7,838 matches
-
și toate celelalte; În plus, m-a Învățat și arta fixării În insectar. Pe urmă mai aveam doi verișori mult mai mari ca mine. Primul avea o plantație de ceai În Kenya și era un neîntrecut pescar la muscă și vânător de vânat mare, iar În ochii mei, era atunci când apărea acasă la noi În vizitele sale ocazionale, indiscutabil, cel mai norocos om din lume. Celălalt era un membru indispensabil oricărei familii decente engleze aparținând clasei mijlocii - un excentric convins, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
revista Ring, probabil fiindcă pe Nat Fleisher îl amuza copios felul în care le dădeam cu flit adversarilor printre dinții mei de iepuroi. Totuși statisticile nu spuneau totul. Blanchard lovea puternic, încasa șase pumni până să dea unul, era un vânător clasic de knockouturi. Eu valsam în ring și loveam pe contre, cu croșeuri la ficat, întotdeauna atent să țin garda sus, de teamă ca nu cumva prea multe lovituri la cap să-mi strice fațada mai mult decât o făcuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Un somnifer luat de la farmacie. Am dormit șapteșpe ore, m-am sculat și am mâncat ca un lup. E vina ta, că tu i-ai plătit cursurile de chimie. Ce crezi despre Roșcat? — În cel mai rău caz e un vânător de fuste, un vânător de fuste divorțat până la sfârșitul săptămânii. De acord? — Absolut! — Ai aflat ceva ieri? Văzând că prietenul meu cel mai bun pare alt om, mi-a fost mai ușor să ocolesc adevărul. — Mi-ai citit raportul? — Mda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
farmacie. Am dormit șapteșpe ore, m-am sculat și am mâncat ca un lup. E vina ta, că tu i-ai plătit cursurile de chimie. Ce crezi despre Roșcat? — În cel mai rău caz e un vânător de fuste, un vânător de fuste divorțat până la sfârșitul săptămânii. De acord? — Absolut! — Ai aflat ceva ieri? Văzând că prietenul meu cel mai bun pare alt om, mi-a fost mai ușor să ocolesc adevărul. — Mi-ai citit raportul? — Mda, la University. Ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
întrebări despre ce-a vrut să zică cu faptul că poate să mă bată, dar am preferat să aplic politica de bună înțelegere din secție. — Mda, am stat târziu azi - noapte. Johnny îmi făcu prostește cu ochiul. — Și eu sunt vânător de păsărici. Dacă n-am parte de ele o săptămână, mă urc pe pereți. Dispecerul începu să vorbească: „... Repet: 10-A-94, raportează poziția“. Fritzie apucă microfonul. — 10-A-94, suntem la intersecția dintre Victory și Saticoy. Dispecerul replică: — Mergeți la barmanul de la Caledonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
fi mireasa sau văduva unor eroi de război și s-au culcat sau nu cu ea. Câțiva nici măcar n-o întâlniseră pe vestita Dalia: erau „prieteni de-ai prietenilor“, iar numele lor apărea în agendă pe motiv de camaraderie, ca vânători de fofoloance cunoscuți. Din lotul nostru de nume șaisprezece dintre tipi erau ceea ce Fritzie numea „corditorii autorizați ai Daliei“. Majoritatea făceau parte din eșalonul de trepăduși din lumea filmului: agenți, descoperitori de talente și regizori de probe care-și făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Mărturisesc mai bine în compania lui Johnnie. Întrebați-l pe preotul catolic de la North Post. Mi-a zis că l-a mirosit pe Johnnie de fiecare dată când am fost la spovedanie. Începeam să miros în caporalul Joseph Dulange un vânător de senzații tari. — Mărturiile depuse în stare de ebrietate nu sunt valabile la tribunal, Joe, spuse Russ. Dar uite cum facem. Tu mă convingi c-ai omorât-o pe Betty Short și eu mă asigur că Johnnie vine cu noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
însemnat urme, am răzuit materie în eprubete și am căutat amprente pe armă. Când am terminat, am luat o pungă din trusa pentru probe și am pus pușca în ea, fiind pe deplin conștient că va ajunge în posesia vreunui vânător din LAPD. Apoi am ieșit pe holul de la intrare. M-am oprit când am văzut un tablou înrămat, atârnat undeva la nivelul ochilor. Era portretul unui clovn: un tânăr îmbrăcat în haine de bufon de odinioară. Avea trupul noduros și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
