6,859 matches
-
prin intermediul presei a fost una dintre mizele principale ale Bisericii, cu atât mai mult cu cât realitățile politico-sociale existente (ne referim și la dezvoltarea naționalismului) făceau practic nerealistă manifestarea universală a confesiunii catolice, mai ales în state în care această confesiune era una minoritară; la situația prezentată s-a mai adăugat uneori și existența mai multor minorități etnice catolice, în unele state naționale unitare create la sfârșitul Primului Război Mondial (așa cum a fost de exemplu, cazul României). Vaticanul a considerat mass-media o nouă
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
cu Biserica Ortodoxă Română (Biserica dominantă în stat). Spațiul românesc a intrat în atenția Vaticanului în a doua jumătate a secolului al XIX-lea mai exact după anul 1866, când la conducerea statului român a fost instalat un prinț de confesiune catolică: Carol I de Hohenzollern- Sigmaringer. A existat atunci o atitudine binevoitoare a Vaticanului față de România, manifestată prin recunoașterea independenței (1878), a proclamării regatului (1881) și a Marii Uniri din anul 19181025. Sfântul Scaun a creat în Vechiul Regat o
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
etnică diferită (română, maghiară, germană), ea s-a dovedit activă în spațiul public (inclusiv prin crearea unor instituții de presă și dezvoltarea unor publicații). Această situație existentă pe plan etnic și confesional a fost una inedită pentru România. Prezența unor confesiuni minoritare în cadrul noului stat impunea guvernelor de la București adoptarea unei legislații care să permită armonizarea formelor de organizare a structurilor ecleziastice, precum și conviețuirea pașnică a credincioșilor minoritari cu cei aparținând Bisericii dominante în stat. Guvernele românești au considerat ca pe
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
diplomatice cu Vaticanul și încheierii unui concordat, considerând acest fapt ca pe o imixtiune în problemele interne ale statului român. Toate aceste realități din societatea românească referitoare la situația comunității catolice au fost reflectate în presa din România a acestei confesiuni. Vaticanul a acordat o importanță deosebită dezvoltării unei prese catolice românești și unificării acesteia. Motivul era crearea unei exprimări unitare a catolicilor din noul stat român (indiferent de rit sau etnie), mai cu seamă în sfera politică (Statul Papal a
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
apărarea independenței anglicanismului față de statul britanic, sub forma unor manifeste. Astfel, ia naștere Mișcarea de la Oxford, Newman fiind unul dintre principalii actori ai mișcării. Continuând cercetările, ajunge să se convertească la catolicism, pe care îl vede, de acum încolo, drept confesiunea cea mai fidelă rădăcinilor creștinismului în http://ro.wikipedia.org/wiki/John Henry Newman, consultat la data de 12.06.2012, ora 19.12. 68 John Emerich Edward Dalberg-Acton, primul Baron Acton (s-a născut la Napoli, la data de 10 ianuarie
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
la realitățile societății românești surprind poziția și viziunea acestora despre schimbările politico-sociale: Până în 1918, cum era normal, printre românii monarhiei habsburgice se afla și un grup restrâns care dorea o înțelegere cu guvernul ungar. Maghiarii erau printre fidelii celor două confesiuni. Activitatea lor nu a putut avea rezultate practice, întrucât nu era posibilă o înțelegere cu o minoritate etnică ce-și imaginează că poate domina prin falsificarea vieții publice a populației majoritare a unei țări. Iar românii au fost întotdeauna majoritari
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
situație: persoane de etnie germană în Dobrogea 12.581 (1,5%), Oltenia 3.442 (1,5%), Muntenia 20.826 (1,6%). Practic, etnicii germani ocupau locul al doilea în tabloul minorităților cu 4,1%, după maghiari (7,9%). Referitor la confesiunea catolică, existau aproximativ 7,9% greco-catolici (1.427.391 uniți) și 6,8% romano-catolici (1.234.151 catolici). În arhidieceza de București existau, la 29 decembrie 1930, aproximativ 64.993 persoane de confesiune catolică, din care aproximativ 9000 germani (Recensământul
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
1%, după maghiari (7,9%). Referitor la confesiunea catolică, existau aproximativ 7,9% greco-catolici (1.427.391 uniți) și 6,8% romano-catolici (1.234.151 catolici). În arhidieceza de București existau, la 29 decembrie 1930, aproximativ 64.993 persoane de confesiune catolică, din care aproximativ 9000 germani (Recensământul General al Populației României 1930, II, Neam, Limbă, Religii, 1938, p. 11; pp. 25-30; p. 132 și Sabin Manuilă, "Populația României", în Enciclopedia României, vol. I, Imprimeria Națională, București, 1938, p. 148; p.
