7,304 matches
-
Seliștea lui Dieniș""). Într-un document din 18 februarie 1445, satul apare pentru prima oară cu denumirea de Pârtești. Stăpânirea localității de către mănăstirea sus-menționată a fost confirmată de domnitorii Petru Aron și Ștefan cel Mare. După jefuirea și distrugerea vechiului lăcaș de cult de către tătari (1527) și construirea unuia nou de către logofătul Toader Bubuiog (1530), o serie de alți domnitori vor confirma stăpânirea satului Pârtești de către Mănăstirea Humor. În partea de jos a satului Pârtești, pe vale (astăzi satul Pârteștii de
Biserica Sfântul Nicolae din Pârteștii de Jos () [Corola-website/Science/323300_a_324629]
-
câte două în pereții longitudinali ai pronaosului, câte una în pereții longitudinali ai naosului, câte una în absidele laterale ale naosului și trei în pereții altarului: una în axa absideil, una în peretele nordic și încă una în cel sudic). Lăcașul de cult este prevăzut cu trei uși, toate amplasate în pereții pridvorului (la nord, vest și sud). În interior, biserica este împărțită în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar. Pridvorul are o formă pătrată și este mai jos decât
Biserica Sfântul Nicolae din Pârteștii de Jos () [Corola-website/Science/323300_a_324629]
-
sate. Zidirea bisericii s-a făcut la îndemnul preotului Dimitrie Tarnavschi, paroh la Buninți în perioada 1849-1886, pe cheltuiala Fondului Bisericesc al Bucovinei și cu participarea comunității ortodoxe locale. În 1877 s-a zidit din cărămidă și o casă parohială. Lăcașul de cult a fost sfințit la 26 octombrie 1885 de mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici al Bucovinei și Dalmației, preot paroh fiind Dimitrie Tarnavschi. Conform "Șematismului Arhiepiscopiei diocezane gr. or. a Bucovinei pentru anul 1883", Parohia Buninți cu Mihoveni avea în îngrijire
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Mihoveni () [Corola-website/Science/323293_a_324622]
-
de pandantivi. Edificiul are următoarele dimensiuni: lungime - 31 m, lățime - 12 m și înălțime - 31 m. Biserica este construită din cărămidă (pereții și bolțile) pe fundație de piatră. Pereții exteriori au fost tencuiți în perioada 1989-1991 cu praf de piatră. Lăcașul de cult are pardoseală din dale de piatră, șarpantă din lemn și acoperiș din tablă galvanizată. Interiorul bisericii este compartimentat în patru încăperi: pridvor (tindă), pronaos, naos și altar. Mobilierul bisericii este din lemn de stejar. Catapeteasma este executată simplu
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Mihoveni () [Corola-website/Science/323293_a_324622]
-
locuitorii satului. Soborul de preoți a sfințit apoi piatra de temelie a bisericii ortodoxe din Cacica. Biserica ortodoxă din Cacica a fost construită prin subscripție publică între anii 1892-1896, prin strădaniile preotului paroh Ilarie Bădăluță, sprijinit de membrii Consiliului parohial. Lăcașul de cult este din piatră, fiind o copie fidelă, dar de mai mici proporții, a Catedralei Mitropolitane din Cernăuți. Biserica a fost sfințită în anul 1896 de mitropolitul Arcadie Ciupercovici al Bucovinei și Dalmației, primind hramul Sfântului Ioan cel Nou
Biserica Sfântul Ioan cel Nou din Cacica () [Corola-website/Science/323308_a_324637]
-
Bosovici (născut în 1897). În decursul timpului, biserica a fost renovată. În perioada 1980-1982 s-au consolidat și tencuit pereții exteriori și s-a repictat interiorul bisericii de către pictorul Nicolae Gavrilean din Gura Humorului, lucrările fiind finalizate în noiembrie 1982. Lăcașul de cult a fost resfințit la 19 iunie 1983 de către mitropolitul Teoctist Arăpașu al Moldovei și Sucevei. Deasupra intrării se află următoarea inscripție: ""Cu mila Tatălui, ajutorul Fiului și puterea Duhului Sfânt, s-a zidit această Sfântă Biserică cu hramul
Biserica Sfântul Ioan cel Nou din Cacica () [Corola-website/Science/323308_a_324637]
