KorAP: Find »[drukola/base=reciprocitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...270 271 272 ...295 >

7,369 matches

Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429

se angajeze În schimburi reciproce de lungă durată (ce pot avea o bază contractuală flexibilă); formele hibride păstrează atât o parte din caracteristicile pieței (Într-o anumită măsură): autonomia contractorilor și stimulentele ridicate pentru performanță, dar și ale organizațiilor: coordonare, reciprocitate, Încredere, mecanisme proprii de soluționare a conflictelor (arbitraje). Forma hibridă de organizare ar conduce atât la scăderea costurilor tranzacționale comparativ cu cele ale pieței, dar și ale formei hibride, mai flexibile, comparativ cu cele ale organizării ierarhice. Contractorii sunt „blocați

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
primul caz sau autoritatea managerului organizației, În al doilea caz. Alt mecanism instituțional ar putea fi o formă hibridă de cooperare, situație În care firme partenere presupun, implicit, ca orice situație neprevăzută de contract va fi soluționată pe bază de reciprocitate fie În cadrul rețelei de relații În care este implicată, fie prin reglarea balanței, pe termen lung, Între cei doi actori. În astfel de cazuri, datorită incertitudinii, relațiile individuale dintre actori nu pot fi decât incomplete. Insuficiența relațiilor particulare dintre actori

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
cooperării și astfel a scopurilor organizaționale, prin alinierea intereselor angajaților și angajatorilor. Concluzia este că organizațiile constituie o platformă legală de realizare a cooperării distinctă pieței și care produce Într-o măsură mai mare „corelarea” intereselor părților. 8. Negociere și reciprocitate: asigurare și Încredere Anterior am distins Între componenta contractuală, prevalentă În relațiile de piață și cea instituțională, prevalentă În organizații. Ambele componente sunt conținute În toate relațiile de cooperare socială: o componentă este bazată pe voința asumată acțional a indivizilor

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
care ajung la o Înțelegere contractuală a termenilor de schimb. Desigur, angajamentele negociate fiind doar incomplete, există Înțelegeri sociale, rezultante ale unui proces de negociere socială, ce iau forma prevederilor legale sau a componentei instituționale a relației. Relațiile sociale de reciprocitate pe termen lung, schimburile sociale ce nu devin tranzacții nefiind guvernate În primul rând de mecanisme instituționale formale, produc așteptări de acțiune comune unui grup de actori implicați Într-o rețea de relații. Aceste așteptări nu se referă Însă la

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
actor, bazate pe inferențe despre trăsăturile personale și intențiile partenerului, În timp ce asigurarea se referă la expectații ce se bazează, dimpotrivă, pe cunoștința unei structuri instituționale care Încurajează un comportament pro-social mai degrabă decât unul oportunist. Încrederea generată de relațiile de reciprocitate determină, la rândul ei, angajamentul credibil al actorilor (credible commitment) În relații de schimb pe termen lung, odată ce au identificat actorii ale căror comportamente sunt pro-sociale, În dauna oportuniștilor. Angajamentele latente de care vorbea O. Hart (1993), incomplet asumate acțional

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
formează Încrederea și, de asemenea, se creează premisele pentru transferul de informații strategice și mecanisme comune de soluționare a conflictelor (Larson, 1992). Acest proces de reciprocare formează prin tranzitivitatea relațiilor, spune Uzzi (1997), o rețea socială de legături bazate pe reciprocitate și pe implicarea acțiunii economice Într-un complex de relații bazate nu doar pe interese economice, ci și pe atașamente de prietenie și chiar altruiste. Perspectiva implicării acțiunii În rețele de relații sociale (Granovetter 1985; Uzzi 1996, 1997) accentuează capacitățile

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
formele de organizare hibrid, la granița dintre piețe și organizații, se statuează deopotrivă pe elemente contractuale mutual sau social negociate și astfel constrângătoare, dar presupun și un grad important de flexibilitate: contractele sunt doar cadre ce lasă loc oportunităților de reciprocitate și construire a Încrederii. Schematic, am putea să identificăm patru tipuri de mecansime ce stau la baza relațiilor de cooperare, după cum predomină clauzele negociate sau reciprocitatea pe de o parte și predominanța elementelor contractual-mutuale sau a prevederilor instituționale, pe de

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
un grad important de flexibilitate: contractele sunt doar cadre ce lasă loc oportunităților de reciprocitate și construire a Încrederii. Schematic, am putea să identificăm patru tipuri de mecansime ce stau la baza relațiilor de cooperare, după cum predomină clauzele negociate sau reciprocitatea pe de o parte și predominanța elementelor contractual-mutuale sau a prevederilor instituționale, pe de altă parte: Contractuale Instituționale Negociate Relațiile de piață Relațiile În cadrul organizației Reciproce Schimburi reciproce pe termen lung Formele hibride de organizare bazate pe implicarea În rețele

