9,812 matches
-
Nu ca noi... Mirosim a fum ș-a bordei... Asta-i carne de lapte, crescută în puf... Alt om! Lepădatu nu răspunse. Privea zâmbind înainte-i, parcă-i stăruia încă în lumina ochilor o arătare blândă. A doua zi zurgălăii tremurară limpede, cu tonuri felurite, în liniștea vălcelei. Frigul mai scăzuse și soarele lucea pe un cer senin și verde ca piatra de chiclaz. Cei patru cai încordați traseră la scară sania plină de blăni și de cergi mițoase; iar vizitiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din cap și oftă: — Oi, frumosu-i când se topesc omăturile și rămân lanurile verzi ca buraticul, și se suie ciocârlia la ceruri cântând... Curg din toate părțile pâraie... parcă-s de spumă... și miroase nu știu cum... dulce... Și Alba de sub mine tremură de bucurie și nechează. Ș-apoi pornesc cu cuconu Jorj, și el calare... și ne ducem să vedem unde mai punem plugurile în primăvară, unde facem imaș, unde lăsăm fânațurile... Mă uit eu la boier - și lui i se umflă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
n-am mai văzut așa fetiță... Ea l-a dus pe boier. N-ai văzut cum se uita la dânsa? ca la un odor! - Acu or fi grăind și ei, ș-or fi petrecând... În horn iar se auzi vântul tremurând și duduind prelung; gazornița fâlfâi, aproape să se stingă. Vătaful se sculă în picioare și-și căută căciula și harapnicul. Mă duc să văd ce mai este pe-afară, zise el. — Merg și eu... vorbi Niță trăgându-și pe umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
avem și noi se chiamă o leacă de sat, și nu mai suntem așa departe de lume... Pe când badea Niță îmi povestea acestea, pe drumul de dinaintea porților veneau oameni de la muncă - și câțiva flăcăi cântau, și glasurile lor se înălțau tremurând în pacea amurgului. Priveam împrejurimile, costișele pline de holde, și vălcelele cu fânațuri - și-nspre miazăzi o miriște fără sfârșit - și întrebai pe gospodar: — Dar curțile vechi ce s-au făcut?... —Curțile acelea le-au dărâmat alții, ș-au făcut altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
voce aspră și răgușită. Întăi pe el vreau eu să-l judec și să-i zbor capul. Măi, Năstasă! strigă el cu putere cătră haidăii din ogradă care dormeau prin șuri; măi Ilie, ia sculați repede și făceți-vă-ncoace!... Tremurând, mută și cu ochii sticlind, Cristina șovăi cătră păretele grajdului. Când se rezemă cu palmele, simți prin bârnele de stejar frământarea celui rămas sus, prins ca o fiară în cușcă. Dar în același timp îi căzu sub degete și coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
țeava puștii, stătu la îndoială. Cânii se apropiau. Cornul se stânse într-o dulce tremurare... O clipă se ridică iar, și-ndată tăcu. Flăcăul se repezi îndărăt. După douăzeci de pași, auzi chiar pe coastă, aproape, o bătaie de pușcă. Tremurând de tulburare, apucă în fugă, și când ajunse în preajma colibei, iar îl fulgeră parcă chemarea cornului. „Ce să fie? Ce are bătrânul?“ se întrebă el gâfâind. Când ajunse în ușa colibei de cetină, zări pe bătrân culcat într-o rână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i la drum; se duce la vale. — Da; se duce. Ascultă, Trăiane. Știi tu ce s-a întâmplat? Știi tu ce s-a întâmplat? De ce nu răspunzi? În sania aceea e Ana, moartă. Și-n Ana e inima mea. Îi tremurau buzele și pleoapele; și-a plecat fruntea în coama iepei; a apucat între buze un moț de scai din coamă, ca să-și înăbușe gemetele. Mai mult decât patru zile n-au fost trecut și nana Floarea s-a întors în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și viața. De când îl rostise el întăi, douăzeci și opt de ani trecuseră. Cum a spus acel cuvânt, a ridicat și mâna dreaptă. Ea s-a dus la el și i-a pus palma ei încă rece între acele degete fierbinți care tremurau ușor. Când el i-a sărutat mâna, nana Floarea s-a zguduit de un spasm. Numai pe tine te am, Culi, a grăit ea cu mare stăpânire, aplecându-se asupra lui. Atunci pe fața lui Culi a nălucit un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să rămân acolo. Singura soluție era să mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să scap din capcană. Și chiar am început să bolborosesc, speriat, o rugăciune când mi-a trecut prin minte că Dumnezeu este Marele Dresor în fața căruia tremură toate fiarele pământului și că eu, ah cât de bine cunoșteam mirosul de la circ, mă aflam de fapt într-o cușcă pe acea mică bucată de pământ, înconjurată de un zid înalt, de unde Dumnezeu, la cererea oamenilor, vroia să mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
