7,032 matches
-
asupra unor mecanisme cognitive și de comunicare socială care sunt, fără doar și poate, importante și necesar de a fi luate în considerare. Ca alternativă a sociologiei obiective, etnometodologia pare însă un eșec ce se conturează cu tot mai mare claritate. Ca investigare complementară, ea ar putea aduce o contribuție la îmbogățirea explicației sociologice. Deja în interiorul etnometodologiei se prefigurează un proces de delimitare a ambițiilor și obiectivelor, dintr-o abordare sociologică cu pretenție de globalitate, ea tinzând să se transforme, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
obiectivi și a celor subiectivi. Conștiința ca epifenomen. O asemenea poziție o putem găsi exprimată în multe abordări, într-o formă mai mult sau mai puțin explicită. În termeni categorici, după mulți critici, chiar extremiști, această poziție o găsim cu claritate exprimată de către Burrhus F. Skinner (1971). În această abordare, comportamentul individual și colectiv este determinat direct de cauze obiective. Conștiința nu este nici inițiator al acestuia și nici măcar un termen mediu, un canal, un mijloc al determinării, ci doar o
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în limbajul modelului funcțional, cerințele funcționale asociate cu poziția obiectivă a claselor și grupurilor sociale în sistemul social. Interesele obiective se exprimă în scopuri, aspirații, idealuri. În acest sens este interesantă o afirmație polemică făcută de Marx, care exprimă cu claritate presupoziția raționalității scopurilor, înțeleasă ca adecvare a lor cu cerințele obiective ale sistemului: pe mine, afirma el, nu mă interesează ce dorește, ce aspiră, ce simte un proletar sau chiar întregul proletariat la un moment dat, ci ceea ce este forțat
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
adeterminismului obiectiv, ea nu aducea o contribuție proprie. Presupoziția raționalității conștiinței asigura caracterul strict determinat al acesteia. Ne putem însă întreba dacă nu cumva conștiința nu-și aduce nici o contribuție la modelarea fenomenelor sociale. Este necesar aici să distingem cu claritate între caracterul activ al conștiinței și contribuția sa determinativă independentă. În explicarea fenomenelor sociale, Marx și Engels afirmau cu claritate în Ideologia germană că trebuie să se pornească de la oamenii reali, cu configurația lor fizică și biologică specifică, cu activitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
întreba dacă nu cumva conștiința nu-și aduce nici o contribuție la modelarea fenomenelor sociale. Este necesar aici să distingem cu claritate între caracterul activ al conștiinței și contribuția sa determinativă independentă. În explicarea fenomenelor sociale, Marx și Engels afirmau cu claritate în Ideologia germană că trebuie să se pornească de la oamenii reali, cu configurația lor fizică și biologică specifică, cu activitățile lor materiale de producere apropriei vieți. Pe lângă dimensiunea lor biologică, economic-productivă etc, oamenii au și conștiință. Conștiința este un atribut
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
posibilului lor acțional: nu pot formula toate posibilitățile de acțiune incluse în acesta; nu reușesc să facă o evaluare completă, discriminatorie a soluțiilor alternative pe care au reușit să le identifice și, în consecință, nu reușesc să le ierarhizeze cu claritate în funcție de eficiența lor. Viața socială se bazează încă, în foarte mare măsură, pe cunoștințele oferite de cunoașterea comună, practică, structural limitată. Cunoștințele de tip științific sunt încă într-o foarte mică măsură disponibile. Iată cum formulau March și Simon (1964
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ca obiect legitim de studiu doar sfera mijloacelor de atingere a scopurilor pe care și le formulează actorii sociali. Scopurile însele rămân o decizie liberă a acestora din urmă. Ele sunt date absolute pentru sociolog. Eventual, specialistul poate să analizeze claritatea formulării scopurilor, consistența lor internă, dar nu legitimitatea lor propriu-zisă. Pe baza acestei teze, sociologul trebuie să accepte, în principiu, să se pună în slujba actorilor sociali, a scopurilor pe care aceștia și le formulează. Sociologul nu poate însă accepta
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Conceptul de ideologie formulat de Marx, Engels și Lenin are două sensuri distincte: unul general - ideologia reprezintă concepția, programul de acțiune al unei clase sau grup social - și unul particular, epistemologic. Acest din urmă sens, pe care îl găsim cu claritate exprimat de Engels în celebra „Scrisoare către Mehring” (Engels, 1967), definește ideologia ca o conștientizare neadecvată (falsă, mistificată) a procesului social spontan. Oamenii sunt puși în mișcare de forțe obiective, de condițiile social-economice în care trăiesc. În măsura în care activitatea socială este
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