-
Ca urmare a scăderii permanente a numărului de credincioși prin emigrări în Germania, mutări în alte localități sau deces, Biserica romano-catolică din Ilișești a ajuns să fie folosită doar o singură dată pe an, mai exact cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult. Cu prilejul hramului, la biserica din Ilișești se merge ca într-un soi de pelerinaj, cu autocare și preot din altă parte pentru a se putea oficia liturghia. Preotul Dumitru Patrașcu, paroh de Suceava și decan de Bucovina
Biserica Sfânta Elisabeta din Ilișești () [Corola-website/Science/323327_a_324656]
-
germană) emigrând în Germania. Ca urmare a scăderii permanente a numărului de credincioși prin emigrări în Germania, mutări în alte localități sau deces, a ajuns să fie folosită doar o singură dată pe an, mai exact cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult. Cu prilejul hramului, la biserica din Mitocu Dragomirnei se merge ca într-un soi de pelerinaj, cu autocare și preot din altă parte pentru a se putea oficia liturghia. Preotul Dumitru Patrașcu, paroh de Suceava și decan de
Biserica romano-catolică din Mitocu Dragomirnei () [Corola-website/Science/323341_a_324670]
-
1986"". Prin anii '20 ai secolului al XIX-lea, Karl Kalita, proprietarul unei turnătorii din Bucșoaia, a pus o clădire la dispoziția lucrătorilor germani, în principal de religie catolică, cu condiția ca o jumătate a acesteia să fie folosită ca lăcaș de rugăciune și cealaltă jumătate ca o școală. Aceasta se afla pe locul unde este astăzi școala. Chiar dacă acea clădire era mică, aici se celebrau din când în când servicii religioase pentru credincioșii romano-catolici din Bucșoaia și Frasin. Karl Kalita
Biserica romano-catolică din Frasin () [Corola-website/Science/323356_a_324685]
-
1930, în satul Solonețul-Nou locuiau 915 credincioși romano-catolici. Aceștia reprezentau o pondere de 74,14% din populația localității. Marea majoritate a lor era de etnie poloneză. Capela de lem fiind neîncăpătoare și destul de ruinată, a devenit necesară construirea unui nou lăcaș de cult. Astfel, în perioada 1937-1940 s-a construit o biserică romano-catolică mai mare, în vârful unui deal din centrul satului. Lucrările de construcție au fost începute în 1937 de preotul paroh Emanuel Dziewior (1928-1939), dar el nu a reușit
Biserica romano-catolică din Solonețu Nou () [Corola-website/Science/323372_a_324701]
-
de construcție au fost începute în 1937 de preotul paroh Emanuel Dziewior (1928-1939), dar el nu a reușit să o finalizeze deoarece a murit la 5 octombrie 1939. Construcția bisericii a fost finalizată de pr. paroh Jósef Kledzik (1939-1942). Noul lăcaș de cult a fost sfințit la 20 octombrie 1940 de către Anton Sebesteny, paroh de Dornești și decan de Rădăuți, împreună cu preoții din Bucovina. Cu acest prilej a primit hramul Coborârea Duhului Sfânt (sărbătorită la 50 zile de la sărbătoarea Paștilor). În timpul
Biserica romano-catolică din Solonețu Nou () [Corola-website/Science/323372_a_324701]
-
s-a îngrijit în perioada 1941-1944 de comunitatea din Poiana Micului. Au urmat ca parohi pr. Alfons Kulpa (1942-1945) și pr. Walerian Zdanowicz (1945-1946). Cel de-al doilea război mondial a produs distrugeri bisericii și casei parohiale; era necesară repararea lăcașului de cult și reconstruirea casei parohiale. În anul 1946 a murit pr. Henryk Wochowski, rectorul Sanctuarului marian de la Cacica. Noul paroh de Cacica, pr. Jósef Chachula (1946-1967), era originar din Solonețu Nou și a reunit cele două parohii (Cacica și
Biserica romano-catolică din Solonețu Nou () [Corola-website/Science/323372_a_324701]
-
