68,361 matches
-
urmând ca ulterior, după sosirea Corpului 47 Armată rus să desfășoare o operație ofensivă limitată în vederea scurtării liniei frontului pe linia Rusciuc - Șumla - Varna. Obiectivul acestor două operații era acela de a asigura libertatea de acțiune a forțelor principale ale Armatei României care operau în Transilvania. Modul de organizarea acțiunilor de apărare a Turtucaiei a reprezentat o eroare majoră de planificare a Marelui Cartier General. Această eroare a făcut ca o înfrângere tactică minoră să aibă implicații strategice majore asupra armatei
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
Armatei României care operau în Transilvania. Modul de organizarea acțiunilor de apărare a Turtucaiei a reprezentat o eroare majoră de planificare a Marelui Cartier General. Această eroare a făcut ca o înfrângere tactică minoră să aibă implicații strategice majore asupra armatei și a întregii populații a țării. Generalul Averescu se întreba retoric: La rândul său I. G. Duca ajungea la aceeși concluzie, arătând că în condițiile în care se renunțase la planul inițial care prevedea o acțiune ofensivă în sud, și
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
strategice, „"întărirea Turtucaiei era din punct de vedere strategic o greșeală evidentă și de nepermis"”. Bătălia de la Turtucaia s-a desfășurat între 1-6 septembrie 1916. Pe 2 septembrie, forțele bulgaro-germane aflate sub comanda generalului Mackensen au început să atace pozițiile Armatei României din zona fortificată Turtucaia. Capul de pod era apărat de trupele Diviziei 17 Infanterie sub conducerea generalului Constantin Teodorescu și formate preponderent din rezerviști. Din cauza în principal a modului defectuos de exercitare a actului de comandă de către conducerea militară
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
zona fortificată Turtucaia. Capul de pod era apărat de trupele Diviziei 17 Infanterie sub conducerea generalului Constantin Teodorescu și formate preponderent din rezerviști. Din cauza în principal a modului defectuos de exercitare a actului de comandă de către conducerea militară superioară a armatei (șeful Marelui Cartier General, comandantul Armatei 3, comandanții Divizilor 17, 9 și 19 Infanterie), după numai cinci zile de lupte, trupele bulgaro-germane ocupă Turtucaia. Pierderile suferite de armata română au fost foarte mari: 160 ofițeri și circa 6.000 trupe
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
era apărat de trupele Diviziei 17 Infanterie sub conducerea generalului Constantin Teodorescu și formate preponderent din rezerviști. Din cauza în principal a modului defectuos de exercitare a actului de comandă de către conducerea militară superioară a armatei (șeful Marelui Cartier General, comandantul Armatei 3, comandanții Divizilor 17, 9 și 19 Infanterie), după numai cinci zile de lupte, trupele bulgaro-germane ocupă Turtucaia. Pierderile suferite de armata română au fost foarte mari: 160 ofițeri și circa 6.000 trupe și grade inferioare, morți și răniți
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
defectuos de exercitare a actului de comandă de către conducerea militară superioară a armatei (șeful Marelui Cartier General, comandantul Armatei 3, comandanții Divizilor 17, 9 și 19 Infanterie), după numai cinci zile de lupte, trupele bulgaro-germane ocupă Turtucaia. Pierderile suferite de armata română au fost foarte mari: 160 ofițeri și circa 6.000 trupe și grade inferioare, morți și răniți, plus 480 de ofițeri și circa 28.000 de alți militari luați prizonieri. Din capul de pod de la Turtucaia au reușit să
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
de la considerentul că românii, care încă luptau conform doctrinei apărării terenului cu orice preț si nu anihilării forțelor vii ale inamicului, nu vor accepta o amenințare directă asupra Capitalei, în spatele forțelor din Transilvania, amenințare care nu era serioasă în fapt, armata bulgară neavând capacitatea de a angaja forțe semnificative la nord de Dunăre, în condițiile în care avea masat grosul forțelor pe frontul de la Salonic. La 15 septembrie 1916, regele convoacă la Periș un Consiliu de Război la care participă primul
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
în condițiile în care avea masat grosul forțelor pe frontul de la Salonic. La 15 septembrie 1916, regele convoacă la Periș un Consiliu de Război la care participă primul ministru, locțiitorul șefului Marelui Cartier General - generalul Dumitru Iliescu, și comandanții de armate, generalii Ioan Culcer, Alexandru Averescu si Constantin Prezan. Pe timpul consiliului s-au conturat două concepții diametral opuse, una susținută de generalul Prezan care cerea continuarea planului inițial și a ofensivei din Transilvania, cu unele întăriri punctuale ale frontului de sud
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