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
a solitudinii, scăldată în tonuri elegiace și, pe de altă parte, evocarea țării ocupate - paradis devastat și înlăcrimat, în linia liricii lui Goga - de bolșevici și de „slugile” lor dinăuntru, „ciocoii” noi, „roșii”. Spovedania intimă este astfel mereu dublată de confesiunea comunitară. Patosul exponențial, pe teme sociale, din poezia interbelică a lui C. se mută acum definitiv în registrul tematic național. Poetul - profet și tribun - aduce cauza românească în fața instanțelor pământene și divine, ceartă, în poemul Între Volga și Mississippi, hedonismul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
ironic înainte de toate. Fără ironie, în creație și receptare, opera nu există. Ironia este garanția jocului de bună calitate. Ea asigură detașarea cestui autor care complică și nu se implică. Autorul este discret, se ferește să se demaște, refuză intimitatea confesiunii. El are o imaginație sănătoasă și se baricadează în spatele ei. Autorul spune pe jumătate (tradiție deschisă de Henry James), lectorul ghicește ce poate, și opera lasă gustul amar-dulce al neîncheierii. Hibridizarea Amestecul de genuri literare a fost născocirea Fluxului conștiinței
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Nu mare ne va fi surpriza când ne vom trezi atașându-ne de ființele cel mai puțin atașante. Autorii Desperado au o mare dragoste pentru exasperant. Eroii aceștia resimt o nevoie acută de a se confesa, cu toate că le e interzisă confesiunea ca atare. Singurul lor refugiu este să-și ordoneze amintirile într-un fel sugestiv, ordinea memoriei lor sugerând ceea ce simt, ce vor cu încrâncenare să ascundă. Ei recreează continuu prezenturi trecute. Memoria e inundată de sentimentul prezentului permanent, trecutul e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
viața lor personală în roman; alții recunosc deschis că se folosesc de propria biografie, dar o prelucrează până când aceasta nu mai poate fi recunoscută. Poeții iau o atitudine și mai drastică: ei dezleagă total ideea de lirism de jurnal, intimitate, confesiune, chiar emoție. Ei nu concep că se poate face poezie din date autobiografice. Cu excepția lui Ruth Fainlight sau Fleur Adcock, poeții decid azi că trebuie să recurgă la istorii închipuite, la măști, pentru a evoca emoția. E modul lor de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de astfel de răscruci în care experiența reală se topește în literatură, drept care anecdoticul vieții ei e ca un zid opac. Viața autoarei nu transpare niciodată din multele ei interviuri, nu aflăm mai nimic personal despre scriitoare, Lessing nu face confesiuni. Ce are de spus, spune în romane. Romanul vieții ei (cum i-a sugerat odată un critic că ar putea să se scrie) i se pare autoarei un sacrilegiu. Prin urmare, cei ce o citesc nu vor ști niciodată adevărul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și de orice aduce cu totalitarismul (dezicere puțin prea zgomotoasă), îngrijoararea pentru viitorul extrem de amenințat al rasei umane. Bestseller-ul unanim recunoscut al lui Doris Lessing pare să fie The Golden Notebook (1962), carte ce a fost percepută ca o confesiune feministă de foarte mulți lectori și critici. Ca în mai toate cărțile lui Lessing, maniera narativă e trei sferturi din roman. Narațiunea e lentă dar zbuciumată, amestecând în ea nenumărate forme de comunicare, povești zilnice de toate felurile: ziare, știri
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
al narațiunii obiective e subminat de priviri din afara lui. E drept că romanul e scris la persoana a treia, dar e o persoana a treia dedublată de multe ori, și pe toate le cercetează o conștiință subterană la persoana întâia. Confesiunile se fac la persoana a treia, în vreme ce narațiunea obiectivă se desprinde doar din transcrieri ale gândurilor înșirate la persoana întâia. Lodge își denumește maniera narativă din acest roman "stil liber indirect" (Consciousness and the Novel, Penguin Books, 2002). Ceea ce fac
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
În ce privește violența temă esențială la Pinter autorul însuși afirma în 1966: Lumea chiar este un loc extrem de violent, așa că violența din piese e firească. Mi se pare un factor esențial și inevitabil. Interviul din 1966 conține una dintre foarte puținele confesiuni ale dramaturgului privind violența din viața lui (în afară de mult repetatul episod cu periuța de dinți): Cu toții cunoaștem într-un fel sau altul violența. Eu am cunoscut-o într-o formă extremă după război, în East End, când reveneau fasciștii în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
