8,628 matches
-
soldatul Își lingea boabele de orez de pe bărbie, doamna Philips zăcea la picioarele lui, În iarba Îngălbenită, alături de femeia de la Blocul D și de soțul ei Îngenuncheat. Alți soldați se mișcau de-a lungul malului, cu puștile pe umăr, În timp ce pășeau printre prizonierii care se odihneau. Oare mai tîrziu Îi vor ajuta, pe doamna Philips și pe ceilalți, să ajungă la Nantao? Jim se Îndoia vă vor face asta. Nu se mai gîndi la doamna Philips, apucă lădița de lemn și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
picioarele lui Jim de parcă ar fi fost eliberat dintr-un harnașament. Jim se așeză pe vine lîngă el, alungînd țînțarii care Îi urmaseră pe stadion. Cele trei camioane ieșiră din tunel și se opriră pe pista de zgură. Doctorul Ransome păși peste pacienții săi și coborî prin spate. Doamna Pearce se dădu jos din cabina celui de-al doilea camion, lăsîndu-i pe soțul și pe fiul ei lîngă șoferul japonez. Prin ploaie, Jim Îl putu auzi pe doctorul Ransome discutînd cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
marionetă ședea În tranșeele antitanc, lîngă șosea. Purtînd Încă uniformele spălăcite verde-portocaliu, stăteau pe vine, lîngă o sobiță de cărbuni, ținîndu-și puștile Între genunchi. Un ofițer ieși din tranșee și așteptă, cu mîinile În șold, uitîndu-se la Jim cînd acesta păși pe șosea. Dacă o să se apropie de ei, or să-l omoare pentru pantofii lui. Jim știa că era prea slab ca să meargă pe jos pînă la Shanghai, după cum nu era În stare să facă față tuturor pericolelor la drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cu răcire cu aer și magazie tobă. Purta ochelari și era mai tînăr și mai subțire decît oamenii săi, cu o privire fixă de contabil sau de student. Cu pas măsurat, de parcă acoperiseră deja o distanță uriașă, cei șase soldați pășiră Între avioane. Trecură la vreo trei metri de Jim, care ascunse la spate cutia Spam și cartușul cu țigări Chesterfield. Presupuse că acești bărbați erau comuniști chinezi. Se pare că Îi urau pe americani. Văzînd țigările, ar putea să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
soldatul de la Seaforth Highlanders alergară din casa paznicilor și urcară pe scara turnului de pază. Jim Începu să Îndrepte revistele de pe podeaua biroului comandantului, dar barmanul strigă la el și Îi făcu semn să plece. Lăsat În voia lui, Jim păși În curtea de celule din spatele camerei oamenilor de serviciu. Ținînd cutia caldă de Spam În mînă, se uită În celulele goale, la sîngele negru și excrementele uscate care pătau pereții de ciment. În celula din capătul Îndepărtat al curții, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
omora, nu pentru că era crud, ci pentru că doar vederea durerii lui Jim ar fi limpezit toată agonia pe care el Însuși o Îndurase. — Se poate să fi fost whiskey, spuse el cu tact. Erau o mulțime de baruri. — Baruri?... Price păși peste cartușele de Chesterfield, gata să-l plesnească pe Jim. Îți dau eu baruri... — Dulapuri În care se țin băuturi - cel puțin douăzeci. S-ar putea să fi fost whiskey În ele. Sună a hotel. Tulloch, ce fel de război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
suna ciudat de joasă, de parcă trupul lui ar fi Îmbătrînit În cele cîteva momente de viață care Îi mai rămăseseră. Lagărul Lunghua... Ignorîndu-l, oamenii Înarmați se așezară pe parapetul de pămînt și Își fumau țigările. Europeanul În jachetă de zbor păși În jurul camionului. Un hamal ridică țigara lui Tulluch și inhală fumul. Toți se uitau la cer și la drumul pustiu ce trecea pe lîngă stadion. Aduseseră cu ei timpul lent, gol, lagărul-Închisoare. Fețele lor erau trase și lipsite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cu revista, Jim merse printre trestiile de zahăr. Zeci de japonezi zăceau morți În urzici, de parcă ar fi căzut din cer, membri ai unei armate de tineri Împușcați cînd Încercau să zboare spre aeroporturile lor de acasă, din Japonia. Jim păși peste o porțiune prăbușită din gardul Împrejmuitor și se plimbă printre avioanele distruse care zăceau Între copaci. Fuselajele lor plînseseră rîuri de rugină În timpul ploii de vară. Muștele se răsteau la lumina dimineții, cuprinse de o furie fără sens. Părăsindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
