7,015 matches
-
nu atât niște "măști alegorice", cum s-a spus, cât niște personaje verosimile, cu o psihologie "mai conturată și mai complexă" decât aceea a "personajelor din proza românească a epocii"219. Mai mult, universitarul bucureștean sesizează că "naturalismul" din creația eminesciană de maturitate reflectă atât un soi de "cinism al vitalității robuste" (în Antropomorfism, de pildă), cât și un sentiment mai complex, de anxietate și de incertitudine, generat de risipirea iluziilor și de "destrămarea lumii armonioase" a "feeriei domestice"220. În
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
soi de "cinism al vitalității robuste" (în Antropomorfism, de pildă), cât și un sentiment mai complex, de anxietate și de incertitudine, generat de risipirea iluziilor și de "destrămarea lumii armonioase" a "feeriei domestice"220. În Luceafărul și în toată creația eminesciană de maturitate, de altfel, anxietatea și incertitudinea sunt legate mereu, afirmă interpretul, de "complexul naturalism-estetism" (specific Decadenței) și de "motivul triunghiului amoros". Or, cum motivul acesta, am tot spus, este caracteristic melodramei, se înțelege fără prea mare efort de ce a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de "motivul triunghiului amoros". Or, cum motivul acesta, am tot spus, este caracteristic melodramei, se înțelege fără prea mare efort de ce a fost Lovinescu atât de sensibil la "drama triunghiulară" Eminescu- Veronica-Caragiale221. Așadar, pentru criticul de la Sburătorul, Luceafărul (și poezia eminesciană în genere) ar fi avut un vădit substrat biografic, pe care romancierul Lovinescu își propusese să-l valorifice narativ (în linia acelei "experiențe" psiho-erotice formatoare, circumscrise de "drama triunghiulară") abia în ultima parte a "trilogiei" sale. Indiferent de motive, cert
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
că ar putea vorbi mai convingător decât până atunci despre suferința amorului înșelat. N-a fost să fie. 2.5. Consecințele unui eșec: reinventarea melodramei Dintre interpreții operei lovinesciene, doar Marian Papahagi observa că, la lectura operei "în monadă", ciclul eminescian se dovedește a fi "un echivalent al ciclului autobiografic, așa cum ciclul autobiografic era un echivalent al Memoriilor, iar Memoriile, unul al operei critice și o explicitare" a ei222. Cărturarul clujean plasează însă centrul de greutate al creației lovinesciene chiar în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
deja existent 226). Oricum, originalitatea prozatorului, atâta câtă este, e de găsit tot în formula romanului-melodramă, cu rădăcini în autobiografie. Lipsiți de înțelegere pentru o poetică de acest gen, exegeții literaturii lui Lovinescu au sancționat aceleași "defecte" și în romanele eminesciene, și în cele de inspirație așa-zis "autobiografică": ca operă memorialistică, un roman precum Bizu dezamăgește din cauza clișeelor "sămănătoriste" și a pauperității informațiilor legate de viața spirituală a protagonistului, individ fără voință și fără personalitate (în care cititorii nu-l
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
pe "marele" Lovinescu). Apoi, pe lângă carența "documentară", recenzenții au sancționat lipsa de talent a prozatorului, incapabil să depășească nivelul literaturii lui Duiliu Zamfirescu sau Brătescu-Voinești, cu personaje de nuvelă veche (parvenitul, inadaptatul) și intrigă senzațională. La fel, romanele din ciclul eminescian ar provoca "supărarea estetului de a nu vedea invenția, și supărarea istoricului de a fi izbit în convingerile lui", unicul merit al prozatorului constând "în ușurința de a comunica și cititorilor profani niște documente rare"227. Din toate aceste observații
