7,855 matches
-
sufletească: "Prin sângele nostru vin câinii de ling -/ ne biruie iarba, ne mistuie somnul" (Partitură). Viața însăși este doar descompunere și atunci nici rememorarea trecutului nu mai poate fi cale de recuperare a forței vitale, ci alunecare spre neant, iar uitarea cuvântului, a logosului echivalează cu pierderea capacității de a crea, absența acestei puteri demiurgice reduce omul la praf, materie moartă, de aceea omul nici nu mai apare aici în calitate de actant, ci de "obiect" asupra căruia se exercită acțiuni devastatoare ("Mă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pe care textul l-a pregătit cu grijă până în acel moment. Ruperea versului se face brusc și la sfârșit de strofă, "Un dezmăț// se-ntinde pretutindeni, macerat", se recurge la paradox, la oximoron pentru a contura tabloul distrugerii, valuri de uitare șterg totul " Mă fură trecutu-ndărăt și mă-njunghe,/ încep ca să-mi uit caligrafia, cuvânt..." sau "Simt iar uscăciunea cum plouă..." (Ion Caraion, Partitură). Discursivitatea, limbajul sincopat eliptic înlocuiesc și la Constantin Abălăuță metaforicul. Propozițiile scurte par a surprinde fulgurant, prin
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
în două categorii: femeia pusă sub semnul bolii, al suferinței și ivirile diafane care par să indice mai degrabă inspirația, anima decât imaginea unei persoane reale. Apar astfel poeziile închinate Eumenei care pare să ilustreze, în egală măsură, inspirația și uitarea, gândul și dispariția acestuia și care pare să aibă capacitatea de a da valoare unei lumi a pustiului și a decăderii. Dialogul cu poezia tradițională, romantică se produce și la Geo Dumitrescu, în cazul căruia textele sunt permanente înșelări ale
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
un spectacol dat de alții, contemporanii lui Bacovia îl percep, de cele mai multe ori, ca actori ai lui, cu voluptate. Ei trăiesc mai intens muzica și dansul. Simt ceea ce înaintașii lor n-au evocat niciodată: abandonarea treptată a conștiinței în timpul dansului, uitarea de sine, frenezia, erupțiile de senzualitate, „foamea voluptății”: „Dansau cu fețe zîmbitoare/ Și-și făureau un ideal/ Din strălucirea trecătoare/ A unei nopți tîrzii de bal.// în larma veselei orchestre/ înmormîntau un trist amor,/ Și-n goana albelor ferestre/ Zbura
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
vrei, nu te iscălești în album”.3) Luxul consta în legături și îmbrăcăminte: „legate în piele; îmbrăcate sau combinate cu materii fine; îmbrăcate sau combinate cu metale prețioase; pictate sau decorate”.4 ) Al doilea e „cupă”: „Din cupe, vin de uitare”. („Legendă”)5) în acest vers, cuvîntul sună nobil, medieval, ceea ce nu se mai întîmplă în contextele de azi, cînd, pentru majoritatea dintre noi, „cupele” sînt de sticlă și de metal. Or, ele mai pot fi din alabastru, granit, porfir, serpentină
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
-ul lui Macedonski. Anticipează ca posibilă o regresiune în timp și induce o îngrijorare vecină cu exasperarea: cea a căderii din civilizație în epoca „locuințelor lacustre”. Lucrurile sînt astfel spuse încît granița dintre realitate și coșmar e aproape insesizabilă. Despre uitare Bacovia face parte dintre poeții care privesc, din cînd în cînd, spre Lethe. Un deziderat uneori („Stau...și moina cade, apă, glod.../ Să nu mai știu nimic, ar fi un singur mod-”), uitarea devine alteori efectivă: „Uitarea venea... a venit
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
