15,122 matches
-
astfel de sală; poate doar curajul de a mă așeza pe fotoliul Bătrânului, mai înalt cu câțiva centimetri decât celălalt. A doua zi când m-am sculat eram hotărât să le vorbesc bătrânilor despre sala cu oglinzi. Nu mai puteam rezista să nu mă laud. Dar, bineînțeles, nu le puteam vorbi despre o sală goală. Le puteam trezi bănuiala că Bătrânul își bătuse joc de mine, că nici nu se sinchisise de persoana mea. Cine știe ce făcea Bătrânul în vreme ce sculptorul stătea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mi-e lene. Sunt ușor obosit. N-am dormit bine azi noapte. Nenumărați admiratori au năvălit aici (nici nu știu la ce hotel mă aflu) și s-au rugat să le dau autografe. Erau atât de insistenți încât n-am rezistat. Am obosit zâmbind și semnând. A fost încă una din împrejurările în care mi-am blestemat celebritatea, cu întregul ei cortegiu de riscuri. Nu poți să fii deloc liniștit. Vrei să ațipești și te simți pândit, spionat. Cu siguranță, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă frustrez și eu. Nu mă mai întrebam de ce nu se duceau și bătrânii în sala cu oglinzi acum mi se părea normal ca Francisc să facă doar pentru mine o excepție și chiar mă folosisem de niște trucuri - nu rezistasem! - ca să-l pun la încercare. Odată, când mă spălam pe mâini, am lăsat să-mi scape săpunul jos și am fost fericit că s-a repezit imediat să-l ridice. Altădată, l-am chemat să schimbe limonada pretextând că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
departe. Îi propun chiar un compromis; să te aștepte în cătun până îți desăvârșești răzbunarea. În cele din urmă reușești să-i impui voința ta. Era normal. Cu timiditatea lui cam greoaie și cuviincioasă, doctorul Dinu nu putea să-ți reziste la nesfârșit. Și porniți împreună. La baltă, un bătrân se plimbă singur pe mal. Vecu. Deodată îți vine o idee năstrușnică, să-l duci pe Vecu la mlaștină. În calitatea sa de poet e omul cel mai potrivit pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Așteptam să fiu invitat, rugat să-mi reiau locul obișnuit pe peluză, să fiu ascultat, admirat, flatat și pe măsură ce treceau zilele, fără ca nimic să se întâmple, mă copleșeau ciuda și un soi de panică. Îmi dădeam seama că nu voi rezista multă vreme, că bătrânii erau mai puternici în neputințele lor decât mine. Ei aveau de partea lor o armă împotriva căreia nu puteam face nimic, contradicțiile mele. Tot ce-mi stătea la îndemână era să amân înfrângerea, capitularea. Atât. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ridica, în spate, deasupra cătunului când am ajuns la mlaștină. Nu vroiam să vânez. Pentru Dinu mă dusesem acolo; să pun o floare în noroi pentru el. În aer plutea o putoare greu de suportat, de mâl încălzit; cum de rezistasem oare, altădată, să stau acolo cu orele? Și ce plăcere putusem să găsesc în niște vânători în care un om normal și-ar fi vărsat și inima, nu numai mațele? Cerul limpede, strălucitor, tot atât de limpede pe cât era mlaștina de murdară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aproape două secole, ca să nu mai spun de Bulgaria - e o dată ce trebuie avută În vedere -, care o adoptă abia În 1917. Să vedem acum Anglia... Ea trece la reforma gregoriană În 1752! Natural, din ură față de adepții papei, anglicanii aceia rezistă și ei două secole. Și atunci Înțelegeți ce s-a Întâmplat. Franța abolește zece zile la sfârșitul lui ’83 și până la 23 iunie 1584 toți s-au obișnuit. Dar când În Franța e 23 iunie 1584, În Anglia e Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
preșul“. „Ah, În privința asta“, zisese Belbo, „un iezuit Înfulecă doi templieri la prânz și doi la cină. Au fost și ei dizolvați, și Încă de mai multe ori, și toate guvernele din Europa s-au amestecat aici, și totuși ei rezistă și azi“. Trebuia să ne punem În pielea unui iezuit. Ce face un iezuit dacă Postel Îi scapă printre degete? Eu avusesem imediat o idee, dar era atât de diabolică, Încât nici măcar diabolicii noștri, gândeam eu, n-ar fi Înghițit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nu spun lucrurilor pe nume și toată povestea Îmi place din ce În ce mai puțin.“ N-am știut ce să-i răspund, m-am apucat să răsfoiesc ceva ca să fac uitată intrarea mea triumfală. Dar Belbo a fost cel care n-a mai rezistat. Era ca un jucător căruia cineva i-ar fi arătat un pachet de cărți. „La dracu’“, zise el. „Viața tot merge Înainte. Spune-mi“. „Au greșit totul. Am greșit noi totul, sau aproape. Deci: Hitler a făcut cu evreii ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
