KorAP: Find »[drukola/base=pantof & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...271 272 273 ...323 >

8,062 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

dacă stai să te gândești, e de bun-simț. Așa că în ultimul timp am filtrat la greu. Toate lucrurile astea obositoare, lumești, cum ar fi... de pildă, facturile pentru cardurile de magazin, prețul exact pe care l-am dat pe niște pantofi... Și, știți ceva, cred că teoria e beton, pentru că relația noastră parcă n-a mers niciodată atât de bine. Pun restul corespondenței la subraț și pornesc pe scări. Nu e nici o scrisoare din Anglia, dar adevărul e că nici nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
se instalează un fel de spațiu de acces acoperit, care va șerpui dincolo de terenul de tenis și peste iarbă, exact până la poarta bisericii. Doar n-ai de gând să mergi pe jos până la biserică! spun, brusc cuprinsă de milă pentru pantofii Emma Hope ai lui Suze. — Nu, găgăuțo! Merg cu trăsura. Dar toți oaspeții se pot întoarce acasă pe jos, și tot drumul vor fi întâmpinați de oameni care le vor oferi whiskey fierbinte. — Doamne, o să fie de vis! zic, uitându

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Mami și tati! Cobor în grabă ținându-mă de balustradă și iată-i, în picioare lângă șemineu. Tati e în costum de zi, cu un joben sub braț, iar mami e îmbrăcată cu un sacou bleumarin, o fustă înflorată și pantofi roșu aprins, care nu sunt chiar același roșu cu pălăria. — Mami! — Becky! — Mami! Tati! Cobor în fugă și-i îmbrățișez pe amândoi odată, inspirând cu nesaț parfumul familiar de talc Yardley’s și de Tweed. Călătoria asta mă emoționează din ce în ce mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
eu n-am să fiu una dintre ele. N-am de gând să las chestia asta să-mi facă viața un coșmar. Pe bune, care sunt prioritățile din viața oricărei mirese? Cel mai important lucru nu este rochia, nu sunt pantofii sau ce flori ai în buchet, nu? Cel mai important lucru este promisiunea pe care o faci, pentru tot restul vieții. Faptul că mirele și mireasa își jură credință unul altuia. Mă opresc cu crema hidratantă în mână și îmi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Manhattan care arată, indiferent de ora din zi sau din noapte, la fel de impecabile; iar azi vreau neapărat să fiu la fel de elegantă ca și ea. Îmi iau compleul DKNY pe care mi l-am cumpărat de Crăciun, un dres nou și pantofii cei noi Prada, de la reducerea de mostre. Apoi mă uit cu atenție în oglindă, după scame sau cute nedorite. De data asta n-am să-i mai dau satisfacția de a-mi găsi nici cel mai mic defect. N-o să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Am să iau numărul tău de la Becky, ca să putem vorbi cât avem chef despre ce o să purtăm la nuntă! Ca să nu ne trezim cumva că ne-mbrăcăm la fel, ori prea diferit! Nu? — Într-adevăr, spune Elinor, uitându-se la pantofii lui mami. La revedere, Rebecca. Face un semn vag din cap către tati. Graham. — La revedere, Elinor, spune tati cu o voce extrem de politicoasă - însă, în clipa în care mă uit la el, văd că nu e deloc impresionat. Ne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
toate problemele. Liniile de comunicare dintre voi sunt deschise și vă înțelegeți în majoritatea situațiilor“. OK, poate am trișat un pic. Cum ar fi la întrebarea: „Ce parte a nunții așteptați cu mai mare nerăbdare?“ voiam să pun (a) „Alegerea pantofilor“, până am văzut că pentru (c) „Angajamentul pe viață de a fi alături de partener“ primești zece puncte, în timp ce pentru (a) primeai doar două. Dar, oricum, sunt sigură că toată lumea trage cu ochiul la răspunsuri. Și face rapid un calcul ca să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
să emit replica aia perfectă, politicoasă, dar extrem de inteligentă. Dar, cumva, nu îmi vine deloc. — Și eu m-am mutat la New York, zice detașată. Așa că s-ar putea să ne mai întâlnim. Poate-mi vinzi și mie o pereche de pantofi într-o zi. Îmi aruncă un ultim surâs condescendent, își așază mai bine pe umăr geanta Channel și iese din raion. După ce pleacă, se așterne o tăcere generală. Cine mai era și asta? zice în cele din urmă Laurel, care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
mireasă, Dream Dress? Îmi zâmbește larg. Vând rochii de mireasă de peste douăzeci de ani și chiar săptămâna asta mi-am deschis un magazin pe Madison Avenue. Avem o gamă foarte largă de ținute create de cei mai în vogă designeri, pantofi și accesorii. Oferim un serviciu personalizat, într-un spațiu extrem de luxos și rafinat. Tot ce ai nevoie pentru nuntă, indiferent ce ar fi, găsești la noi. Se oprește destul de brusc, de parcă tocmai i s-ar fi terminat banda. — Păi... OK