realitate și coșmar e aproape insesizabilă. Despre uitare Bacovia face parte dintre poeții care privesc, din cînd în cînd, spre Lethe. Un deziderat uneori („Stau...și moina cade, apă, glod.../ Să nu mai știu nimic, ar fi un singur mod-”), uitarea devine alteori efectivă: „Uitarea venea... a venit”1). Ce îl face să și-o dorească? O stare de oboseală, de epuizare. Toți obosiții psihic și intelectual, toți cei nevrozați (care sînt legiune la începutul secolului XX) vor așa ceva. Pentru ei
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aproape insesizabilă. Despre uitare Bacovia face parte dintre poeții care privesc, din cînd în cînd, spre Lethe. Un deziderat uneori („Stau...și moina cade, apă, glod.../ Să nu mai știu nimic, ar fi un singur mod-”), uitarea devine alteori efectivă: „Uitarea venea... a venit”1). Ce îl face să și-o dorească? O stare de oboseală, de epuizare. Toți obosiții psihic și intelectual, toți cei nevrozați (care sînt legiune la începutul secolului XX) vor așa ceva. Pentru ei somnul, uitarea sînt mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
alteori efectivă: „Uitarea venea... a venit”1). Ce îl face să și-o dorească? O stare de oboseală, de epuizare. Toți obosiții psihic și intelectual, toți cei nevrozați (care sînt legiune la începutul secolului XX) vor așa ceva. Pentru ei somnul, uitarea sînt mai importante, decît pentru inșii normali. Și ce anume vrea să uite autorul Plumbului? Se pot da multe răspunsuri, nici unul însă foarte sigur. E vorba doar de ratări, eșecuri, umilințe, mizerii? Cum se vede din primul exemplu, uitarea e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
somnul, uitarea sînt mai importante, decît pentru inșii normali. Și ce anume vrea să uite autorul Plumbului? Se pot da multe răspunsuri, nici unul însă foarte sigur. E vorba doar de ratări, eșecuri, umilințe, mizerii? Cum se vede din primul exemplu, uitarea e, la el, voluntară și are frecvența unui exercițiu periodic. Ce fel de uitare? Uitarea care ușurează, l’oubli apaisé, sau cea care convoacă neantul? Și una, și alta. Totuși ea nu ajunge să fie niciodată totală. Care-i restul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
uite autorul Plumbului? Se pot da multe răspunsuri, nici unul însă foarte sigur. E vorba doar de ratări, eșecuri, umilințe, mizerii? Cum se vede din primul exemplu, uitarea e, la el, voluntară și are frecvența unui exercițiu periodic. Ce fel de uitare? Uitarea care ușurează, l’oubli apaisé, sau cea care convoacă neantul? Și una, și alta. Totuși ea nu ajunge să fie niciodată totală. Care-i restul ireductibil? Amintirea unei greșeli, care revine periodic în minte, un gînd imposibil de înăbușit
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
autorul Plumbului? Se pot da multe răspunsuri, nici unul însă foarte sigur. E vorba doar de ratări, eșecuri, umilințe, mizerii? Cum se vede din primul exemplu, uitarea e, la el, voluntară și are frecvența unui exercițiu periodic. Ce fel de uitare? Uitarea care ușurează, l’oubli apaisé, sau cea care convoacă neantul? Și una, și alta. Totuși ea nu ajunge să fie niciodată totală. Care-i restul ireductibil? Amintirea unei greșeli, care revine periodic în minte, un gînd imposibil de înăbușit, obsedant
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