așa bine cu un bărbat stârnit - trebuia să i-o aducă imediat Rahelei și să i-o dea, clipind și spunând o rugăciune. O dată Ruben a găsit una foarte mare și i-a adus-o mătușii lui cu mândria unui vânător de lei. Dar mandragorele n-au putut face nimic pentru pântecul Rahelei. Căutând să facă un copil, Rahela i-a văzut pe alții născându-se și a devenit ucenica Innei. A învățat ce trebuie făcut când copilul e cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
meu. Nu aveam nici un petec de lână țesută de mamele mele și nici măcar mângâierea amintirii. Erau multe minunății de văzut în călătoria noastră spre marele oraș de la sud unde stătea fratele lui Re-nefer. Am trecut pe lângă piramide, pe lângă păsări și vânători, palmieri și flori, câmpuri deșertice și stânci, dar eu nu vedeam nimic din toate astea. Ochii mei stăteau de obicei pironiți asupra fluviului însuși, mă uitam fix la apă și-mi treceam mâna prin întunericul ei care se făcea, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și prinsesem pe perete, deasupra patului, alte două fotografii. Una înfățișa un pământ roșcat, cu fire de iarbă rară, uscată și o gaură în care se strecurase și înainta un om căruia nu i se mai vedeau decât picioarele; un vânător de pitoni; astupase celelalte ieșiri și cobora să tragă reptila din bârlogul ei, dacă scăpa cu viață, fiindcă îmbrățișarea pitonului e mortală; șarpele își reglează contracțiile în contratimp cu bătăile inimii victimei și îi oprește inima. Cealaltă fotografie arăta un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
viață, fiindcă îmbrățișarea pitonului e mortală; șarpele își reglează contracțiile în contratimp cu bătăile inimii victimei și îi oprește inima. Cealaltă fotografie arăta un piton uriaș, de vreo șapte-opt metri, înfășurat în jurul unui bărbat care avea fața răvășită de groază. Vânătorul strângea cu mâna dreaptă reptila de după cap, ca s-o sugrume; i se vedeau degetele crispate, încordate cu disperare în spatele ochilor pitonului, fascinanți, semănând perfect cu două pietre de ametist; și încă nu se putea ști dacă vor ceda mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
exagerez, să iau foc, pe scurt să mă comport ca un tiran, ispită extrem de plăcută după ce dusesem o existență îmbâcsită, măruntă, de ratat. „Oare ce crede acum despre mine? m-am întrebat spionându-l cu coada ochiului. Că sunt un vânător cu experiență? Poate chiar un dur”... Țineam minte foarte bine vorbele individului de la care aflasem prima oară de acele locuri. „E adevărat, zicea el, țărmul e cam pustiu. Nu există nimic în jur. Doar un cătun de pescari, dincolo de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
răzbunare. Câteodată, mai merg în cătun doctori sau inși din administrație. Deh, acolo văduvele sunt totdeauna bucuroase să vadă un bărbat străin. Iar în apropierea cătunului există, da, să nu vă mire, o rezervație de cerbi. Se pot organiza acolo vânători în mlaștină, singurele evenimente care îi scoală de la mesele lor pe pescari”... Atunci ascultasem destul de absent. Dar acum aveam puțin trac. Se învălmășeau în mine, într-un amestec confuz, gânduri și stări contradictorii; curiozitate, „ce dracu de vânători mai sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
organiza acolo vânători în mlaștină, singurele evenimente care îi scoală de la mesele lor pe pescari”... Atunci ascultasem destul de absent. Dar acum aveam puțin trac. Se învălmășeau în mine, într-un amestec confuz, gânduri și stări contradictorii; curiozitate, „ce dracu de vânători mai sunt și astea? să vânezi cerbi în mlaștină?”, ambiție, „acum, dacă tot am plecat n-aș vrea să mă fac de râs”, teamă, „dacă o să vomit?” Odată, cu Emilia, împrumutasem o mașină și, amândoi beți, am gonit, cu farurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Propriu-zis nu era vânătoare, ci un măcel murdar. Odată intrați în mlaștină, cerbii se cufundau până la burtă în noroi și nu mai reușeau să iasă de-acolo. Încercând să scape, nu făceau decât să se afunde și mai rău. Așa că vânătorul își putea îngădui luxul să nu se grăbească, să fixeze ținta, cu răbdare, un ceas întreg dacă vroia, și chiar să atingă trăgaciul, ușor, fără să apese. Și tocmai aceasta era noutatea acelor vânători, că vânătorul putea amâna momentul final
