6,822 matches
-
din teritoriile fostei monarhii austro-ungare, fie reușiseră să fugă (În Franța, Marea Britanie, Statele Unite), fie colaboraseră cu autoritățile sau fuseseră uciși. Germania Însăși era distrusă. Emigrația intelectuală germană după 1933 nu lăsase În urmă decât figuri compromise de colaborarea cu regimul. Simpatia notorie dintre Heidegger și naziști era atipică doar prin controversatele implicații asupra influentelor sale scrieri filosofice; zeci de mii de Heideggeri mai mici din școli, universități, administrația locală și națională, instituții culturale și presă erau la fel de compromiși de entuziasmul cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din 1951, CPGB a atras doar 21.000 de voturi la o populație de 49 de milioane de locuitori. Așadar comunismul În Marea Britanie era o abstracție politică. Ceea ce nu Împiedica intelighenția londoneză și mediul universitar să aibă pentru marxism o simpatie intelectuală. De la Început, bolșevismul i-a atras Întrucâtva pe socialiștii britanici din Societatea Fabiană, ca H.G. Wells, care recunoștea În politica lui Lenin și chiar a lui Stalin ceva familiar și compatibil: inginerie socială făcută de cei de sus, care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Elio Vittorini câștigase premii În competiții literare fasciste. Înainte de a deveni principalul exponent al neorealismului postbelic, Vittorio de Sica a fost un cunoscut actor de film În epoca fascistă. Alt neorealist, regizorul Roberto Rossellini, ale cărui filme postbelice exprimă indubitabil simpatii comuniste, făcuse cu doar câțiva ani În urmă documentare și filme artistice În Italia lui Mussolini, subvenționate de autorități - și acesta nu era un caz izolat. În 1943, regimul lui Mussolini părea cât se poate de firesc milioanelor de italieni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
apără pe fasciștii revanșarzi și prezentată apoi, prin extensie, ca fiind ea Însăși o amenințare fascistă. Eficacitatea tacticii comuniste se explică prin frica autentică și generalizată, În Europa, de o renaștere a fascismului sau de apariția din ruine a unor simpatii neofasciste. Antifascismul, conotând rezistență și alianță, profita și de imaginea favorabilă a Uniunii Sovietice din timpul războiului, de simpatia autentică pe care mulți occidentali o nutreau pentru eroii Învingători la Kursk și Stalingrad. Simone de Beauvoir nota În memoriile ei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se explică prin frica autentică și generalizată, În Europa, de o renaștere a fascismului sau de apariția din ruine a unor simpatii neofasciste. Antifascismul, conotând rezistență și alianță, profita și de imaginea favorabilă a Uniunii Sovietice din timpul războiului, de simpatia autentică pe care mulți occidentali o nutreau pentru eroii Învingători la Kursk și Stalingrad. Simone de Beauvoir nota În memoriile ei, generalizând ca de obicei: „Prietenia noastră față de URSS era fără rezerve; sacrificiile poporului rus dovediseră că țara avea lideri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost Întotdeauna puțin stânjenit de apropierea de America pe care o impunea Războiul Rece. Pentru liberalii realiști ca Raymond Aron, acest lucru nu era o problemă. Ca mulți alți „războinici reci” din centrul politic european, Aron avea pentru SUA o simpatie limitată: „Economia americană nu mi se pare un model”, scria el, „nici pentru umanitate și nici pentru Occident”. Dar Aron Înțelegea un adevăr crucial despre politica europeană postbelică: conflictele interne și internaționale erau de acum inseparabile. „În epoca noastră”, scria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și fiindcă amintirea lui Roosevelt era Încă proaspătă, iar mulți dintre diplomații și politicienii americani cu care europenii tratau În această perioadă erau adepți ai Noii Înțelegeri care promovau un rol activ al statului În economie și societate și aveau simpatii de centru-stânga. Dar era și o consecință directă a politicii americane. Federațiile sindicale, serviciile secrete și Departamentul de Stat al SUA vedeau În partidele muncitorești și social-democrate bazate pe sindicate cea mai bună pavăză În calea comunismului, În special În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de drum. Când suporterii Mișcării pentru pace (predominant francezi, italieni și indieni) vizitau democrațiile populare, comuniștii locali Îi omagiau pentru sprijinul lor, râzând pe la spate de „papagali”, noua generație de „idioți utili”, cum spunea Lenin. Comuniștii au reușit să cucerească simpatia (măcar condiționată) a multora din Europa de Vest, iar parada făcută de partidele comuniste, mai ales În Franța și Italia, cu sprijinul unor elite culturale americanofobe, a declanșat, În fine, o reacție tardivă, dar fermă din partea unui grup de intelectuali occidentali. Îngrijorați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai bine cu omologul său sovietic (Aleksandr DÎmșiț) decât cu reprezentantul britanic sau cel american și visa, la fel ca șefii săi de acasă, să refacă axa culturală Paris-Berlin-Leningrad. Statele Unite au cheltuit