paroh fiind numit pr. Kazimir Kotylewicz, fost paroh la Cacica (1967-1968). El a păstorit comunitatea romano-catolică din Solonețu Nou în perioada 1968-1989. După răsturnarea regimului comunist în decembrie 1989, noul paroh Ștefan Babiaș (1989-1996) a renovat biserica și casa parohială. Lăcașul de cult a fost resfințit la 21 noiembrie 1993 de către episcopul Petru Gherghel de la Iași. Au succedat ca parohi preotul polonez Jacek Strzelecki (1996-2001), apoi pr. Iulian-Eugen Kropp (2001-2005) și pr. Marius-Stanislav Bucevski (din 2005). La sfârșitul secolului al XX
Biserica romano-catolică din Solonețu Nou () [Corola-website/Science/323372_a_324701]
-
află la est de conac și are codul de clasificare . Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Solești a fost construită între anii 1859-1860 de către Ecaterina Rosetti (văduva postelnicului Iordachi Rosetti-Solescu și mama doamnei Elena Cuza), cu ajutorul fiilor săi Elena și Constantin. Lăcașul de cult a fost zidit în partea de est a curții boierești de la Solești. După finalizarea construcției, într-o criptă din partea de sud a pronaosului bisericii au fost mutate osemintele postelnicului Iordache Rosetti și a mamei sale Ecaterina Gavrilița Catargi
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Solești () [Corola-website/Science/324020_a_325349]
-
asigure „demna căutare a sfântului lăcașu ctitoricescu”, iar pentru „evlavia părinților” săi, preoții parohi trebuiau să asigure „grijile bisericești obișnuite”. Boierul a continuat să rămână epitrop, el luându-și angajamentul de a continua să se îngrijească de buna funcționare a lăcașului, la fel ca și înaintașii săi. Biserica a devenit astfel biserică parohială. Biserica a suferit mai multe reparații în decursul timpului. Astfel, turnul clopotniță a fost reparat în anul 1900, iar acoperișul de șindrilă a fost înlocuit în 1902 cu
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Solești () [Corola-website/Science/324020_a_325349]
-
al acelui veac, românii își construiesc primele biserici de piatră din oraș, toate în afara zidurilor cetății: Biserica "Buna Vestire" (sau Biserica din Groapă) a fost construită în anii 1788-1789 în cartierul Iosefin, fiind una din primele biserici ortodoxe din Sibiu. Lăcașul de cult a fost ctitorit de Stana, văduva lui Hagi Petru Luca. Ea a fost amplasată în valea râului Trinkbach, de aici provenind denumirea de Biserica din Groapă. Fiind parțial distrus de cutremurul din 26 octombrie 1802, lăcașul de cult
Biserica din Groapă din Sibiu () [Corola-website/Science/324036_a_325365]
-
din Sibiu. Lăcașul de cult a fost ctitorit de Stana, văduva lui Hagi Petru Luca. Ea a fost amplasată în valea râului Trinkbach, de aici provenind denumirea de Biserica din Groapă. Fiind parțial distrus de cutremurul din 26 octombrie 1802, lăcașul de cult a fost refăcut din temelie în anii 1802-1803 de bogatul negustor Hagi Constantin Popp, care era căsătorit cu fiica Stanei Hagi Luca. Lucrările de reconstruire au modificat mult aspectul bisericii, sub influența arhitecturii vieneze. Biserica este încadrată între
Biserica din Groapă din Sibiu () [Corola-website/Science/324036_a_325365]
-
lui Dumnezeu laudă"". Biserica din Groapă este o biserică-sală (formată dintr-un singur corp) cu absidă semicirculară și cu un turn cu trei nivele deasupra pridvorului. Ea are fațade simple, singurele elemnete decorative fiind pilaștrii cu capiteluri dorice. Accesul în lăcașul de cult se face printr-un pridvor deasupra căruia se înalță turnul clopotniță. Interiorul bisericii se remarcă prin sobrietate. Nava nu are cupolă. În interior se află o lespede funerară cu o inscripție indescifrabilă. Biserica a fost înconjurată de cimitirul
Biserica din Groapă din Sibiu () [Corola-website/Science/324036_a_325365]
-
