KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...271 272 273 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

din răsputeri, observă Maggie, să nu dea ochii peste cap în semn de dispreț față de ceea ce auzea. Din când în când se foia în scaun, ca un școlar insolent, pentru ca apoi să se controleze și să stea drept. Acum se aplecă în față ca să vorbească. Știi ceva despre Ahmed Nour? Maggie interveni. — Domnule Shapira, ați fost foarte amabil să ne acordați din timpul dumneavoastră. Aș vrea să vă mulțumesc... —Ce, vrei să mă faci vinovat de moartea arabului ăluia? Se spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
99? Există vreun număr de două cifre care ar putea fi semnificativ? —Încearcă 48. Anul întemeierii statului. —O, asta e o idee bună. Vorbea în timp ce tasta: Vladimir 48. Logare eșuată. Uri se apropie de birou, oprindu-se lângă ea. Se aplecă, pentru a vedea mai bine monitorul. Putea să-i zărească firele de barbă de pe obraz. Chiar credeam că asta o să meargă. Poate că mă înșel cu Vladimir... Sau poate am greșit anul. Pentru un simpatizant de dreapta... Se opri exact

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
din sfera mea de interes. — De fapt aș vrea să mă ajuți pe mine cu ceva. A ajuns un nou transport săptămâna asta. Mi s-a spus că mai sunt multe lucruri ca acestea, dar pe moment, asta avem. Se aplecă, odihnindu-și un braț pe un fotoliu ponosit de piele, din care ieșea umplutura, ca să ridice o tavă de pe podea. Pe ea, așezate pe patru sau cinci rânduri, erau cele douăzeci de tăblițe de lut pe care i le adusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
că erau așa din cauza mea, fiindcă o dădusem în bară atât de rău. O lacrimă i se preligea pe obraz. Și acele chipuri mă vor bântui tot restul vieții, orice aș face. Doar atunci Uri puse paharul jos și se aplecă în față pentru a o lua de mână pe Maggie. O ținu strâns, până când, în cele din urmă, se ridică și o trase către el în așa fel încât capul ei i se odihnea pe piept. Fără să spună nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
venit să-mi exprim considerația pentru soțul dumneavoastră și condoleanțele pentru teribila pierdere pe care ați suferit-o. Femeia se uita în continuare în gol, vizibil insensibilă la cuvintele lui Maggie și la toată zarva din jur. Maggie rămase acolo, aplecându-se și uitându-se pe fereastră cât putu de mult, până când, în cele din urmă, puse o mână peste a ei, i-o strânse și merse mai departe. Nu voia să o deranjeze. Apăru un bărbat care o conduse pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
că soția își ruga în arabă soțul să lase fata în pace. În timp ce ei vorbeau, se scotoci prin buzunar și scoase telefonul. Era un mesaj de la Uri: Unde ești? Începu să scrie un răspuns, dar în clipa aceea gazda se aplecă spre ea, gata să-i smulgă telefonul din mână. Nu trebuie să suni pe nimeni. Avem noi grijă de tine. De ce ai nevoie? Tot ce vrei, te rog, trebuie doar să ceri. Maggie simți deodată nevoia puternică de a pleca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
care stăteai putea stârni un incident diplomatic. Nu, nu, începu ea. Nu e deloc așa. În timp ce vorbea se îndrepta spre ușa dinspre alee. Apucă mânerul. Se roti, dar nu se deschise. Încuiat. Acum putea simți bărbatul stând în dreptul umărului ei, aplecându-se pe deasupra ei pentru a ajunge la mânerul ușii. Apropierea lui o făcea să tremure, amintindu-i de alee și de răsuflarea aceea fierbinte. Vru să-l împingă la o parte. Înainte să aibă ocazia să facă lucrul ăsta, el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
da. A fost faimos în Israel. A fost omorât sâmbătă. Maggie îi cercetă chipul. Văzu aceeași nervozitate pe care o surprinsese cu o clipă înainte, când îi pomenise de biroul din spate. Începu să se lămurească. Domnule Afif, începu ea, aplecându-se în față. Nu sunt polițistă. Nu-mi pasă ce cumpărați și ce vindeți aici. Dar sunt interesată ca acest proces de pace să nu fie stopat. Dacă se întâmplă asta, mulți alți palestinieni, ca vărul dumitale, și mulți alți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