populației. Dinclo de oglindă Începu să ningă cu fulgi mari, o ninsoare deasă În care alunecau umbre de oameni, siluete de bărbați și femei Îndepărtându-se și pierzându-se În ceața gri a zărilor. Din spatele pinului decorativ, o femeie brunetă păși provocator, de la stânga la dreapta, rostind insinuant: Les voici qui causent Dieu! Ils se proposent De tuer d’un coup Entre chien et loup „ -Înțelegi, deșteptuțule? Eu cred că atunci când a venit, imediat după căsătoria noastră, ne-a aruncat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
iese pe Bulevard. Începe să plouă. Hoinărește aiurea. Într-un târziu apasă pe sonerie. I se deschide. Îi trece peste fața ei zâmbitoare de soție, care Îndură viața, crengile de arțar. Picături de ploaie i se așază În părul nearanjat. Pășește În holul Îngust și se așază la masa din bucătărie. Privește pe fereastră Îndelung. Tăcerea nu se urnește din loc, se Încleștează cu disperare de lucruri, de haine, contaminându-le pielea, trupurile, chipurile. Apoi, Într-un târziu: „Am sentimentul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
dacă poți fă și pe alții să priceapă rostul cărții... Colindă țara, vizitează regiunile fruntașe... Noroc bun! Spune celor din fabrici că noi, minerii, lucrăm În contul lunii decembrie... Fă sport... Controlează-ți sănătatea pentru ca, Întorcându-te În fabrici, să pășești cu forțe noi În muncă. Tu sosești În București. Pentru prima dată În viața ta. Firește, dormi și nu știi nimic, când În Gara de Nord mama se coboară cu tine În brațe, iar tata cu o valiză mare de lemn. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
prostul. Un chior se laudă că a Început să vadă datorită tovarășului Stalin. Cu celălalt ochi Își cască spre lume meningele sticlos al albeții. Cine știe, dacă nu murea tovarășul Stalin, plângea acum și cu celălalt ochi. O turmă gri pășește plângând În dimineața friguroasă de primăvară spre fabrici și uzine. Tu cumperi două kile de gaz, te Întorci degrabă acasă unde ceaiul de tei e gata și te Înfigi În bucata de marmeladă așezată Într-o farfurie, adâncă, ciobită. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
doar mândru. Ești totuși unul din pionierii curajoși ai detașamentului tău. Ai dus la școală zece kilograme de fier vechi. Le-ai strâns de pe maidane. Ce frumoase sunt duminicile când ieși cu tata În oraș! Ce frumoasă este lumea! Cum pășește ea Înainte. Cum ești și tu În lumea asta cu tatăl tău ținându-vă de mână. După ce la 1 ianuarie l-au pus pe fugă pe dictatorul Batista, În 16 februarie 1959, Fidel Castro formează guvernul Cubei revoluționare. Da, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
acolo, din inima toamnei, care este chiar inima ta, și te bucuri și plângi, și plângi pe săturate ca și cum ai mânca. Lacom, precum odinioară copilul care acum moare Încet, dizolvându-și snaga În fiecare fibră de bărbat a adolescentului ce pășește majestuos, cu paltonul pe umeri, prin inima verii, care este chiar sufletul tău. Peste voi se așază, cupolă perfectă, albastrul unui cer de iarnă, căci sus, În tării, unde soarele arde, frigul veșnic pândește cu osânda iernii pe oricare ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
la Înălțimea unui explorator de talia lui Afanasie Nikitin, cum o să fii tu, Într-o bună zi. Așa că vei pleca. S-a Întors. A apărut ca din senin. Într-o dimineață. Ieșind din casă, Înalt, slab, cu părul tuns perie, pășind cumva dezarticulat cu piciorul drept. Ca și cum piciorul ăla ar fi fost din fier. Zilnic, făcând același drum, după pâine și iaurt. Nici un zâmbet pe chipul fostului director sau așa ceva de la Astra Română. Doar o grimasă imperceptibilă, ca atunci când o boare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
un drumeț, un străin. Un om bătrân asemeni ciobanului. Ziua bună! Bună să-ți fie inima! Trece mai departe străinul. Își continuă drumul și după un timp este oprit de suspiciunea inexplicabilă, aproape violentă a ciobanului. Ia stai, mă! Străinul pășește nestingherit o vreme, apoi o rupe la fugă, fugă de om bătrân ca și a ciobanului, care Îl urmărește cu insistență prin imensitatea câmpiei, fugind obosit prin viroagele line. Ciobanul Îl urmărește gâfâind și, aproape sufocat, apucă ceafa străinului undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
