8,268 matches
-
Astfel, "nimic nu se naște din nimic": tot ceea ce există nu este decât o anumită combinație de atomi; de asemenea, moartea reprezintă descompunearea unui corp în elementele sale «atomice». Epicur este deci materialist: deoarece orice lucru este o combinație de atomi, orice lucru este de natură materială. Sufletul însăși este o compoziție de atomi; iar ordinea lumii nu este rezultatul unui plan rațional sau al exercitării unei inteligențe divine, ci al hazardului. Ea s-a format prin jocul mecanic și orb
Epicureism () [Corola-website/Science/307728_a_309057]
-
o anumită combinație de atomi; de asemenea, moartea reprezintă descompunearea unui corp în elementele sale «atomice». Epicur este deci materialist: deoarece orice lucru este o combinație de atomi, orice lucru este de natură materială. Sufletul însăși este o compoziție de atomi; iar ordinea lumii nu este rezultatul unui plan rațional sau al exercitării unei inteligențe divine, ci al hazardului. Ea s-a format prin jocul mecanic și orb de combinații atomice. Astfel, există o infinitate de lumi, iar cosmosul nu este
Epicureism () [Corola-website/Science/307728_a_309057]
-
mitologiile populare, de spaime sau de superstițiile care se alimentează în realitate din ignoranța noastră cu privire la natura lucrurilor. Astfel, dacă zeii sunt indiferenți, nu avem de ce să ne temem de ei. Dacă sufletul nu este decât un compus material din atomi, nu avem de ce să ne temem nici de călătoria lui în regatul morții sau în legătură cu diferitele reîncarnări, credințe obișnuite pentru greci. Nu avem de ce să ne temem de moarte, care este descompunerea compusului material din care suntem alcătuiți, corp și
Epicureism () [Corola-website/Science/307728_a_309057]
-
Radiația alfa (α): la trecerea prin substanță, suferă 3 tipuri de interacții: "ciocnire", "frânare în câmp electric" și "captura de către nucleu". Probabilitatea cea mai mare o are ciocnirea. În urmă ciocnirii unei particule alfa cu un atom se poate produce o excitare a acestuia, urmare a ridicării unui electron pe un nivel superior de energie. Câmpul electric al particulei alfa în mișcare acționează asupra electronilor orbitali; la revenirea electronilor pe nivelele fundamentale atomii vor emite radiații Röentgen
Radiație alfa () [Corola-website/Science/306491_a_307820]
-
particule alfa cu un atom se poate produce o excitare a acestuia, urmare a ridicării unui electron pe un nivel superior de energie. Câmpul electric al particulei alfa în mișcare acționează asupra electronilor orbitali; la revenirea electronilor pe nivelele fundamentale atomii vor emite radiații Röentgen electromagnetice (caracteristică, x). Tot prin interacțiunea cu paturile electronice ale atomului, radiațiile α pot produce smulgerea unor e din atomii respectivi. În acest fel, atomul rămâne încărcat pozitiv; fenomenul poartă numele de ionizare. De multe ori
Radiație alfa () [Corola-website/Science/306491_a_307820]
-
unui electron pe un nivel superior de energie. Câmpul electric al particulei alfa în mișcare acționează asupra electronilor orbitali; la revenirea electronilor pe nivelele fundamentale atomii vor emite radiații Röentgen electromagnetice (caracteristică, x). Tot prin interacțiunea cu paturile electronice ale atomului, radiațiile α pot produce smulgerea unor e din atomii respectivi. În acest fel, atomul rămâne încărcat pozitiv; fenomenul poartă numele de ionizare. De multe ori, electronii smulși se pot atașa unor atomi neutri, care devin ioni negativi (în ansamblu, la
Radiație alfa () [Corola-website/Science/306491_a_307820]
-
electric al particulei alfa în mișcare acționează asupra electronilor orbitali; la revenirea electronilor pe nivelele fundamentale atomii vor emite radiații Röentgen electromagnetice (caracteristică, x). Tot prin interacțiunea cu paturile electronice ale atomului, radiațiile α pot produce smulgerea unor e din atomii respectivi. În acest fel, atomul rămâne încărcat pozitiv; fenomenul poartă numele de ionizare. De multe ori, electronii smulși se pot atașa unor atomi neutri, care devin ioni negativi (în ansamblu, la un act de ionizare se produc o pereche de
Radiație alfa () [Corola-website/Science/306491_a_307820]
-
mișcare acționează asupra electronilor orbitali; la revenirea electronilor pe nivelele fundamentale atomii vor emite radiații Röentgen electromagnetice (caracteristică, x). Tot prin interacțiunea cu paturile electronice ale atomului, radiațiile α pot produce smulgerea unor e din atomii respectivi. În acest fel, atomul rămâne încărcat pozitiv; fenomenul poartă numele de ionizare. De multe ori, electronii smulși se pot atașa unor atomi neutri, care devin ioni negativi (în ansamblu, la un act de ionizare se produc o pereche de ioni). Dacă e smulși pot
Radiație alfa () [Corola-website/Science/306491_a_307820]
-
x). Tot prin interacțiunea cu paturile electronice ale atomului, radiațiile α pot produce smulgerea unor e din atomii respectivi. În acest fel, atomul rămâne încărcat pozitiv; fenomenul poartă numele de ionizare. De multe ori, electronii smulși se pot atașa unor atomi neutri, care devin ioni negativi (în ansamblu, la un act de ionizare se produc o pereche de ioni). Dacă e smulși pot genera la rândul lor ionizări, ei constituie radiație delta. Frânarea în câmp electric a radiației α înseamnă interacții
Radiație alfa () [Corola-website/Science/306491_a_307820]
-
delta. Frânarea în câmp electric a radiației α înseamnă interacții succesive, în urma cărora particulele pierd energie până când, sub o anumita limită, nu mai pot produce ionizări. În acest stadiu, particulele α captează 2 electroni din mediu și se transformă în atomi de He (Heliu). Fizicianul român Gheorghe Manu a adus contribuții importante la studiul absorbției radiației alfa în materie.