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Ioana (coord.), Mihai Eminescu, "poet național român". Istoria și anatomia unui mit cultural, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2001. Brooks, Peter, The Melodramatic imagination: Balzac, Henry James, Melodrama & the Mode of Excess, Yale University Press, New Haven & London, 1976. Caracostea, D., Creativitatea eminesciană, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Ion Apetroaie, Editura Junimea, Iași, 1987. Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Minerva, București, 1982. Călinescu, G., Pagini de estetică, antologie, prefață
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sub coordonarea lui Alexandru Matei, prefață de Alexandru Matei, Editura România Press, București, 2008. Mattiussi, Laurent, Fiction de l'ipséité. Essai sur l'invention narrative de soi, Librairie Droz, Genève, 2002. Mincu, Marin, "Natura dilematică a eminescianismului", în volumul Paradigma eminesciană, Editura Pontica, Constanța, 2000. Mitchievici, Angelo, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene, Editura Curtea Veche, București, 2011. Nemoianu, Virgil, Îmblânzirea romantismului. Literatura europeană și epoca Biedermeier, traducere de Alina Florea și Sanda Aronescu, Editura Minerva, București, 1998
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Personae. Art and Decadence from Nefertiti to Emily Dickinson, Yale University Press, London & New Haven, 1990. Petrescu, Camil, Teze și antiteze. Eseuri alese, ediție îngrijită, prefață și tabel cronologic de Aurel Petrescu, Editura Minerva, București, 1971. Petrescu, Ioana Em., Studii eminesciene, ediție îngrijită, note și bibliografie de Ioana Bot și Adrian Tudurachi, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2009. Praz, Mario, La crisi dell'eroe nel romanzo vittoriano, Firenze, N.C. Sansoni, Editore, 1952. Praz, Mario, The Romantic Agony, ediția a II
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
denunțată și regăsită, mereu din alt unghi, într-un efort dramatic de edificare. Serialitatea este, astfel, o consecință necesară a poeticii melodramatice. Romanul-ciclu, de care Lovinescu se arată captivat încă din anii 1920 (dublul roman Viață dublă, ciclul Bizu, ciclul eminescian), este deci o opțiune justificată, și nu o simplă dovadă de incontinență narativă. Romanele lovinesciene, arată autorul, se "citesc" unul pe altul, într-o succesiune de situații care reașază și reformulează aceleași situații tipice (de melodramă), de fiecare dată înșelătoare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
the Fragment, Andreea Tereza Nițișor • Analiza povestirii, Jean Michel Adam, Françoise Revaz • Avangardismul românesc, George Bădărău • Caragiale sau vîrsta modernă a literaturii, Alexandru Călinescu • Comicul, Jean Marc Defays • Deimografia. Scenarii ale terorii în proza românească, Cătălin Ghiță • Dor și armonie eminesciană, Leonida Maniu • Eminescu și cultura indiană, Demetrio Marin • Fantasticul în literatură, George Bădărău • Introducere în studiile literare, Dumitru Tucan • Marile curente ale criticii literare, Gérard Gengembre • Modernismul interbelic, George Bădărău • Naratologia. Introducere în teoria narațiunii, Mieke Bal • Neomodernismul românesc, George
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în continuare Lovinescu, niște legături "platonice" (p. 119; p. 173); Legenda ne-a lăsat o motivare în adevăr maioresciană: poezia, arta nu pot ieși din relații conjugale, ci din raporturi contrariate" (p. 162) etc. 73 Spre deosebire de Lovinescu, pentru care personalitatea eminesciană ilustra doar un "caz" special, explicabil exclusiv cu ajutorul psihologiei erotice, Nicolae Iorga semnala, în schimb, polimorfismul personalității: "sînt mai multe suflete, care până la sfârșit se zbat într-însul. Încercarea de a face din el, chiar în afară de orișice influență, o singură
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
