6,901 matches
-
Înainte de toate, religia unei cetăți, nu a unui trib, a unui popor, a unui regat. În mod paradoxal, această religie, restrânsă la o cetate, devine religia dominantă a regiunii și dobândește trăsăturile unei religii universaliste care Îmbrățișează toate popoarele, În analogie cu expansiunea politică, economică, militară pe care o cunoaște Imperium Romanum. După cum am precizat când am vorbit despre clasificarea ei din punctul de vedere al științei religiilor, religia romană este, la originile ei, o religie sintetică. Încă de la Începutul primului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ci și unele instituții familiale stabilite (cf. numele de rudenie), tehnici de lucru și structuri sociale (sat, „trib”, rex) (Benveniste, 1969; Prosdocimi, 1978). Lingvistica comparată și cercetarea mitologică născută odată cu ea au Încercat să reconstruiască o „protolimbă” comună și, prin analogie, o „religie indo-germanică” (Roemer, 1985; Hartmann, 1956). Deși rămâne deschisă problema felului În care trebuie Înțeleasă relația ce există Între limbă, cultură, religie, „popor” și teritoriu, merită efortul de a studia istoria Europei Centrale Între mileniile al V-lea și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Aceste comparații, cărora le pot fi aduse cu siguranță obiecții din punctul de vedere al lingvisticii comparate și din cel indologic, furnizează pentru istoria religiei romane unele asemănări care ne fac, poate, să ne gândim la o „moștenire religioasă”, cu analogii interesante, dar și numeroase diferențe. Cu toate acestea, În ceea ce privește structura, funcția și istoria religiei practicate la Roma de către romani, aceste rezultate rămân Îndoielnice. Ele ipostaziază niște structuri care rămân de partea cealaltă și deasupra istoriei conducând, așadar, În afara religiei empirice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religiei romane a ajuns să capete o nouă profunzime și o nouă limpezime. Acest fapt se constată și În saga și mituri, care au fost primite În mitologia romană Încă din perioada regilor sau a republicii, În legătură sau prin analogie cu tradițiile preexistente. Pe acest substrat devin mai ușor de Înțeles conexiunile pe care un important istoriograf, autor al unei istorii greco-romane cu tendințe universaliste, le-a reconstruit la sfârșitul perioadei republicane (Dionysosxe "Dionysos" din Halicarnas, Antiquitates Romanae, 1, 32
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Caelestisxe "Bona Dea Caelestis", de exemplu, se adună Într-un collegium cultorum propriu (CIL, 10, 4849). Numai În cazul În care cultores/cultrices, un thiasus, o spira se reunesc regulat pentru celebrări religioase se poate vorbi despre o „comunitate” În analogie cu instituțiile iudaice și creștine 1. Aderenții, „mysti” și preoții lui Isisxe "Isis" la Corint și Roma, așa cum i-a cunoscut și cum i-a consemnat În scris Apuleius, formează din punct de vedere tipologic o astfel de comunitate religioasă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fermentum (cf. apophoretum), dies festus, hostia, immolatio, meritum, observatio, offerre, operari, placare, pompa, pontifex, purgatio, religio, ritus, rite, sacerdos, sacramentum, sacrificium, templum, vitium (sine vitio). Un studiu de acum destul de Îndelungat și intens al liturgiei creștinismului de la Începuturi a evidențiat analogii importante cu religia romană și a explicat cât de profunde i-au fost efectele (Dölger, 1929, pp. 236-240; 1930, pp. 190-241; 1940; Kirsch, 1924; Peterson, 1959, pp. 97-106). 2. Un inventar al elementelor de cult roman poate fi Întocmit după cum
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fie cei cunoscuți după nume și funcție (di certi), cât și cei necunoscuți (di incerti), sunt reduse la această structură. Instrumentele principale prin care se exprimă această gândire sunt etimologia (În nume este conținută natura lucrurilor), alegoreza și demitologizarea 1, analogia și identificarea 2, speculația asupra numerelor 3 și, În sfârșit, spiritualizarea: „zeii adevărați nu au nevoie de sacrificii, nici nu le doresc” (I fr. 22). Imaginile de cult, chiar și cele ale religiei de stat, nu oferă o „adevărată” imagine
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care Îl alcătuiesc, În special cele principale, fiind unite Între ele prin legături de rudenie și Înzestrate cu putere asupra diferitelor sfere ale vieții cosmice și umane. Intensificându-și contactele În epoca elenistă și, ulterior, În perioada imperială romană, substanțialele analogii structurale ale tradițiilor religioase ale popoarelor din jurul Mediteranei, deci caracterul lor național și ansamblul politeist, au făcut posibil fenomenul cosmopolitismului, care, În această epocă, Îi caracterizează fizionomia. Într-adevăr asistăm la răspândirea progresivă dincolo de respectivele lor granițe naționale a anumitor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