sute de milioane de dolari Încercând să câștige simpatia europenilor, Însă multe dintre produsele și publicațiile rezultate erau grosolane și neproductive, nefăcând decât să confirme judecățile apriorice ale intelighenției europene. În Germania, insistența Americii asupra crimelor comuniste era văzută de mulți ca o stratagemă prin care se Încerca uitarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politicii culturale staliniste Îi afecta pe poeți și pictori, intelectualii occidentali s-au dezis constant de Moscova - Însă chiar și aici opoziția lor era estompată, de teamă să nu Încurajeze „propaganda” americană 13. Pe de altă parte, În lupta pentru simpatia maselor occidentale, Sovietele pierdeau teren cu repeziciune. Pretutindeni În afară de Italia scorul comuniștilor a fost, de la sfârșitul anilor ’40, În declin constant, iar - dacă e să ne luăm după sondajele de opinie - simpatizanții comuniști vedeau În propriul vot un protest simbolic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost, de la sfârșitul anilor ’40, În declin constant, iar - dacă e să ne luăm după sondajele de opinie - simpatizanții comuniști vedeau În propriul vot un protest simbolic sau expresia solidarității de clasă. Cu mult Înainte de cataclismele anului 1956, când simpatia intelectualilor occidentali pentru blocul sovietic se va topi subit, ceilalți vest-europeni aveau deja o orientare atlantică. CODAtc "CODA" Sfârșitul bătrânei Europetc "Sfârșitul bătrânei Europe" După război viața s-a schimbat surprinzător de puțin. David Lodge „Mi-am petrecut anii copilăriei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comunitatea internațională și cu „Vestul”?), de aceea i-a acordat toate prerogativele necesare pentru a recrea În Spania modernă spiritul de cruciadă al vechiului regim. În restul Europei Occidentale, Biserica Catolică se confrunta cu forțe concurente și ostile care revendicau simpatia maselor. Dar chiar și Într-o țară ca Olanda structurile catolice se simțeau suficient de puternice pentru a-i excomunica pe cei care au votat cu oponenții lor, laburiștii, În primele alegeri de după război. Moartea lui Pius al XII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prietenii americani. Conform lui de Gaulle (În aceeași conferință de presă din 14 ianuarie 1963 la care spusese „Non!” candidaturii Marii Britanii la CEE), el „simpatiza” cu aspirațiile vest-germane spre un statut nuclear. În săptămâna ce a urmat avea să transforme „simpatia” Într-un Tratat de Prietenie Franco-Germană. Dar, cu toate surlele și trâmbițele, tratatul era lipsit de substanță. Schimbarea de orientare a lui Adenauer a fost dezaprobată de mulți dintre colegii săi de partid; În cursul aceluiași an, ei au conspirat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era mândru, În care succesul militar, după părerea multora, fusese stingherit de insistențele ONU asupra unui transfer negociat de putere, fiind aruncat rapid la groapa memoriei naționale. Pe termen mai lung, retragerea forțată din colonii a facilitat În Olanda o simpatie crescândă pentru Europa. Al doilea război mondial demonstrase că Olanda nu putea rămâne În afara relațiilor internaționale, Îndeosebi În raporturile cu vecinii ei mari, iar pierderea Indoneziei amintea la timp statutul real al Olandei: un stat european mic și vulnerabil. De
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
internaționale care au urmat și ofertele anglo-americane de „bune oficii” pentru rezolvarea acestei situații tulburi au accentuat temerile europenilor din Algeria că Parisul plănuia să-i abandoneze. În Paris și Alger, polițiștii și militarii au Început să-și arate deschis simpatia pentru cauza coloniștilor. Guvernul Gaillard, al treilea În unsprezece luni, a demisionat la 15 aprilie. Zece zile mai târziu, o uriașă demonstrație În Alger cerea păstrarea Algeriei franceze pentru totdeauna și Întoarcerea lui de Gaulle la putere. Organizatorii adunării s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anticolonialistă - probabil cu intenția de a seduce elitele locale. Cu toate acestea, relațiile dintre cele două țări erau În general bune. Coreea și dinamica Războiului Rece aplanaseră resentimentele reciproce din anii ’40 și britanicii credeau că se pot baza pe simpatia americanilor față de interesele și obligațiile internaționale ale Marii Britanii. și astfel, chiar dacă Eisenhower Însuși le spusese că Își făceau prea multe griji cu privire la Nasser și amenințarea pe care acesta o reprezenta, liderii britanici erau convinși că SUA i-ar fi sprijinit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Întreagă. Fărădelegea, arbitrariul și decăderea morală din acei ani rușinoși trebuie Înmormântate pe vecie; iar pericolul pe care Îl constituie adepții maghiari ai guvernării prin forță și ai cultului personalității trebuie Înlăturat pentru totdeauna. Exista o ironie a sorții În simpatia pe care o stârnea acum destinul lui Rajk, un om care trimisese el Însuși atâția inocenți (necomuniști) la eșafod. Dar, cu ironie sau fără, reînhumarea lui Rajk a fost scânteia care a aprins revoluția maghiară. La 16 octombrie 1956, studenții