asta. Se simți deodată ca o idioată: anul petrecut pe margine, dădăcind cupluri expirate, o făcuse să-și iasă din mână mai tare decât crezuse. Avea dreptate. Trebuia să-și dea seama că sunt ascultați. La un semafor, Uri se aplecă spre ea în așa fel încât să-i poată șopti la ureche fără ca vocea să-i fie captată. —Și calculatoarele. Simțea cuvintele la fel de bine pe cât le auzea, respirația lui Uri mângâindu-i urechea. Îi simțea mirosul gâtului. —Trebuie să fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
neras de câteva zile, cu părul vâlvoi, neîngrijit, buclele căzându-i peste obraji; și în acel moment nu-i trecu prin cap ce să spună, despre muzică sau orice altceva. În schimb, îi aruncă o privire aproape complet zăpăcită. Se aplecă la urechea ei. Și hainele, șopti el. Din reflex, pipăi cu palmele buzunarele, căutând un microfon mic. Zâmbi ca și cum ar fi vrut să-i spună „Nu are sens, n-o să-l găsești niciodată“. Se îndreptau spre ceea ce părea a fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
un avocat căruia i s-au încredințat ultimele cuvinte ale lui Guttman, prăbușit pe biroul lui înainte să fi avut timp să le destăinuie cuiva. Uri se apropie încet, gândindu-se, bănuia Maggie, la aceleași lucruri. Se opri și se aplecă asupra biroului astfel încât să poată atinge cadavrul. Mâna lui șovăia, neștiind unde să-l atingă prima oară. O așeză ușor pe gât, arătătorul și degetul mijlociu alăturându-se pentru a verifica pulsul. Imediat ce apăsă gâtul cu degetele, sări în spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
adunaseră acolo. —A scris-o de mână, săptămâna trecută, se pare. Se opri brusc și se ridică de tot în picioare. Uri, îmi pare rău. Nu știu la ce mă gândeam. Vino încoace, te rog. Uri se apropie și se aplecă, la fel cum se apleacă un adolescent pentru a primi sărutul unei bunici scunde. Rosen îl îmbrățișă, murmurând ceea ce părea a fi o rugăciune. Apoi, zise în engleză: —Vă urez viață lungă ție și surorii tale. Viață lungă, Uri. Maggie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
de mână, săptămâna trecută, se pare. Se opri brusc și se ridică de tot în picioare. Uri, îmi pare rău. Nu știu la ce mă gândeam. Vino încoace, te rog. Uri se apropie și se aplecă, la fel cum se apleacă un adolescent pentru a primi sărutul unei bunici scunde. Rosen îl îmbrățișă, murmurând ceea ce părea a fi o rugăciune. Apoi, zise în engleză: —Vă urez viață lungă ție și surorii tale. Viață lungă, Uri. Maggie se holbă la Uri. —O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
în reportajul de arhivă de pe internet. Vociferările arogante din discursul de pe vârful dealului erau de domeniul trecutului. Spre deosebire de atunci, Guttman părea obosit și chinuit, ca un om care a fost alergat toată noaptea și nu a dormit aproape deloc. Se apleca înainte, cu fața piele și os. Uri yakiri. —Dragul meu Uri, începu fiul să murmure încet traducerea. Sper că nu va fi niciodată nevoie să vezi asta, că mă voi întoarce cândva săptămâna viitoare în biroul lui Rosen și voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
pe oricine va vedea acest lucru. Știu că nu suntem de acord aproape în nici o privință și că ai impresia că tatăl tău exagerează, dar cred că îți vei da seama că ăsta e un lucru diferit. Brusc Uri se aplecă înainte și opri derularea filmului pe calculator. Se întoarse spre Maggie cu o figură de genul „cum putem fi atât de proști?“, Microfoane! Avea dreptate. Rosen îi dăduse telefon lui Uri; dacă telefonul lui Uri era ascultat, atunci serviciile de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
ușor cum fusese lăsată Maggie să viziteze sectorul cu lumini roșii acum câteva ore. Nu exista nici măcar o parolă. — Am intrat, spuse ea, ușurată că bătrânul nu le mai pusese în cale nici un alt obstacol. Acum ce facem? întrebă Uri, aplecându-se în față, acoperind cana de cafea cu mâinile, bucurându-se de căldura acesteia. — Acum căutăm. Nu aveau mult de mers. Pe insulă nu se afla decât o clădire, o cutie simplă de sticlă și oțel. Înăuntru nu erau decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
pe urmele noastre, ar putea să ne omoare. —Spune-mi doar ce înseamnă asta! —Pentru Dumnezeu, Maggie, nu avem timp. — Uri, nu plec de-aici până nu rezolvi asta. Scuturând din cap, se îndreptă cu pași mari spre calculator, se aplecă pentru a se uita la textul din mica bulă de pe ecran și repetă ghicitoarea pe care tatăl lui o ascunsese acolo. Apoi spuse foarte firesc: —Bine, hai să mergem. Fata cu cercel în nas se ivi și îi șopti ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
