7,217 matches
-
refugiaseră în sudul Dunării, după ce au fost izgoniți din sudul Rusiei de cneazul Vladimir Monomahul, în 1121, împreună cu berendeii (vezi mai jos). Dealtfel, ei nu puteau rămâne oricum în sudul Rusiei, din cauza presiunii cumanilor, și au fost siliți să se refugieze la Bizanț. În 1143, pecenegii sunt menționați alături de cumani și franci între populațiile ce prădau apusul Imperiului. Rămășițele hoardelor turanice (pecenege) s-au refugiat în Ungaria, unde cronicile latine vorbesc despre un "duce al cumanilor" fugit în oastea regelui Ștefan
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu puteau rămâne oricum în sudul Rusiei, din cauza presiunii cumanilor, și au fost siliți să se refugieze la Bizanț. În 1143, pecenegii sunt menționați alături de cumani și franci între populațiile ce prădau apusul Imperiului. Rămășițele hoardelor turanice (pecenege) s-au refugiat în Ungaria, unde cronicile latine vorbesc despre un "duce al cumanilor" fugit în oastea regelui Ștefan II, după "măcelul împăratului"-victoria lui Ioan II asupra pecenegilor sau cumanilor.5 Sosiți în regiunile noastre, la începutul secolului al X-lea, pecenegii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au plătit scump năvala lor. Secerați de epidemii și de foamete, o mare parte a lor au căzut victime ale atacurilor garnizoanelor locale bizantine și pecenegilor aflați aici, iar alții, ca să se salveze, s-au supus împăratului sau s-au refugiat în nordul Dunării. Un cronicar bizantin susține că ei au fost primiți de un cneaz rus. Uzii refugiați în nordul Dunării s-au unit cu uzii rămași în stepele nord-pontice și cu alți turanici, și au intrat mai târziu în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
De pildă, letopisețele rusești îi semnalează la Dunăre, în 1106, fără alte amănunte. În anul 1114, ei trec Dunărea, în apropiere de Vidin, dar la intervenția promptă a împăratului Alexe I, prevenit din timp de autohtoni (vlahi), ei s-au refugiat pe malul nordic al fluviului, fiind urmăriți apoi de bizantini; conștienți de slăbiciunea lor, ei evitau ciocnirile. Acești cumani nu făceau parte din uniunea tribală de pe Nipru, ci aparțineau grupului stabilit în Câmpia Dunării, grup ce se manifestase și mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
politică și militară a neamurilor nomade turce (pecenegi, uzi și cumani), în spațiul extra-carpatic, ce dăinuia de câteva secole. Pătrunderea mongolilor a provocat exodul spre apus a unei părți însemnate a cumanilor, regiunile extra-carpatice fiind expuse invaziei, care s-au refugiat în Ungaria și Bulgaria, unde au fost asimilați în timp.10 Marea invazie mongolă (1241) " Din uriașul creuzet etnic al Eurasiei s-au revărsat periodic spre apus (375-1241) nenumărate valuri de migratori, dar nici unul nu a avut robustețea și penetrabilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
victoriilor pe câmpul de luptă, în anul următor, mongolii au luat cu asalt principalele orașe ale Horezmului, Buhara și Samarkand, capitala statului, Urghenci, a fost ocupată în 1221 și, în același an, ei au invadat Afganistanul și Chorasanul, unde se refugiaseră luptătorii islamici. Cele două teritorii ocupate, împreună cu Iranul oriental, au fost incluse în statul (ulusul) mongol. În anii următori, 1226-1227, mongolii au atacat din nou tanguții din China, deoarece aceștia au refuzat să susțină militar campania din Asia Centrală.14 După
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost exterminați (un adevărat măcel), după cronicarul Giovanni da Pian del Carpini. Cruzimea extremă a mongolilor a provocat un adevărat exod din Stepa Cumanilor (Deșt-i Kâpciak), o parte a turanicilor care nu au acceptat să se supună s-au refugiat spre Caucaz, sudul Dunării și Ungaria. Grupul cel mai numeros de cumani, apreciat la 40.000 de războinici, în frunte cu căpetenia lor Kuthen, a obținut permisiunea regelui Bela IV al Ungariei de a se așeza în țara sa, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dificultate armata regească prin tirul de săgeți, încât trupele ungare s-au retras în mare derută de pe câmpul de luptă, iar mongolii au măcelărit mii de oameni, nobili, prelați, ostași. Regele Bela, scăpat cu greu din încleștarea luptei, s-a refugiat în Austria, apoi în Croația, pe o insulă, urmărit de mongoli, dar continuând acțiunile de apărare. După victoria de la Mohi, mongolii au luat cu asalt capitala regatului, Pesta, iar în lunile următoare, ei au devastat și ocupat cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
