7,442 matches
-
pierderilor foarte mari. Regimentul al 112-lea de infanterie americană a atacat Vossenack și înălțimile din apropiere, pe care le-a ocupat pe 2 noiembrie. Americanii au fost opriți în Valea Kall de puternica defensivă germană favorizată de terenul accidentat. Regimentul al 110-lea a trebuit să curețe pădurea de elementele germane în preajma cursului râului Kall, să cucerească localitatea Simonskall și să cucerească și păstreze controlul asupra unei căi de comunicație pentru aprovizionare pentru trupele care atacau Schmidt. Misiunea americanilor s-
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
caz greu de îndeplinit datorită condițiilor meteo nefavorabile, a terenului nefavorabil atacului, a lucrărilor defensive bine gândite și a hotărârii apărătorilor. Condițiile meteo nefavorabile a împiedicat aviația aliată să asigure orice formă de sprijin trupelor terestre până pe 5 noiembrie. Deși Regimentul al 112-lea a cucerit Schmidt pe 3 noiembrie și a întrerupt rutele pentru aprovizionarea Monschaului, americanii nu au reușit să își stabilească propriile rute de aprovizionare, transport al rezervelor sau de evacuare a răniților, deoarece drumul de pe Valea Kall
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
evacuare a răniților, deoarece drumul de pe Valea Kall a fost blocată. Un contraatac puternic al blindatelor Diviziei a 116-a Panzer și al infanteriștilor Diviziei a 89-a germane a dus în cele din urmă la alungarea americanilor din Schmidt. Regimentul al 112-lea american nu a mai reușit să organizeze un contraatac și, pentru următoarele două zile, a dus lupte grele pentru ca să-și păstreze pozițiile de la periferiile Schmidtului. Pr 6 noiembrie, Regimentul al 12-lea de infanterie americană a fost
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
cele din urmă la alungarea americanilor din Schmidt. Regimentul al 112-lea american nu a mai reușit să organizeze un contraatac și, pentru următoarele două zile, a dus lupte grele pentru ca să-și păstreze pozițiile de la periferiile Schmidtului. Pr 6 noiembrie, Regimentul al 12-lea de infanterie americană a fost detașat din cadrul Diviziei a 4-a și trimis pentru întărirea Diviziei a 28-a americană. Infanteriștii americani ai diviziei a 28-a au atacat la începutul lunii noiembrie 1944 traversând podul de peste
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
Günther Stuettgen a negociat încetarea focului pentru perioada 7-12 noiembrie, perioadă în care să fie evacuați răniții ambelor tabere. În această perioadă, paramedicii germani au salvat viețile unor soldați germani prin intervențiile lor. La Vossenack, Batalionul a 2-lea al Regimentului 112 a fost decimat de bombardamentele de artilerie, iar supraviețuitorii au fugit panicați în fața atacului infanteriei germen. Debandada retragerii a încetat doar după ce în regiune au apărut două plutoane de tancuri și distrugătoare de tancuri, sprijinite de două companii de
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
Düren. Începând cu 10 noiembrie, această acțiune a fost responsabilitatea Corpurilor VII și a fost o parte a efortului Corpului pentru atingerea aliniamentului Ruhrului. Divizia a 4-a nu avea și alte obiective în afara de cele din Pădurea Hürtgen, deși Regimentul al 12-lea de infanterie era deja implicat în acțiune la Schmidt, ceea ce lăsa ca doar două regimente ale diviziei să mai fie folosite pentru atingerea obiectivelor originale. Corpul al VII-lea SUA lupta cu forțele germane ale Corpului LXXXI
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
efortului Corpului pentru atingerea aliniamentului Ruhrului. Divizia a 4-a nu avea și alte obiective în afara de cele din Pădurea Hürtgen, deși Regimentul al 12-lea de infanterie era deja implicat în acțiune la Schmidt, ceea ce lăsa ca doar două regimente ale diviziei să mai fie folosite pentru atingerea obiectivelor originale. Corpul al VII-lea SUA lupta cu forțele germane ale Corpului LXXXI, compus din divizii cu efectivele incomplete. În pădurea Hürtgen, germanii aveau poziționată Divizia a 275-a de infanterie
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
V a intrat în luptă pe 21 noiembrie 1944. Atacând cu Div 8 inf și CCr AD, Corpul V a reușit să cucerească Huertgen după lupte dificile pe 28 noiembrie 1944. Atacul a fost declanșat pe 16 noiembrie. Cele două regimente de infanterie au atacat în coloane paralele: Regimentul 8 de-a lungul marginii de nord-est al pădurii spre Düren, iar Regimentul 22, mai spre sud, pe o direcție paralelă. Flancurile neapărate ale regimentelor de infanterie au permis germanilor să își
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
