8,125 matches
-
sau Nichita Stănescu. Sevele creativității unice ale poetului urcă și hrănesc o poezie al cărei destin e greu de prevăzut, dar care își găsesc izvorul nu în pure abstracțiuni, ci în inegalabilele trăiri reflectate în poetica eminesciană. Afirmația din Geniu pustiu: Sunt un fantast 54 explicitează condensat un dat natural al poetului. Ce substanță ascunde această afirmație se poate demonstra prin analogie cu versul Eu rămân ce-am fost: romantic 55, știindu-se că romanticul a excelat întotdeauna printr-o imaginație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Altădată, în Mai am un singur dor, Eminescu își exprimă dorința de a trece dincolo tot în sunetul cântului: De voi muri curând,/ În liniștea serii/ Să mă duceți cântând/ La marginea mării 175. Nimic nu este întâmplător. În Geniu pustiu, Sofia moare cufundându-și ultima suflare a vieții în sunetele pianului. Poesis, la rândul ei, va avea aceeași soartă, cu deosebirea că aceasta din urmă își va acompania moartea cu propria-i cântare. O muzică atât de rafinată se întrețese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
visurile: Iar visurilor mele le poruncesc să treacă./ Iar ele ochii-albaștri asupra mea și-i pleacă 265. Altădată, lucrurile capătă contururi nefirești: Se clatin visătorii copaci de chiparos/ Cu ramurile negre uitându-se în jos266. Or, mai explicit, în Geniu pustiu, într-un colț al camerei lui Toma Nour dormeau una peste alta câteva sute de cărți, visând fiecare din ele ceea ce coprindea 267, aducându-se în felul acesta prim-planul descrierii interiorului în care sunt înglobate rosturile și resorturile interioare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de razele lunei, prin nourii negri ai cerului, prin roiurile de stele, până ce ajunseră în lună.286 Imaginea inițială a plânsului are concretețea realului tragic al pierderii iubirii adolescentine: Ce fuse juneția? o umbră ce-și plânge/ Trecutele-i doruri pustii și nătânge 287. Poetul ajunge de foarte tânăr la concluzia unei fatalități conform căreia omul trebuie să-și primească soarta și să o poarte ca atare: Dar așa ne e destinul,/ Vitreg prea adeseori,/ Unui' lumea i-acordează,/ Iar pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-i profunzime, dincolo de irizările kitsch-ului artizanal din zonă. Și ceea ce un țăran înțelept și dăruit a clădit într-o viață, au dărâmat într-o clipită moștenitorii: ce le trebuie lor muzeu? Dă lapte? Face pere? Casa stă degeaba; e pustie și se năruie încet și... sigur. C ârcotașii afirmă că apar prea multe cărți și de aceea... n-avem literatură! Hai să zicem că jumătate din totalul aparițiilor ar fi (și sunt!) pur și simplu proaste, iar un sfert inutile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
ideologie! A urmat industria, după ce s-a constatat, de asemenea gazetărește, că tot ce ce funcționează cu folos pe aiurea, n-are cum viețui și pe damnatul plai românesc. La Molid, județul Suceava, fabrica de mucava construită în 1926, e pustie, n-a mai rămas un șurubel de sămânță. Noii proprietari au vândut totul la fier vechi! Ultimul (fost) director al fostei fabrici (îl cheamă Chelariu și-i nepot al cunoscutului cărturar bucovinean Traian Chelariu de altfel, și asemănarea la chip
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Într-o poveste, dincolo de moarte. S-au dus pe rând și n-au să vie iar Și lacrimi cad ca picurii de ceară. O teamă rece mă așteaptă-n prag. Întind spre clanță mâna, mi-o retrag. Nu simt decât pustiu. Și chem și strig. Și mă-nfior de-al neființei frig. Ecou de râs și jocuri de copii Colindă prin odăile pustii. Atât a mai rămas din tot ce-a fost Căsuța mea, când altu-i al tău rost. Și ochiul tău
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
de ceară. O teamă rece mă așteaptă-n prag. Întind spre clanță mâna, mi-o retrag. Nu simt decât pustiu. Și chem și strig. Și mă-nfior de-al neființei frig. Ecou de râs și jocuri de copii Colindă prin odăile pustii. Atât a mai rămas din tot ce-a fost Căsuța mea, când altu-i al tău rost. Și ochiul tău privește mustrător Și florile-au căzut de pe pridvor. De ce mă chemi cu amintiri nestinse. Căsuța mea cu geamurile plânse? Ceva mai
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