continentală, cultul ei este documentat În diferite localități Încă de la sfârșitul secolelor VI-V Î.Hr.: Pindar amintește riturile ei nocturne celebrate de către tinerele din patria sa (III, Pythica, 77-79), Euripide evocă formele tipice entuziasto-orgiastice alături de orgiile bahice, arătând profundele analogii structurale și originile comune Între corurile lui Dionysosxe "Dionysos" și riturile Mamei (Bacantele, 55-59, 72-82). Întemeierea Metroon-ului atenian, devenit arhivă a documentelor oficiale, este legată de tradiția despre sosirea unui metragșrtes (credincios „strângător de oferte al Mamei” - Iulian, Imn către
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeii epifani” („manifești”), „binefăcători” (euergètai), miloși și puternici, și, În sfârșit, la celebrarea În cinstea lor a unor rituri secrete, În cazul În care menționarea destul de frecventă a unor „misterii” asociate cultului regal și imperial are un sens specific În analogie cu mystèria care se Înmulțesc și În cultul divin. Extinderea și pătrunderea unor asemenea forme de practică de cult care străbat Întregul spațiu geografic și cronologic al lumii elenistico-romane exclud posibilitatea de a exila acest fenomen În uscăciunile insensibilului proiect
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de motive de ranchiună personală, Îi datorăm, odată cu descrierea aventurii umane și religioase a „falsului profet” Alexandru, un fragment de o extraordinară eficacitate evocativă a unei părți ample a vieții spirituale a elenismului târziu. Aceasta este o perioadă care, În analogie cu experiențele străvechi ale Greciei arhaice și clasice - cu figurile ei de ghicitori itineranți și purificatori, taumaturgi și predicatori religioși, ca un Epimenides din Creta și, În unele privințe, chiar Empedocle din Agrigent sau acei orfeotelestai, Înfierați de sentința platonică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai jos, subcapitolul 2.8). Apariția inovației reprezentate de G³th³ nu numai că nu poate fi obscurată de comparația indo-iraniană, ci, din contră, este pusă de această Într-o lumină nouă, cu condiția să nu se ia În considerație doar analogiile gathico-vedice (poate Într-o perspectivă care să nu fie exclusiv lingvistică), ci și evoluția gândirii religioase și filozofice În India antică. Caracterul antiritualist (cu sensul clarificat mai sus) și natura puternic speculativă a G³th³ permit construirea unei analogii clarificatoare, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
considerație doar analogiile gathico-vedice (poate Într-o perspectivă care să nu fie exclusiv lingvistică), ci și evoluția gândirii religioase și filozofice În India antică. Caracterul antiritualist (cu sensul clarificat mai sus) și natura puternic speculativă a G³th³ permit construirea unei analogii clarificatoare, nu atât pentru conținuturi, cât mai ales pentru dezvoltări, cu evoluția gândirii religioase indiene, Între Vede și Upanishade, În care se pot recunoaște consecințele profunde ale crizei jertfei brahmanice. Iar comparația evoluției celor două lumi religioase ale Iranului și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pahlavi, humat); luna, care corespunde „cuvintelor bune” (În avestică, h¿khta; În limba pahlavi, h¿kht); soarele, care reprezintă „faptele bune” (În avestică, hvarșta; În limba pahlavi, huwarșt). O astfel de Împărțire ierarhică, cvadruplă, a sferelor cerești, care amintește, prin analogie, de doctrina filozofului ionic Anaximandru (Duchesne-Guillemin, 1966), este, cu siguranță, mut mai veche și apare În tradiția zoroastriană cu o continuitate remarcabilă, În izvoare destul de Îndepărtate În timp. Subiectul călătoriei În lumea de „dincolo” este deci urvan sau ruw³n: el
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sunt o reflectare târzie a practicilor inițiatice mai vechi, bazate pe experiența extatică a unei călătorii În lumea de dincolo, care oferă o viziune asupra realității lumii spirituale. Pe fondul acestor rituri și al ceremoniilor funerare se poate găsi o analogie Între inițiere și moarte (Gnoli, 1979b, pp. 419 sqq.). Trecerea de la viață la moarte este deci concepută ca o Încercare cumplită, pentru care muribundul, apoi defunctul, are nevoie de Îngriji Înțelepte și pline de iubire din partea celor care l-au
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cei doi fac avansuri unei femei, iar aceasta rezistă până la capăt propunerilor lor): este așadar clar că, deși textele iraniene nu vorbesc despre aceasta, aceeași aventură trebuie să le fi fost atribuită și celor doi „Sfinți Nemuritori”, ceea ce demonstrează ulterior analogia perfectă cu N³satya. În ceea ce privește lumea greacă, descoperim urmele clare ale gemenilor divini suverani ai funcției a treia În două divinități minore, Dioscurii Castorxe "Castor" și Poluxxe "Polux", care sunt gemeni, Însă, la fel ca În cazul N³satyaxe "Na>satya", unul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