1944. Atacând cu Div 8 inf și CCr AD, Corpul V a reușit să cucerească Huertgen după lupte dificile pe 28 noiembrie 1944. Atacul a fost declanșat pe 16 noiembrie. Cele două regimente de infanterie au atacat în coloane paralele: Regimentul 8 de-a lungul marginii de nord-est al pădurii spre Düren, iar Regimentul 22, mai spre sud, pe o direcție paralelă. Flancurile neapărate ale regimentelor de infanterie au permis germanilor să își infiltreze elementele diversioniste și să provoace pierderi importante
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
să cucerească Huertgen după lupte dificile pe 28 noiembrie 1944. Atacul a fost declanșat pe 16 noiembrie. Cele două regimente de infanterie au atacat în coloane paralele: Regimentul 8 de-a lungul marginii de nord-est al pădurii spre Düren, iar Regimentul 22, mai spre sud, pe o direcție paralelă. Flancurile neapărate ale regimentelor de infanterie au permis germanilor să își infiltreze elementele diversioniste și să provoace pierderi importante atacatorilor. Tacticile similare aplicate de americani în Pădurea Hürtgen au fost un generator
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
fost declanșat pe 16 noiembrie. Cele două regimente de infanterie au atacat în coloane paralele: Regimentul 8 de-a lungul marginii de nord-est al pădurii spre Düren, iar Regimentul 22, mai spre sud, pe o direcție paralelă. Flancurile neapărate ale regimentelor de infanterie au permis germanilor să își infiltreze elementele diversioniste și să provoace pierderi importante atacatorilor. Tacticile similare aplicate de americani în Pădurea Hürtgen au fost un generator de dezastre. Atacurile Regimentului 8 de infanterie de-a lungul cursului pârâului
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
sud, pe o direcție paralelă. Flancurile neapărate ale regimentelor de infanterie au permis germanilor să își infiltreze elementele diversioniste și să provoace pierderi importante atacatorilor. Tacticile similare aplicate de americani în Pădurea Hürtgen au fost un generator de dezastre. Atacurile Regimentului 8 de infanterie de-a lungul cursului pârâului Rother Weh a întâmpinat o rezistență puternică din partea germanilor și au fost respinse în cele din urmă, americanii suferind pierderi grele. Regimentul 22 a eșuat în tentativa de cucerire a pădurii "Rabenheck
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
în Pădurea Hürtgen au fost un generator de dezastre. Atacurile Regimentului 8 de infanterie de-a lungul cursului pârâului Rother Weh a întâmpinat o rezistență puternică din partea germanilor și au fost respinse în cele din urmă, americanii suferind pierderi grele. Regimentul 22 a eșuat în tentativa de cucerire a pădurii "Rabenheck", fiind respinși de germani cu tiruri intense de mitraliere și artilerie. Regimentul 22 a pierdut în primele trei zile ale atacului 300 de militari - soldați, subofițeri și ofițeri. Pe 18
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
întâmpinat o rezistență puternică din partea germanilor și au fost respinse în cele din urmă, americanii suferind pierderi grele. Regimentul 22 a eșuat în tentativa de cucerire a pădurii "Rabenheck", fiind respinși de germani cu tiruri intense de mitraliere și artilerie. Regimentul 22 a pierdut în primele trei zile ale atacului 300 de militari - soldați, subofițeri și ofițeri. Pe 18 noiembrie s-a ajuns la concluzia că este necesar sprijinul tancurilor, iar geniștii au început să deschidă cu explozivi drumuri de acces
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
infanterie 344 și 353, defensiva devenind și mai puternică. În această situație, conducerea operațiunilor a fost trecută din nou pe 21 noiembrie Corpului V, iar Divizia a 8-a de infanterie a atacat de-a lungul Văii Weisser spre Hürtgen. Regimentul 121 a întâmpinat o rezistență foarte puternică și, în ciuda sprijinului asigurat de blindate, americanii au înaintat cam 500-600 de metri zilnic. Hürtgen a fost cucerit pe 29 noiembrie, iar luptele au continuat la Kleinhau, cam 1,5 km mai la
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
spre Brandenberg. Divizia a 28-a a suferit pierderi grele în pădurea Hürtgen, la fel ca Diviziile a 9-a și a 4-a de infanterie, care luptaseră mai înainte în regine. Pe 14 noiembrie, Batalionul al 2-lea al Regimentului 75 de elită (Rangers) a fost mutat în zonă pentru înlocuirea subunităților Regimentului 112 de infaterie. Pe 6 decembrie, nou sosiții s-au deplasat spre Bergstein, după care au cucerit pozițiile strategice de pe Cota 400, de unde au alungat germanii din
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
la fel ca Diviziile a 9-a și a 4-a de infanterie, care luptaseră mai înainte în regine. Pe 14 noiembrie, Batalionul al 2-lea al Regimentului 75 de elită (Rangers) a fost mutat în zonă pentru înlocuirea subunităților Regimentului 112 de infaterie. Pe 6 decembrie, nou sosiții s-au deplasat spre Bergstein, după care au cucerit pozițiile strategice de pe Cota 400, de unde au alungat germanii din Regimentul 900 grenadieri. După o săptămână, americanii aveau să cucerească orașele Gey și