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
se bazează, spune Williamson, pe doctrina exonerării), părțile fiind absolvite de impunerea În literă a contractului. El furnizează cadrele generale ale cooperării În interiorul cărora nivelul strict de performanță nu este anterior negociat, ci se ajustează pe bază de Înțelegere și reciprocitate Între parteneri. Un astfel de contract s-ar aplica tranzacțiilor În care părțile mențin autonomia, dar sunt dependente bilateral Într-o manieră netrivială. El facilitează adaptarea reciprocă și continuitatea În cazul consecințelor neanticipate apărute În timpul procesului de tranzacționare; astfel, contractul

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
părțile mențin autonomia, dar sunt dependente bilateral Într-o manieră netrivială. El facilitează adaptarea reciprocă și continuitatea În cazul consecințelor neanticipate apărute În timpul procesului de tranzacționare; astfel, contractul reprezintă doar un cadru formal, instituțional, pentru cooperări de lungă durată, iar reciprocitatea joacă un rol important, deoarece angajamentele părților depășesc cadrul relațiilor formal negociate. Formele hibride de organizare sunt bazate pe astfel de contracte cadru. Într-un schimb reciproc părțile răspund similar perturbărilor ce afectează negativ pe unul sau altul dintre parteneri

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
a părților și arbitraje În cazul neînțelegerilor majore. Zona de toleranță echivalează În fapt cu asumarea unui schimb reciproc, și care nu a fost negociat anterior și care dă astfel posibilitatea partenerilor să-și dovedească credibilitatea și să genereze Încredere. Reciprocitatea, posibilă În limitele zonei de toleranță a contractului cadru, face ca partenerii să prefere soluționarea „internă” a eventualelor neînțelegeri, decât să apeleze la instanțele de judecată. Apelul la instituții (instanța de judecată) - ca mecanism de a reduce riscul În tranzacții

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
relații negative În terminologia lui Durkheim), a dreptului comercial sau a dreptului muncii, contractele, ca angajamente mutuale negociate Între părți, nu pot fi decât incomplete În condițiile unor evenimente neașteptate (În exprimarea lui Williamson perturbări cu consecințe majore). Instituțiile și reciprocitatea sunt mecanisme adaptative ce induc așteptări sociale și stabilesc un „sens” comun al cooperării În cazul evenimentelor imprevizibile. Instituțiile formale reprezintă background-ul legal, constitutiv, al relațiilor de cooperare. Aceste „presetări” legale (default), cum le denumește Masten, variază semnificativ Între

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
fi și altruiști. Altruismul nu echivalează Însă cu a fi agent perfect, adică a acționa În sensul maximizării intereselor principalului. K. Arrow (1974, apud Rowlinson, 1997:54 ) argumentează că incomensurabilitatea și comunicarea incompletă a valorilor și dorințelor umane fac imposibilă reciprocitatea absolută. Chiar dacă agentul dorește să acționeze congruent intereselor principalului, nu poate avea măsura exactă a direcției și amplitudinii acestor interese. Conform abordării raționaliste, comportamentul organizațional și guvernarea organizațiilor ar urmări minimizarea costurilor implicate de relația agent - principal. Instituția cea mai

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
de convergență a semnificațiilor umane individuale. Acțiunea socială este producătoare de sensuri, de cunoaștere, În funcție de interesele grupului sau indivizilor care o dezvoltă. Astfel, În reconsiderarea relației instituții - acțiune trebuie să ținem seama de interdependențele reciproce dintre acțiune și instituții. Această reciprocitate se bazează pe relația dialectică dintre cunoaștere și baza sa socială - cunoașterea este un produs social și cunoașterea este un factor al schimbării sociale. „Teoria structurării lui Giddens și teoria constructivistă a lui Berger și Luckmann se asociază cu numeroase

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
Giddens și teoria constructivistă a lui Berger și Luckmann se asociază cu numeroase alte concepții pentru a susține un rol mult mai activ - În sens pozitiv - al actorilor individuali și colectivi, precum și o viziune mai interactivă și mai marcată de reciprocitate asupra proceselor instituționale” (Scott, 2004:101). Versiunile mai recente ale teoriei rolurilor consideră că indivizii joacă un rol activ, folosind regulile și resursele sociale existente ca pe un fel de „trusă de instrumente” culturale cu ajutorul căreia Își elaborează strategiile de

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
de acțiune nu sunt numai instituțional configurate, ci se structurează și ca urmare a imersării actorilor În rețele sociale ce produc așteptări cu privire la incidența anumitor tipuri de comportamente și pot mobiliza acțiunea colectivă. Indivizii Își gestionează capitalul social (Încredere și reciprocitate) În cadrul acestor rețele, la fel cum manipulează elementele culturale, pentru elaborarea strategiilor de acțiune. 5. Concluzii Abordările instituționaliste consideră că organizarea se constituie Într-un proiect al societății În ansamblu care instituie și legitimează structuri de facilitare a cooperării. Ea

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
norme sau strategii practice generalizate și unanim Împărtășite. În cadrul rețelelor, rolurile nu sunt „legal” prescrise (Mihăilescu, 2004:55 ), nefiind asumate la nivel normativ și nici nu reflectă strategii practice (cogniții) preluate ca atare (instituite); rolurile sunt mai degrabă asumate prin reciprocitate, fiind În permanență reconstruite contextual, pe măsura desfășurării interacțiunilor. Rețelele nu reflectă „Încredere generalizată, difuză” (Sandu, 2003:17), ci mai degrabă se bazează pe Încredere interpersonală particulară, rezultat al interacțiunilor repetate Între actori. Încrederea se bazează pe experiență și informație