găsit telefonul, a descoperit că nu mai era nevoie, deoarece bateria era iarăși descărcată. Ușa din față a casei lui Fi era deschisă. Zgomotele dinăuntru indicau faptul că ceremonia Încă nu a Început. După un mic suspin de ușurare, a pășit Înăuntrul casei, unde nasul i-a fost asaltat instantaneu de aroma de delicatese proaspete. În ciuda mulțimii de oamenii adunați În sufragerie, a putut să Întrezărească bufetul. Era Încărcat cu munți de covrigei, fără a pune la socoteală platourile de aperitive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
să faci un pas decisiv? Vânturile sorții ne împing și toți pașii noștri sunt decisivi. Ai noștri? Oare pașii aceia sunt ai noștri? Mergem printr-o pădure încâlcită și sălbatică, Orfeule, fără poteci. Poteca ne-o croim noi cu picioarele, pășind la noroc. Unii cred că merg după o stea; eu cred că merg după o stea dublă, geamănă. Și steaua aceea nu e decât proiecția cărării din cer, proiecția hazardului. Un pas decisiv! Și ia spune-mi, Orfeule, în virtutea cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-ntoarcem cu o sută optzeci de grade pe orbita noastră și să o pornim îndărăt, spre trecut, spre ceea ce a fost. Și așa, la nesfârșit, depănându-ne sculul destinului, destrămând tot infinitul pe care ni l-a plăsmuit o eternitate, pășind în nimic, fără a ajunge niciodată la el, căci el nici n-a existat vreodată. Pe sub acest curent al existenței noastre, în interiorul lui, există alt curent în sens opus: aici ne deplasăm dinspre ieri spre mâine, dincolo mergi dinspre mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
lui intim. Augusto se simțea alt om, de parcă vizita aceea și revelația prilejuită de ea cum că Eugenia era o femeie puternică - din ochii ei țâșnea forța - i-ar fi răscolit rărunchii sufletului, destupând acolo un izvor până atunci ascuns. Pășea mai energic, respira mai liber. „Acum am un obiectiv, un scop în viață - își zicea el -, și anume să o cuceresc pe fata asta sau să mă cucerească ea pe mine. Ceea ce e totuna. În dragoste e totuna să învingi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sunt eu! Mi-o fi sufletul mărunt, dar e al meu!“ Și simțind în această exaltare că eul i se tot umfla și umfla, iar casa i se strâmtora, ieși în oraș ca să-i ofere spațiu și aer liber. De cum păși pe stradă, se și trezi cu cerul deasupra capului și oameni care se duceau și veneau, fiecare la treburile sau plăcerile sale, și văzu că nu-i dădeau atenție, involuntar, desigur, și nici nu le stătea gândul la el, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-vă. Sau credeți cumva, prietene don Miguel, că ar fi prima oară când o ființă fictivă, cum mă numiți dumneavoastră, l-ar ucide pe cel ce crezuse că i-a dat viață... fictivă? — Asta e chiar prea detot - ziceam eu, pășind nervos prin birou -, asta întrece orice măsură! Așa ceva nu se-ntâmplă decât... — Decât în rimane - trase el ironic concluzia. — Bine, destul! Destul! Destul! E intolerabil! Vii să te sfătuiești cu mine și începi să-mi contești existența, tocmai mie, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dau jos pantalonii și să îmi păstrez totuși secretul. Am luat de la vameș certificatul de identitate în schimbul celui adevărat, l-am pus în buzunarul pantalonilor uzi de sudoare și am pornit-o spre porțiunea însorită de la capătul pavilionului. De îndată ce am pășit afară, în noua mea viață, m-am simțit ciudat de ușor. M-am simțit așa de ușor încât aș fi putut să zbor. Asta făceam când Werner Pfeffer m-a întrebat dacă aveam vești despre răposatul său tată. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
stelelor, și de ambele părți ale străzii case întunecate dormeau în tăcere, copleșite de căldura verii. Umbrele noastre gemene se revărsau dinspre picioare, se alungeau firave când lăsam în urmă lumina vreunui felinar și apoi se micșorau la loc când pășeam sub lumina altuia. —Azi am auzit cel mai caraghios lucru. Vocea ei era atât de slabă încât abia dacă tulbura tăcerea nopții. —Ce ai auzit? O fată din tabără îl cunoaște pe partenerul tău, Harry. Cred că îl place. —Minunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
rostogolesc pe podea. Paginile zboară din ele. Se răsucesc, se leagănă și plutesc într-o rază de lumină gălbuie care pătrunde printr-una dintre ferestre. Nici unul dintre noi, nici măcar Anne, nu se uită la ele în timp ce părăsim anexa secretă și pășim în lumina aurie pentru prima dată după mai mult de doi ani. Un moment mai târziu, întunericul dubei de poliție ne înghite. Cred că merită să încercați, spuse doctorul Gabor. Nu e nevoie. Vorbele mele bubuiră între pereții micului birou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]