13,186 matches
-
bulionu. Adicătelea țeapă că așa ie bine. Că alfel ț-o fură poștașu și nu ț-o mai aduce. Jurnal imaginar Belșug Paznicul ridică bariera. Îl întreb dacă aici e petrecerea, iar el aprobă din cap, plictisit. Intru pe o alee strâmtă și văd câteva mașini parcate. Parchez și eu. Mă uit la ceasul de la bord. Unșpe și cinci. Coborâm. Clădirea e un mic colos de tristă amintire, situat la periferie, în mijlocul unor terenuri virane populate de câini fără stăpân. Sunt
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
siguranța celui ce nu are nimic de pierdut și trase cu putere un luft. Audioviziune Totul începuse cu un an în urmă, vântul adia, părul Teodorei flutura, se desfăcea luminos în razele soarelui de toamnă. Se plimbau liniștiți pe o alee din Grădina botanică, înaintau aproape tăcuți, doar Matei debita fără prea mare entuziasm inepțiile lui, încerca s-o înveselească. Aș vrea să mergem așa toată viața, spuse ea. Vorbește, nu te opri, aud ce spui, dar aud și altceva. Într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Ea bâigui ceva nedeslușit din care Matei auzi doar: Da, văd și aud mai bine acum. El înclina să creadă că se simte bine, îi făcea plăcere să-l audă vorbind. Ea însă părea preocupată de ceva anume. La capătul aleii, spuse: Să ne așezăm pe bancă. Cu mișcări lente, se lăsă pe banca cea mai apropiată. Matei rămase în picioare puțin derutat, o privea atent, dar nu-și dădea seama la ce se gândește. I se părea, deși nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
fi răscolit sufletul, i-ar fi amintit și de sora lui, care murise într-un accident stupid. Teodora își privea pantofii cu vârfurile sclipitoare. Matei se așeză nehotărât pe bancă, după ce se uită curios în jur. La celălalt capăt al aleii se vedea o pereche, doi tineri, nu-și dădea seama dacă mergeau sau stăteau pe loc. A durat o secundă. Dintr-un impuls, de teamă parcă, întinse mâna spre Teodora s-o cuprindă după umeri. Oprește-te, spuse ea. El
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
sclipitoare ale pantofilor. Matei părea nerăbdător să afle ce se întâmplă mai departe. Să mergem, odihnește-te puțin, apoi mergem. Ea își urmărea propriile gânduri, mișcându-și picioarele de parcă o furnicau. Vârfurile pantofilor străluceau, un vânt rece se stârni pe alee, frunze galbene se ridicau în aer, cutreierând parcul. Luptătorii blonzi n-au mai rămas nici unul, spuse înfricoșată. Sunt toți morți! Ceilalți o gloată fericită ce se adună cu greu de pe câmpul de luptă. Strigătele lor de bucurie răsună ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
de reușise să "capteze" voci și imagini de la o distanță și un timp atât de îndepărtate? Să mergem, șopti Matei. Și încercă, iarăși, să o cuprindă cu brațul pe după umeri. Vântul se întețise, un vânt iute și rece dinspre nord. Aleea ridica frunze și praf în văzduh. Matei asculta vâjâitul ușor, prelung, înțelegea că Teodora avea nevoie de el. Din celălalt capăt al Grădinii botanice, o pereche de îndrăgostiți se apropia de ei. Cei doi înaintau veseli și volubili, se putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
că ești documentat, o să-ți pun câteva întrebări... Și tu ai răspuns la toate perfect. Nici nu se putea altfel. Știam și cele mai mici amănunte, participasem la luptă, în somn și tânărul râse copios. Cei doi trecură repede de alee printre frunze galbene și copaci ruginii, prin iarba încă verde din parcul Grădinii botanice. Teodora și Matei se ridicară tăcuți de pe bancă și porniră cu pași hotărâți în direcția opusă. Matei se gândise de multe ori la întâmplarea ciudată din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Dacă se repeta ce i se întâmplase? Era sigură că se va trăda, nu va rezista tentației de a povesti tot ce vedea și auzea din depărtări ascunse. El o luase ușor pe după umeri și cu abilitate o conducea pe aleea principală a parcului. În jur, nici țipenie de om și asta-l bucura, se gândea că succesul va fi deplin. Teodora nu se mai opunea, pășea de parcă era în transă. Matei se grăbea spre locul unde se plimbaseră cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
unde se plimbaseră cu un an în urmă. Teodora accepta jocul, o amuza chiar. Și atunci au început amândoi să alerge. El se repezea înainte, dar nici ea nu se lăsa mai prejos. Frunzele galbene săltau în văzduh, aerul vâjâia, aleea li se părea prea lungă. Am ajuns. Nu mai are rost să ne grăbim. Imediat vom afla lucruri neștiute despre noi. Abia aștept să-mi povestești pe îndelete ce vezi și ce auzi în urma și înaintea noastră. Sunt convins că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
