7,370 matches
-
Dar ziua izgonirii din grădină?”, Întreabă poeta, Înstrăinată de Dumnezeul „mic”, micșorat, Însingurat În Împărăția Sa fără om și omenesc, un zeu suprem, dar nu atotputernic, eșuat În farsa propriilor neîmpliniri, „clovn mărunțel al nimicului al căderii”. Resentimentul intensifică Însă paradoxal apartenența inițială și inițiatică, iubirea refulată potențează ardoarea trecută prin otrăvurile realului. Domnul apare, nu Întâmplător, uneori, ca un iubit, substituindu-se păgânului Domine: „Da. Ești unic. De-aceea mă supun? Nu știu bine. O, Ziua izgonirii din Grădină” (Cuplul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
de toate zilele). Dorință grea de amar, răsucită traumatic În ea Însăși și În tardiva terapie amoroasă, urgentată de gongul timpului ireversibil: „dragostea mea târzie - sodă caustică pură”, Îngână, În transă, poeta. Amurgul pustiit de așteptări pare să găzduiască totuși paradoxala armonizare de-o clipă. Inițiere În adevăr (și În poezia-adevăr) reluată, iarăși și iarăși, niciodată aceeași. Finalul suspendat se leagă de Începutul „expediției” din poemul Ca o șenilă, cu care am deschis aceste fugare note: „Înaintez oarbă surdă mută ca
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
pe care urma să-l discut cu universitarii locali. Din păcate, programul extrem de Încărcat pe care mi-l făcuse, pentru cele două zile clujene, Universitatea Babeș-Bolyai nu Îmi lăsa nici un răgaz pentru Întâlniri personale, iar Liviu nu era, În mod paradoxal, inclus În convorbirile „oficiale”. L-am sunat din București de câteva ori, pentru a căuta un compromis pentru ciudata situație, dar nu l-am găsit. La Cluj, am aflat că Întâlnirea de la Asociația scriitorilor va fi condusă de Liviu Petrescu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
de luciditate, dacă nu și de onestitate. Minciuna și teroarea au fost Însă criterii de competiție și convergență, nu de diferențiere Între cele două sisteme totalitare. Implicită și adesea explicită rămăsese Înrudirea de fond: repulsia amândurora față de dușmanul comun, democrația. Paradoxal, infamul cuvânt era totuși folosit (și este și astăzi) de extrema stângă, rareori de extrema dreaptă. Fascinația pe care marile idei - chiar dacă devenite sloganuri - umaniste o exercită și va continua, probabil, deloc inexplicabil, s-o exercite asupra publicului larg, ca
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Întâlnit, totuși, pe Zigu. În seara deschiderii oficiale a Târgului internațional de carte de la Ierusalim, duminică, 20 iunie 1999, orele 20 punct, apăruse, Împreună cu câțiva dintre colegii români, la manifestarea care Îmi fusese dedicată. Gârbovit, albit, Îmbătrânit, obosit. Părea totuși, paradoxal, neschimbat! Vocea aceeași, la fel lucirea șugubeață a privirii, luciditatea afectuoasă, glumeață. Îmbrățișarea noastră a fost spontană, o regăsire intimă, profundă, dar și un soi de instantanee regăsire a României În afara ei, la un târg internațional al cărții care ne
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ei, era firea bărbatului ei”, citim În textul din 2001 al revistei Apostrof, despre tatăl-fierar și fiul de fierar, de care autorul mărturisește surprins că reușește „tot mai greu” să se distanțeze. „Anti-modelul” tatălui Îi sugerează, se pare, la bătrânețe, paradoxale Înrudiri. O secvență față de care Leon Volovici nu-și ascunde perplexitatea Îmi transmite și mie, mărturisesc, frisonul care ar fi să-și caute abia numele În arhivele de psihopatologie ale „conspirației mondiale”, capitolul „Monopolul suferinței”: „Evoluția postumă a imaginii lui
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cu polen continuă să bată. Viața În aceeași poziție: pe spate cu genunchii Împietriți În W Întors. Săptămâni, luni de vară cu zilele mari, luni de iarnă cu nopți fără sfârșit, ani, ani după ani”. Eroismul său este, doar aparent, paradoxal, consecința condiției sale intelectuale. Blecher reiterează zilnic curajul de a fi om până la capăt, În pofida celor mai cumplite chinuri, reinventând, parcă, umanul Însuși, căruia Îi probează, cu acuitatea și luciditatea de care doar el era În stare, inimaginabile resurse de
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cafea Împărtășite În tăcere Împreună. Scrisoarea a realizat totuși mai mult... A confirmat că În momentele de cumpănă ale vieții- și ale creației - opera marilor artiști ne poate fortifica; suferința lor fraternă, izbăvită prin creație, Își dovedește astfel și o paradoxală „utilitate” terapeutică. Curajul de a privi În față oroarea, tenacitatea de a continua, În pofida disperării și a zădărniciei, credința și Îndoiala unite Într-o indestructibilă forță a solitudinii sunt revitalizate, În frigul și ceața impasului, prin surprinzătoarea regăsire În acea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
