10,156 matches
-
într-un fond ciudat, dar simpatic realizat, albastru, ce îți crea o stare de neliniște. Vasilică era singurul care nu picta, stătea liniștit ascultând un post de radio de la un tranzistor ce îl purta mereu, ținându-i de urât. El picta foarte greu și ar fi durat foarte mult până să termine un tablou. Adusese de acasă două tablouri gata finalizate pentru tabără. În plus, ce remarcasem era că și maicăsa, care era însoțitoarea lui prin lege, datorită handicapului pe care
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
așternuse pe pânză. Peisajul din fața cabanei cu biserica în prim plan, în al doilea fiind dealul ce se vedea în depărtare; din tufe a făcut conturul unui lup care stă la pândă, Dealul Lupului, la fel ca denumirea localității. Vintilă picta nu știu pentru a câta oară celebrul său tablou cu răsărita soarelui și muzicanți, dovada unei lipse de inspirație. Majoritatea tablourilor sale erau cu dovlecei, trenulețe, floarea soarelui și muzicanți veseli. O anumită temă pe care o cam tot repeta
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
unelte simple, dalta și ciocanul. Principalul secret este să-ți poți imagina lucrarea ce este ascunsă în trunchiul copacului cu dorința de a o elibera, dându-i viață. Sculptând la bucata de lemn mă simțeam mult mai bine decât atunci când pictam, încercând să amestec diferite nuanțe de culoare pe paletă, încercând să o găsesc pe cea ideală, pentru a realiza lucrarea dorită. Cu dalta în mână eram o altă persoană care știa exact cum se pronunță acest limbaj al artei. Experiența
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
Costel Iftinchi, ziaristul Titus Crișciu O colecție întreagă de ceramică autentică din diferite centre din țară, multiple fiare de călcat cu cărbune, în diferite dimensiuni și forme, ceasuri vechi, război de țesut, furci de tors, râșniță de porumb, icoane vechi pictate pe sticlă sau lemn și diferite obiecte ce au fost cândva folosite în gospodăriile țăranilor. Vizita în micul muzeu, dar de o mare valoare a luat sfârșit, savurând fiecare câte un ceai dintr-un amestec de diferite plante preparat de
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
putea nega nimeni că se întâmpla ca uneori să aibă într-adevăr dreptate, dar, pentru că întotdeauna există un „dar”, se mai lega uneori de anumite lucruri ce țineau de propria personalitate a autorului. Ce ar fi fost dacă am fi pictat toți la fel ca și cum am fi folosit un șablon comun. Nu cred că ar mai fi nevoie de a le semna, pentru că ar fi toate una și aceeași, ca un întreg, împărțit în mai multe părți. Pentru a-ți crea
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
părea rău de cele întâmplate și că plec, dar și un semn de admirație că nu am putut fi manipulat, păstrându-mi propria demnitate și personalitate artistică, refuzând din start orice îndrumare ce nu era caracteristică stilului meu de a picta. Păstrându-mi propriul mod de exprimare plastică ce mă caracteriza, mă ajuta să-mi formez în viitor poate, un propriu stil pe care mi-l doream. Am ieșit din cabană pornind spre casă, care se afla la câteva sute de
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
în camera de la stradă, pereții îi erau aproape în întregime acoperiți cu cărți, puțin loc mai era destinat mobilei - o masă, o etajeră, câteva scaune...Pe pereții înalți ai camerei poetul - sau poate Doamna - atârnase tot felul de icoane, unele pictate pe lemn, altele pe sticlă. Sfinții din ele alcătuiau o lume puțin primitivă, reală sau fantastică, privindu-i parcă exprimau gândurile autorilor lor. Oameni stângaci în mânuirea uneltelor și naivi în redarea personagiilor care, totuși, aveau viață, gazda apreciind atât
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
excesului, a "hermeneuticii exaltate, fanatice", numai că o judecată la fel de acidă s-ar cuveni aplicată și celor care văd în Eminescu un scriitor depășit, neinteresant, de care e imperioasă necesitate să ne debarasăm (cineva zicea să-l lăsăm în debara), pictându-i portretul fizic, moral și literar în tușe grotești, menite a-l discredita. Oare aici nu am putea avea imbolduri subterane, secrete? Despre acest aspect, geopoliticianul literar amână discuția pentru un nou volum, probabil. Să-l așteptăm. Până atunci aplaud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