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
75 de elită (Rangers) a fost mutat în zonă pentru înlocuirea subunităților Regimentului 112 de infaterie. Pe 6 decembrie, nou sosiții s-au deplasat spre Bergstein, după care au cucerit pozițiile strategice de pe Cota 400, de unde au alungat germanii din Regimentul 900 grenadieri. După o săptămână, americanii aveau să cucerească orașele Gey și Strass. Luptele de pe Linia Siegfried au constat forțele militare implicate în lupte până pe 15 decembrie pierderea sau rănirea a 250.000 de soldați aliați și germani. Armatele americane
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
fost principala forță de atac a Armatei a 6-a blindate, nu parcurs decât jumătate din drumul până la [[Meuse]]. Germanii au obținut un succes parțial. Atacul german a depășit pozițiile Diviziei a 106-a de infanterie americană, din cadrul căreia două regimente s-au predat practic fără luptă. În cele din urmă, germanii au cucerit controlul asupra drumului de importanță strategică și a rețelei de cale ferată de la [[Sankt Vith]]. Dar germanii nu au reușit să înainteze dincolo de acest oraș, Divizia a
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
luptă. În cele din urmă, germanii au cucerit controlul asupra drumului de importanță strategică și a rețelei de cale ferată de la [[Sankt Vith]]. Dar germanii nu au reușit să înainteze dincolo de acest oraș, Divizia a 7-a blindate americană, restul regimentelor Diviziei a 106-a de infanterie și unități din cadrul Diviziei a 28-a infanterie și Diviziei a 9-a blindate americane au rezistat pe pozițiile defensive din vestul localității. Germanii nu au reușit să cucerească orașul de importanță strategică [[Bastogne
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
funcții în Direcția Armelor Speciale (artilerie și geniu) din Ministerul de Război. În ziua de 1 ianuarie 1876 a fost numit maior și director al Direcției Armelor Speciale, apoi, în Războiul de Independență al României, comandant al divizionului 2 din Regimentul 2 Artilerie (1877-1878). În fruntea bateriilor sale, a luat parte la bombardarea Vidinului de la Calafat și la luptele din jurul Plevnei, evidențiindu-se mai ales în luptele de la Opanez din 28 noiembrie 1877, apoi la Vitbol și Nazir-Mahala, Belarada, Novo Selo
Alexandru Tell () [Corola-website/Science/334475_a_335804]
-
1877, apoi la Vitbol și Nazir-Mahala, Belarada, Novo Selo și Tatargic, precum și la toate acțiunile de la sud de Vidin, la 1 martie 1878, revenind în parcul din Calafat unde se afla în iulie 1877. Tunurile divizionului său, alături de cele ale Regimentului 1 artilerie, au grăbit ocuparea marilor redute turcești. Pentru meritele dobândite în acest război a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” de aur. Pe 8 aprilie 1881 ofițerul a devenit locotenent-colonel precum director al Arsenalului și Pirotehniei Armatei până în 1883
Alexandru Tell () [Corola-website/Science/334475_a_335804]
-
ocuparea marilor redute turcești. Pentru meritele dobândite în acest război a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” de aur. Pe 8 aprilie 1881 ofițerul a devenit locotenent-colonel precum director al Arsenalului și Pirotehniei Armatei până în 1883, după acea comandant al Regimentului 1 Artilerie (1885), Regimentului 4 Artilerie (1885), Regimentului 5 Artilerie (1886-1887) precum șef de stat major al Corpului 1 Armată, în sfârșit al Regimentului 7 Artilerie (1887-1888). Între 1888-1889 a fost comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu. Cu
Alexandru Tell () [Corola-website/Science/334475_a_335804]
-
Pentru meritele dobândite în acest război a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” de aur. Pe 8 aprilie 1881 ofițerul a devenit locotenent-colonel precum director al Arsenalului și Pirotehniei Armatei până în 1883, după acea comandant al Regimentului 1 Artilerie (1885), Regimentului 4 Artilerie (1885), Regimentului 5 Artilerie (1886-1887) precum șef de stat major al Corpului 1 Armată, în sfârșit al Regimentului 7 Artilerie (1887-1888). Între 1888-1889 a fost comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu. Cu avansarea sa la rangul
Alexandru Tell () [Corola-website/Science/334475_a_335804]
-
acest război a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” de aur. Pe 8 aprilie 1881 ofițerul a devenit locotenent-colonel precum director al Arsenalului și Pirotehniei Armatei până în 1883, după acea comandant al Regimentului 1 Artilerie (1885), Regimentului 4 Artilerie (1885), Regimentului 5 Artilerie (1886-1887) precum șef de stat major al Corpului 1 Armată, în sfârșit al Regimentului 7 Artilerie (1887-1888). Între 1888-1889 a fost comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu. Cu avansarea sa la rangul de colonel, pe 16
Alexandru Tell () [Corola-website/Science/334475_a_335804]