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
să știi. Și dacă plouă? — Cum să plouă... Mă opresc exact la timp. Tocmai voiam să zic „Cum să plouă la Plaza?“ — N-are cum să plouă... sunt sigură, spun în schimb, și dau repede pagina. Vaai, ia uite la pantofii ăștia! — Doamnelor! Să începem! Cynthia ți-a făcut din nou apariția, cu un clipboard în mână. Se așază pe un scăunel aurit și amândouă ne uităm la ea cu atenție. Nimic, spune, nu te poate pregăti pentru experiența pe care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
viața mea mai bine ca acum, probând rochii de mireasă. Cynthia mă conduce într-o cabină de probă imensă, cu tapet cu heruvimi pictați cu alb și auriu și cu oglindă uriașă și îmi dă un body de dantelă și pantofi cu toc înalt, de satin, ca să îmi fac o impresie exactă când probez - apoi asistenta ei aduce rochiile, câte cinci. Încerc rochii mulate de șifon de mătase, cu spatele gol, rochii de balerină cu corsaje strâmte și mii de straturi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
N-am mai fost atât de încântată de când eram mică și-i scriam lui Moș Crăciun. Și, chiar și atunci, mami se uita peste umărul meu și zicea chestii de genul: „Nu cred că Moș Crăciun poate să-ți dea pantofii cu rubine adevărate, scumpa mea. De ce nu-i ceri tu, mai bine, o carte de colorat? Dar acum nu mai e nimeni lângă mine care să-mi spună ce am voie să cer și ce nu. Pot să trec pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
a flori. Elinor e îmbrăcată într-o rochie petrecută, iar părul îi pare puțin mai moale decât de obicei - și, în clipa în care mă sărută, îmi strânge ușor mâna. — Luke a venit deja, îmi spune în timp ce traversăm holul. Ce pantofi frumoși! Sunt noi? — Ăă, adevărul e că da, sunt noi. Mersi! Nu mă pot opri să nu mă holbez la ea uimită. Elinor nu mi-a făcut în viața ei nici un compliment. Nici măcar o dată. — Ai mai slăbit, sau mi se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
cu toții ce se poate întâmpla. — Și anume? — Luke, nu te încăpățâna prostește, te rog. Știi foarte bine la ce mă refer. Și, având în vedere... cum să-i spun... trecutul de mare cheltuitoare al Rebeccăi... Se uită cu subînțeles la pantofii mei - și, cu o tresărire de umilință, îmi dau seama de ce m-a întrebat despre ei. Nu încerca deloc să fie amabilă. Strângea muniție ca să aibă cu ce să mă atace. Cum de am putut fi atât de proastă? Elinor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
a vrut să... — Ba da, spun, și simt un nou val de umilință străbătându-mă. Exact asta a fost intenția ei. Crede că am nu știu ce plan ascuns să... să-ți iau toți banii și să-i cheltuiesc pe toți pe pantofi! — Și nu e ăsta planul tău? Luke se preface șocat. Și abia acum îmi spui asta? Ei bine, dacă nu vrei să schimbi regulile de bază, poate că chiar ar trebui să semnăm un prenupțial... Surâd vag - dar sunt încă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
du-te, dacă vrei. Ne vedem mai târziu. În drum spre casă începe să plouă cu picături mari care se adună în șanțuri și se scurg pe burlane. Se lovesc de obrajii mei fierbinți și îmi udă părul, pătându-mi pantofii cei noi, tiviți cu piele de antilopă. Dar aproape că nu le simt. Sunt încă extrem de rănită de tot ce s-a întâmplat; de privirea lui Elinor, ușor aburită de gimlet; de propria mea umilință; de frustrarea față de Luke. În