ce-ți pasă!, Tu vei vedea iar satul tău Și casa voastră-n vale Iar biata mamă-ți va ieși Plângând în cale. Sau: Afară-i vânt și e-nserat, Și noaptea e târzie; Copilele ți s-au culcat - Tu, inimă pustie; Stai tot la vatră-ncet plângând: E dus și nu mai vine! Ș-adormi târziu cu mine-n gând Ca să visezi de mine! Și câte poezioare frumoase, Dintre sute de catarge, Mama de Mihai Eminescu, A venit aseară mama, de
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
am luat-o pe ulița principală a târgului Lespezi odinioară, în perioada interbelică, plin ca stupul, cu o fabrică de sticlă, cu dughene, carmangerii și un iarmaroc, unde negustorii evrei aduceau și vindeau de toate, dar azi orașul e aproape pustiu și-am ieșit la marginea de miază-noapte a orășelului iar de-aici, pe-un drumeag de țară, printre ogoare, porumb și cartofi, aproape de-amiază, înainte de-a coborî în satul Sirețel am ajuns la podul ce trece peste pârâul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
reci. Mașini puține, chiar foarte puține, la această oră de duminică și nici una care să staționeze pe carosabil ori pe trotuar, ca la noi! Madam Gertrud, unde sunt oamenii cu automobile la această oră, de ni se pare orașul aproape pustiu? Cum ai spus? Madam? Fără acest apelativ "madam"... La noi oamenii își spun pur și simplu pe numele mic. Oamenii și automobilele sunt încă în week-end la locuințele de odihnă, unde se retrag la sfârșitul zilelor lucrătoare, vinerea la prânz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
vrut, dar cât am putut. Timpul n-a trecut degeaba!" Aici e, însă, și iadul vieții mele când mă asaltează durerile reumatismale. Când mă cuprinde o lehamite de viață, când zilele trec fără folos. Când mă simt de prisos, singur, pustiu. Când aș vrea să merg la cimitirul părinților mei, să așez o lumânare la căpătâiul lor, să-i revăd în taină, să mă reculeg și să mă spovedesc lor în tăcere, cuminte, întreg, ca să pot începe o nouă zi cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
însetat, într-o margine de sat, la un țăran. Un bătrân i-a dat o cană cu apă și intuind încotro pleacă, i-a spus: Ai grijă, băiete: ia-o pe căi mai puțin umblate! Ocolește centrele localităților! Cată drumurile pustii sau cu lume mai puțină! Să nu carecumva să se afle cineva în treabă, să te rețină...! N-are să uite niciodată această fugă disperată! După ce-a ocolit și depășit zeci de localități, a trecut, în sfârșit și de Chișinău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
mele cerul acela străbătut În toate sensurile de roiuri și rotocoale de stele. Arăta perfect ilizibil printre focurile de artificii ale unei sărbători doar aparent Încremenite. Timpul stă și totodată trece prea repede, acum se face ziuă... Gara Cățelu era pustie. Plecase probabil de ceva timp ultimul tren spre Oltenița, cel de unsprezece și un sfert, da’ nu de gara asta avem noi nevoie și hai dracului mai repede odată, părințele, și numaidecât am văzut că și halele Fabricii de Cablu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
apropie În fugă și Înghite țârâitul greierilor, apoi se Îndepărtează În timp ce ne apropiem de Platforma Industrială și ieșim În Bulevardul Muncii. Coborâm În gura de metrou Republica, lăsând afară un șir lung de garduri și porți de fabrici. E cam pustiu și pe-aici. În lumina lividă trei femei mătură cimentul, dar Încă-i deschisă prăvălia. Alergăm spre stație și prindem ultimul metrou. Doar nou suntem În tot vagonul. Tot drumul până la gară Andrei se roagă, iar eu și Laur ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
prânz când se-ntorc de la nuntă, n-are cine să-ntrebe de ei prin Unitate. — Deci Cosmescu... — Lasă-l dracu’ p-ăla. S-a-ntâmplat treaba cu cartofii, c-altfel nu venea el. Știi bine că sâmbăta și duminica e pustiu mereu, de fiecare dată noi rămâneam stăpâni. Încă suntem stăpâni, și deja aveam chef să-i cânt În strună. — Suntem stăpâni și vom fi, părințele. Atâta că-mi pare rău de Laur că vrea să facă pe prostu’, că habar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Practic, nu mai aveam ce să facem În țarcul și grajdul lui Pepino. Nu mai aveam cu ce cumpăra fiertura și băutura, așa că ieșisem să căscăm gura. Poate ne-o pica te miri ce În ea. Dar Împrejurimile arătau destul de pustii În dimineața acea de decembrie. - Vi s-a urât cu binele! trânti vameșul plin de năduf, lungind capul după numărul unui tramvai care se apropia de stație. Țara arde, și vouă vă arde de golăneală... O să-l iau p-ăsta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