Radiație alfa () [Corola-website/Science/306491_a_307820]
-
este aliniat cu câmpul magnetic terestru. De asemenea, variabilitatea unor anumiți factori poate determina formarea de linii aurore de tonalități și culori diferite. Aurora polară terestră e provocată de ciocnirea unor particule încărcate electric (de exemplu electroni) din magnetosferă cu atomi din straturile superioare ale atmosferei terestre, aflate la altitudini de peste 80 km. Aceste particule electrice au o energie de 1 până la 15 keV iar coliziunea lor cu atomii de gaz din atmosferă determină energizarea acestora din urmă. Prin fiecare coliziune
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
de ciocnirea unor particule încărcate electric (de exemplu electroni) din magnetosferă cu atomi din straturile superioare ale atmosferei terestre, aflate la altitudini de peste 80 km. Aceste particule electrice au o energie de 1 până la 15 keV iar coliziunea lor cu atomii de gaz din atmosferă determină energizarea acestora din urmă. Prin fiecare coliziune o parte din energia particulei este transmisă atomului atins, într-un proces de ionizare, disociere și excitare a particulelor. În timpul ionizării, electronii se desprind de atom, care încarcă
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
la altitudini de peste 80 km. Aceste particule electrice au o energie de 1 până la 15 keV iar coliziunea lor cu atomii de gaz din atmosferă determină energizarea acestora din urmă. Prin fiecare coliziune o parte din energia particulei este transmisă atomului atins, într-un proces de ionizare, disociere și excitare a particulelor. În timpul ionizării, electronii se desprind de atom, care încarcă energie și determină un efect de ionizare de tip domino în alți atomi. Excitația rezultă în emisie, ducând atomul în
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
lor cu atomii de gaz din atmosferă determină energizarea acestora din urmă. Prin fiecare coliziune o parte din energia particulei este transmisă atomului atins, într-un proces de ionizare, disociere și excitare a particulelor. În timpul ionizării, electronii se desprind de atom, care încarcă energie și determină un efect de ionizare de tip domino în alți atomi. Excitația rezultă în emisie, ducând atomul în stări instabile, dat fiind că aceștia emit lumină în frecvențe specifice când se stabilizează. Dacă procesul de stabilizare
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
o parte din energia particulei este transmisă atomului atins, într-un proces de ionizare, disociere și excitare a particulelor. În timpul ionizării, electronii se desprind de atom, care încarcă energie și determină un efect de ionizare de tip domino în alți atomi. Excitația rezultă în emisie, ducând atomul în stări instabile, dat fiind că aceștia emit lumină în frecvențe specifice când se stabilizează. Dacă procesul de stabilizare a oxigenului durează până la o secundă, azotul se stabilizează și emite lumină instantaneu. Acest proces
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
transmisă atomului atins, într-un proces de ionizare, disociere și excitare a particulelor. În timpul ionizării, electronii se desprind de atom, care încarcă energie și determină un efect de ionizare de tip domino în alți atomi. Excitația rezultă în emisie, ducând atomul în stări instabile, dat fiind că aceștia emit lumină în frecvențe specifice când se stabilizează. Dacă procesul de stabilizare a oxigenului durează până la o secundă, azotul se stabilizează și emite lumină instantaneu. Acest proces, esențial în formarea ionosferei terestre, este
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
ionosferei terestre, este comparabil cu cel ce stă la baza ecranului de televizor: electronii ating suprafața de fosfor, alterând nivelul de energie al moleculelor, fapt care rezultă în emisiunea de lumină. În general, efectul luminos este dominat de emisiunea de atomi de oxigen în straturile superioare ale atmosferei (aproximativ 200 de kilometri de altitudine), care produce tonalitatea verde. Când se produc furtuni puternice, straturile inferioare ale atmosferei sunt atinse de vântul solar (la aproximativ 100 de kilometri altitudine), producând tonalitatea roșu
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
