7,296 matches
-
mă mai duc la serviciu. Mi-ați dat o funcție mai mare cu răspunderi complexe, dar retribuția a rămas aceeași. Cum a rămas aceeași? Aceeași cu cea pe care o aveam când am plecat din fabrică. Pentru ce să mă chinui la țară și să-mi nenorocesc familia? Primul secretar m-a ascultat tăcut, iar când am terminat m-a privit lung. Figura inexpresivă a căpătat puțină culoare. Începuse să semene a om. Așteaptă puțin în anticameră, mi-a spus cu
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
un firicel de lumină dilua întunericul odăii. Mirosul pe care îl scotea lampa de iluminat cu gaz îmi făcea rău. Preferam să petrec timpul cât era întreruptă lumina pe întuneric, pentru a face în gând bilanțul zilei care trecuse. Mișu chinuia aparatul de radio cu baterii. Căuta muzică rock. Aparatul scotea sunete ascuțite și enervante. Mama, s-a oprit o mașină la poartă! N-am auzit nimic, am răspuns. Nu auzisem nimic. Mi-am dat seama că e cineva în curte
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
a mai urmat nimic semnificativ. "Marile" proiecte de cooperare economică lansate cu ocazia turneelor lui Nicolae Ceaușescu s-au dovedit în faza de materializare falimentare, iar schimburile economice se reduceau pentru exportul nostru la câteva milioane de dolari. Ne-am chinuit mult timp, de exemplu, cei de la MAE, de la Ministerul Comerțului Exterior și de la ambasada noastră din Lima, pentru a recupera un milion de dolari, costul pentru partea română a proiectelor unei megaexploatări miniere, care a murit înainte de a se naște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
unde nu observasem niciodată nici un semn al Lui, deși, preoți, dascăli și țârcovnici și un cor de doamne grase, cu ochelari, îl implorau. Și acest Domn, uite-l, în vagonul Iași-Cetatea Albă-Bugaz. Nu cred că am dormit o clipă. Dimineața, chinuit de tainica întrebare, aveam o migrenă grozavă." Te doare capul din cauza fumului", a stabilit bunica mea, "am să-ți fac o salată de ceapă" (aceste salate, care în filozofia medicală a bunicăi aveau o arie terapeutică extrem de extinsă, mă îngrozeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Și când era la spital, acu vreo două săptămâni, l-am vizitat, că suntem vecini. Ce crezi, murea, își dădea duhul. Mi-a fost groază în ce hal era. Doctorul mi-a spus că ocupă un pat degeaba, că se chinuie, consumă cu el o avere (că acum medicamentele sunt teribil de scumpe). Și, văzându-l cum era, cu ochii stinși, cu coșul pieptului ca o pompă rablagită ce s-o mai spun, nici randament, nici viață, i-am luat mâna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cum era, cu ochii stinși, cu coșul pieptului ca o pompă rablagită ce s-o mai spun, nici randament, nici viață, i-am luat mâna și i-am spus așa, de la obraz: mă nene, dă-ți drumu', nu te mai chinui, ce să-i faci, ăștia n-au nici loc, și așa mai departe, prietenește, ca între vecini. El mă ascultă, mă aude, mai răsuflă și, mișcând din deget, cu efort, (că era gata), îmi face semn că nu, nu-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pe la el la spital, îi duceam mandarine. Dar într-o zi l-am găsit gata, era albastru, se sufoca. Mi-a spus îngrijitoarea de salon că se încăpățânează, se ține de viață, nu-și dă duhul, se stăpânește și se chinuiește... nu cooperează cu personalul medical. La îndemnul îngrijitoarei, i-am spus s-o lase mai moale cu rezistența: "Hai, nu te mai chinui degeaba, dă-i drumul", i-am spus. Cum să-și dea drumul? îl întreb pe Cioacă. Adică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de salon că se încăpățânează, se ține de viață, nu-și dă duhul, se stăpânește și se chinuiește... nu cooperează cu personalul medical. La îndemnul îngrijitoarei, i-am spus s-o lase mai moale cu rezistența: "Hai, nu te mai chinui degeaba, dă-i drumul", i-am spus. Cum să-și dea drumul? îl întreb pe Cioacă. Adică, mai științific, să expire psihicul, să se lase învins. Așa i-ai spus? observ eu perplex. Da, ai curaj, nea Costică, ăștia au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cu toate inerentele ciocniri dintre frați. Sinuciderea lui a zguduit-o adânc pe maică-mea, care vedea în el, cu toată dreptatea, întruchiparea tuturor visurilor pe care numai o mamă le poate țese în jurul unui copil. Multă vreme m-a chinuit întrebarea dacă nu cumva, vorbindu-i mamei despre intențiile de sinucidere ale fratelui meu, n-aș fi putut împiedica acest groaznic sfârșit. Cum să [30] vorbesc însă despre aceasta părinților mei, când, în vacanța Crăciunului lui 1921, aflând de la unul