greșită" (Nicolae Iorga, "Istoria literaturii românești. Introducere sintetică", vezi capitolul XII, " Expresia integrală a sufletului românesc: Mihail Eminescu (1929)", în Eminescu, ediție îngrijită, studiu introductiv, note și bibliografie de Nicolae Liu, Editura Junimea, Iași, 1981, p. 187). Or, modernitatea creației eminesciene (creuzet al unor influențe și tendințe estetice multiple, vechi și noi) rezidă tocmai în multitudinea de "voci" care compun "eul liric", ireductibil la unitate aceeași observație se regăsește și în lucrările de dată ceva mai recentă: Caius Dobrescu, Mihai Eminescu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
române contemporane, Editura Minerva, București, 1981, vol. III, p. 379. 79 Idem, p. 389. 80 Idem, p. 349. 81 Idem, p. 352. 82 G. Ibrăileanu, "Mihai Eminescu", în Note și impresii, Editura " Viața Românească", 1921, p. 46. 83 Lectura liricii eminesciene, afirmă Ibrăileanu, ar genera "senzația infinitului, a lucrului în sine, a voinței lui Schopenhauer". 84 Vezi Titu Maiorescu, "Eminescu și poeziile lui (1889)", în Titu Maiorescu, Opere. I. Critice, ediție îngrijită, cronologie, note și comentarii de D. Vatamaniuc, studiu introductiv
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Vatamaniuc, studiu introductiv de Eugen Simion, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, București, 2005, pp. 627-648; Mihail Dragomirescu, "Critica "științifică" și Eminescu", în Z. Ornea (ed.), Scrieri critice și estetice, EPL, București, 1969, pp. 271-275. 85 D. Caracostea, Creativitatea eminesciană, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Ion Apetroaie, Editura Junimea, Iași, 1987, p. 120. 86 Idem, p. 121. 87 Idem, p. 183. 88 Idem, p. 166. 89 Petru Creția, Testamentul unui eminescolog, Editura Humanitas, București, 1994, p. 252. 90
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
tradițională, de figură cantonată în absolut, fără legături posibile cu imperfecta condiție obștească, așa cum am moștenit-o de la Maiorescu. Veridic sau nu, chipul de astru dezorbitat printr-o aventură sentimentală al poetului ne este mai dinainte cunoscut". 108 E. Lovinescu, "Eminesciana", în Adevărul, an 50, nr. 16086, 4 iulie 1936 (apud E. Lovinescu, "Sburătorul". Agende literare, ed. cit., vol. IV, p. 560). 109 Mihai Zamfir, "Constituirea mitului eminescian", în volumul Din secolul romantic, Editura Eminescu, București, 1989, pp. 233 ș.u
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
o aventură sentimentală al poetului ne este mai dinainte cunoscut". 108 E. Lovinescu, "Eminesciana", în Adevărul, an 50, nr. 16086, 4 iulie 1936 (apud E. Lovinescu, "Sburătorul". Agende literare, ed. cit., vol. IV, p. 560). 109 Mihai Zamfir, "Constituirea mitului eminescian", în volumul Din secolul romantic, Editura Eminescu, București, 1989, pp. 233 ș.u. 110 Ioana Bot, "Istoria și anatomia unui mit cultural", în op. cit., p. 35. O foarte ingenioasă explicație a fenomenului am găsit-o în excelentul studiu al lui
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
găsit-o în excelentul studiu al lui Iulian Costache, Eminescu. Negocierea unei imagini. Construcția unui canon, emergența unui mit, Editura Polirom, Iași, 2008. Vezi capitolul "Negocierea ofertei identitare: între mască și sosie" (pp. 227-252): "Imaginea lui Eminescu este dublul operei eminesciene. Ea poate să tragă, după cum se raportează față de identitatea operei, fie spre mască, fie spre sosie. Prin cultivarea sosiei, se cultivă iluzia identității, smulgerea măștii anulând însă această iluzie. Ceea ce evocă imaginea lui Eminescu din opera autorului, masca revocă. Sosia
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