sute de morți și răniți În oraș. Ăștia-s puși să ne omoare și să ne dea foc la toți. Ei au coborât la fabrica lor și noi am mai mers câteva stații, spre centru. Pe aici străzile arătau la fel de pustii ca În periferia de unde veneam. Trecând prin Piața Operei spre gară, mi s-a părut la fel de curată ca În ziua sosirii noastre. Din douăzeci În douăzeci de metri dădeam peste un trecător mânând grăbit cu bărbia-n piept, adulmecând parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
miel, și să constatăm că n-are un leuț chior. Ce are de gând În definitiv? O avea și el niște tovarăși de nădejde prin orașul ăsta, care să ne arate și să ne ajute... Păi vedeam că orașul e pustiu, și ce dacă-i pustiu? Încotro o luăm și pe ce ne bazăm? Hansi ar trebui să știe. Păi Pepino, da, observasem și noi că ăsta luase ieri lichidarea de la centrala lui termică, și tot În nădejdea banilor văzuți la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
n-are un leuț chior. Ce are de gând În definitiv? O avea și el niște tovarăși de nădejde prin orașul ăsta, care să ne arate și să ne ajute... Păi vedeam că orașul e pustiu, și ce dacă-i pustiu? Încotro o luăm și pe ce ne bazăm? Hansi ar trebui să știe. Păi Pepino, da, observasem și noi că ăsta luase ieri lichidarea de la centrala lui termică, și tot În nădejdea banilor văzuți la Andrei, sărise ca un dobitoc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
la dreapta după primul colț și după câteva sute de metri tot la dreapta, cu Hansi la trei metri În fața unui pluton compact Încheiat de Pepino, mmmââomoarăm. Aproape o jumătate de oră am fugit cu moartea-n spate, străbătând străzi pustii și Încercând să ne Îndepărtăm de direcția dinspre care se auzeau zvonuri de Împușcături. Când ne-am oprit se Înnoptase de-a binelea și ajunsesem lângă niște boscheți, pe malul unei ape curgătoare. După ce mi-am mai tras sufletul, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
că de la cine și ce anume am auzit? După Revoluție am trecut pe acolo, am mințit eu. Aș fi vrut să lucrez din nou la ei pentru o vreme, până mi-aș fi găsit altceva, și am văzut că-i pustiu și porțile ferecate și-am Întrebat de ei prin Gara Cățelu. Mi-a spus un impegat, Ortansa, ce mi-ai spus și tu acuma. Părerea ei e că foarte rău am făcut, mai ales dacă am zis că am avut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
prostit de ea și să-i dea liber să-l buzunărească pe părințelui Andrei, ca să fugă Împreună și să ne lase sărmani acolo, aici, da, am rămas să-mi mănânc amarul cu neamurile mele bune și neamurile mele vitrege În pustia asta de verdeață și răcoare, oare am să-l pot ierta vreodată? L-am căutat de două-trei ori pe la Motănica În acești șase ani. Mă-sa nu știa nimic de el și bineînțeles că iar nu vroia să audă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
geană palidă de soare se ivi printr-o spărtură de nori, și încet-încet începu să se lumineze. Soarele se suise la vreo două sulițe pe cer. Dimineața era călduță... dar tristă și puțin apăsătoare. În Grădină, la ora aceea aproape pustie, era o liniște ca de cimitir... Doar câțiva bărbați, cam la vârsta senectuții, să i numeri pe degetele de la o singură mână, în picioare sub „Teiul lui Eminescu”, stăteau abătuți și triști ca niște cocori rămași de cârdul lor, care
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
gândului, întâmplările începură să se înșire cap la cap, purtându-mă prin vremurile acelea de demult... multe, atât de triste și atât de amare. Unele au fost, chiar cumplite... care, mi-au bântuit multă vreme sufletul, precum fantomele o casă pustie. Cum să uiți marele refugiu... cu tragismul lui... când oamenii fugeau de moarte... când, de peste Nistru și Prut veneau rușii, și din văzduh, întunecând soarele, veneau anglo-americanii, în valuri... valuri, ca niște păsări de pradă, aducând cu ei groaza și
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]