jugului lor pe toți și mai ales pe creștini" (DIR C, sec. XI, XII și XIII, vol. I, p. 323). Foarte cutezători, mongolii au încercat, sub conducerea lui Kadan, să-l captureze pe rege, atacând Zagrebul, însă acesta s-a refugiat pe o insulă de pe coasta Adriaticii și ei au renunțat, neavând flotă. Dar este un fapt că, în acel moment, regatul ungar încetase să mai existe. Salvarea Ungariei a venit nu prin lupta forțelor proprii, nici prin cruciada țărilor creștine
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ofereau condiții optime pentru traiul nomad, bazat pe creșterea animalelor în turmă, ocupație tradițională a neamurilor mongole. Populația din stepele nord-pontice, mai ales cumanii dar și alte neamuri turce, la venirea noilor cuceritori, fie a fost exterminată, fie s-a refugiat în alte ținuturi sau s-a supus mongolilor. O mare parte a cumanilor au fost masacrați de cuceritori sau au fost vânduți ca robi în Egipt, îndeosebi, unde mai târziu, împreună cu alte neamuri oprimate, s-au revoltat și au întemeiat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu s-a consemnat nici o acțiune militară ungară, deoarece aceasta ar fi antrenat riposta tăioasă a Hoardei. O primă acțiune de felul acesta a avut loc în vremea lui Ladislau IV, în 1282, după înăbușirea revoltei cumane. Aceștia s-au refugiat peste Carpați, în teritoriile estice, fiind urmăriți de armata regească în regiunile mărginașe dinspre tătari, unde înaintașii lui Ladislau nu mai pătrunseseră până atunci, adică în teritoriile carpato-nistrene. Pozițiile ungare de la est și nord-est de Carpați au fost pierdute după
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mongoli. Cu toate acestea, o dominație nominală a Imperiului asupra unor teritorii întinse era pretinsă și recunoscută, uneori, în relațiile externe. În virtutea pretențiilor asupra unor foste teritorii ale Bizanțului, în 1263, împăratul Mihail VIII a acordat turcilor selgiucizi (sau oguzi), refugiați din sultanatul de Iconium în urma invaziei mongolilor hulaguizi în estul Asiei Mici, dreptul de a se așeza în Dobrogea (Paristrion). Însă divergențele izbucnite curând între împărat și turci, ca și alianța acestora cu mongolii Hoardei de Aur au împiedicat transformarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la conflicte armate directe între cei doi. Aceste ciocniri militare nu s-au desfășurat în nordul Dunării, ci mult spre răsărit, în stepele nord-pontice. Într-o primă luptă, pe râul Ias, hanul Toqtai a fost înfrânt și el s-a refugiat dincolo de Don, fără a fi urmărit, în a. H. 697 (oct. 1297-oct. 1298). Apoi, între cei doi s-a dat o nouă luptă decisivă, în a. H. 699 (sept. 1299-sept. 1300), la Kukanlâk, unde Nogai a fost înfrânt și ucis
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-a desfășurat în apropiere de Nipru. Ulterior, după moartea lui Nogai, cf. cronicarilor arabi și persani, principalul teatru de lupte al războaielor interne din cadrul Hoardei de Aur s-a mutat la nordul Dunării de Jos. Fiii săi s-au refugiat în părțile mongole apusene controlate de tatăl lor, unde își păstrau încă autoritatea.13 Luând în calcul această situație, hanul Toqtai nu s-a încumetat să continue imediat ostilitățile împotriva fiilor lui Nogai. Dar în perioada următoare, neînțelegerile între fiii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
are curând aceeași soartă: regele Ștefan Miliutin încercase să ocupe Vidinul, dar este avertizat de Nogai că cetatea și boierii de acolo se află sub ocrotirea lui (1292). Mihail Șișman, conducătorul boierilor din Vidin și boierii din Branicevo (Kraina) se refugiază la nord de Dunăre, în teritoriile dominate de tătari. De teama lui Nogai, regele Serbiei, Miliutin, recunoaște suzeranitatea mongolă și trimite la curtea lui, ca ostateci, pe fiul său însoțit de boieri. Partea de nord a Bulgariei, între Dunăre și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și urcarea pe tron a lui Andrei III (1290-1301) a pus capăt înțelegerii cu mongolii. Au urmat noi acțiuni ale lui Nogai împotriva Ungariei, a cărui putere atinge apogeul. El instalează un nou țar la Târnovo, în locul lui Gh. Terter, refugiat la Bizanț, iar în apusul Bulgariei, la Vidin, el sprijinea pe Șișman, în sfârșit, cneazul (regele) Serbiei Miliutin i se închină. În 1292, mongolii pătrund în Macva, provincie a regatului ungar, dealtfel, după 1290, ei controlau tot cursul Dunării, de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
este verosimil "să-și fi încercat norocul" dincolo de munți (la sud de Carpați), sub conducerea unui "descălecător" temerar, o ipoteză pe care istoriografia noastră nu are motive întemeiate de a o respinge. Dacă fiii voievodului ardelean Ladislau Borșa s-au refugiat în Țara Românească, cf. documentului istoric din 1329, presupune I. Lupaș, este cu atât mai probabil ca nobili români din Transilvania să fi apucat același drum, încă de la sfârșitul secolului al XIII-lea. În concluzie, "descălecatul" din jurul anului 1290, intercalat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