și la ce va fi. Și le străbat cu o nonșalanță reținută, întorcându-mă în acele locuri unde am trăit sentimentele și presimțirile cele mai profunde și adevărate... Parcul de la marginea orașului, terasa băutorilor de bere, urmele pașilor pe nisipul aleilor, ștrandul și peticul de cer de deasupra lui, spintecat de ramurile copacilor seculari, vor rămâne acolo unde sunt. De nu, vor rămâne în mine și pentru mine. Dar atunci va fi altceva, sub același cer, un cer care va avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
mai zâmbesc reținut, îi pun tot felul de întrebări. Răspunsurile ei sunt scurte afirmații și negații. Vrea, totuși, să mă convingă că în viața ei toate merg bine. Obrazul nu i se destinde deloc, zâmbetul e unul forțat, schițat. Pe aleea principală vine spre noi patrona barului, însoțită de un bărbat. O urmăresc atent cu privirea, Mariana nu-și dă seama, vorbește puțin, pe un ton egal, dar eu nu aud nimic. Patroana e o femeie frumoasă și atrăgătoare, n-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
apărare. Îl strânse cu putere, până la sufocare, în umbra imensă a mâinii lui frățești. Șezlongul Credo quia absurdum est* (Tertulian) M-am așezat pe iarbă la umbra unui pom înalt, de unde admiram întreaga panoramă a grădinii. Șezlongul se afla pe alee, alteori îi ghiceam doar prezența la capătul ei. Era un scaun vechi, de-al bunicii, îmi imaginam că e moale ca o pernă. Cel mai mult îmi plăcea însă speteaza sa arcuită. Aș fi vrut să o ating, să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
plecam. Când lipseam din încăpere, aparatul de filmat înregistra tot ce se vedea și se mișca în jur. În curând voi afla despre ce e vorba, îmi spuneam, zâmbindu-mi în barbă. După o oră-două reveneam: șezlongul se lăfăia pe alee în razele soarelui. Atunci am oprit cu o nerăbdare firească camera de luat vederi. Videorecorderul a redat imaginile înregistrate dar nici urmă de șezlong. Seara și dimineața dinspre grădină venea un aer proaspăt, o adiere ușoară. Ușa rămânea mult timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Seara și dimineața dinspre grădină venea un aer proaspăt, o adiere ușoară. Ușa rămânea mult timp deschisă, dar mie îmi plăcea să privesc prin fereastra din sufragerie. În câteva zile mă obișnuisem, șezlongul apărea și dispărea după bunul lui plac. Aleea din mijloc mi se părea o ființă vie, metamorfozată în două stări diferite. Pentru liniștea mea căutam insistent cu privirea scaunul și pe alte cărări. Aveam senzația că e tot timpul acolo, ascuns între tufele de flori și legume. L-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
tot timpul acolo, ascuns între tufele de flori și legume. L-am căutat apoi, încordându-mi privirea, sub nuc: nu se vedea nimic. Atunci mă întorceam în casă, serveam cafeaua și reveneam la fereastră șezlongul se profila, sfidător, la capătul aleii; am hotărât să-mi petrec ziua în grădină, să stau aproape de locul unde apărea și dispărea el, ca un memento oribil. M-am apropiat cu pași mărunți de capătul aleii. Îmi roteam privirea, mă prefăceam interesat de florile și legumele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
și reveneam la fereastră șezlongul se profila, sfidător, la capătul aleii; am hotărât să-mi petrec ziua în grădină, să stau aproape de locul unde apărea și dispărea el, ca un memento oribil. M-am apropiat cu pași mărunți de capătul aleii. Îmi roteam privirea, mă prefăceam interesat de florile și legumele din jur. Printre frunze vedeam tot felul de gângănii, am zărit și câțiva viermi gelatinoși, încât mi-am reproșat că neglijez grădina bunicii. Mă cuprinsese o tristețe gravă, lacrimi ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
din Copou, când a fost inaungurată de Carol I. Ei bine, după foarte mulți ani, Ioan de la Santa Mare a ajuns să comande compania a 4-a mitraliere, chiar în această mare clădire monumentală, la etajul 2, cu geamurile deasupra aleei de intrare în unitate. Mergeam cu ea la instrucție în Sorogari,unde mi se lipea lutul galben de cizme, ca untul pe pâine, de nu se ducea decât cu peria de rădăcină și apă caldă. Dar destinul a făcut ca
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