să scadă sensibil atât autoritatea ierarhică, dar și forțele integrative interpersonale întărite de sistemul tradițional. Feedbackul neconstructiv. Se întâmplă adesea ca cercetarea sociologică să scoată în evidență limitele, nereușitele, eficacitatea scăzută a funcționării unui sistem, fără a indica însă cu claritate căile de perfecționare a acesteia. În această situație, în loc să fie constructiv, să orienteze sistemul spre perfecționare, feedbackul este distructiv, putând produce frustrare și generând mecanisme defensive din partea sistemului. Conștientizând ineficiența, fără însă a putea indica mijloacele de remediere (sau în
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în activitatea globală a colectivității. Analiza sociologică poate ajuta un sistem social să devină mai conștient de funcțiile sale în cadrul sistemului global din care face parte, să-și regândească aceste funcții, să și le formuleze cu o cât mai mare claritate, maximizându-și contribuția sa aici. În acest context devine tot mai clar în ultimul timp un nou tip de contribuție pe care sociologia o aduce la perfecționarea sistemelor sociale: inițierea de noi obiective. Pe lângă clarificarea obiectivelor difuz formulate, sociologul poate propune
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
indiscutabil de pornire sau este necesar să supună analizei însăși această formulare, să sprijine sistemul în a-și formula mai întâi într-o modalitate cât maiadecvată problemele pe care, apoi, le propune pentru soluționare. Acest aspect s-a pus cu claritate în relația pacient-medic și mai apoi în cea dintre pacient-psihiatru. El este valabil, mai general, și în relația dintre sistemul social-sociolog. „Pacientul” vine la specialist cu formularea pe care el o dă dificultăților sale. Specialistul trebuie însă să realizeze el
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
inteligent al omului, fundat pe intuiție și aproximare, și comportamentul noninteligent al calculatorului, care raționează mecanic și noncreativ. În fapt, decidentul uman se găsește într-o cu totul altă situație decât cea presupusă de teoria raționalității clasice, lucru consemnat cu claritate de Herbert A. Simon (1957, p. 198) în celebrul său principiu al raționalității limitate: „Capacitatea minții umane de a formula și soluționa probleme complexe este foarte mică în comparație cu dimensiunile problemelor a căror soluționare ar fi cerută de un comportament rațional
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nu chiar în mod principial, după cum sugerează o serie de teorii (Păun, 1980). Dacă criteriile de evaluare nu pot fi agregate într-o ierarhie clară, decidentul, chiar dacă ar deține cunoștințe complete despre alternative, nu ar putea să le ierarhizeze cu claritate. În al doilea rând, instabilizarea ierarhizărilor alternativelor provine din lipsa de coerență a cunoștințelor incerte. În consecință, imaginea cognitivă tinde să ia forma unei mulțimi nestructurate de argumente pro și contra asociate cu soluțiile concurente, argumente care nu duc principial
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sensibilă a incertitudinii, cu toate consecințele acesteia. Prestigiul cu care este învestită tradiția poate fi interpretat deci ca având o importantă sursă în mecanismele de apărare împotriva incertitudinii. Analizând societățile arhaice, Nadel (1968, p. 403) înregistrează ca un faptstabilit cu claritate raritatea inovațiilor tehnice. Tehnicile din toate sferele de activitate, începând cu cele productive și sfârșind cu cele artistice, „se perpetuează atât timp cât ele reprezintă un mijloc adecvat pentru realizarea scopurilor respective”. Aceasta nu se explică printr-un conservatorism de principiu, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
abandona rutina sigură pentru riscurile asociate cu metodele neexperimentate” (Nadel, 1968, p. 403). Este clar că Nadel descrie aici în termeni foarte clari tradiția colectivităților arhaice ca pe o variantă a strategiei satisfăcătorului. Prezența plusvalorii în complexul tradiției apare cu claritate în momentele în care, din cauza schimbării condițiilor, soluțiile recomandate încetează să mai fie adecvate. Chiar și în această situație, tradiția prezintă o mare inerție, continuând să persiste, fiind susținută mai mult de funcția sa de protecție împotriva incertitudinii. În plan
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în ideologiile de tip totalitar și chiar mitologia „specialistului” în societatea actuală. Criterii mascate de alegere aleatorie. Adesea, decidentul se află în situația dificilă de a alege dintr-un set de alternative care, din cauza incertitudinii, nu pot fi ierarhizate cu claritate. După cum am argumentat mai înainte, în aceastăsituație, recursul la un criteriu aleatoriu de alegere nu reprezintă un comportament irațional. Un criteriu aleatoriu deschis asumă caracterul absolut al incertitudinii, imposibilitatea discriminării între alternative, caracterul ireductibil al incertitudinii. Întâmplarea este o opțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
normele pentru că le consider bune sau proaste (nici nu este treaba mea să le judec!), ci pentru că am datoria, obligația să o fac, deoarece ele sunt impuse de autoritate. Tradiția conține importante elemente de normativitate, de constrângere. Autoritatea apare cu claritate în organizații unde aplicarea normelor este impusă și sancționată formal, prin deciziile luate la niveluri ierarhice superioare. Problemele mai complicate și care nu pot fi soluționate prin aplicarea autonomă a normelor sunt înaintate forurilor ierarhice superioare pentru a fi rezolvate