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
firme, bazate pe Încredere (și nu pe contracte): istoria relațiilor personale și a reputația personală și a firmei; acestea ar fi de natură să reducă incertitudinea și riscul asociate schimburilor reciproce; constituirea diadei ca urmare a intereselor mutuale și apariția reciprocității, constituirea expectațiilor și Încrederii; dezvoltarea Încrederii este rezultatul unei perioade de Încercare În care una dintre firme Își asumă rolul de inițiator și, În felul acesta, riscurile, iar cealaltă are posibilitatea să-și demonstreze credibilitatea; generarea mecanismelor de integrare operațională

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
social este intern relațiilor sociale, nu este impus de mecanisme exterioare și este mai degrabă autocontrol. Schimburile repetate crează interdependențe care se susțin pe o combinație de obligații, așteptări, reputații și interese mutuale (Larson, 1992:98). Normele cooperării, Încrederea și reciprocitatea sunt constructe contextuale ale relațiilor sociale statornicite, având o istorie proprie și devin sursele ordinii sociale. Acestea explică cooperarea economică În cadrul rețelelor Într-o mai mare măsură decât câștigurile mutuale sau normele generalizate. Mai mult, acestea din urmă, instituțiile În

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
indivizi și sunt extinse În timp și spațiu, ca urmare a diviziunii muncii, este asociată cu amplificarea costurilor tranzacționale și necesită instituții formale, impuse de o a treia parte, pentru reducerea incertitudinii cu privire la termenii contractului. Structurarea „relațională”, personală, bazată pe reciprocitate În cadrul interacțiunilor sociale este soluția societăților premoderne În care specializarea este scăzută, dar nu mai este posibilă odată cu creșterea complexității societăților industriale. Totuși, North recunoaște importanța instituțiilor informale și a structurilor locale de relații ce pot distorsiona sau anihila direcția

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
ca fiind În relație, interdependenți, mai degrabă decât independenți (Wasserman și Faust, 1994), purtători autonomi de resurse și capitaluri. 3.1. Modelul implicării În viziunea Larson A. Larson (1992) studiază un model de constituire de rețele accentuând importanța reputației, Încrederii, reciprocității și interdependenței. Organizarea de tip „rețea” este considerată o alternativă la integrarea verticală În cazul organizațiilor antreprenoriale analizate. Astfel de forme de organizare a cooperării sociale și economice ce nu se identifică nici cu piețele, nici cu ierarhiile, dezvoltă mecanisme

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
astfel de rețele Între organizații antreprenoriale. În același sens, Powell (1990) a teoretizat rețelele ca o formă distinctă de organizare, ce nu se confundă nici cu piețele, nici cu ierarhiile sau o combinație a acestora. Astfel, rețelele se bazează pe reciprocitate, colaborare, reputație, interdependență complementară și, mai ales, pe un climat informal de realizare a unor câștiguri mutuale. În opoziție, piața ca mecanism de guvernare a tranzacțiilor se bazează pe mecanismul prețurilor ca formă de coordonare și pe instituții formale, impuse

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
fie unul net pozitiv. Balanța costurilor și beneficiilor se reglează pe termen lung. Încrederea crește pe măsură ce partenerii au ocazia să-și asume unilateral riscuri și, respectiv, să reciprocheze. Se formează astfel o structură a interacțiunii ce dezvoltă norme proprii de reciprocitate și generează așteptări privind comportamentul partenerului. Încrederea se Întemeiază pe istoria comună a relațiilor reciproce Între participanți. Relația se bazează pe așteptări ce sunt permanent confirmate În cursul interacțiunilor dintre parteneri. Managerii intervievați de Larson au Început să vorbească de

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
Încrederea bazată pe probabilitatea unui comportament corect din partea partenerului, probabilitate derivată din experiența subiectivă, este forma cea mai importantă de control social a acestor relații, spre deosebire de asigurarea ce provine din stipulațiile contractuale. Așteptările comportamentale se bazau pe norme ale corectitudinii, reciprocității și Încrederii, dar aceste norme nu sunt universale, nu difuzează uniform, ci sunt construite Într-o istorie a Încercărilor reciproce; ele se bazează pe demonstrarea mutuală a calităților personale ale partenerilor. În baza acestor norme, indivizii Își asumă roluri sociale

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
identificat relațiile personale anterioare ca forța motrice a alianțelor pe termen lung, Uzzi (1996) consideră că legăturile implicate se dezvoltă și din referințe furnizate de o a treia parte care astfel transmite așteptări de Încredere privind noi actori. De asemenea, reciprocitatea datorată unei firme poate fi transferată unui terț cu care aceasta are relații apropiate. Uzzi afirmă că unul dintre actanți (În analiza de rețea, numit broker-ul) având relații cu doi actori ce nu au raporturi Între ei acționează ca

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]