se urce în bărci. Consemnul suna limpede: cine trece nu mai e primit înapoi. Și nu m-a surprins când, după prima mea vizită în cătun, m-au asaltat cu întrebări. "Cum a fost? E adevărat că există văduve care tremură de bucurie când apare un străin?" "Și pescarii ce fac? Stau chiar așa, în fața cafenelei, fără să scoată o vorbă?" "Dar de ce tac? Nu v-ați lămurit?" "Și ce-i cu cerbii aceia? Nu-i minciună?" "De unde până unde cerbi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
M-am stăpânit, să nu vadă. Și ca să-mi dau curaj am strigat la el. "Cum te cheamă?" Nimic. Nici un rezultat. Am bătut cu pumnul în masă. "Cum te cheamă?" am zbierat. Nici măcar nu s-a clintit. Am început să tremur. Nu-mi mai stăpâneam nervii. Vrând să ies pe ușă, l-am auzit murmurând ceva. N-am înțeles și m-am întors. "Ce-ai zis?" Nu sânt nebun", bâigui el. "Nu mă interesează asta, am strigat. Cum te cheamă?" Parcă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ești curios?" l-am întrebat. "Deloc. Eu nu sânt făcut să mă duc în sălile de felul ăsta. Rolul meu e mai modest. Să mă tem de cei care stau pe fotoliile de răchită", mi-a replicat Dinu. "Și să tremuri de ei", am zis. Dinu ridică din umeri: "Mă rog, dacă vrei tu, așa să fie. Dar tu?" Își fixase ochii cenușii, apoși, asupra mea. Am simțit o mare dorință să-l impresionez. "Eu? Dacă nu mă cheamă, dau năvală
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
goală și că, din acest punct de vedere, nu mă deosebesc de alții decât prin abuz și prin faptul că eu nu ascund ce gândesc. Când se strica vremea, Dinu nu mai era deloc altruist; devenea un bolnav egoist care tremura pentru viața lui. De câte ori se lăsa o ceață deasă peste mare, îl vedeam cum intra în panică, lăsa totul baltă și se repezea să-și pună un șal în jurul gâtului, de teamă să nu răcească. El simțea atunci lumea nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o ciupeau. Le striga atunci, răutăcioasă: "Hei, moșule, fii atent că-ți cade proteza". Și scăpa astfel, pierzând, desigur, și din simpatii, ba chiar împingîndu-i fără voie pe clevetitori să se răzbune. În dimineața aceea, însă, era cu totul alta. Tremura, și de frig poate, dar cu siguranță și din pricina tulburării care pusese stăpânire pe ea. Valurile deveneau din ce în ce mai mari, aerul avea un miros insistent de iod, fulgerele începuseră să brăzdeze cerul întunecat, iar Laura urmărea furtuna, pradă unei agitații puternice
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fie cât mai necruțător cu mortul ca să intre în grațiile papei Ștefan. Eu mă pregăteam să-i fac pe ceilalți doi să se îngălbenească de invidie. Mă consideram cel mai înzestrat pentru învinuiri și calomnii și am cerut cu vocea tremurând de indignare ca papa Formosus să fie declarat nedemn și uzurpator. Îmi șoptise cineva înainte că asta era dorința papei Ștefan și m-am grăbit să fiu primul. care s-o strige. Dar nu eram, cum crezusem, canalia cea mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
după aceea m-am apucat de sculptură. ― Și de ce-ai părăsit aviația? ― O poveste de familie... Căutam o minciună și n-am găsit alta mai bună... Am mai avut un frate. Tot pilot. A căzut cu avionul. Părinții mei tremurau de fiecare dată când plecam. Nu vroiam să-i omor. Laura devenise caldă, apropiată și chiar drăguță cu mine. O barieră se ridicase dintre noi și am intuit că nu mai era nici o piedică serioasă care să ne despartă. Dealtfel
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care le poate trăi un pilot în asemenea ocazii și mi le descria cu o exaltare care îi colora obrajii. "Vezi, exclama privind cerul negru, acum decolează ei. Vinul rămâne să se acrească în pahare și iubitele lor rămân să tremure de grijă, în timp ce ei se reped la hangar, dau drumul motoarelor, se înalță în văzduh și pătrund în inima furtunii fără să se teamă." Și era mândră în timp ce vorbea, de parcă era iubita unuia din cei doi piloți impertinenți care zâmbeau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Am fugit să-l ajung și m-am dus la arhivă. Cu ochelarii pe nas. Arhivarul stătea la masă și scria. Semăna din nou cu un viezure. S-a speriat când m-a văzut, s-a ridicat în picioare și tremura: Ce doriți, domnule sculptor? Doriți ceva?" repeta el înfricoșat și servil. "Nu doresc nimic", am zis descumpănit și am plecat să mă spăl în mare de trecut ca de o murdărie. Intrând în apă, am auzit un țipăt de bufniță