dar oare nu așa acționează teroriștii? Și pe urmă, de ce-și reținuse loc până la Roma, din moment ce coborâse la Bologna? O neliniște serioasă se răspândise printre călătorii din compartiment. La un moment dat, pasagerul cu barbă zisese că nu mai rezista În tensiunea aceea. Mai bine să comită o eroare decât să moară, și-l anunțase pe șeful de tren. Șeful de tren oprise garnitura și chemase poliția feroviară. Nu știu exact ce se Întâmplase, trenul fusese oprit probabil În munți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pe doamna Grazia, trimite-o la mine. Și odihnește-te, e sfatul meu.“ Belbo ieșise. La secretariat doamna Grazia nu era, și văzuse aprinzându-se beculețul roșu de la firul direct al lui Garamond, care, evident, telefona cuiva. Nu reușise să reziste (cred că era prima dată În viața lui când comitea o nedelicatețe). Ridicase receptorul și interceptase convorbirea. Garamond tocmai Îi spunea cuiva: „Nu vă faceți griji. Cred că l-am convins. Va veni la Paris... Pentru mine e o datorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
loc prin asistență și Înaintă până În fața a ceea ce trebuia să fie tribunalul său, ținut la distanță de Pendulul ce trasa un spațiu interzis trecerii. „De când nu ne-am văzut, frate“, surâdea Agliè. „Știam că, răspândind știrea, n-aveai să reziști. Ei, bine? Tu știi ce a spus prizonierul, el zice că a aflat-o de la tine. Deci tu știai și tăceai.“ „Conte“, zise Ardenti, „prizonierul minte. E umilitor pentru mine s-o spun, Însă onoarea Înainte de toate. Povestea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ántra... kaì tân enkosmiôn... dunámeôn eríthento...oi theológoi...“ Leo Fox era și el istovit acum, vocea bufniței se pierdea mai spre sfârșit. Leo Își lăsase capul În jos și susținea cu greutate forma aceea. Implacabilă, Madame Olcott Îl incita să reziste și se adresa ultimei forme, care acum căpătase și ea trăsături antropomorfe. „Saint-Germain, Saint-Germain, tu ești? Ce știi?“ Iar forma aceea Începuse să fredoneze o melodie. Madame Olcott le impusese muzicanților să-și tempereze vacarmul, În timp ce dansatorii nu mai urlau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cineva i-ar fi retezat carotida și căzu În genunchi. Bufnița dispăru Într-un nămol dezgustător (phiii, phiii, făcea), și În el căzu sufocându-se și medium-ul, rămânând jos mototol și nemișcat. Olcott, furioasă, se Întorsese către Theo, care rezista cu curaj: „Vorbește Kelley, mă auzi?“ Kelley nu mai vorbea. Încercase să iasă din trupul medium-ului, care acum urla de parcă cineva Îi smulgea viscerele și Încerca să-și ia Înapoi ceea ce produsese, dând din mâini În gol. „Kelley, Urechi-tăiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Artei o să-i placă, pe legea mea, spune Wakefield. În timp ce petrecerea Își vede de ale ei, Wakefield poartă o conversație mentală cu Redbone, gîndindu-se la lucrurile pe care ar fi trebuit să le spună. Redbone a dispărut iar și Wakefield rezistă, cu gentilețe, speră el, atacurilor Persefonei și ale noilor sale prietene, stripteuzele, care, toate, vor să-l ia la dans. Redbone, continuă el conversația-i fantastică, ești bolnav la cap. O boală foarte americană, trebuie să recunosc. Să pleci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
acolo! Îl sărută pe obraz. Nu contează. E eu-ul meu muncitor. Nu le e ușor actorilor să stea pe margine răbdători pînă vine momentul lor, este nevoie de disciplină, de capacitatea de a rămîne În rol, de a te rezista... chestii de-astea. E nevoie de lecturi, de repetiții, de nervi de oțel, de cuvinte de alinare, masaje, confesiuni, Încredere... Eu numesc toate astea restaurarea sinelui muncitor. E o trudă fără sfîrșit. Litania Zeldei Îl sperie, de fapt. Oare or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