Soldisch, comunitatea evanghelică din Sibiu a construit în perioada 1881-1883 un orfelinat și Biserica "Sf. Apostol Ioan" (în ). Biserica a fost construită în stil neogotic, iar așezământul evanghelic pentru copii orfani (în ) a fost ridicat lângă latura de nord a lăcașului de cult. Orga a fost amplasată în biserică de către W. Horbinger după indicațiile cantorului orașului, J. L. Bella. În aprilie 1882 s-a încheiat un contract cu tâmplarul Johann Barthmes pentru construirea altarului și a amvonului. Altarul a fost construit
Biserica Sfântul Ioan din Sibiu () [Corola-website/Science/324059_a_325388]
-
decis evacuarea bisericii până la sfârșitul lunii ianuarie 1910. Orga a fost transferată în biserica din cimitir. Presbiteriul Bisericii Evanghelice a hotărât în aprilie 1910 ca biserica să fie demolată în întregime, iar pe locul ei să se construiască un nou lăcaș de cult. În iunie 1910, Biserica evanghelică "Sf. Ioan" era demolată în întregime. S-a organizat un concurs de proiecte la care au participat arhitecții locali Gustav Matz și Fritz Buertmes, precum și arhitectul berlinez Josef Bedeus von Scharberg. Reprezentanții comunității
Biserica Sfântul Ioan din Sibiu () [Corola-website/Science/324059_a_325388]
-
era demolată în întregime. S-a organizat un concurs de proiecte la care au participat arhitecții locali Gustav Matz și Fritz Buertmes, precum și arhitectul berlinez Josef Bedeus von Scharberg. Reprezentanții comunității evanghelice au hotărât în martie 1912 să construiască noul lăcaș de cult după planurile lui Josef Bedeus von Scharberg. Conform proiectului, turnul clopotniță urma să fie mutat spre interior cu 30 de centimetri, iar coronamentul turnului să fie modificat dintr-unul de tip bavarez (în formă de bulb de ceapă
Biserica Sfântul Ioan din Sibiu () [Corola-website/Science/324059_a_325388]
-
unul ascuțit, specific Transilvaniei. Cheltuielile de construcție au fost estimate la circa 167.000 de coroane, motiv pentru care Presbiteriul Bisericii Evanghelice s-a împrumutat cu suma de 168.000 de coroane de la banca „Deutsche Allgemeine Sparkasse”. Pe locul fostului lăcaș de cult a fost construită în anul 1912 o biserică nouă alături de o locuință pentru preot. Lucrările au fost executate de societatea de construcții a lui Gustav Mätz. Noua biserică a fost inaugurată la 10 noiembrie 1912, ea fiind cea
Biserica Sfântul Ioan din Sibiu () [Corola-website/Science/324059_a_325388]
-
momentul acela, după Catedrala Evanghelică. Aici urmau să se țină slujbe religioase, iar predicile erau programate la ora 11.00 pentru vecinătăți și la ora 18.00 pentru militari. Femeile de confesiune evanghelică din Sibiu au organizat în incinta acestui lăcaș de cult primele întâlniri prilejuite de ziua mondială de rugăciune. Biserica evanghelică "Sf. Ioan" are formă de cruce, cu un turn-clopotniță de formă octogonală în partea de nord, având la colțuri patru balcoane din lemn. Pereții exteriori sunt susținuți de
Biserica Sfântul Ioan din Sibiu () [Corola-website/Science/324059_a_325388]
-
pestriță ("Fritillaria meleagris"), armeria ("Armeria maritima"), darie ("Pedicularis sceptrum-carolinum") iar în zona de mlaștină plante rare precum: jimla ("Armeria barcensis"), roua cerului ("Drosera angelica"), sau foaie-grasă ("Pinguicula vulgaris"). În vecinătatea rezervației naturale se află mai multe obiective turistice (monumente istorice, lăcașuri de cult, arii naturale) astfel:
Pădurea și mlaștinile eutrofe de la Prejmer () [Corola-website/Science/324069_a_325398]
-
zi festivă de încheiere. Cuvântul ebraic "sukōt" este pluralul de la "suka", "colibe ori corturi", și este o construcție temporară cu pereți acoperiți de „skhah” (material vegetal cum sunt ramuri de copaci ori lăstari de bambus). Suká are menirea să evoce lăcașurile fragile în care israeliții au locuit în cei 40 ani de drum prin pustiu după ieșirea din robia egipteană. În timpul sărbătorii mesele se servesc în această suká, iar unii și dorm în ea în cursul nopții. În fiecare zi a
Sucot () [Corola-website/Science/324065_a_325394]