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se afunde și mai rău. Așa că vânătorul își putea îngădui luxul să nu se grăbească, să fixeze ținta, cu răbdare, un ceas întreg dacă vroia, și chiar să atingă trăgaciul, ușor, fără să apese. Și tocmai aceasta era noutatea acelor vânători, că vânătorul putea amâna momentul final, prelungind plăcerea de a ține moartea în vârful degetului. Fiindcă vânatul rămânea pe loc. Prinși în mlaștină, cerbii n-aveau cum să scape. Vânătorul risca cel mult să intre în concurență cu noroiul, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și mai rău. Așa că vânătorul își putea îngădui luxul să nu se grăbească, să fixeze ținta, cu răbdare, un ceas întreg dacă vroia, și chiar să atingă trăgaciul, ușor, fără să apese. Și tocmai aceasta era noutatea acelor vânători, că vânătorul putea amâna momentul final, prelungind plăcerea de a ține moartea în vârful degetului. Fiindcă vânatul rămânea pe loc. Prinși în mlaștină, cerbii n-aveau cum să scape. Vânătorul risca cel mult să intre în concurență cu noroiul, care se transforma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ușor, fără să apese. Și tocmai aceasta era noutatea acelor vânători, că vânătorul putea amâna momentul final, prelungind plăcerea de a ține moartea în vârful degetului. Fiindcă vânatul rămânea pe loc. Prinși în mlaștină, cerbii n-aveau cum să scape. Vânătorul risca cel mult să intre în concurență cu noroiul, care se transforma până la urmă în destin. Încât, văzând cerbii afundați până la gură în mlaștină, vânătorul își putea găsi chiar o scuză: că-i salva de o moarte încă și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
degetului. Fiindcă vânatul rămânea pe loc. Prinși în mlaștină, cerbii n-aveau cum să scape. Vânătorul risca cel mult să intre în concurență cu noroiul, care se transforma până la urmă în destin. Încât, văzând cerbii afundați până la gură în mlaștină, vânătorul își putea găsi chiar o scuză: că-i salva de o moarte încă și mai scârboasă. Aflasem de la Domnul Andrei, care se jura că știa totul de la un pescar în vârstă întâlnit într-o zi pe țărm, că alții, înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lor cu noroi și se băteau între ei. Le plăcea să simtă gustul morții. Asta îi excita. Erau simple povești? Nu știu. S-ar putea. Dar eu am aflat de la mine cât de adânc poți să decazi uneori. Mizerabilele mele vânători m-au învățat în privința asta aproape totul. Am și acum gust de noroi în gură. Păcat că îmi e silă să vorbesc despre această învățătură. Aș spune lucruri interesante despre civilizația noastră care ridică pușca și țintește. Și tot noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă pregătise să fiu chiar atât de câinos. Fără Dinu alături, aș fi aruncat pușca. Așa, n-o făceam din vanitate și căutam tot felul de argumente ca să-mi țin nervii în frâu. Îmi ziceam că singura deosebire față de alte vânători era că, acolo, animalul nu putea fugi. Era de ajuns atât ca un sport să devină o mârșăvie? Dreaptă ar fi numai vânătoarea în care omul ar vâna cu mâinile, dar cine mai vânează așa? Deodată, am auzit un zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fi numai vânătoarea în care omul ar vâna cu mâinile, dar cine mai vânează așa? Deodată, am auzit un zgomot. M-am întors. Palid, înspăimântător de palid, Dinu voma. Am priceput într-o clipă că-și impusese să pară un vânător cu experiență și crezuse că va reuși. Se ținuse tare până atunci, dar cedase. — N-am dormit azi noapte din pricina astmului, s-a scuzat el, jenat, când și-a mai revenit. De ce țin oare oamenii să se dezvinovățească pentru faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
noroc, se trezesc azvârliți în mlaștină și acolo așteaptă îngroziți să le intre noroiul în gură ori să pice glontele care să-i scape de asta. Și de ce să ne mințim? Cine e aiuritul care să se dorească vânat, nu vânător? Dinu tăcea. Dar, spune-mi, l-am întrebat, de ce mai ții puștile în cătun? — Împușc ciori, mi-a zis el, ridicându-se brusc. Hai să mergem. La întoarcere, am trecut prin dreptul cafenelei fără să ne mai oprim acolo. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Eu sunt anormal În noaptea aceea, am avut niște vise urâte care m-au trezit de două ori din somn. Se făcea că Dinu mă hăituise pe mine, silindu-mă să intru în mlaștină. Că eu eram vânatul, iar el vânătorul. Ridica pușca, mă ochea, ducea degetul pe trăgaci, mi se usca limba în gură și așteptam să mor din clipă în clipă. Apoi, izbucnea într-un hohot de râs și lăsa pușca jos. Nu se hotăra să mă omoare. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]