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
găsim sfaturi referitoare la modalitățile de a ne apăra de influența nedorită. Multitudinea exemplelor din activitatea de zi cu zi oferite de autor ilustrează ușurința cu care procesul de influențare intervine În viața noastră. Lucrarea Își atestă valoarea atât prin claritatea exemplelor practice, cât și prin prezentarea cercetărilor clasice și recente În domeniul sociologiei și psihologiei sociale. În primul capitol autorul identifică nevoia oamenilor de a avea comportamente preprogramate, așa-numitele „scurtături”, ce sunt necesare din cauza complexității mediului Înconjurător mereu aflat
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
o definiție radială, se poate întâmpla ca diferiții autori să râmână la propriile lor definiții, în loc să ajungă la o înțelegere comună a aspectelor fundamentale ale populismului. Prin urmare, versiunea clasică a clasificării, reprezintă calea cea mai bună de a consolida claritatea conceptuală și de a stimula cunoașterea cumulativă, mai cu seamă atunci când vine vorba de studiul comparat al populismului. Acest aspect conduce la următoarea întrebare: cum poate fi obținută o definiție minimală a populismului. Nu este lipsit de importanță să menționăm
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de pe stradă". Revolta a dus la demisia președintei partidului (care ocupa și funcția de vicecancelar), a ministrului de finanțe și a președintelui grupului parlamentar al FPÖ (Fallend, 2003: 889-91; Luther, 2003: 139-41; Müller, 2004: 346-7). Acest eveniment a demostrat cu claritate faptul că FPÖ nu devenise încă "un partid de guvernământ responsabil". Cancelarul Schüssel a folosit revolta ca pe o oportunitate de solicitare a alegerilor anticipate, în cadrul cărora FPÖ a suferit o mare înfrângere (vezi Tabelul 6.1). 6.3.2
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
care nu lăsau prea mult spațiu pentru manevre politice, virarea Venezuelei către stânga s-a produs sub conducerea unui populist venit din afara politicii, care a profitat de criza instituțiilor reprezentative pentru a mobiliza opoziția împotriva establishmentului politic. După cum afirmă cu claritate Panizza (2005: 9), populismul "este limbajul politicii atunci când ea nu poate funcționa ca de obicei: o modalitate de găsire a identității specifică perioadelor de dezorganizare și de dezacord, care implică o retrasare radicală a granițelor sociale pe conturul unor linii
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și participative pot fi dezvoltate mai degrabă pentru a însoți instituțiile reprezentative decât pentru a le înlătura sau a le eluda. Cu toate acestea, în cazul Venezuelei, tensiunile dintre cele două dimensiuni de căpătâi ale democrației s-au manifestat cu claritate (vezi Coppedge 2008). Aceste costuri de oportunitate pot fi observate în două direcții. În primul rând, chavismul a folosit măsuri plebiscitare pentru concentrarea puterii în zona executivă, cu precădere în mâinile unui lider carismatic, în procesul de slăbire a controlului
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
desenului bronhovascular hilo-bazal;- benzi opace groase, uneori ramificate în „deget de mănușă” ce corespund unor bronhii pline cu secreții;- umbre liniare paralele cu aspectul „liniilor de tramvai” ce corespund unor bronhii cu pereți îngroșați;- hipertransparențe multiple circumscrise cu aspectul unor clarități areolare „în rozetă”, situate de obicei postero-bazal, cu tendință de „plămân în fagure de miere”;- imagini chistice de aproximativ 2 cm diametru, cu aspect de umbre inelare, uneori cu nivele lichidiene chistice;- în zonele declive pot apare imagini intricate variate
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by Claudiu Nistor, Adrian Ciuche, Teodor Horvat () [Corola-publishinghouse/Science/92105_a_92600]
-
psihologiei din „lunga și plictisitoarea noapte a behaviorismului”. Patru variante ale cognitivismului Examinând domeniul psihologiei teoretice, se pare că putem distinge patru mari variante ale cognitivismului. La nivelul formalizării modelelor, acestea se pot amesteca uneori, sau se pot diferenția cu claritate. Prima variantă a cognitivismului permite conceptualizarea mecanismelor sau proceselor intermediare dintre stimul și răspuns. Această preocupare nu este nouă, deoarece o întâlnim deja la primii behavioriști cum ar fi Hull și teoria sa cu privire la nevoi. Pentru acești cognitiviști, se pune
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
cauzele problemei prezentate, înainte de a propune soluții specifice. Intrebările sale se înscriu în cadrul unui demers diagnostic care are ca obiect: - culegerea datelor (anamneza); - formularea ipotezelor explicative; - elaborarea unei strategii de tratament pentru atingerea unuia sau mai multor obiective definite cu claritate; - evaluarea efectelor tratamentului. Fiecare etapă implică o activitate cognitivă de prelucrare a informațiilor ale cărei concluzii determină natura și modalitățile de lucru în etapa următoare. Această activitate este modulată de „ideile a priori”, de raționamentul și modelele teoretice ale clinicianului
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]