am mobilat cu cele trebuitoare și am înființat un atelier în regulă, primul întemeiat în Iași din inițiativă privată. O! Să fi văzut cu ce osârdie mergeam noi la oarele hotărâte pentru lucru, cum ne încurajam unii pe alții, cum pictând șuieram printre dinți felurite cântece care parcă ne inspirau, cum ne istoriseam unul altuia felurite anecdote, cum ne entuziasmam văzând încetul cu încetul natura înviind pe pânzele noastre sub forma unui răsărit de soare, unui colț de pădure etc., etc.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
nu puțină plăcere îmi face și astăzi vederea acestui desen, care îmi amintește timpul petrecut de noi în atelierul de pictură. Acest studiu a fost piatra de încercare a forțelor noastre. Verussi dăduse lucrării sale proporțiile unui tablou. Cerșetorul era pictat în oloi, cu mâna întinsă la pomană, în răspintenea unei strade a Iașului în timp de iarnă. Asemănarea era destul de nimerită, desenul destul de corect, însă coloritul lăsa mult de dorit. Nu știu pentru ce tonul general al tuturor picturilor lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
prietenilor lui, între care mă număram și eu. Dimitrie Gherghel și colonelul Boteanu erau ca și mine niște simpli amatori, care lucrau cu mult foc sacru, cu multă dragoste pentru artă, dar nu-și făceau nici o iluzie despre talentele lor. Pictam așa între noi, fără pretenție, dar cu nespusă plăcere, considerând această îndeletnicire ca mai nobilă, mai estetică, care ne scotea din hăgașul 165 ocupațiunilor de toate zilele. Însă dintre noi, trebuie să o spun cu regret, cel mai slab deși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
pus el mâna pe estompă sau penel. Arta, desigur, n-a pierdut nimic, iar Pogor a rămas în opinia prietenilor săi cu un talent mai puțin. Mai bine de un an a mers societatea noastră fără dânsul. Am desenat și pictat fiecare mai multe capete și vederi, unele copiate, altele după natură, pe care eu unul le păstrez cu sfințenie, căci ele sunt astăzi bucuria ochilor mei și în zilele de singurătate îmi țin de urât povestindu-mi multe de toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
să fie de forța lui Rembrandt sau a lui Verussi. Și încetul cu încetul au prins și ei gust și fără nici un dascăl, numai din ce-au văzut la mine, au început și ei la rândul lor să desemneze, să picteze, încât an cu an, zi cu zi, s-au înmulțit tablourile care împodobesc astăzi păreții odăilor noastre. Desigur, această galerie sui generis, dacă nu are o valoare artistică, ceea ce recunosc cu bună inimă, are însă în ochii mei marele merit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cât și de o bibliotecă ce deținea 15000 volume, incluzând literatura beletristică, literatură pentru copii, critică literară, literatură pedagogică, culegeri necesare la majoritatea disciplinelor și alte auxiliare pentru elevi. Cancelaria, holurile de la intrarea profesorilor și cabinetul de istorie au fost pictate de către un grup de studenți de la Universitatea de Arte Plastice Iași, cu scene ample inspirate din Biblie și din istoria românilor. Picturile au fost realizate în primăvara anului 1998, imaginile impresionează și impun o atmosferă plină de spiritualitate. Liceul Teoretic
ISTORICUL INSTITUȚIEI. In: Arc peste timp 40 ani 1972-2012 by Afloarei Marian () [Corola-publishinghouse/Memoirs/795_a_1828]
-
primit cu brațele deschise de grupurile de lobby anticorupție care, în mare parte datorită răspândirii globale a Transparency International, există acum în multe țări mai puțin dezvoltate. Postfață Filosofia ajunge prea târziu să învețe lumea ce trebuie să fie. Când pictează pe gri griul său, o formă de viață deja a îmbătrânit, iar în gri pe gri nu mai poate fi întinerită din nou. Bufnița Minervei zboară pentru ultima dată când umbrele amurgului deja au căzut. (G.W.F. Hegel, Prefață
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
în forum? Azi trebuie să sosească barbarii de ce în Senat e această apatie De ce stau senatorii și nu legiferează pentru că azi vor sosi barbarii Ce legi să mai facă senatorii Când vor sosi, barbarii vor face legi (...) Scriu de parcă aș picta. Umplu spații cu cuvinte. Cuvinte desenate fără legătură între ele. Singura legătură fiind cea spațială. Lipsa legăturii nu e o infirmitate a textului, ci un fapt. Între timp, în jur: Unii merg să ia niște lați de la un vecin pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Am și uitat de indigo de când cu xeroxul. Au copiat poza aceea de student la Viena cu părul lins pe spate și cu privirea scrutând zimbrii patriei. Asta îmi evoca mie privirea aia. Io, un antitalent la desen, l-am pictat pe poet undeva în pădure. Și cu un câine în lesă. Un Eminescu puchinos, liliputan, ce-și scotea jigodia la