voievodului Ștefan (?), au izbucnit lupte pentru tron (domnie) între fiii acestuia, Ștefan și Petru". Cu sprijinul populației și a "provincialilor unguri", Petru a reușit să preia conducerea (puterea), izgonind din țară pe fratele său mai mare Ștefan, care s-a refugiat la curtea regelui Poloniei. În schimbul prestării jurământului de credință, în anul 1359 (adică chiar în anul descălecatului !), a doua zi după Sf. Petru și Pavel (29 iunie), o armată alcătuită din călăreți polonezi a fost trimisă spre Moldova, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
după încoronarea sa ca rege al Poloniei, Ludovic a numit ca guvernator al Rusiei haliciene pe fostul palatin al Ungariei, Vladislav de Oppeln, foarte receptiv la cursul evenimentelor din Moldova. În toamna 1377, el acordase azil lui Giurgiu, "voievod românesc", refugiat din cauza "trădării neașteptate a poporului său". Giurgiu acționase în Moldova cu sprijinul lui Vladislav. Dar, în absența unor dovezi, nu cunoaștem dacă voievodul Giurgiu își disputase tronul cu Petru Mușat sau fusese doar pretendent, ori chiar preluase stăpânirea în sud-estul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din 1386 menționează că principele Vasile, fiul marelui cneaz al Moscovei, Dimitri Donskoi, a fugit de pe teritoriul Hoardei de Aur "în Țara Podoliei, la valahii mari, la voievodul Petru", iar în alte cronici se amintește concis că el s-a refugiat "în Țara Podoliei, la voievodul Petru". Deducem din textele (cronicile) citate, că domnul Moldovei, Petru Mușat, controla, în 1386, teritoriile din Podolia (dincolo de Nistru). Această informație din letopisețe poate avea un sâmbure de adevăr: contextul extern favorabil este acela ivit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Greciei propriu-zise. Printre ei se aflau mulți oameni calificați doctori, magistrați, profesori, negustori și meșteșugari -, care nu puteau găsi nici un loc de muncă și ale căror profesii nu aveau căutare în noua lor patrie. Guvernul a plasat cît mai mulți refugiați în zonele rurale, în special în Macedonia și Tracia. Ca urmare a acestei politici, echilibrul populației din aceste zone s-a schimbat în favoarea grecilor. Noii coloniști au primit unele loturi rezultate din împărțirea marilor moșii, parte a programului de reformă
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
fost tăiate. În plus, unitățile croate și slovene au opus o mică rezistență sau nici una. Serbia a plătit astfel prețul conflictelor naționale înverșunate care au continuat după 1918. La 14 și 15 aprilie, regele și majoritatea membrilor guvernului s-au refugiat în Grecia. La 17 aprilie a fost semnat la Belgrad armistițiul. Rezistența iugoslavă slăbise practic apărarea grecilor. Neavînd banii necesari construirii unui sistem defensiv eficient, guvernul grec se concentrase asupra fortificării graniței cu Bulgaria. Valea Vardarului a fost deci lăsată
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
secretar al Uniunii Agrare, încercînd apoi să încurajeze ducerea de către partidul său a unei politici independente cu orientare pro-occidentală. Supus unor permanente obstrucții și hărțuiri, el a demisionat în cele din urmă în favoarea lui Nikola Petkov. Ulterior, Dimitrov s-a refugiat în clădirea misiunii americane de la Sofia, emigrînd în final în Statele Unite. La început, Petkov părea să aibă o mai bună bază de cooperare cu Partidul Comunist. El colaborase cu Frontul Patriei de la bun început și sprijinise ideea unei strînse asocieri
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
și istoric C. A. Stoide. Cum însă războiul din Răsărit se apropia amenințător de fosta capitală a Moldovei, Liceul Național, cu întregul calabalâc însoțit de dascălii și elevii săi, aidoma multor altor instituții ieșene, a trebuit să ia calea pribegiei, refugiindu-se în Banat, la Făget, din 29 martie 1944 până la 15 martie a următorului an. Cu programul didactic adaptat condițiilor speciale de refugiu, anul școlar nu a fost compromis, încât la finele acestuia situația elevilor (între ei și Leonid Boicu
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Petersburgului în acel an a fost cucerirea Moldovei, înainte ca inamicul să fi avut timpul s-o devasteze. Principatele Române deveneau astfel teatrul central al operațiunilor militare. În fața turcilor se ridica amenințător spectrul lui Petru I. Referindu-se la Potocki, refugiat în Moldova, cronicarul turc Ahmed Asân nota că polonezul a descris intrarea moscoviților în Polonia, „raportând la Poarta fericirii că [rușii - n. n.] vor pătrunde pas cu pas în Țara Românească și Moldova... și, după ce vor lichida necazurile aduse de leși
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]