clasă sacerdotală? Această Întrebare Își poate găsi răspuns doar printr-o nouă Întrebare: exista o Împărțire socială În epoca indo-europeană? La Începutul anilor ’30, atât Dumézil (1930), cât și Benveniste (1932) au studiat problema stratificării sociale și au descoperit o analogie perfectă Între situația vedică și cea avestică. Am văzut deja În imnul rigvedic X, 90, 12 că Împărțirea cvadripartită a societății indiene este văzută ca fiind rezultatul jertfei și Împărțirii ulterioare a Omului Primordial: din gura sa se naște preotul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
premise trebuie să valorizăm un fapt de ordin lexical, din care uneori s-au extras deducții În mod clar exagerate. S-a observat că, În mai multe limbi indo-europene, termenii care desemnează „preotul”, deși nu se suprapun total, prezintă totuși analogii formale, fiind dezvoltate din rădăcina indo-europeană *bher-, „a aduce”, căreia i se adaugă un prefix deictic „spre” sau „În fața”: În mesapică tabaras, În umbriană arsfertur, În avestică frab?r?tar-. O structură analoagă are termenul pentru „sacrificiu”: În vedică prabh
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În timpul lui Svantovitúxe "Svantovitu^" - ultimul punct de rezistență al păgânismului slav - era crescut un cal alb, consacrat zeului, care putea fi Încălecat doar de preot și era folosit pentru divinație; alte exemple vom mai da pe parcurs. Putem facem ușor analogie cu alți cai albi despre care vorbea Tacitus (Germania, X), cu ajutorul cărora germanii prevesteau viitorul folosindu-se de nechezatul și săriturile lor. 3. Zeii principalitc "3. Zeii principali" a) Perunúxe "Perunu^" Oricare ar fi semnificația ce poate atribuită mărturiilor despre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Cele trei concepte „fulger”, „stejar”, „zeu suprem” se găsesc asociate și În reprezentarea lui Zeusxe "Zeus" de la Dodona (trebuie Însă ținut cont de faptul că un frigian Zeus Bagàios, interpretabil ca „Zeus al stejarului”, nu a existat niciodată). Pe lângă această analogie tipologică, trebuie luat În considerarea faptul că există o constatare explicită a lui Constantin Porfirogenetul În Viața lui Grigore Taumaturgul, conform căreia câțiva slavi care ajunseseră pe insula acestuia din urmă, au adus jertfă lângă un stejar imens; iar benedictinul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
galii afirmă că se trag din Dis Pater și spun că știu aceasta de la druizi”(De bello galico, VI, 18). Poate părea surprinzător faptul că Cezar a identificat un strămoș mitic cu o divinitate romană legată de moarte, Însă această analogie este explicabilă. Prima ființă vie, din care descind toți ceilalți, este și prima care va muri: primul viu este, așadar, și primul mort și astfel poate dobândi cu ușurință valența de divinitate legată de moarte; același lucru s-a Întâmplat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeului nordic Yngvixe "Yngvi"; cel de-al doilea grup, din Irminxe "Irmin", care, mai târziu, apărea ca zeu național al saxonilor; iar al treilea grup de la un *Ist care nu ne este cunoscut și din alte izvoare, dar care, prin analogie cu alți doi protopărinți, trebuie să fi fost și el un zeu. În concluzie, aceasta Înseamnă, că germanii puneau ca fundament propriu o genealogie divină din care ne sunt cunoscute cel puțin patru generații: Terra - Tuistoxe "Tuisto" - Mannusxe "Mannus"-*Ing
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dintre toți vitejii” (Tacitus, Germania, III). În altă parte găsim o informație despre un crâng sacru Închinat lui Hercule („și alte triburi care i se Închină lui Hercule În crângul sacru”, Tacitus, Annales, II, 12). Însă identificarea bazată doar pe analogia generică a armei este prea extrinsecă pentru a fi acceptată, astfel Încât prevalează cea cu Jupiter care nu posedă o măciucă, ci, Întocmai ca Thunaraz, un fulger; mai mult, „ziua lui Jupiter” (joi) devine În lumea germanică „ziua lui Thunaraz” (În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
astăzi cu propunerea făcută de Dumézil (1959) În ceea ce privește problema religiei germanice. Aceasta continuă structurile religiei indo-europene, chiar dacă aduce unele inovații importante, datorate vieții sociale și experienței istorice a germanilor. În privința războiului dintre Aesir și Vanir, trebuie să menționăm că prezintă analogii clare cu un episod din istoria mitică romană, războiul Între romani și sabini (Dumézil, 1983). În ambele situații, cauza conflictului constă În faptul că zeii celei de-a treia funcții, cea economică - sabinii, respectiv Vanir - dețin câte un bun tipic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de fapt, transpuneri ale divinităților vedice și că Întâmplările povestite În poem refac tradiții chiar mai vechi decât cele conservate În Vede. Dumézil, la rândul său, a arătat că În Mah³bh³rata există un episod format din trei elemente, care prezintă analogii clare cu mitul lui Baldrxe "Baldr" și al Catastrofei Finale: 1) personajul negativ Duryodhanaxe "Duryodhana", cu ajutorul orbului Dh•tar³ÌÚra, pregătește un joc ce trebuia să se Încheie cu Înfrângerea și exilarea bunului YudhiÌÚhira (= Lokixe "Loki" Îl Îndeamnă pe orbul Hödrxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]