7,752 matches
-
un moment dat erau 25 sau 30 de inși răspândiți prin casă, cotrobăind peste tot, încercând să intimideze și să terorizeze. Marți seara, 6 decembrie [1949] Aseară m-am întors la ora 11, dulcea mea, iubita mea, steaua mea din depărtări, mica mea prietenă, preascumpă și preaiubită. Nu prea mai am elan. Mi-am pierdut bravura, sunt istovită, îngrozitor de istovită, dar mai am în mine putere cât să-ți spun că te iubesc. Cred că și după plecarea mea definitivă de pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
c. p. 1 mai [1950], luni [...] Mă apuc imediat de scrisoarea către Rodica, odată ce ție nu pot să-ți scriu decât cărți poștale. [...] Dragostea mea pentru tine, neclintită, indestructibilă. Te ador, scumpa mea. Știi asta, o simți. Îți întind peste depărtări firul acesta de lăcrămioară cu clopoței înmiresmați. M. 35/1950 I 1 mai [1950], luni Draga mea, dulcea mea preaiubită, Am dormit ieri și azi 15 ore; ieri de la 3 la 6 și noaptea asta de la 10 la 10 dimineața
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
uite că, în fine, a venit. Parcă ar fi Crăciunul. De fapt, e mai bine decât de Crăciun. Prin ușa deschisă de la intrare se văd invitații trecând pe pietrișul acoperit de zăpadă, în costume de zi și pălării elegante. În depărtare, clopotele de la biserică încep să bată și e o atmosferă plină de freamăt și nerăbdare. Și unde e mireasa noastră? spune tati. Aici sunt, se aude glasul lui Suze. Ridicăm privirile cu toții - și iat-o, plutind pe scări, și ținând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mă împiedic ușor de pietrișul care pare pudrat cu nucă de cocos. Deci, ești în continuare la fel de hotărâtă să aștepți opt ani înainte de a te mărita. — Categoric, încuviințez din cap. Cel puțin opt ani. Ne continuăm drumul în tăcere. În depărtare, auzim copite de cai pe pietriș, ceea ce înseamnă că trăsura lui Suze se pregătește să pornească. — Bine, să zicem vreo șase ani, adaug în treacăt. Sau... cinci. Depinde. Se lasă iar tăcerea, întreruptă doar de sunetul ritmic și liniștitor al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
peste măsuța de cafea. Totul e perfect. Mă așez lângă el pe canapea, Elinor îmi întinde un pahar cu vin rece ca gheața și iau o înghițitură, uitându-mă pe fereastră la luminile strălucitoare ale Manhattanului care se întind până în depărtări. Elinor și Luke sunt în mijlocul unei discuții despre Fundație, așa că iau o alună sărată și îmi reiau visarea. Nu știu cum, am ajuns în mijlocul unei imagini ca dintr-un vis, în care Elinor tocmai spune mulțimii adunate „Becky Bloomwood nu este numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
iar gândurile. — Așa. Pot să fac asta. Fii calmă și stăpână pe tine. Formez numărul alor mei și aștept, cu ușoară spaimă, în clipa în care începe să sune. — Alo? se aude o voce metalică. — Alo? răspund nedumerită. Cu toată depărtarea dintre noi, îmi e limpede că asta nu e vocea lui mami. — Becky! Sunt Janice! Ce faci, scumpo? Ce aiurea. Oi fi format cumva numărul vecinilor, din greșeală? — Ce să fac?... Bine. — Mă bucur. Fii atentă, dacă tot ești la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și acum am scăpat complet frâul situației. E ca și cum nunta asta ar fi un cal alb uriaș care până acum a mers frumușel la trap, dar care brusc s-a ridicat în două picioare și a plecat în galop spre depărtări, fără mine. Nu cred că Robyn chiar m-ar da în judecată. Sau chiar vorbește serios? — Bună, Judith! Da, Robyn sunt. Le-ai... a, da?A, ce rapidă ai fost! Robyn ridică ochii spre mine. N-o să-ți vină să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
precipitat în receptor. Bex, e un pic cam târziu pentru normalitate. — Ești rea! — Dacă planeta Pământ ar fi normalitatea, tu știi unde te afli în clipa asta? — Ăă... pe Lună? mă hazardez. — Ești la cincizeci de milioane de ani lumină depărtare. Ești... în altă galaxie. Acum un miliard de ani. — E-adevărat, mă simt ca de pe o cu totul altă lume, recunosc și îmi întorc privirea spre apartamentul magnific din spatele meu. Zgomotele pătrund cu greu aici, în acest spațiu al parfumurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Luke, acum e cel mai bun moment să facem asta. Cât încă mai suntem tineri. Înainte să facem copii. Imaginează-ți doar. Noi doi, rătăcind prin lume. Vizitând locuri incredibile. Învățând din alte culturi. Se așterne tăcerea. Luke privește în depărtare, încruntat. — Zici că ai vorbit