exprimat întreg infernul interior, strigând pe rând cu vocea lui Dante, Shakespeare și a multor altora. Ceea ce face din The Waste Land poemul epocii este intensitatea lui de operație pe viu, fără anestezia frumosului, fără ocolișuri rușinate, dar și fără confesiuni melodramatice. Eliot își amintește pas cu pas tot ce a trăit și pune pe hârtie o relatare pe atât de narativă pe cât de poetic este Ulysses al lui Joyce. Poate tocmai de aceea devine și mai semnificativă mica parodie a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Brownjohn sfărâmă poemul clasic. Călcăm pe cioburi de sentimente, de idei (suflet, viață, morală, politică, viitorul omului pe pământ...). El scapără scânteia poetică dintr-o scurtă istorie abia bănuită, pe care poemul o ascunde în loc s-o povestească. Nu face confesiuni detestă versurile confesive, nu-și dezvăluie niciodată viața intimă iar locul intensității confesive e luat de vorba de duh. Se joacă cu ideea, construiește o fabulă, povestește ceva pe jumătate absurd, dar pe jumătate extrem de adevărat și foarte trist. Brownjohn
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ca personaj: Eu, a cărui copilărie E un plictis uitat... E uitat și Eliot. Larkin se concentrează asupra unei intimități sondate cu precizie. Ideea e veche pentru noii Desperado, dar în anii '50 era o noutate cu siguranță. Larkin descoperă confesiunea și învață să radiografieze viața în vorbe de zi cu zi. Poemele încep și se termină cu simplitate. Stilul e oral. Sfârșitul e abrupt. Au dispărut rimele tânguitoare. În primul volum, punctuația abia dacă se observa, era ignorată ori rău
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un amestec de implicare subiectivă, dar și de autocontrol în plan afectiv. Cu toate acestea, n-aș crede ca opera mea să fie autobiografică, în afară poate de prima treime a primului meu roman. Nu cred în roman ca o confesiune ori ca terapie pentru mine asta nu e posibil, oricum. Când și când, mai folosesc câte ceva din viața mea reală, dar o fac cu totală obiectivitate, iar ceea ce rezultă e de nerecunoscut. LV. Pui preț pe sensibilitatea romancierului? Unde vezi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
adevărul? JF. Am încercat să-mi scriu toată viața. Presupun că tot ce scriu e autobiografic. Mă gândesc în special la Mantissa. Cred că mai toți scriitorii ar trebui să se folosească de ce le oferă propria viață. LV. Este literatura confesiune, imaginație, joc? JF. Cred că literatura e jumătate imaginație și jumătate joc. Sentimentele se schimbă uneori enorm de la o creație la alta. LV. Este intriga amoroasă (pe care Virginia Woolf a ponegrit-o din răsputeri, dar n-a putut-o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Lucrarea “Românii supt Mihai Voievod Viteazul” aparține istoricului: a) Nicolae Iorga b) Nicolae Bălcescu c) Vasile Pârvan d) Gheorghe Brătianu 7) Marcați litera corespunzătoare răspunsului pe care îl considerați corect: Un proiect de realizare a unui “regat al Daciei” de confesiune protestantă aparținea lui: a) Sigismund Bathory b) Gabriel Bethlen c) Radu Șerban d) Mihnea al III lea 8) Marcați litera corespunzătoare răspunsului pe care îl considerați corect: Tabloul pictorului flamand Frans Francker “Creus arătându- și comorile” prezintă o scenă la
ISTORIA ROM?NILOR TESTE PENTRU ADMITERE LA ACADEMIA DE POLITIE by DORINA CARP () [Corola-publishinghouse/Science/83159_a_84484]
-
în 1271, concubina (mekake) acestuia, un tip timid și cu un defect de mers. Era viitoarea Doamnă Nijo, veselă, inteligentă și cultivată, scria poezii, practica muzica. A simțit nevoia să-și prezinte viața și a lăsat posterității o carte autobiografică, Confesiunile Doamnei Nijo, ce reflectă viața de concubină și oferă recomandări pentru viața erotică. Frumoasa concubină i-a născut un băiețel împăratului și a avut relații cu mai mulți amanți. A făcut însă imprudența să-i atribuie și alți copii împăratului
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
s-o repudieze. Aflată în această postură dezonorantă, a încercat să trăiască din recitarea versurilor, din consultații privind decorațiile interioare. A decis să intre în lumea călugărițelor budhiste, ea fiind o călugăriță nonconformistă, călătoare. În condițiile acestea și-a scris Confesiunile. Infidela și excentrica curtezană a trecut de la poziția de concubină imperială la aceea de călugăriță cerșetoare, postură în care, se spune, l-a întâlnit pe suveranul îmbătrânit cu care a depănat amintiri. Wan Guifei (1436-?) Din asistentă medicală a împăratului
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
lui Petru cel Mare și a Ecaterinei I, apreciată ca fiind cea mai frumoasă dintre suveranele Rusiei. A și fost supranumită Semiramida Nordului. Inteligentă, cultivată și cu farmec, tânăra Sofia- Augusta a intrat în grațiile țarinei, s-a botezat în confesiunea ortodoxă sub numele Ecaterina, a devenit mare ducesă, a continuat să se instruiască și să învețe limba rusă. Țarina Elisabeta a consfințit căsătoria, în 1745, când Sofia Augusta, devenită Ecaterina, avea paisprezece ani, Petru era un tânăr de șaptesprezece ani
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]