libertinaj, dezordonați. îl chinuie, fără îndoială, și ceea ce i-au făcut alții, dar, cred, mai ales, regretele pentru propriile erori. în proză, o dată, lucrurile sînt spuse aproape direct 2). în poezie, în schimb, ele sînt abia sugerate, cauza nevoii de uitare fiind mai greu de dedus decît semnificația dată ei într-un caz sau altul. Uitarea e fie o barieră împotriva spiritului mercantil și o formă de apărare a modului artistic de a exista („Cînd orice se vinde,/ Cînd orice e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ales, regretele pentru propriile erori. în proză, o dată, lucrurile sînt spuse aproape direct 2). în poezie, în schimb, ele sînt abia sugerate, cauza nevoii de uitare fiind mai greu de dedus decît semnificația dată ei într-un caz sau altul. Uitarea e fie o barieră împotriva spiritului mercantil și o formă de apărare a modului artistic de a exista („Cînd orice se vinde,/ Cînd orice e marfă-/ Trezește un sunet bătrîn/ Din antica harfă.// Din cupe, din vin de uitare,/ Fie
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
altul. Uitarea e fie o barieră împotriva spiritului mercantil și o formă de apărare a modului artistic de a exista („Cînd orice se vinde,/ Cînd orice e marfă-/ Trezește un sunet bătrîn/ Din antica harfă.// Din cupe, din vin de uitare,/ Fie a virtuții eșarfă-/ Trezește un cîntec bătrîn/ Din antica harfă”), fie o expresie a zădărniciei tuturor faptelor („în vînt și uitare tot stînd,/ Cu zile grele, stăpîne -/ Oricine, orice au trăit,/ Nimic nu rămîne...”), fie o relaxare a interesului
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
se vinde,/ Cînd orice e marfă-/ Trezește un sunet bătrîn/ Din antica harfă.// Din cupe, din vin de uitare,/ Fie a virtuții eșarfă-/ Trezește un cîntec bătrîn/ Din antica harfă”), fie o expresie a zădărniciei tuturor faptelor („în vînt și uitare tot stînd,/ Cu zile grele, stăpîne -/ Oricine, orice au trăit,/ Nimic nu rămîne...”), fie o relaxare a interesului față de problemele dificile, complexe ale actualității („Cînd ore libere/ Sună/ Uitări și abandon,/ De-a lumii baricade.../ Relativ,/ Pardon”)3). Arghezi vorbește
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
harfă”), fie o expresie a zădărniciei tuturor faptelor („în vînt și uitare tot stînd,/ Cu zile grele, stăpîne -/ Oricine, orice au trăit,/ Nimic nu rămîne...”), fie o relaxare a interesului față de problemele dificile, complexe ale actualității („Cînd ore libere/ Sună/ Uitări și abandon,/ De-a lumii baricade.../ Relativ,/ Pardon”)3). Arghezi vorbește undeva despre uitare ca de „unica [ sa] facilitate”: „Am fericita facultate că uit instantaneu”4) Afirmația pare un joc de-a uitarea. în numele ei poți escamota anumite lucruri, poți
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Cu zile grele, stăpîne -/ Oricine, orice au trăit,/ Nimic nu rămîne...”), fie o relaxare a interesului față de problemele dificile, complexe ale actualității („Cînd ore libere/ Sună/ Uitări și abandon,/ De-a lumii baricade.../ Relativ,/ Pardon”)3). Arghezi vorbește undeva despre uitare ca de „unica [ sa] facilitate”: „Am fericita facultate că uit instantaneu”4) Afirmația pare un joc de-a uitarea. în numele ei poți escamota anumite lucruri, poți fi vag în altele. De altminteri, fapt curios, își aduce aminte că uită, tocmai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
complexe ale actualității („Cînd ore libere/ Sună/ Uitări și abandon,/ De-a lumii baricade.../ Relativ,/ Pardon”)3). Arghezi vorbește undeva despre uitare ca de „unica [ sa] facilitate”: „Am fericita facultate că uit instantaneu”4) Afirmația pare un joc de-a uitarea. în numele ei poți escamota anumite lucruri, poți fi vag în altele. De altminteri, fapt curios, își aduce aminte că uită, tocmai atunci cînd i se cere să devină memorialist! Spre deosebire de autorul Florilor de mucigai, Bacovia nu posedă o asemenea „facultate
