7,370 matches
-
contribuie Însă la atingerea obiectivului schimbării accentului de la reglementare către abordarea specifică politicilor publice, vizat de conținutul documentelor. Mai mult, În aceste condiții, măsura este de natură să conducă la Întărirea acelor aspecte a căror eliminare a constituit, În mod paradoxal, obiectivul inițiativei. Acestui fapt i se pot atribui două cauze. În primul rând, conținutul documentelor de politici publice rămâne incert. Ce anume numim politici publice În cadrul unei administrații cum este cea românească, În care predomină abordarea „legalistă” a guvernării? Dacă
Politici publice și administrație publică by Florin Bondar () [Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
pentru operele scriitorilor menționați. Criticul analizează scrierile acestora sub raportul genului și al speciei, atent la concordanțe și diferențe, și caută o cale de acces spre zona de adâncime a acestui fenomen creativ singular în literatura noastră. El observă statutul paradoxal al „școlii”, ca fiind una mai curând a „afinităților descoperite odată cu publicarea volumelor și nicidecum una a asemănărilor dictate prin norme prealabile”. Dacă nu se sprijină suficient pe motivațiile de istorie literară necesare (cronologia constituirii grupului, aportul protagoniștilor la fondul
DRAGOLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286853_a_288182]
-
la săgeata Ideii” sau, dimpotrivă, „lumea purificată până la a nu mai oglindi decât figura spiritului nostru”, „act clar de narcisism” -, cei doi mari poeți, cu formulele lor de creație atât de diferite, cu esteticile lor divergente, se „întâlnesc”, în mod paradoxal, în lirica lui D. E dificil de explicat această stranie simultaneitate a modelelor, această simbioză realizată din materii atât de străine una de alta. Iată-l mai întâi pe Arghezi, cel din Testament, decupat impecabil (ca tonalitate, ca ritm, ca
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
lor, într-o plutire de aerostat prietenos și complice; prin levitație, plutire, zbor, „foiala moale” de jos e nu doar atent inventariată, ci și ocrotită. Iar densitatea verbală și nominală a versurilor, cadența verbelor și frecvența substantivelor creează o senzație paradoxală, de vârtej pentru o clipă încremenit: un bâlci magic suspendat într-o imagine, ca în Vis amalgamat: „În miez de cozonac, miez de șofran, / E-un târg burlesc cruțat de Ghinghis Han. Să nu mi-l strici: alunecă ușor, / Ce
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
festiv și sentiment al lui”. Autorul vede în spiritul sărbătorii ceva mai înalt decât plăcerea, decât distracția și relaxarea, și anume profilarea, dincolo de cotidian, a unei lumi fericite. Capitole foarte dense tratează cele câteva moduri de a fi ale sărbătorescului: paradoxalul, kairoticul, agalmaticul și agonisticul. Paradoxalul este ilustrat de călătorii care, în spații străine, se miră de latura exoterică a ceremonialurilor și iau drept sărbători unele comportamente sociale, neștiind să discearnă între sacru și profan, să perceapă autenticul din spectacolele văzute
DROGEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286876_a_288205]
-
Autorul vede în spiritul sărbătorii ceva mai înalt decât plăcerea, decât distracția și relaxarea, și anume profilarea, dincolo de cotidian, a unei lumi fericite. Capitole foarte dense tratează cele câteva moduri de a fi ale sărbătorescului: paradoxalul, kairoticul, agalmaticul și agonisticul. Paradoxalul este ilustrat de călătorii care, în spații străine, se miră de latura exoterică a ceremonialurilor și iau drept sărbători unele comportamente sociale, neștiind să discearnă între sacru și profan, să perceapă autenticul din spectacolele văzute. Prin kairotic, la origine concept
DROGEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286876_a_288205]
-
vorba În acest prim capitol. I. 1. Pericolele literaturii franceze. Eșecul unui misionarism. Literatura franceză În pericol! E, desigur, o exagerare, dintr-un anume punct de vedere. Pentru că se scrie multă literatură În Franța, se publică mult, din ce În ce mai mult. Însă, paradoxal, tot mai puțini o studiază. Tzvetan Todorov notează că, În ultimele decenii, numărul celor care urmează o filieră literară după bacalaureat a scăzut de la 33 la 10 procente. Da, dar asta În condițiile În care numărul studenților a crescut foarte
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de istorie, cel puțin aceasta este una dintre concluziile secolului romantic. S-a scris, În perioada modernă, o bună literatură naționalistă, o și mai bună literatură revoluționară sau măcar subversivă - iar subversiunea a fost motivația ei, preluată din gîndirea filozofică paradoxală, tot mai specializată și deci inaccesibilă În vremea din urmă. Literatura necomercială a mai păstrat ceva, În dezvoltarea ei, din scrierile „serioase”: conștiința propriei arhive, a propriei istoricități și deci raportarea permanentă, În diverse maniere, la propriul trecut. Este ceea ce