una susținută de generalul Prezan care cerea continuarea planului inițial și a ofensivei din Transilvania, cu unele întăriri punctuale ale frontului de sud și cea de-a doua susținută de generalul Averescu căruia i s-au adăugat ceilalți comandanți de armate, care prevede oprirea ofensivei în Transilvania și desfășurarea unei ofensive la sud de Dunăre. Operația de la Flămânda „"- subiect de studiu excelent în manualele de artă militară - a fost o improvizație cu efecte dezastruoase pentru începutul campaniei anului 1916 în România
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
fericit, mulțumită în parte faptului, că din cauza unor ploi torențiale, îndrumarea operațiunilor de la Flămânda a suferit o oareșicare întârziere."” Șirul deciziilor pripite începute cu Turtucaia și continuate cu „Manevra de la Flămânda“ a dus la oprirea ofensivei pe frontul din Transilvania, armatele române trecând la apărare pe un aliniament nefavorabil, dând astfel timp forțelor Puterilor Centrale pentru realizarea dispozitivului de luptă în vederea trecerii la ofensivă pentru străpungerea apărării de pe Carpați, în timp ce un număr important de divizii românești se deplasau de pe un front
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
un număr important de divizii românești se deplasau de pe un front pe altul în marșuri istovitoare. „"S-a dovedit încă odată adevărul dictonului conform căruia generalul care nu știe să piardă o provincie pierde întreaga țară"”. La 1 septembrie 1916 Armata a 3-a bulgară a trecut frontiera bulgaro-română și a înaintat spre Dobrogea. Generalul rus Andrei Medardovici Zaioncikovski și trupele sale au sosit în grabă pentru a întări frontul aliat româno-rus, în încercarea de oprire a armatei lui Mackensen mai
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
1 septembrie 1916 Armata a 3-a bulgară a trecut frontiera bulgaro-română și a înaintat spre Dobrogea. Generalul rus Andrei Medardovici Zaioncikovski și trupele sale au sosit în grabă pentru a întări frontul aliat româno-rus, în încercarea de oprire a armatei lui Mackensen mai înainte ca acestea să cucerească calea ferată București - Constanța. Au urmat lupte grele, cu atacuri și contraatacuri viguroase până pe 21 septembrie. În Dobrogea, generalul Mackensen a lansat o nouă ofensivă pe 20 octombrie, după o lună de
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
a lansat o nouă ofensivă pe 20 octombrie, după o lună de pregătiri atente, și trupele amestecate de sub comanda sa au reușit să le învingă pe cele ruse. Rușii au fost forțați să se retragă din Constanța spre Delta Dunării. Armata rusă era nu doar demoralizată, dar și cu proviziile pe sfârșite. Mackensen a ales să transfere în mare secret o jumătate din armata sa lângă orașul Sviștov (Sistova) din Bulgaria, pregătindu-se să forțeze cursul Dunării.
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
le învingă pe cele ruse. Rușii au fost forțați să se retragă din Constanța spre Delta Dunării. Armata rusă era nu doar demoralizată, dar și cu proviziile pe sfârșite. Mackensen a ales să transfere în mare secret o jumătate din armata sa lângă orașul Sviștov (Sistova) din Bulgaria, pregătindu-se să forțeze cursul Dunării.
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
o cronică a Junimii, alcătuind "Șematismul cu membrii societății". Declanșarea Primului Război Mondial face ca activitatea Junimii să înceteze. Sediul societății este închis. O parte a membrilor Junimii trec în România, în frunte cu Traian Popovici, o altă parte sunt înrolați în armata austriacă. Steagul societății este depus la Academia Română, de către G. Galin. În 1918, sediul Junimii este devastat și ars, moment în care se distrug și dispar mai multe bunuri, cărți, periodice, obiecte de mobilier din patrimoniul societății academice. Arcadie Dugan-Opaiț participă
Arcadie Dugan-Opaiț () [Corola-website/Science/335865_a_337194]
-
la Academia Română, de către G. Galin. În 1918, sediul Junimii este devastat și ars, moment în care se distrug și dispar mai multe bunuri, cărți, periodice, obiecte de mobilier din patrimoniul societății academice. Arcadie Dugan-Opaiț participă ca sublocotenent de rezervă în armata austriacă, face întregul război pe frontul rusesc, apoi pe cel italian, revenind acasă cu trei decorații din șapte lupte la care a participat. „Făclier român neobosit, om de mare omenie și izvor de sfat și îndemn, cât și toiag de
Arcadie Dugan-Opaiț () [Corola-website/Science/335865_a_337194]
-
víz", 1928) de Lajos Zilahy, în fapt un remake al filmului maghiar cu titlul englezesc "Something Is in the Water" ("Valamit visz a víz", regizat de Gusztáv Oláh și Lajos Zilahy în 1943) a fost întreruptă de invadarea Cehoslovaciei de către Armata Sovietică în august 1968. Ján Kadár și familia sa au emigrat rapid în Statele Unite ale Americii și, deși el a revenit o scurtă perioadă pentru a contribui la terminarea filmului "Adrift" (în , în , 1969), implicarea lui a fost limitată în comparație cu