superioare ale atmosferei (aproximativ 200 de kilometri de altitudine), care produce tonalitatea verde. Când se produc furtuni puternice, straturile inferioare ale atmosferei sunt atinse de vântul solar (la aproximativ 100 de kilometri altitudine), producând tonalitatea roșu închis prin emisiunea de atomi de azot (predominantă) și oxigen. Atomii de oxigen emit tonalități de culori variate, deși, de cele mai multe ori, se întâlnesc roșul sau verdele. Fenomenul poate apărea și ca o luminescență ultravioletă, violetă sau albastră, datorată atomilor de azot, prima dintre acestea
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
kilometri de altitudine), care produce tonalitatea verde. Când se produc furtuni puternice, straturile inferioare ale atmosferei sunt atinse de vântul solar (la aproximativ 100 de kilometri altitudine), producând tonalitatea roșu închis prin emisiunea de atomi de azot (predominantă) și oxigen. Atomii de oxigen emit tonalități de culori variate, deși, de cele mai multe ori, se întâlnesc roșul sau verdele. Fenomenul poate apărea și ca o luminescență ultravioletă, violetă sau albastră, datorată atomilor de azot, prima dintre acestea putând fi foarte bine observată din
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
roșu închis prin emisiunea de atomi de azot (predominantă) și oxigen. Atomii de oxigen emit tonalități de culori variate, deși, de cele mai multe ori, se întâlnesc roșul sau verdele. Fenomenul poate apărea și ca o luminescență ultravioletă, violetă sau albastră, datorată atomilor de azot, prima dintre acestea putând fi foarte bine observată din spațiu (dar nu de pe Pământ, pentru că atmosfera absoarbe razele UV). Satelitul NASA "Polar" a observat efectul în raze X, imaginile ilustrând precipitații de electroni de energie ridicată. Interacțiunea între
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
a observat efectul în raze X, imaginile ilustrând precipitații de electroni de energie ridicată. Interacțiunea între moleculele de oxigen și azot, ambele generatoare de tonalități ale culorii verde, creează efectul de „linie verde aurorală”. În același fel, interacțiunea dintre acești atomi poate produce efectul de „linie roșie aurorală”, deși mai rar și prezent în altitudini mai ridicate. Planeta noastră este atinsă permanent de vânturi solare, fluxuri rarefiate de plasmă caldă (gaz de electroni liberi și cationi) emise de Soare în toate
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
magnetic. Pe de altă parte, aurorele produse pe această planetă durează de obicei zile, spre deosebire de cele terestre care durează abia câteva minute. Evidențele arată că emisiile de lumină din cadrul fenomenelor de auroră produse pe Saturn sunt datorate participării emisiilor de atomi de hidrogen. Sonda spațiala Mars Express a detectat în 2004 o auroră pe Marte. Marte deține un câmp magnetic mai slab decât cel terestru, iar până la acel moment se credea că lipsa unui câmp magnetic puternic ar face imposibilă apariția
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
sau unele materiale sintetice, se produce o transformare a materialului amorf bogat în carbon în grafit policristalin. hexagonală a cristalelor de grafit]] În grafitul cristalin există o structură de straturi paralele (straturi bazale); aceste straturi au legături covalente hexagonale între atomi (o legătură stabilă), în schimb două straturi alăturate sunt legate între ele prin legături ionice (legături labile). Această modificare de legături prin schimbarea de direcție determină anizotropia grafitului, ce atrage după sine: În așa numitele fibre de sticlă din carbon
Grafit () [Corola-website/Science/306592_a_307921]
-
Cementita sau carbura de fier este un component de bază al aliajelor fier-carbon, compus chimic metastabil cu formula FeC și un conținut de carbon de 6,67% (restul fiind fier). Ea cristalizează în sistem ortorombic, celula elementară conținând 12 atomi de fier și 4 atomi de carbon. Cementita este cel mai dur constituent al aliajelor fier-carbon (duritate Vickers: 700-800 HV), dar în același timp este și foarte fragilă (reziliența ~ 0). De aceea, materialele cu un conținut mare de cementită (în
Cementită () [Corola-website/Science/306572_a_307901]
-
fier este un component de bază al aliajelor fier-carbon, compus chimic metastabil cu formula FeC și un conținut de carbon de 6,67% (restul fiind fier). Ea cristalizează în sistem ortorombic, celula elementară conținând 12 atomi de fier și 4 atomi de carbon. Cementita este cel mai dur constituent al aliajelor fier-carbon (duritate Vickers: 700-800 HV), dar în același timp este și foarte fragilă (reziliența ~ 0). De aceea, materialele cu un conținut mare de cementită (în special fontele albe) au o
Cementită () [Corola-website/Science/306572_a_307901]