intrat pe poarta acestei cazărmi și în interiorul ei, unde era cu totul schimbat, cred că eram unul dintre cei mai vechi rezerviști cu o perioadă atât de mare în care nu am avut ocazia să mai pășesc pe poarta și aleea de intrare în fosta mea adorată clădire, din timpul copilăriei și câțiva ani din viață, ca ofițer activ, de unde am câteva amintiri însemnate. Insă, deși am avut norocul ca la absolvirea școlii și al cursului special să vin tot la
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
de comandantul francez al aerodromului, căruia îi arată documentele oficiale și îi descrie pe scurt scopul misiunii sale. Ieșind din biroul comandantului, pleacă spre ieșirea din aerodrom, unde îl aștepta un automobil care trebuia să-l ducă în Viena. Pe alee se încrucișează cu un căpitan britanic din Intelligence Service, care, neașteptat, îl apostrofează obraznic, întrebându-l dacă nu știe să salute. După câteva replici, cei doi sunt pe punctul de a ajunge la o altercație, însă englezul, vizibil aflat sub
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
decalare de timp trebuia să cad exact pe punctul final al călătoriei: Aerodromul Schwechat. Cu un ochi mai atent la detalii privesc înaintea mea și nu după mult timp disting terenul, pe o latură având câteva clădiri specifice și câteva alei frumos trasate precum și legătura cu șoseaua principală ce se dirija către oraș. Intru într-un viraj larg în jurul aerodromului, pierzând ușor din înălțime. Nici o activitate aeriană, nici în aer nici pe teren. Recunosc direcția de aterizare după mânecile de vânt
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
mi-am scos combinezonul și casca de zbor, rămânând în uniforma de aviație română (asemănătoare mult cu uniforma italiană). Totul pregătit, luând cu mine doar o mică trusă de toaletă, și însoțit de locotenentul francez, ne îndreptăm pe o frumoasă alee către marginea aerodromului unde mă aștepta o mașină ce urma să mă conducă în oraș. Zi frumoasă, calmă și caldă de sfârșit de vară. Toată atmosfera din jur îmbietoare; cu vădită mulțumire pășeam încrezător pe alee, schimbând diferite idei și
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
îndreptăm pe o frumoasă alee către marginea aerodromului unde mă aștepta o mașină ce urma să mă conducă în oraș. Zi frumoasă, calmă și caldă de sfârșit de vară. Toată atmosfera din jur îmbietoare; cu vădită mulțumire pășeam încrezător pe alee, schimbând diferite idei și întreținând o convorbire chiar amicală. Mai aveam de parcurs vreo 50 de pași până la mașină. În acel moment, din sens opus, un ofițer englez ne încrucișează, cunoșteam uniformele și gradele ofițerilor englezi căzuți prizonieri în Romania
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
alături de ciclamul arborilor japonezi oferă ochilor mei o priveliște pastelată, odihnitoare, alături de statuia lui Alfred de Musset, scăldată de razele soarelui, totul... profitând de farmecul primăverii: vegetația, ciripitul păsărelelor atât de avide de binefacerile razelor de soare mult așteptat. Pe alei, băncile aproape toate ocupate de tineri și bătrâni, copii mulți, foarte mulți într-un vacarm de nedescris, într-o continuă mișcare. Mulți arbori, în special bătrâni stejari care dădeau parcului majestate, flori de tot felul. Nu mă satur privind, clătindu
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
adumbrită de castani grandioși, lepădând la vremea lor fructele sălbatice, voluminoase și lucioase, la dispoziția copiilor, ca și sutele de cărăbuși în anotimpurile de invazie. Grădina era plină de peri, meri, cireși, pruni și o despica în lungimea ei o alee mărginită de ambele părți de tufe doldora de coacăze roșii și agrișe galbene. Mai rămânea însă în grădină destul loc pentru straturi de ceapă verde, tomate, salată, pătrunjel, mărar, chiar ceva porumb. În subsolul casei, o pivniță formată din două
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
înălțimea majestuoasă a monumentului, mai abitir ca la Heidelberg sau în alte orașe ale Germaniei actuale. De „ziua morților“, cimitirul, ale cărui picioare stau înfipte în inima urbei, devenea feerie misterioasă, cu mulțimea încărcată de flori, mai ales crizanteme, urcând aleile destul de repezi, pietruite, dar pline de noroiul celor care coborau în șuvoi gălăgios, cu rumoarea neîntreruptă ce se ridica dintre mormintele arzând de lumânări, parcă grădina celor duși ar fi prins viață, cu coruri de tineri cântând în jurul locașului de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]