consum. În opera lui Ernesto Sábato, moartea „alege” doar pe cei ce merită a-și „transforma viața În destin”. Moartea nu-și oferă eternizarea decât celor care o Înfruntă: Întruchipări tragice ale revoltei umane, ale neabdicării. Nicidecum validarea neantului, ci, paradoxal, test al vieții, adevărul, adică, În limita sa tragică, ultimă, care deloc nu Înseamnă și cea din urmă. Moartea ca probă decisivă a conținutului de viață, deci de memorie... de durată. Pe teritoriul celor doar aparent vii, cei care nici
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
de complexă și neliniștitoare ca aceea În care ne aflăm În prezent cu toții (expeditori, destinatari și... restul, deopotrivă). Senzația de izolare, de singurătate trebuie Învinse pas cu pas, cu Încordare și cu privirea ațintită spre viitor. Vrând-nevrând, aceasta se numește (paradoxal?) speranță, n-are alt nume. Aici, acasă, este așa cum știți. Ba, ceva și mai! Frig, frig, frig. Nu ne vedem aproape cu nimeni. N-avem nici chef, nici răbdare, nici condiții nu prea sunt” - scrie vechiul meu prieten din București
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
mine o importanță particulară. La motivele sugerate deja, ar fi de adăugat faptul că am revenit adesea, nu Întâmplător, În ultimii ani, la Berlin și În Germania, unde și-au Început aventura cărțile exilului meu. Tocmai Germaniei i-a revenit paradoxala sarcină de a re-dovedi cât de relativă poate deveni comunitatea de neam, limbă, religie sub presiunea istoriei, fie și doar În numai câteva decenii. După atât de râvnita reunificare, mulți germani au constatat, presupun, că „străin” nu este neapărat cel
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
o abandonez, Încetez a exista. Tot ceea ce sunt și nu sunt este rezultatul acesteia.” Puțini au fost cei care și-au avut patria atât de dramatic Încastrată În scris ca evreul Franz Kafka, scriind În Praga, În germană - felul său paradoxal de „a trece de partea lumii” În lupta cu sine Însuși. „Nu sunt decât literatură și nu pot și nu vreau să fiu altceva”, repetase, adesea. Ar putea părea surprinzător că Franz Kafka nu a menționat și o a cincea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
bolnav: toleranța și impotența sunt sinonime”. Ca maestru al paradoxului, gânditor „anti”, luptând Împotriva banalității, canoanelor și standardelor, bunului-simț și bunului-gust, Cioran Își menținea Întotdeauna neclintita opoziție, chiar și atunci când rezultatul nu avea neapărat o portanță spirituală reală. „A fi paradoxal - a Îmbrățișa idei și opinii Împotriva firii care șochează bunul-simț sau contrazic ceea ce e mai mai mult sau mai puțin acceptat - devine un categoric imperativ estetic (și implicit amoral). Și cere Întotdeauna un anume fel de extremism (teoretic)”, precizează Matei
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
era deja un susținător al mișcării politice de extremă dreaptă, el s-a dovedit gata să adopte „banalul” punct de vedere că „spiritul antinațional” evreiesc era o amenințare pentru țară. Adăuga, Însă, că amenințarea venea din „superioritatea” evreiască. O declarație paradoxală, destul de Îndrăzneață Într-o perioadă În care legile antisemite se bazau pe prezumția inferiorității „rasei evreiești”, fără a fi neapărat o afirmare a simpatiei și solidarității față de „inamicii” țării. În mod similar, scria, tot atunci, că antisemitismul era „cel mai
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Încleștează de viața pe care o urăște, pentru a evita valul care l-ar arunca Într-o alta, pe care nu o Înțelege.” Curiozitatea și tensiunea clasei creșteau. Adevărata surpriză părea nu atât inversarea unei interpretări deja consacrate, ci rigoarea, paradoxalul răsturnat bun-simț, logica demonstrației. „Bérenger susține că prietenul său ar fi «greșit» pentru că el (Bérenger) este incapabil să afle o mai justificată alegere, opac la dorința fostului său prieten pentru o «viață nouă». Dacă viața Rinocerilor este fără sens sau
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
inconsecvența, deci slăbiciunea sa) pare chiar mai satisfăcătoare decât tradiționala interpretare «umanistă». Oare «umanitatea», adică slăbiciunea și cugetările sale, l-ar putea salva pe Bérenger? Interpretarea studentei, ignorând amărăciunea și tragismul (căci, la urma urmelor, piesa nu are Învingători), pare, paradoxal, mai «optimistă».” „Lucrarea este unilaterală. De fapt, rinocerizarea nu este, conform logicii interne a textului, o «Îmbunătățire». Dar originalitatea și strălucirea textului este În afara oricărei Îndoieli.” „Puncte valide despre răsucirile și ipocrizia lui Bérenger În apărarea «civilizației» În care nu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
lansează anume enormitatea, pentru a-l copleși pe Chick? Are Însă răspunsul vreo importanță?... Ravelstein nu este istoric nici măcar În ficțiunea care Îi preia numele și n-ar fi, oricum, singura bazaconie pe care o lansează În spumoasele sale divagații paradoxale. „Ca un naționalist român al anilor ’30 fusese violent vizavi de evrei. Nu era Arian, firește, nu - era Dac”, continuă, În maniera sa caustic-frivolă, improvizatul acuzator. „Știam toate astea prea bine”, gândește Chick (personajul Chick din roman, adică). „Eram de