cu Michael, spune în cele din urmă. Și că el chiar e de acord să... — E mai mult decât de acord. S-a plictisit de moarte la New York, unde n-are absolut nimic de făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ce trebuie pentru aceasta și sînt bucuros la gîndul că poetul a dat, cum ar fi zis Iorga, de un om care „ni trebuie”. Îți doresc sănătate, noroc, pace în viață și forță de a continua cu aripi întinse în depărtări acest minunat zbor în jurul unui nume scump sufletului meu, dacă-mi dai voie să-ți mărturisesc înfrînt. Cu vie, veche afecțiune și rară considerație, al d-tale îndatorat sau, cum se spune în Ardeal, obligat, Al. Husar </citation> (12) <citation
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
puse În mișcare, Guvernulu are nevoe să știe câte producte disponibile sunt În județu”. Polițaiul era „invitat” „...ca de urgență” să comunice prefectului „...sciință de cantitatea productelor (grâu, orzu, păpușoi, făină și pae) ce se află În acest orașu, de depărtarea lor de gara drumului de feru cea mai apropiată și de prețurile lor curente”. Consultându-se pe marginea acestei grele probleme cu cei doi comisari ai despărțirilor, Alexandrescu fusese În măsură să trimită expeditorului următoarea amară constatare: „Se va răspunde
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
acoperiți cu o pâclă de praf iar aerul, în ciuda dimineții și a pădurii tropicale, îmi pare destul de greu de respirat. Apare și explicația la următoarea cotitură a drumului: o masă de turle și furnale, cu unul ceva mai înalt în depărtare, din care iese o flamă enormă acompaniată de un fum negru și gros. Intrăm în Shushufindi orășel exclusiv dedicat exploatărilor petroliere, acoperit de un fum permanent, în care muncitorii au migrat din toate colțurile Ecuadorului, mulți cu familie cu tot
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
după cum rămîne diferența de calitate dintre limbajul cărții lui (atît cît se aude în film) și limbajul cinematografic al lui Schnabel. Atunci cînd Bauby compară barăcile spre care dă terasa spitalului cu un oraș-fantomă din Vestul Sălbatic și suburbiile din depărtare cu o machetă de trenuleț electric, Schnabel lasă ambele comparații să treacă neilustrate și spectatorul le poate aprecia expresivitatea și grația. în schimb, atunci cînd Bauby ne povestește că spitalul a fost cîndva una dintre caritățile preferate ale împărătesei EugØnie
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
care frecventează școala și numărul tinerilor romi care urmează cursurile liceelor și ale facultăților, iar populația cartierului a înțeles că igiena corporală este necesară și că locuința personală trebuie îngrijită și ținută în curățenie. Chiar dacă strada Mioriței era la o depărtare foarte mare de Cartierul Simileasca (aproximativ 4-5 km), numărul celor care veneau și descopereau adevărul era într-o creștere continuă. Astfel, imediat după revoluție, au fost câteva botezuri cu un număr impresionant de candidați ce proveneau din acest cartier, fapt
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
căsătorit în Cursești-Deal, devenind astfel nevasta lui Ion Cocuz. Ion Gheorghiu aflând de măritișul Elenei, și-a găsit și el o prietenă, de data aceasta în Pungești, pe numele Ruxanda Pârțac, prietenia cu ea s-a prefăcut în dragoste, dar depărtarea mare dintre satul lui natal Cuci și Pungeștii fetei pe care a îndrăgit-o și cu care vorbise despre căsătorie, era resimțită de amândoi ca un obstacol. Toți au primit slujbe după priceperea lor cât și locuințe în târg prin
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
cum au făcut și rușii: din capcană în capcană până ce au ajuns aici și noi spunem că-s tunete de ploaie, intervine moș Toloacă; îngrijorați de soarta ce-i așteptau, oamenii ascultau în tăcere bubuiturile slabe ce se auzeau în depărtare iar moș Lisandru rupse tăcerea : − știți ce-am auzit eu, măi oameni buni? Cică rușii au rupt frontul la Iași și în câteva zile s-ar putea să-i avem musafiri nepoftiți; − Vai de mine, bădie Lisandre, și o spui
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
meditam un consătean care era în clasa I, cam slăbuț, dar serios susținut material de părinți. Avea coleg de școală un băiat micuț, blond, de la Cârțișoara Făgărașului, inteligent, dar cu mult dor de casă, de părinții aflați la 400 km depărtare. L-am îmbiat și pe el să participe la pregătirea colegului în așa fel încât Niculae Stoica, băiețașul de 11 ani atunci, obținea rezultate mult mai bune decât colegul lui de bancă. L-am îndrăgit pe acest băiat sprinten la