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
pretins atâta „înțelepciune” unui tineret schingiuit ani de zile, întemnițat și batjocorit în tot ce avea mai scump, și de ce s-a cerut tuturor să uite ce au suferit, când se loveau la tot pasul de acei ce i-au chinuit, rămași în cele mai multe cazuri în aceleași posturi de conducere? Așa cum am arătat mai sus, eu nu m-am răzbunat pe nimeni - dar cine poate cere tuturor aceeași resemnare? Mai ales că experiența de după 1941 dovedește că acei ce s au
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
spun în amănunt, fiecărei instituții românești, ce are de făcut. Primii sunt de vină că nu ne spun individual ce avem de făcut. În consecință, tendința noastră este aceea spre perpetuă coerență. Urâm disonanța cognitivă. Dacă trăim într-o lume chinuită fără torționari, victimizată fără vinovați, coruptă fără corupți, de ce n-am trăi într-una ratată fără ratați? De ce nu am continua cercul vicios al democrației neliberale? Text publicat în Curentul, 3 august 1998 Amărîții, elitismul și cultura fără civilizație Societățile
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
drepturile, de a facilita viața, dezvoltarea și afirmarea persoanei (a oricărei persoane). În raport cu o asemenea filosofie justificativă asupra instituțiilor, accentul pe politici concurențiale sau asistențiale este doar de nuanță, o diferență de grad, nu de natură. Ei bine, oricât ne chinuim noi să demonstrăm la suprafață normativă intrarea în sistemul de referință al acquis-ului comunitar (căci noi încă nu avem filosofii specifice democrațiilor liberale), în profunzime rămâne un rest subversiv. Acest rest este însăși persoana, cea mai neînsemnată dintre priorități. În
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
alta la filozofie. De prima Emi a trecut cu brio. La filozofie însă s-a întâmplat ceva. Ce se cerea pe-atunci filozofiei era de fapt un soi de materialism combinat cu „socialismul științific”, o disciplină care, indiferent de facultate, chinuia de decenii întregi studențimea românească cu doctrine artificiale, ambalate într-un limbaj imposibil. Tocmi aici Emi a capotat. Nu o dată, ci de două ori și se pregătea pentru altă bușeală. De doi ani terminase liceul. Cei mai mulți dintre colegii săi reușiseră
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
tânăr seminarist care avea anumite dificultăți pentru studiu. Altă dată, prevăzând ascultarea de la limba greacă, și-a scris pe palma mâinii unele terminații verbale. Profesorul, don Luigi Bianchi, alertat de privirile furișate repetat și de încurcătura lui Calabria: «Nu te chinui să citești de pe mână! Întreabă-mă, dacă nu știi vreo formulă și am să ți-o spun eu!», îi spuse cu bunăvoință. La examenele de sfârșit de an a avut doi de 5, unul la greacă și celălalt la latină
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Calabria nu era încă un cleric, ci un simplu licean; pe de altă parte, rectorul, monseniorul Bartolomeo Bacilieri, și ceilalți profesori erau încă perplecși dacă să mai favorizeze ori să supună la o altă probă vocația acestui tânăr care se chinuia în studii și avea un comportament prea ascetic: «Era vreun tâmpit sau vreun sfânt în creștere? Atitudinea sa umilă și amabilă era rodul unui efort ascetic sau a vreunei naivități? Să lăsăm ca stagiul militar să ne dea un răspuns
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
întâmplat să audă o dispută între don Scapini și profesorul de dogmatică, monseniorul Zenati. Unul spunea: «Clericul Calabria nu trebuie să devină preot». «E sigur că trebuie să devină», răspundea don Scapini. «Dar nu vezi că e bolnav și se chinuiește la învățătură?», insista don Zenati. «Nu, că nu e bolnav. Și, apoi, de sănătate mă ocup eu. Iar știința nu e numai cea scolastică», concludea don Scapini. Păreri contrastante, care se bazau pe date concrete, dar nu erau suficiente pentru
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Din acest motiv, superiorii l-au destinat să îndeplinească slujirea delicată a reconcilierii (spovezii). A exercitat acest apostolat în diferite orașe italiene și, din octombrie 1909, s-a oprit la Padova. În timpul iernii geroase și a verilor înăbușitoare, fără vacanțe, chinuit de diferite boli, până în ultima clipă a vieții sale, a rămas în serviciul sufletelor, devenind un martir al confesionalului. Însă, toate acestea, el le făcea având totdeauna prezent ceea ce el însuși considera misiunea primară a vieții sale: adică, să fie