au rugat pe Jack să fie redactor-șef. Fran se simți cuprinsă de neliniște. După cum îi spusese cu nemăsurat sarcasm lui Jack, Citizen se bucura de independență și de loialitatea cititorilor săi, dar în astfel de vremuri potrivnice aveau să reziste cititorii lor fideli tentației unui ziar gratuit? Mai ales unuia cu un redactor-șef de calibrul lui Jack. — Nu-l văd pe Jack acceptând. Fran părea mai sigură pe ea decât se simțea de fapt. — L-am auzit adesea spunând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
toată. Dar cum rămâne cu Francesca Tyler? Se spune că e foarte atrăgătoare. — Dacă Francesca nu poate face față concurenței, n-ar trebui să editeze un ziar. — E cumva un exemplar din acea specie rară, o femeie care ți-a rezistat, Jack? — E o chestiune pur profesională. Se întâmplă să-mi placă să-mi asum riscuri. Jack se uită la Nelson de parcă ar fi fost o formă extrem de dezagreabilă a unui microb. — Noroc că te pricepi al dracului de bine la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
trebui să ai mai multă grijă cu el, să știi. Jack ridică privirea și o descoperi pe Miriam sprijinindu-se de tocul ușii. — Oh, zău acum, Miriam, Express a avut deja doi patroni de când sunt eu aici. Nelson n-o să reziste mult. O să găsească o investiție mai bună spre care să se orienteze. Nu-i pasă dacă produce ziare sau hârtie igienică. Mi-aș dori doar să opteze pentru a doua variantă. Miriam râse. Îngrijorarea din ochii ei mari, negri, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
întări sub atingerea limbii lui, iar degetul lui îi exploră cu delicatețe regiunea umedă, străjuită de păr pubian. Fran avu senzația că un impuls electric unise cele două centre ale plăcerii, îndoindu-i desfătarea, până când simți că nu mai poate rezista și îl imploră să o pătrundă. De data asta orgasmul nu semănă cu nici un altul pe care-l cunoscuse vreodată. Ca o pietricică aruncată într-un lac, reverberă îndelung. Epuizați de intensitatea lui, se prăbușiră în cele din urmă unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
din mine. Camilla se îmbujoră de mândrie. — Nu mi-ai spus niciodată de ce v-ați despărțit. Camilla știa că pășește pe un teritoriu periculos. — Mi s-a părut mare păcat. Chiar ar trebui să te așezi la casa ta. Laurence rezistă ispitei de a-i spune că n-o privea câtuși de puțin. Adevărul era că îi simțise enorm lipsa Francescăi. Era atât de plină de viață, avea atâtea idei. Era ca și cum toată viața văzuse lumea în tonuri fruste de alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
sigură că nimic n-ar fi trezit vreo reacție de uimire pe acel chip blând. Apoi îi trecu prin minte gândul cumplit că într-o zi îl putea reîntâlni pe când îl însoțea pe Laurence la vreun dineu pentru cauza fertilității. Rezistă impulsului de a-și descărca sufletul și își scoase agenda. Mai întâi îi puse genul de întrebări gazetărești la care se aștepta probabil. Cum decidea cui trebuia să i se acorde tratamentul pentru fertilitate? Ce se întâmpla dacă partenerii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Nu e nevoie să faci asta, Jack. Jack se uită drept în față. Știa prea bine că, atunci când Carrie își dorea îndeajuns de mult ceva, putea să fie întruchiparea diafană a seducției și nu era sigur că-i va putea rezista. Apoi își aminti de Ralph. Ea va trebui pur și simplu să se resemneze cu prezența lui. Acesta va fi un bun mijloc de a-i pune la încercare hotărârea. Carrie n-avea obiceiul să facă acte de caritate. — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pe cap. Stătea pur și simplu țintuită locului, ca un manechin. Ziua de azi îi lămurise un lucru. Hotărârea cea mai înțeleaptă era să-l uite pe Jack. Întâlnirea cu fetița lui o convinsese de asta. Micuța Lou cea curajoasă rezistase cu o forță nebăunită unei furtuni, dar două puteau s-o dea gata. Era una din acele după-amieze târzii, când până și Papei i-ar fi fost greu să stea liniștit la masa de lucru, și locuitorii orașului invadaseră toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și să nu ne luăm după lume pentru că lumea de aici de la pușcărie este perversă și dacă vrea să facă rău îl face repede dar bine mai greu. Guriță vreau să-ți spun că te iubesc foarte mult și numai rezist fără tine am disperat aici fără tine vino mami mai repede lângă inimioara mea că simt că înebunesc aici fără tine. Și mie îmi este dor de ochișorii tăi frumoși și de gurița ta mică și dulce vreau mami să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]