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
decât ni le oferă, din abundență, epoca „informației” și a teletrivializatorului. Contextul și conjunctura creației deveniseră, și ele, veridice, imediate. Discuția despre Pereira s-a dovedit, În acest sens, cu deosebire instructivă. Autorul a istorisit, cu umor și detașare, Împrejurările paradoxale care au decis, la apariție, celebritatea și vandabilitatea cărții. Datorită atacurilor teroriste În Italia acelor ani, romanul fusese citit În cheia „aluziilor” imediate, producând un interes extraliterar care a propulsat cartea În vârful preferințelor publicului și a menținut-o acolo
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Numele Ionescu dădea, știam, o anume validitate enumerării... Într-adevăr, domnul Steinberg căuta, s-ar zice, o ieșire onorabilă din impas. „Se poate, se poate. Sunt mulți ani de atunci. Nu sunt la curent cu România.” Acesta a fost, probabil, paradoxal, Începutul amiciției noastre. Saul a regretat, se pare, mojicia din acea seară. Mi-a dat a Înțelege, apoi, În mai multe rânduri, că jignirea cu care mă Întâmpinase era una dintre stupidele trucuri ale mondenității pe care, de fapt, o
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
desenul provinciei umile, cu păsăret, burlane și butoaie. Până și numele, ca identitate primă, debutează dadaist, În Țara Dada, țară veche și țară de... exil, pentru a se re-situa, apoi, după traversarea oceanului, Într-o inversare complementară, nu mai puțin paradoxală, În Lumea Nouă. În realitate, fusese un debut stupefiant printre novici, o premieră senzațională. Ghiozdanul cu care venise Înarmat, la deschiderea anului școlar, noul elev era (fapt nemaiîntâlnit până atunci) și o carte de vizită! Capacul avea imprimat, cu mari
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
foarte bine că asemenea lucruri se întâmplă în mod frecvent în lumea normală. Ceea ce vreau să spun este că într-o realitate cu totul excepțională - cum e cazul acestui lift ridicol - ceea ce se consideră a fi obișnuit devine în mod paradoxal cu totul ieșit din comun. Oare să fi existat o minte atât de excentrică încât să fi conceput un lift care să uite ce are de făcut în momentul în care intră cineva în el? Răspunsul este categoric „Nu“. E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ar putea numi „direcția critică a revistei”. Exercițiul lui critic are ecou în presa vremii, între cei care l-au remarcat numărându-se Dan Petrașincu. În poezii, F. vădește un tip de sensibilitate apropiat de acela bacovian, dar versurile înregistrează, paradoxal, influențe argheziene și blagiene. Acordurile inițiale conțin tonuri care se vor dovedi constante peste decenii, când scriitorul, la deplina maturitate artistică, recuperându-și adevărata identitate lirică, le va recunoaște prezența statornică. Câteva poeme de la această primă vârstă sunt simptomatic intitulate
FELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
auspiciile poeziei moderniste a anilor ’60: un lirism patetic, metafizic-vizionar, al suferinței sub semnul Poeziei (cu majusculă) și al Morții. Poemele lui F. au o violență a confesiunii, o forță a imaginii, un metaforism tăios, oximoronic, care trimit la definițiile paradoxale din poezia lui Nichita Stănescu: „Mă rezem în iubire/ ca-ntr-un pumnal; lunec/ până la prăsele, fac/ cu pământul un unghi.// Luminat de aura/ trupului căzut, sunt/ arătătorul acestui ceas al durerii.// Iau liniștea drept truc al urletului; // te văd
FRAŢILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287080_a_288409]
-
această dată extremiste și antagonice. Pe de o parte apare excesul limbajului tradus prin fenomene ca hipertrofia și supremația automatismelor frazelor gata făcute, a clișeelor și convențiilor literare, conform principiului contraria contrariis curantur. La polul opus se situează o meditație paradoxală asupra limbajului, după care logica interioară a acestuia nu o mai constituie expresia, ci involuția, autoabsorbția, conștiința lucidă și sceptică în același timp a imposibilității sale, urmată de recunoașterea vidului și a absenței inevitabile. Excesul de cuvinte, mania vociferantă și
DADAISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286653_a_287982]
-
călăuzit însă de intuiție și de gust. Cafeneaua literară a jucat un rol decisiv în formarea sa. La „Fialkovski”, la „Bulevard” și „Kübler”, într-un mediu boem frecventat de profesori, actori, scriitori, el ajunge să strălucească în arta conversației. „Vehement, paradoxal [...], entuziast” (cum îl portretizează Al. Macedonski), impulsiv și cabotin, ar fi avut momente când devenea un „vrăjitor al vorbei”. A rămas în amintirile contemporanilor nu atât poetul, cât noctambulul cu o agitată viață de cafenea, ce făcea profesiuni de credință
DEMETRIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286725_a_288054]