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Spre Crăciunul anului 1949 au început pentru don Giovanni o serie de suferințe grave, care, cu excepția câtorva luni, de la Rusalii din 1951 și o parte din 1952, l-au însoțit până la moarte. Suferințe fizice, dar mai mult morale. A fost chinuit de îndoieli. A fost încercat în credință: el care liniștise atâția scrupuloși, acum era încercat de atâtea îndoieli. Spunea: „Nu mai simt nimic“. Odată, pe când îi slujeam la sfânta Liturghie, la momentul consacrării, adresându-i-se lui don Rossi care
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
cred, cred“. Și termină sfânta Liturghie cu liniște. Alte ispite îl tulburau: gândul că nu ar fi făcut nimic bine și, dacă ar fi făcut ceva bun, că ar fi făcut-o din mândrie ori pentru a se subînțelege. Îl chinuia gândul morții, care provenea dintr-o sfântă frică de Dumnezeu și din gândul final al dării de seamă în fața Dumnezeului preasfânt. Celor care se apropiau de el, le spunea cu voce sinceră și din inimă: „Rugați-vă ca să-mi mântuiesc
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Pe 21 dimineața, a avut o hemoptizie. Medicul l-a sfătuit să rămână la pat. Din acel moment primea sfânta Împărtășanie de la preotul care celebra în biroul alăturat, transformat în capelă. Ziua era o continuă alternare de rugăciuni, deși era chinuit continuu de dubii și scrupule. Era descumpănit mai ales, pentru că spunea el că nu-l mai simte pe Domnul aproape, că nu ar fi corespuns cu generozitate harurilor și că ar fi ruinat Opera din cauza păcatelor sale. Numai rugăciunea îi
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
cu bucurie viața pentru el, dacă Domnul ar accepta-o“. Puțin mai apoi, a spus cu seninătate: „A fost acceptată“. Doctorul Vantini, care era un prieten intim de-al lui don Calabria, l-a sfătuit să-și radă barba. „Mă chinuiți până la capăt“, s-a lamentat don Calabria, dar mai apoi a permis. Cu multă seninătate a spus: „Iată, mi se pare că Isus personal îmi iese în întâmpinare“. O pauză și apoi: „Da, simt că Domnul îmi este foarte aproape
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
de vânt, poluarea atmosferică e maximă. — De ce nu scrii și despre oamenii politici? mă interoghează Pastenague, fără să-i pese de starea mea sufletească. Lui nu i-o fi cald? E drept că mă așezasem deja în fața computerului și-mi chinuiam mintea să găsesc un subiect pentru rubrica din Cotidianul. De ce-oi fi acceptat eu obligația asta de a scrie în fiecare săptămână câte ceva pentru ziar? Ce idee! Căci mă cunosc foarte bine și știu că nu suport nici un fel
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
și știu că nu suport nici un fel de obligații: nici măcar obligațiile pe care mi le asum eu însumi. În loc să plec undeva la țară, în Normandia, de pildă, pe marginea unui lac sau la munte, eu stau la Paris și mă chinui să scriu articole pentru un ziar din București. — Te faci că n-auzi? — Ba te-aud, dar spui numai prostii... — De ce nu scrii despre Iliescu? Sau măcar despre Constantinescu, ha-ha! Că doar nu mai are nici o putere, poți să-l
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
cenzura politică mă interesează acum. Cei doi poeți francezi au abordat până la urmă un alt subiect, și anume cenzura economică. Spre stupefacția lor, intelectualii români păreau că nu pricep mare lucru. Eu unul nu mă mir. De ani întregi mă chinui să explic efectele cenzurii economice și nu pot să spun că am izbutit să conving în jurul meu. Să încerc încă o dată? Într-o societate structurată capitalist, în care piața decide asupra valorii mărfurilor, cartea devine și ea o marfă oarecare
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
și guvernul îi acordă o bursă datorită căreia urmează cursurile Facultății de Filologie din București, pe care o absolvă în 1955. E repartizat ca „îndrumător cultural” în regiunea Pitești. Refuză să se înscrie în PCR. Oare de ce? Preferă să se chinuie în tot felul de slujbe precare: pedagog la școli profesionale, învățător, suplinitor de profesor la țară etc. Din 1964 până în 1969 lucrează la Centrala editurilor. Totuși! În 1972 devine redactor la Viața Românească, unde rămâne până în 1984, când se pensionează
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]