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
ornamente florale, iar la mesele de marmură cofetarii fac, cu cea mai mare grijă, trandafiri din glazură și pictează fire de iederă din zahăr. Rămân nehotărâtă lângă intrare și pe lângă mine trec spre ieșire o fată slăbuță în jeanși, cu pantofi cu toc înalt și barete pe gleznă, condusă de maică-sa, cu care tocmai se ceartă. — Trebuia doar să guști un pic, îi spune mama ei furioasă la culme. Câte calorii putea să aibă? Nu-mi pasă, răspunde fata cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
de tortul tău. Apropo, Antoine, cel pe care mi l-ai servit a fost de-a dreptul delicios. — Poftim? spune Alicia alb. Ochii i se fixează automat pe inelul meu de logodnă, apoi pe fața mea, înapoi la inel, la pantofii mei, la geanta mea - uitându-se cu atenție la fusta mea - și înapoi la inel. E ca și cum Privirea Manhattan ar fi multiplicată în zeci de oglinzi. — Te măriți? spune în cele din urmă. Cu Luke? — Da. Îmi arunc în treacăt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
EU, REBECCA BLOOMWOOD, întocmesc, fac public și declar acest document ca fiind Ultimul meu testament legal. UNU: Prin prezentul revoc toate testamentele și codicilele anterioare întocmite de mine. DOI: (a) Încredințez și las moștenire lui SUSAN CLEATH-STUART colecția mea de pantofi, toți jeanșii mei, haina mea de piele cafenie, toate trusele mele de machiaj, în afară de rujul Chanel, taburetul meu cubic de piele, geanta mea Kate Spade + inelul meu de argint cu piatra lunii și tabloul meu cu doi elefanți. (b) Încredințez

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Fii calmă și matură. Mami... — Tocmai voiam să te sun și eu, Becky! Ghici cu cine ne-am întâlnit la Lake District! — Cu cine? — Cu mătușa Zannie! Nu-ți mai amintești când îți puneai toate colierele ei la gât? Și pantofii ei. Și noi ne distram foarte tare când te vedeam târșâindu-ți picioarele și luându-ți poze de mare doamnă... — Mami. Fii atentă. Trebuie să vorbesc ceva foarte important cu tine. — Și au același băcan, acolo în sat. Cel care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Are un capitol întreg despre chichițele nunților, unde scrie că: „Indiferent cât de insurmontabilă pare problema, va exista întotdeauna o soluție! Așa că nu-ți fă griji!“ Exemplul pe care îl dau ei este cel al unei mirese care își pierde pantoful de satin în drum spre recepție. Și nu al uneia care și-a aranjat două nunți diferite în aceeași zi, pe continente diferite, ascunde jumătate din invitații în dulăpiorul de cocktail și a descoperit că tipa care îi organizează nunta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
mi-a cumpărat-o nimeni. — Și ce vină am eu? Doar nu le spun eu ce să cumpere! Luke clatină din cap nedumerit. — Ai pus pe listă și încălțări de la Jimmy Choo, pentru el și ea? — Mi-a luat cineva pantofii de la Jimmy Choo? zic superfericită - după care mă opresc brusc, pentru că am apucat să-i văd expresia. Luke... glumesc. Îmi dreg glasul. Uite. Ăsta e băiatul lui Suze. Tocmai am developat trei filme, și majoritatea pozelor sunt cu Ernie și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
tu. Mai desfac fermoarul încă puțin, după care îi trag rochia extrem de strâmtă peste șolduri și în sus, spre cap. Ha! Am prins-o! Materialul roșu rigid îi acoperă complet fața, în timp ce restul trupului e doar în lenjerie intimă și pantofi cu toc cui. Acum e ceva între păpușă Barbie și cadou cu pocnitoare de Crăciun. — Hei! Vezi că s-a blocat. Dă din mână fără nici un rezultat, pentru că mâna i-a rămas lipită de rochie. — Pe bune? exclam nevinovată. O

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
ușa. Știu că e un moment complet nepotrivit. Dar trebuie neapărat să vorbesc cu tine. Avem o problemă. Care anume? spune Robyn, intrând în cameră. Sper că n-are nimic de-a face cu nunta! Are un taior ultramarin și pantofi de lac și în brațe are o tavă cu micul dejun. Poftim, iubire! Bea niște cafea ca să te trezești! Oare visez? Ce caută Robyn la mine în dormitor? — Vin imediat cu brioșele, zice veselă și dispare din cameră. Cad fără

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
o săptămână. Nici nu s-a mai bărbierit. Tot pleacă și rătăcește Dumnezeu știe pe unde și nu ajunge acasă decât dimineața în zori, de regulă afumat. Și ieri, când am venit de la slujbă, am descoperit că-și dăduse toți pantofii de pomană. Mă simt complet neajutorată. Nimic din ce fac nu are nici un rezultat. I-am făcut supă hrănitoare, de casă. (Cel puțin așa scrie pe cutie, că e hrănitoare și de casă). Am făcut dragoste cu el, cu câtă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]