critice, pe când masca este corespunzătoare discreditării ei. [...] Între fractura identității adusă de mască și continuitatea adusă de sosie e o problemă de iluzie, adică de dozaj. Istoria eminescologiei este de aceea și o competiție a încercării de a surprinde sinele eminescian, o competiție între masca și sosia operei, adică între cele două mari ipostaze ale receptării" (p. 251). 111 Observația îi aparține lui Călinescu, care combate, pornind tot de la constatarea obsesiei dezindividualizării eului, și ipoteza "titanismului" eminescian, pe motiv că "încrederea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de a surprinde sinele eminescian, o competiție între masca și sosia operei, adică între cele două mari ipostaze ale receptării" (p. 251). 111 Observația îi aparține lui Călinescu, care combate, pornind tot de la constatarea obsesiei dezindividualizării eului, și ipoteza "titanismului" eminescian, pe motiv că "încrederea lui Eminescu în valoarea personalității e paralizată și prin experiență proprie, și prin mefiența lui [...] față de valoarea practică a individului" (G. Călinescu, "Geniul", capitolul "Teme romantice", în G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, Editura Minerva, București
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
aceea a "accesului la lucrul în sine grație convertibilității reciproce a celor două conștiințe (diurnă și nocturnă)". Eminescu ar fi avut deci "o idee proprie despre conștiința nocturnă", deoarece "visul în doi" ("beatitudine supremă la care ajung, cum știm, eroii eminescieni") nu constituie "numai un motiv poetic, ci și o chestiune de metafizică: e vorba despre transparența reciprocă a conștiințelor", care creează "o fisură în carcasa ego-ului" (op. cit., p. 99). 114 Atitudinea aceasta, reprezentativă și pentru eroul-intelectual din melodramaticele romane lovinesciene
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
indici de Ioana Cândea-Marinescu, prefață de Virgil Cândea, Editura Univers, București, 1987), citat și de René Girard: "Ce-i mai josnic ni se pare cel mai adevărat. Este superstiția timpului". 129 Prelatul Al. Grama, de pildă, era convins că poeziile eminesciene ar putea avea un efect nociv, asemănător romanului goethean Suferințele tânărului Werther: "Eminescu nu s-a însuflețit pentru nici un ideal (...), a dus o viață destrăbălată și a murit în balamuc în urma morburilor câștigate prin punerea în pracsă a idealurilor acelora
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
1967, p. 227). 140 Vezi studiul lui Camille Paglia, Sexual Personae. Art and Decadence from Nefertiti to Emily Dickinson, Yale University Press London & New Haven, 1990, la care voi mai trimite pe parcursul demonstrației mele. 141 Interesant e că și "irmoasele" eminesciene ilustrează o concepție "dualistă" similară (M. Eminescu, "Irmoase și cântece de lume", în Opere, vol. XV, ediție critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, București, 1993, pp. 1013-1018). Iată o "mostră" ilustrativă: "Mult mă mir și mă badur/Cum stă p.
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Nicolae Iorga susține că "Mite Kremnitz își atribuia pe nedrept versurile din Atât de fragedă..." ("Istoria literaturii românești contemporane. Crearea formei", în volumul Eminescu, ed. cit., p. 259). 151 Observațiile lui Lovinescu vor fi confirmate, în timp, de cercetătorii manuscriselor eminesciene. Iorga e primul care înțelege "metoda" de lucru a poetului, și de aceea tot el respinge clasificarea poemelor eminesciene în antume și postume: "Eminescu dădea greu, după multe solicitări, la tipar, scrisul său, pe care din vechi încercări îl pregătea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Crearea formei", în volumul Eminescu, ed. cit., p. 259). 151 Observațiile lui Lovinescu vor fi confirmate, în timp, de cercetătorii manuscriselor eminesciene. Iorga e primul care înțelege "metoda" de lucru a poetului, și de aceea tot el respinge clasificarea poemelor eminesciene în antume și postume: "Eminescu dădea greu, după multe solicitări, la tipar, scrisul său, pe care din vechi încercări îl pregătea din nou, după o metodă care lui, în chip excepțional, îi reușea" (Nicolae Iorga, "Eminescu în și din cea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]