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care fac să se creadă că ele sînt mai mult decît cuvinte și care critică ele Însele această pretenție. Așa se face că, punînd În scenă războiul scriiturilor, suprafața pe care se așterne valul de cerneală democratică devine În mod paradoxal refugiul consistenței artei.” Cu alte cuvinte, În simpla posibilitate de a scrie orice - care reprezintă de fapt libertatea - stă și „refugiul consistenței artei”, eventualitatea ca ea, arta scriiturii, să cuprindă un sîmbure metafizic, ceva din specia eternității. Sau adevărul. Jacques
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o portocală” este epuizabil, este anulat de supraîncărcarea cu sens, În vreme ce, de pildă, versul „peretele din fund este un perete văruit” de Marcelin Pleynet rămîne și va rămîne, cred, chiar pentru precizia lui și desigur că În context, În mod paradoxal imposibil de fixat unui sens anume, purtător așadar de o ficțiune constantă pentru fiecare dintre noi.” Mi se par esențiale aceste cuvinte ale lui Claude Royet-Journoud, pentru descrierea și Înțelegerea literaturii pure de astăzi. Limbajul, o dată ce și-a afirmat realitatea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
vraisemblable, de toute fașon, que les Franșais votent à nouveau pour Jacques Chirac: il avait vraiment l’air trop con, Șa en devenait une atteinte à l’image du pays” (pp. 276-277) Scriitorul s-a convins că publicul contemporan, devenit paradoxal o masă de indivizi izolați, după cum constată Peter Sloterdijk, nu mai poate redeveni colectivitate decît sub imperiul unui șoc permanent dincolo de baierele bunului-simț, vorbelor frumoase, dincolo de orice esopism. Bădăran, Michel Houellebecq constată că În Occident bădăranul a dispărut și că
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o funcție cathartică. Ne dezgustă protagonistul - să nu-i semănăm! Ne dezgustă obscenele bacanale - să iubim! Ne dezgustă societatea În care trăim - să luptăm, deși epoca utopiei a trecut; dacă nu, ne retragem și murim. Mesajul lui Houellebecq este astfel paradoxal: dintr-un ocean pestilențial sîntem chemați la puritate. Iubirea ne-a rămas, spre deosebire de fățarnica prietenie, pentru a ne smulge din imobilism și depresie, dar nici ea nu ne poate face fericiți, pentru că nu sîntem În stare s-o păstrăm. Omul
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
estetice, Însă, etalarea de care vorbesc se poate traduce prin "afirmarea inutilă a inutilului", asemănătoare cu actele eroilor emisiunii de pe MTV, Jackass: nihilism la pătrat, un "nu" amuzant spus "nu"-ului răspicat și serios sau "da"-ului prescriptiv ori admirativ. Paradoxal, astfel de teribilisme dezabuzate au ca substrat Întocmai ideea "artei pentru artă", Întoarsă pe dos: Beigbeder scrie de amorul artei așa cum jackașii urinează În zăpadă sau vomită pe stradă Într-o neîntreruptă și tîmpă stare de beatitudine, de chichi. Lucrurile
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
la Catherine Millet?). Termenul are o origine anglo-saxonă, conform lui Mounir Laouyen, și anume cuvîntul-valiză faction, rezultat prin telescopaj din fact și fiction. Dar și semantic se pare că avem de-a face cu o noțiune telescopată, rezultată din Întîlnirea paradoxală a unui “protocol modal ficțional” (specific romaelor cu narator omniscient) și “protocolul nominal” mai sus amintit. Exemplu. În anul În care căuta domiciliu autoficțiunii, Marie Darrieussecq publică una, care rămîne cel mai mare succes al anului 1996: Truismes (cu traducere
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și mai maleabil”; „Pula lui Ringo era, mai repede, din aceeași familie cu a lui Claude” (pp. 14-15). Acest mod de cunoaștere Îmi mai amintește de un eseu al lui Georges Bataille, În care o floare este descrisă În termeni paradoxali, cu atributele degenerescenței, la momentul ofilirii. Atunci floarea se arată, În sfîrșit, privirii analitice, lucide, cu „sinceritate”, despuiată de seducția cromatică și cochetăriile odoriferante. După cum există cuvinte denotative, ca de pildă „macara”, pe care literatura le dăruiește cu un „sens
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al dependenței față de ei din realitate În ficțiune: la Lydie Salvayre (În Compania spectrelor) bărbații sunt demonizați, iar la Amélie Nothomb personajul-narator din romanul Attentat este un Quasimodo modern. Excelent dotată tehnic, scriitura Lydiei Salvayre este una a rupturilor, a paradoxalului, a dionisiacului dar și, mărturie a energiei dezvoltate, minată de patetism. Un amestec de ironie și voracitate - un hybris dezvoltat În discursuri lungi, suspendate din ce În ce mai Înalt deasupra realității, care traduc atât o desprindere a personajelor cât și mai vechea obsesie
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de energie din care nici o picătură nu poate fi ascunsă de ochii cititorului. Devine așadar limpede cum se face că literatura feminină răspunde atît de bine imperativelor autenticiste ale receptării contemporane a literaturii. La fel de clar putem Înțelege cum, În aparență paradoxal, o scriitoare trash ca Virginie Despentes ajunge, la „maturitate”, să adore monotonul roman Le Bébé al Mariei Darrieussecq, scrisă după ce autoarea Truismes-lor devenise mamă. Ar trebui așadar să ne așteptăm ca scriitoarea, mult mai neîndemînatică În disimulări decît scriitorul, să