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
muntelui fuseseră înlocuiți cu arbuști pitici și ierburi suculente pentru brânzeturi de calitate... Tare frumos mai era timpul la început de septembrie, cu un soare blând ce emana o lumină galbenă ca mierea florilor de tei! De sus priveam în depărtări străvezii, cu priviri iscoditoare ce se odihneau pe o serie de priveliști demne de cele mai frumoase ilustrate. Către asfințit soarele cobora apropiindu-se de unele înălțimi. Îmbătat de aceste priveliști, văd cu mirare cum spre vârfurile aproape golașe pe
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
fapte în miez de noapte, când dispar oameni pe care regimul nu-i înghite. Tata află de la preotul satului că se va ridica un număr de intelectuali și mă previne să nu dorm noaptea acasă. La circa trei sute de metri depărtare de casă îmi fac o groapă circulară ca pe front, car pământul săpat și timp de câteva săptămâni mă adăpostesc până va trece și acest val, de parcă n-ar fi fost de ajuns prin ceea ce trecusem până atunci! Au dispărut
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
mi puneam vreo întrebare sau nu mă gândeam la un necaz anume. Surpriza avea să ne ajungă din urmă. Cu data de 1 septembrie 1950, amândoi eram transferați la școala cu două posturi din Căuești, com. Adam, la 30 km. depărtare de Priponești și de Bârlad. Aceasta era răsplata muncii noastre de trei ani! Ne simțeam nedreptățiți, dar cui să te adresezi? Și de data aceasta trebuia executat ordinul primit. Nu se poate altfel. În război neexecutarea ordinului era trădare și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
războiului, m am supus legilor Țării, mi-am făcut datoria patriotică de tânăr, am înfruntat moartea cu oarecare teamă, dar și cu liniștea necesară momentului suprem! Atunci poate că n-am avut timpul necesar să judec la rece situația. La depărtare de peste șaizeci de ani de la război, nu de puține ori m-am gândit la ultima acțiune în care mi-am condus ostașii, am analizat momentul crucial prin care am trecut și am constatat că am fost pregătit chiar pentru sacrificiul
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
-l manifestă, trădând totodată și nedoritul provin- cialism cultural, ba chiar și inconfortul localului care nu se mai recunoaște, cu continuitatea sa închegată pe relații personale, în neologisme cel mai adesea stâlcite. Tot ce vrea să arate Caragiale este că depărtarea de centru implică o deformare, o cultură incultă. Deformatorii lui Caragiale nu sunt nici pretențioși, nici «falși» ; ei așa sunt, asta e starea lor culturală. Deformarea, la ei, este efectul depărtării ce creează limbajul unei stări intermediare ; nici ignari, nici
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
stâlcite. Tot ce vrea să arate Caragiale este că depărtarea de centru implică o deformare, o cultură incultă. Deformatorii lui Caragiale nu sunt nici pretențioși, nici «falși» ; ei așa sunt, asta e starea lor culturală. Deformarea, la ei, este efectul depărtării ce creează limbajul unei stări intermediare ; nici ignari, nici culți, ci cu o cultură provincială pentru care nu poartă nicio vină, ei nu pot fi îndreptați pentru că nu este nimic care să-i îndrepte. Iar dacă ar fi, ei s-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cum l-a botezat o doamnă pe ghid). Nu asta este important. Impresionant a fost drumul spre acel magazin de bijuterii, deoarece era însoțit de o porțiune destul de considerabilă, pe ambele părți, de morminte. Mormintele lor! Morminte care, privite din depărtare, păreau așezări omenești, deoarece aici tot omul își construiește o casă cu curte spre care este dus și în care este băgat după ce-a murit. Și nici acest lucru nu ne-a șocat, de fapt, cum a făcut-o
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
sprijinit de foișor și luminați de soare par o adunare de oameni înțelepți care se întreabă cum s-ar putea rezolva problema țânțarilor ce-ar putea deranja liniștea distinșilor și înalților oaspeți. Și măgarul Ionel, de origine turcă, rage în depărtare și se întreabă: „Oare cum îmi vor închide gura ca să nu rag când va veni măria sa ACELA?”. Și vântul suflă, și pictorii pictează și mai e un pic și cortul al treilea va fi gătat. Liviu e chemat să-și
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]