Ján Kadár () [Corola-website/Science/335879_a_337208]
-
În primăvara lui 1938, Adolf Hitler a declarat personal că redobândirea Klaipėdei este una dintre cele mai mari priorități, după Regiunea Sudetă. Când în martie 1938, Germania a declarat deschis că în caz de conflict armat între Polonia și Lituania, armata sa va invada Lituania pentru a anexa Klaipėda și o mare parte a vestului Lituaniei. La o săptămână după ce Lituania a acceptat ultimatumul polonez, Germania a prezentat un cu unsprezece puncte în care cerea libertate de acțiune pentru activiștii pro-germani
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
de a nu cere ajutor de la alte țări. Deși nu s-a dat un termen-limită, Lituaniei i s-a spus să ia rapid decizia și că orice violențe și orice victime germane ar apărea vor provoca un răspuns inevitabil din partea armatei germane. Lituania a informat în secret pe semnatarii despre aceste pretenții, întrucât nici măcar Lituania nu avea dreptul să transfere Klaipėda altui stat fără aprobarea semnatarilor. Italia și Japonia au susținut Germania, în vreme ce Regatul Unit și Franța și-au exprimat simpatia
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
de la Tour d'Auvergne, Viconte de Turenne a apărut în imediata apropiere, Frederic a fost trimis de mama sa să poarte negocieri pentru siguranța Homburg. Turenne a găsit prințul atât de cuceritor încât a vrut să-l ia imediat în armata sa și să plătească pentru educația lui militară. Mama lui Frederic s-a opus. La vârsta de 16 ani el a făcut Marele Tur prin Italia și Franța apoi a devenit student la Universitatea din Geneva, deși el nu a
Frederic al II-lea, Landgraf de Hesse-Homburg () [Corola-website/Science/335887_a_337216]
-
academic: a învățat dans, călărie și scrimă, și și-a îmbunătățit cunoștințele limbii franceze. Cum frații lui mai mari îl precedau în linia de succesiune, el s-a decis pentru o carieră militară și în 1654 a devenit colonel în armata regelui Carol al X-lea al Suediei. În 1659 în timpul asaltului asupra Copenhaga Frederic a fost atât de grav rănit încât piciorul inferior drept a trebuit să fie amputat. El a fost promovat la rangul de general-maior (Generalmajor) și de
Frederic al II-lea, Landgraf de Hesse-Homburg () [Corola-website/Science/335887_a_337216]
-
ca general. În 1672 el a primit comanda tuturor forțelor din Brandenburg. În 1672 și 1674 a luptat în Războiul olandez. În calitate de comandant al cavaleriei Brandenburg, în timpul invaziei suedeze, la 28 iunie 1675 în Bătălia de la Fehrbellin, el a atacat armata suedeză fără ordin de a face acest lucru, producându-le pierderi grele. Această mișcare a contribuit în mod decisiv la victoria Brandenburg dar și la nemulțumirea Electorului. Acest eveniment istoric l-a inspirat în 1809 pe dramaturgul Heinrich von Kleist
Frederic al II-lea, Landgraf de Hesse-Homburg () [Corola-website/Science/335887_a_337216]
-
Jōdo Shinshū), Dogen (școala Sōtō), Nichiren (școala Nichiren) și Ryōnin (școala Yuzu Nembutsu). La vârful puterii sale Enryaku-ji cuprindea circa 3.000 de temple subordonate. Pe timpul lui Ryōgen (912 -- 985), al 18-lea stareț al Enryaku-ji, au fost puse bazele armatei de călugări-războinici, . Inițial reprezentând un grup de mercenari, angajați temporar să apere templul, ei treptat s-au transformat într-o armată permanentă, alcătuită din călugări. Către sfârșitul secolulu X, Enryaku-ji a devenit o importantă forță militară și, datorită faptului că
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
000 de temple subordonate. Pe timpul lui Ryōgen (912 -- 985), al 18-lea stareț al Enryaku-ji, au fost puse bazele armatei de călugări-războinici, . Inițial reprezentând un grup de mercenari, angajați temporar să apere templul, ei treptat s-au transformat într-o armată permanentă, alcătuită din călugări. Către sfârșitul secolulu X, Enryaku-ji a devenit o importantă forță militară și, datorită faptului că stareții deseori aveau origine nobilă (unii făcând parte din familia imperială), o forță politică. Sōhei de la Enryaku-ji au participat în lupte
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
incendii, dar de fiecare dată a fost reconstruit și restabilit. În secolul XVI, în perioada de fărâmițare feudală și de războaie continue între clanuri, templul Enryaku-ji, la fel ca și multe alte școli budiste, a participat la conflicte feudale cu armata sa de sōhei. Astfel, în timpul răscoalei Hokke (1534--1536), Enryaku-ji s-a implicat activ în conflictul dintre sectele Ikkō-ikki și Nichiren, sōhei coborând de pe munte și incendiind 21 de temple Nichiren în Kyoto. Mai târziu, în 1570, în războiul dintre feudalul
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]