în prima zi. Dar era mai puternic decât ea. Se ura doar gândindu-se ce va face în continuare, ca să nu mai vorbim de actul în sine, dar în acel moment, era sigură că nu are de ales. Trebuia să aplece capul pentru a face lucrul ăla și să găsească un unghi potrivit înspre trupul lui, dar imediat ce îl găsi, făcu totul dintr-o singură mișcare rapidă. Își înfipse pur și simplu dinții și îl mușcă de mână. Urlă de durere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
îi dădu drumul la mână și ea intră iarăși. Ochii ei scrutară încăperea, încercând să găsească în norul de fum calculatorul pe care tocmai îl folosise. Când zări în cele din urmă lumina ecranului, observă îngrozită că altcineva era acum aplecat spre el, bătând în tastatură. Se apropie, rămânând ascunsă în umbră. În cele din urmă, își dădu sema cine era: fata cu cercel în nas. Maggie răsuflă ușurată, se îndreptă repede spre calculator și, exact când femeia era pe cale să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
la o parte. Se uită peste umăr și văzu că urmăritorului i se alăturase un alt bărbat, cu o cameră video la gât. Se apropiau. Alergă mai repede. Acum culoarul se transformase într-un tunel lung, îngust. Continua să fugă, aplecată în față. Când se uită în urmă îi văzu apropiindu-se, chiar dacă alergau ciudat de ghemuiți. Cuprinsă de panică, se întoarse și se năpusti înainte, izbindu-se cu fruntea de o grindă metalică încorporată în tavan. Icni și se trase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
câteva secunde afară. Simți aceeași mână metalică ce o apucase de încheieturi prinzând-o de gât și împingând-o în jos. Cu putere, de parcă ar fi vrut să contrabalanseze întregul ei corp. Opuse rezistență, ținând spatele drept, refuzând să se aplece. Simți frustrarea din atingerea mâinii care acum împingea mai puternic. În cele din urmă, bărbatul acela, sau altul, vorbi: o voce masculină din spatele ei scoase un singur cuvânt: „mașină“. Deci asta era. O împingeau pe bancheta din spate a unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
ofere victoria asta. Să-și rețină lacrimile, asta era acum singura ei rezistență. Dar era atât de greu. Simți din nou mâna apăsându-i spatele. Era același gest care o împinse în mașină, mâna încercând să o facă să se aplece din talie. Despre asta era vorba? Nu despre o verificare, ci despre un viol în grup? Așa avea să se termine? Umilința fu înlocuită de un torent de furie. Încercă să lovească, cu o putere pe care nu o mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Aceasta era goală și lipsită de orice semn distinctiv, văruită într-un alb murdar, fără ferestre și fără nimic atârnând pe pereți. În fața ei se afla o masă. Poate că acesta era unul dintre bărbații care o făcuseră să se aplece cu numai câteva secunde în urmă. Și de cealaltă parte a mesei, stând pe un scaun simplu, ca al ei, se afla el. Nu pot decât să-mi cer scuze pentru ce s-a întâmplat mai înainte, Maggie. Serios. Percheziția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
în care ar ieși la iveală tăblița. O privi pe Maggie profund dezgustat. —Pur și simplu nu înțelegeți, nu-i așa? Nici tu și nici tâmpiții ăia de liberali elitiști și îngâmfați de pe Coasta de Est sau din Europa. Se aplecă peste masă și ochii îi scânteiară. —Vă plac la nebunie lururile drăguțe, discuțiile, întâlnirile, planurile, contraplanurile, hărțile, hotărârile ONU, ceremoniile, strângerile de mână de la Casa Albă - vă plac la nebunie toate astea. Dar ai stat vreodată să te gândești timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
o simți când știi că va înceta. Amintirea ei îi invada încă sistemul nervos. Când se forță să vorbească în cele din urmă, nu reuși să scoată decât un croncănit. — Știi că nu am văzut. M-ai percheziționat. Miller se aplecă înainte. Nu doar atât, în plus am pus oamenii să scotocească toată zona tunelurilor de când ne-ai condus tu acolo. La lumina proiectoarelor. Și tot nimic. Ceea ce înseamnă... Că bătrânul a trișat. A spus că e acolo, dar nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]