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și ne-am strâns tăcuți în jurul lui. Pilotul era singurul care nu părea îngrijorat. Se juca învîrtind o nuia în foc. Atât ne-a spus: Voi încerca să repar mâine aparatul de radio-emisie". După care a amuțit. "Lei", șopti deodată, tremurând, naturalista. Atletul, operatorul și producătorul îngălbeniră. Pilotul, calm, învîrtea mai departe nuiaua, arsă pe jumătate, în foc. Am ciulit urechile. Undeva în pădure se auzea zgomot de crengi rupte și foșnet de frunze uscate strivite de labele unui animal greu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
judecătorul. Soarta lor depindea de mine. Le-am dat pedepse grele, apoi i-am achitat, lăsîndu-i să plece, ușurați, fericiți că au scăpat, cu excepția procurorului. Acesta învîrtea o pipă între degetele lui lungi și osoase. Probabil ca să-și stăpânească agitația. Tremura. Faptul că rămăsese singur l-a speriat. Am așteptat să-i crească panica, să-și scoată din buzunar punga de tutun și să-și umple, cu degetele tremurătoare, pipa. Abia atunci l-am admonestat: "Unde crezi că te afli aici
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
urmele Profetului, dispărând în bălării. ― Dacă mă violau? se văicări Laura după ce-am rămas singuri. ― Ia lasă prostiile, i-am zis destul de brutal, furios că nu mă arătasem la înălțime. ― Nu mai venim niciodată aici, bâigui ea și îi tremura bărbia. Era încă sub impresia șocului. În loc s-o liniștesc, am fost de-a dreptul mojic. ― Mai bine taci. Îmbracă-te și hai să mergem. Resentimentele pe care le înăbușise până atunci dorința au ieșit la suprafață, agravate. Laura mi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am fost de-a dreptul mojic. ― Mai bine taci. Îmbracă-te și hai să mergem. Resentimentele pe care le înăbușise până atunci dorința au ieșit la suprafață, agravate. Laura mi se părea vinovată de tot, că mă găseam acolo, că tremurasem, că mă simțeam umilit, și tot drumul până la azil am tăcut dușmănos. Abia la despărțire am avut puterea să-i zic: ― Te rog, iartă-mă, uneori mă port ca un prost. Întâmplarea aceasta a avut și ea rolul ei. De
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
capul în pământ, presimțind pericolul care plutea în aer. Tăcerea lui era parcă un reproș mut: "Vedeți, domnule sculptor? Nu era mai bine să nu vă spun nimic?" Mopsul mi-a înfruntat privirea. Se încruntase, dar nici un mușchi nu-i tremura pe față. Se ținea tare, canalia. Dominic își încordase gâtul de taur ca să priceapă ce se întîmpla. Dodo își frământa mâinile, îmbătrînite dar încă frumoase, cu degetele lungi, Nelson își trecea dosul palmei peste banderola neagră, de parcă se ștergea la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Uniți am fi devenit imbatabili, încît în ziua când ne-am fi săturat să depindem de o legendă am fi putut omorî fantoma Bătrânului, organizând o ceremonie funerară fastuoasă. Și abia de atunci încolo azilul ar fi avut motive să tremure! Ne-am fi putut îndeplini toate capriciile, chiar și cele mai deșănțate, ca acela de a ne duce, de pildă, să ne iubim în sala cu oglinzi, păziți de Francisc, unde m-aș fi culcat cu Moașa cum m-aș
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
una? zicea. Puteam să-l refuz? În schimb, dacă nu izbutea să încline balanța în favoarea lui de ajuns de repede, pufăia nervos și bea mereu limonadă, din care pricină transpira abundent. Petele din obraz deveneau mai vizibile, iar degetele îi tremurau. Nu mai ridica ochii spre mine și nici eu nu îndrăzneam să-l privesc decât pe furiș. Mă străduiam din răsputeri să pierd și, ca să-i fac plăcere, mă acuzam că joc prost, că numai norocul mă salva. Enervat, el
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]