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pas d’amour impossible. Aici e vorba de o rescriere, mult mai puțin pretențioasă decât cea a lui Michel Tournier după Daniel Defoe, a hugolienei Cathédrale de Nôtre-Dame. Quasimodo se numește acum Epiphane și are omoplații văruiți de acnee. Ajunge, paradoxal, cel mai bine plătit model din lume, datorită urâțeniei sale șocante, conform principiului complementarității extremelor. Se Îndrăgostește, fără speranță, de cel mai frumos (desigur) manechin feminin și, (iar desigur) Îi mărturisește, dintr-o Japonie selenară, Înghețată și atopică (Estul extrem
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și New-York, cineva pentru care forma este cea căre dă identitate conținutului. Deși Îi era la Îndemână, Amélie Nothomb nu pedalează pe realismul literaturii ei mai mult decît strict necesarul pentru caracterizarea personajelor. Fiecare paragraf se termină cu o remarcă paradoxală, fiecare descriere este o litotă, ceva la Întretăierea dintre Înțelepciune și pasiune străbate o scriitură a cărei trăsătură evidentă este eficacitatea: nu-i lași romanele din mână; ție, cititorului, ți se face foame de citit la contactul cu povestea foamei
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
opune efuziunilor din autoficțiuni așa cum realismul pozitivist al secolului al XIX-lea se opune romanului personal romantic. Instituția literară franceză preferă totuși să se identifice cu un alt mare curent literar, nobil, clasicist, și anume minimalismul. Lucrurile pot să pară paradoxale: cum să ajungă avatarul Noului Roman - de avangardă - revendicat ca marcă identitară franceză? Răspunsul stă, cred, În stil. Din voința revoluționară a Noilor romancieri a rămas doar o scriitură: detașată, elegantă, prețioasă chiar, lipsită de inflexiuni, ternă uneori, pe care
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
decor urban, aici „obiectele naturale”, profunde, revin, dar pentru a alcătui un decor rece, esențial, minimal, schițat din tușe rapide. În fond, dacă ceea ce face tezaurul literaturii Noului roman și, mai departe, a școlii de la Minuit, sînt obiectele radiografiate În paradoxala lor insignifianță a căror sumă naște un sens minimal, dar suficient, la Marie Redonnet obiectele aproape nu există, tocmai pentru a Înlătura orice efect de perspectivă, orice anamorfoză, orice sugestie a manifestării unei voințe de putere a literaturii. Psihologia, blamată
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
său tub catodic prin care circulă insidiosul venin televizual. Umorul cinic echenozian se Îndulcește la Toussaint și devine umor de situație, aparent inofensiv, dar grăitor pentru incapacitatea de adaptare Într-o societate vampirizantă. În vreme ce Patrick Deville lucrează la reprezentarea simlacrului - paradoxal, Însă, conform lui Jean-Francois Lyotard, posibil - la nivel metanarativ și destabilizează, pe filieră beckettiană, identitatea subiectului și fiabilitatea percepțiilor sale (În Femeia perfectă, roman tradus la editura Dacia În 2002), Christian Gailly face Încă un pas spre depășirea celor douăzeci
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
1998. Numai această carte ar merita o discuția aparte. Este Însă suficient dacă-i rezum unele teze, spunînd că Franța culturală a anilor ‘70-’90 se caracterizează prin delegitimarea reprezentărilor istorice și existențiale ca efect al valorizării fără precedent și paradoxale, ca efect al ubicuizării mass-mediei, a i-mediatului,. Mediul televizual instalează ca simulacru al medierii viteza, astfel Încît - oricît de paradoxal poate părea, și fără nevoia de a face mai mult decît să pomenesc numele lui Walter Benjamin - televizualul boicotează
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a anilor ‘70-’90 se caracterizează prin delegitimarea reprezentărilor istorice și existențiale ca efect al valorizării fără precedent și paradoxale, ca efect al ubicuizării mass-mediei, a i-mediatului,. Mediul televizual instalează ca simulacru al medierii viteza, astfel Încît - oricît de paradoxal poate părea, și fără nevoia de a face mai mult decît să pomenesc numele lui Walter Benjamin - televizualul boicotează imaginea așa cum filmul boicotează opera de artă. Literatura se vede și ea obligată să renunțe la canale de transmisie a mesajului
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ca tot atîtea semnături pe cecuri În alb, iar simulacrul al gesturilor și relațiilor (inter)umane - interesate, mimetice, uneori disperate. Romanul francez contemporan este, În componenta lui realistă, platonician: el deplînge moartea realității urmată de domnia umbrelor, convocîndu-le În mod paradoxal pe ultimele pentru a acoperi lumina unui soare artificial: este ceea ce și-a propus Pascal Quignard În Umbrele rătăcitoare, premiul Goncourt al anului 2002. Euristica acestui platonism are drept pilon teoretic principal conceptul de alienare, Entfremdung: fie al lui Hegel
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]