plimbare. A ieșit un scandal monstru. Ce, bă, așa arată Eminescu? Adică Eminescu nu are dreptul să facă lucruri firești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Suceava, pe valea râului Voroneț. Aici am aflat că mănăstirea este supranumită „Capela Sixtină a Orientului” pentru marea frescă de pe fațada de vest, numită „Judecata de apoi”. Ajunși la poarta mănăstirii am remarcat minunatele picturi din exteriorul mănăstirii, care sunt pictate pe un fond albastru, unic în lume, numit albastru de Voroneț. Toată priveliștea ne-a liniștit sufletul așa încât, la momentul plecării nu am mai vrut să părăsim acest loc sfânt. Am plecat din nou la drum, îndreptându-ne către localitatea
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
dar nu găseam decât cărămidă zgrunțuroasă. Bătrânul preot mi-a explicat apoi că biserica a fost reconstruită în 1880, pufnind de râs pe sub barba sa stufoasă. După care mi-a luat mânuță și m-a dus în fața unei icoane vechi, pictată în ulei, cu Maica Domnului. Analizând-o cum știu eu mai bine, am găsit o mâzgălitură pe spatele acesteia. Nici pe aceea n-o înțelegeam. Părintele Ștefan îmi clarifica faptul că acea icoană a fost realizată de Ioan Bontea, deși
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
a existenței sale fiind ruinele vizibile și astăzi. Nu departe de aceasta, Petru Rareș voievod a construit o altă biserică, tot cu hramul Sfântul Nicolae, fiind cea mai măreață la timpul său. Mănăstirea a fost necropolă voievodală și prima biserică pictată pe exterior, fiind un model pentru mănăstirile Voroneț, Humor și Moldovița. Pictura mănăstirii, restaurată recent, este una originală, fără egal cel puțin în spațiul românesc, purtând însemne ale stilului ștefanian și al rolului pe care l-a avut Petru Rareș
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
numi altfel oare emoția care m-a cuprins când, intrând pentru prima dată pe culoarul Operei vieneze care ducea spre biroul directorial, am văzut un portret? În imaginea ce străjuia la terminarea culoarului era chipul lui Enescu. Tablou era imens, pictat de nimeni altul decât de profesorul de la Iași, Corneliu Baba. Să fie oare o întâmplare dăruirea sa pentru Enescu și pentru tot ce este românesc? Dar oare eforturile susținute constant de Ioan Holender de a ne oferi nouă, românilor, prin
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
ne-a învrednici Dumnezeu, doar suntem toți români. O țară am fost, nu câteva raioane, gata, îi republică! Transnistria îi tot republică, Găgăuța tot îi republică, mai mare rușinea!...” Povestește apoi măicuța despre preotul din sat, despre biserică, că se pictează în interior și că-i tare frumoasă boiala, că ștefan Ilașcu, tatăl patriotului, este trecut ctitor: “îi frig tare. M-aș duce la biserică, dar tare-i frig, că-i mare și nu se încălzește, lume puțină, nu fac focul
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
durere că vameșii din dreapta Prutului nu i-a permis trecerea iconiței, mereu oftează și mirat se întreabă:” „Cum de românii au fost în stare să facă așa ceva? Mă întreabă toți ce fel de icoană? Iată iconița, două scândurele și-i pictată, și-i frumoasă!” „Are pe spate semnătura îPS Pimen, de la Suceava, e foarte important, totul trebuie păstrat cu grijă. Ne despărțim, acolo la portița căsuței sale, unde a rămas să mă petreacă cu privirea.” La 23 mai 1999 postul național
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
în sfârșit, este în mijlocul celor dragi. Starea aceasta de bine n-a durat mult, începând din a doua zi s-a degradat continuu. Măicuța l-a rugat pe Iurie să meargă până la Taxobeni și să-i aducă tabloul cu Ilie, pictat de Nina Revuleț, pe care l-a primit în dar în 1995, atunci când au venit la Taxobeni, prințul Paul cu soția, Nicolae Dabija, Ioana Irimia, Laurenția Poenaru, Vasile Fluturel, Ninela Caramfil, Nina Revuleț, Maria Mocanu, Anișoara Ciubotaru, Dumitru Diaconu. Un
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
pictorii și sculptorii sovietici ai zilei, promovați la rang de modele de propagandă bolșevică. Era ca și cum ar fi așteptat de ani buni acest moment și puteau, în sfârșit, să-i scoată cu brutalitate din cărți pe seniorii Pallady, Petrașcu, Ressu, pictând și sculptând cum le cereau ocupanții. Tot atunci, s-au pus în slujba ideologiei momentului și câțiva critici. Cronicile lor au produs un rău și mai mare decât operele oportuniștilor, deoarece aveau funcție publică, de rechizitori. Scrierile „de directivă“ ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]