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
vorbi uneori ca un militant al retragerii din lumea căreia îi aparținea: „Mai bine singuratec și uitat”. E unul dintre „modurile” la care meditează, dar nici acesta cert. Ruptura cu trecutul nu se face chirurgical; l-ai extirpat, și gata! Uitarea e negarea memoriei, o adevărată luptă împotriva ei, dificilă, căci memoria e în întreg corpul: o senzație o trezește, și odată cu ea se trezește pînă și preistoria unor întîmplări. Modul radical la care se gîndește Bacovia (ca și alții) e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
se gîndește Bacovia (ca și alții) e, desigur, moartea, aneantizarea tuturor simțurilor, „somnul de veci”,- însă n are curajul să-l aplice. Cînd îmbătrînește, cu atît mai puțin. Acum îi apare ideea că, dacă nu-i urmată de o schimbare, uitarea e doar o fundătură: „Plouă.../ Nu știu nimic.../ De zile, de ani,/ Fără a găsi/ Cum ar fi altă viață.../ Același tic-tac de tîrziu,/ Cu tăceri ce plîng,/ Din nici un timp. Ca noaptea ploioasă/ Deafară...” 5) Concluzia e simplă: amînarea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fundătură: „Plouă.../ Nu știu nimic.../ De zile, de ani,/ Fără a găsi/ Cum ar fi altă viață.../ Același tic-tac de tîrziu,/ Cu tăceri ce plîng,/ Din nici un timp. Ca noaptea ploioasă/ Deafară...” 5) Concluzia e simplă: amînarea schimbării face imposibilă uitarea, întreține criza morală, devine un motiv de interminabilă agonie. Vorbe din „Vînt” în poemul „Vînt” sînt și aceste versuri: „Lîngă ușă frunzele s-au strîns,/ De departe vin ecouri vechi de plîns,/ Brumă, toamnă literară,/ Pe drum prăfăria se duce
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o „lecție de viață”. Alexandru Vlahuță își mustra iubita cu ideea de cimitir, spațiu imaginar în care sînt plasate iluziile, visurile, sentimentele defuncte: „Acum, cînd nu ne mai iubim,/ Vino cu mine-n țintirim,/ Acolo unde, îngropate,/ Zac, coperite de uitare,/ Atîtea visuri înghețate/ De vreme și de nepăsare”4). Pentru Bacovia, cimitirul induce nu numai emoții inexplicabile, ci și îndemnul de a nu rata bucuriile clipei 5). O frază din „Bucăți de noapte” lasă să se înțeleagă că poetul trecuse
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Adrian Marino, Editura pentru Literatură, 1966, p. 112. 9. Bacovia. Sfîrșitul continuu, Ed. Cartea Romînească, 1977, p. 428. 10. „Aforisme și însemnări”, în Elanul insulei, Ediție îngrijită de Dorli Blaga și George Gană, Ed. Dacia, „Restituiri”, 1977, p. 231. Despre uitare 1. Versuri din cele două „Nocturne” (Opere, p. 44 și 59). 2. „Dintr-un text comun”, în Opere, p. 339. 3. „Legendă” (Opere, p. 177), „Gaudeamus” (p. 149), „Idei III” (p. 196). 4. T. Arghezi, „Dintr-un foișor”, în Ars
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de plumb”, „de aramă” intră odată cu Bacovia. Le-am mai găsit la A. Agapus, unul din tovarășii săi de boemă ieșeană: „Și fumegă psalmi în altare,/ Și tronuri divine se sfarmă./ Pe soclii morți se ridică,/ Sicriul de plumb al uitării”. (Spre Ideal..., Tipografia Societății „Neamul Romînesc”, 1912, p. 6) Și: „Se înfășur învinșii grămadă,/ Sicriul de-aramă al morții”. (Ibidem, p. 8) 20. într-un „medalion” dedicat poetului („Bacovia”, în Vremea, 2, nr. 56, 21 martie 1929, p. 2), Alexandru
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]