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Royal Court Theatre din Londra piese de Beckett și Bertolt Brecht, precum și lucrări de John Osborne, Harold Pinter și Arnold Wesker, ale căror piese Îmbinau toate minimalismul estetic cu un dispreț stilizat, Într-o tehnică greu de plasat În spectrul simpatiilor politice. Chiar și teatrul britanic convențional a devenit mai aventuros. Spre sfârșitul anilor ’50, o generație inegalabilă de lorzi ai teatrului - Olivier, Gielgud, Richardson, Redgrave, Guinness - s-a Îmbogățit cu tineri actori abia ieșiți de pe băncile universității (În special de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ales cel masculin, era Însăși temelia puterii și influenței Partidului Laburist Britanic, partidelor muncitorești din Belgia și Olanda, partidelor comuniste din Franța și Italia și partidelor social-democrate din Europa Centrală germanofonă. Cu excepția Scandinaviei, majoritatea proletarilor nu erau socialiști sau comuniști - simpatiile lor erau Împărțite În tot spectrul politic. Însă partidele tradiționale de stânga erau strict dependente de votul clasei muncitoare, motiv pentru care se identificau cu aceasta. Dar, la jumătatea anilor ’60, această clasă era pe cale de dispariție. În țările dezvoltate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
relatat situația corespondentului Le Monde din Varșovia, iar reportajul acestuia a fost transmis de „Europa Liberă”. Michnik și colegii lui au fost excluși prompt din universitate. A urmat, În replică, un val de petiții studențești către parlamentul polonez, expresii de simpatie emise de filiala din Varșovia a Asociației Scriitorilor Polonezi și discursuri ținute de Ko³akowski și de alți profesori și scriitori remarcabili În apărarea studenților. Un scriitor a denunțat public tratamentul aplicat de comuniști culturii, numindu-l „dictatura proștilor”. La 8
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spre uniunile din sectorul serviciilor, care se dezvoltau rapid. În Italia, pe măsură ce organizațiile industriale tradiționale, conduse de comuniști, scădeau numeric, sindicatele din Învățământ și administrația publică deveneau tot mai importante prin dimensiuni și militantism. Vechile sindicate nu arătaseră prea multă simpatie pentru șomeri: preocupate mai ales să evite concedierile (și să-și mențină propria influență), ele ezitau În fața confruntărilor deschise. Cauza celor tineri și fără loc de muncă a fost Îmbrățișată cu entuziasm de curajoasele sindicate din sectorul terțiar: Force Ouvrière
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Oktoberfest) nu au reușit să destabilizeze republica, deși au suscitat În cercurile politice conservatoare remarci iresponsabile despre nevoia de a Înfrâna libertățile civile pentru a face „Ordine”. Mai Îngrijorător e faptul că grupul Baader-Meinhof profita de un fond general de simpatie pentru ideile sale din partea unor intelectuali și universitari altminteri pacifiști 10. Una dintre sursele simpatiei locale era o nostalgie crescândă pentru trecutul pierdut al Germaniei În cercurile literare și artistice. Exista sentimentul că Germania fusese de două ori dezmoștenită: de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iresponsabile despre nevoia de a Înfrâna libertățile civile pentru a face „Ordine”. Mai Îngrijorător e faptul că grupul Baader-Meinhof profita de un fond general de simpatie pentru ideile sale din partea unor intelectuali și universitari altminteri pacifiști 10. Una dintre sursele simpatiei locale era o nostalgie crescândă pentru trecutul pierdut al Germaniei În cercurile literare și artistice. Exista sentimentul că Germania fusese de două ori dezmoștenită: de naziști, care Îi privaseră pe nemți de un trecut respectabil, „utilizabil”, și de Republica Federală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
judecători și ziariști, de multe ori aproape nepedepsiți. În timp ce amenințările mai serioase veneau dinspre extrema dreaptă - mai bine organizată și mai aproape de inima statului -, teroriștii „roșii” au avut un efect și mai puternic asupra imaginației publice. În parte pentru că manipulau simpatia locală pentru ideile radicale, ca și Facțiunea Armatei Roșii În Germania. Liderii comuniști au sesizat corect că aproprierea moștenirii revoluționare era atuul principal al teroriștilor și un pericol pentru credibilitatea stângii tradiționale. Paradoxal (și fără știrea comuniștilor), Brigăzile Roșii și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aliații săi au câștigat teren, obținând majoritatea absolută a voturilor exprimate: de la 42% din voturi, ei au urcat la 52,7%. Noua majoritate parlamentară a solicitat o anchetă despre falsificarea scrutinului din 1961; tensiunea dintre parlament și regele Constantin creștea. Simpatiile politice conservatoare ale regelui erau bine cunoscute, iar dreapta Îl presa insistent să-l demită pe Papandreu, care, În cele din urmă, a fost constrâns să demisioneze. I-au urmat o serie de prim-miniștri interimari; nici unul nu a reușit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]