bucurie. Astăzi, coborând la ora 1 ca să mă duc la școală, am găsit în cutia de scrisori un aviz care mă anunță că a sosit pachetul, pachetul cu pantofii trimiși de Christy. Am căzut oare în mintea copiilor? Bucuria mea a fost aproape imorală, o bucurie fără frâu, copilărească, sau de bătrân căruia îi arăți un obiect la care de mult râvnea. Îți spun drept că îl crezusem pierdut
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
eu m-am dus la vamă. Pachetul de la Christiane, pentru ziua mea, expediat pe 26 noiembrie, a sosit în sfârșit. Am stat [la rând] la vamă și la 1 și jumătate l-am adus acasă, cu o bucurie aproape copilărească. Pantofii sunt superbi. Le-aș fi găsit imediat cumpărător. Îi spuneam unei doamne de lângă mine: „Măcar de ar fi măsura mea“. Atunci, cu voce suavă, a intervenit o altă doamnă, propunându-mi să i-i dau ei, dacă va fi cazul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
simțit-o lângă mine, pe stradă, în casă. Am mai găsit în pachet o pereche de ciorapi de mătase, două perechi de cipici, jartierele, un pa chet de ceai, cacao, trei săpunuri, un ruj de buze, două flaconașe cu medicamente. Pantofii sunt pe birou, pe o foaie de hârtie; din timp în timp, scriindu-ți, ridic capul, pri vindu-i feri cită. Cred că pachetul a călătorit mult în Franța, fiindcă am văzut sigilii „Vest“, „Vest“. Aici, la noi, am primit imediat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vătuit și caleașcă! Te rog îngrijește-te, îngrijește-ți garderoba; gândul de a te ști purtând aceleași rochii ca aici mă umilea. Îmi place ideea unei garderobe modeste, dar nu pentru tine, mica mea regină. Fii mai ales atentă la pantofi. Nimic nu declasează mai grav o femeie, din punct de vedere vestimentar, bineîn țeles, decât pantofii scâlciați. Aici, aproape că nu mai contează, dar la Paris și în lumea capitalistă este ceva foarte important. Ia te uită unde zăcea arbitrul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aceleași rochii ca aici mă umilea. Îmi place ideea unei garderobe modeste, dar nu pentru tine, mica mea regină. Fii mai ales atentă la pantofi. Nimic nu declasează mai grav o femeie, din punct de vedere vestimentar, bineîn țeles, decât pantofii scâlciați. Aici, aproape că nu mai contează, dar la Paris și în lumea capitalistă este ceva foarte important. Ia te uită unde zăcea arbitrul eleganței! M. 51/1950 I 5 noiembrie [1950], duminică Se apropie ziua ta, copila mea. A
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]