7,237 matches
-
telefonică de pe marginea trotuarului: bag fisa, formez numărul și spun: "Haideți, Don Șef, să bem, fir-ar ea de viață! Lăsați lădițele pentru flori. Sîntem și noi flori la urma urmei. Haideți să ne udăm cu vin... Să ni se scuture petalele arse de viscol. Mîine vom înflori din nou..." Imaginea cabinei telefonice se pierde încet, pe măsură ce eu mă cufund tot mai mult în somn. O amorțeală plăcută mă cuprinde, înfiorîndu-mă. Apoi, dintr-o dată, mă trezesc în combinat. Sînt singur în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Tu aici!? repet eu chinuit încă de teama că visez. Teona clatină din cap îndelung, afirmativ, închizînd ochii: Da, eu aici... Dacă muntele nu vrea să vină la Mahomed, atunci... Ori poate e invers... Cine mai știe!... Închide ochii și scutură încet din cap, în timp ce pe buzele ei, întredeschise, înflorește surîsul. Cînd deschide ochii, observ că privirea ei albastră se scaldă într-o pînză fină de umezeală. Ce viu și ce cald e ramul acela de magnolie! exclamă ea, ridicîndu-se, întorcînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
spun ceva, ori să fac un gest. De obosit ce sînt, nu pot decît să mă întreb dacă, într-adevăr, Teona e aici, ori am eu halucinații... Teona, șoptesc eu, atingîndu-i brațul. Teona tresare și se întoarce domol către mine. Scutură din cap cu mîndrie, își trece maiestuos vîrful degetelor peste buclele părului, trupul i se îndreaptă într-un gest plin de demnitate, iar ochii, umezi bine, îmi înfruntă privirea. Poftim, surîde ea, privește-mi ochii umezi... Cuvîntul tău vulgar m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
desfac larg brațele, să cuprind lumea întreagă. Pentru că mă simt eu însumi ca o floare de magnolie gata să se desfacă..." De ce zîmbești, Mihai? Palmele Teonei se depărtează încet, ca la sfîrșitul unei rugăciuni și coboară pe lîngă corp. Își scutură capul cu mîndrie, surîzînd din privire și din mișcarea lentă a buzelor, care se deschid, umede, asemenea unor petale în zori. Vrea să spună ceva, dar vorbele i se opresc pe buze, făcîndu-le să tremure. Abia acum își dă seama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă reafundam într o stare necunoscută de calm consternat; n-aș ști să definesc exact ce simt, ce nu simt; sunt într-o stare de absență fizică, pahar prea plin de o durere care țâșnește prin pereții lui. Mi-am scuturat toropeala și am telefonat tuturor celor din consiliu, folosind pentru fiecare formula pe care, din prevedere, mi-o recomandaseși; pe urmă mi-au telefonat prietenii tăi, după zece seara: Maria, foarte drăguță și atentă, doamna Pomp. Const., Dan și necunoscutul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
iar încep să slăbesc și mă simt slăbită. Tresar când văd pe biurou poșeta ta marron, pe care o port eu acum; târâi după mine, în silă, viața fără tine. Nu te mâhni: e probabil o fază trecătoare; mă voi scutura de gândurile astea torturante, de îndoieli, de griji, de spaima că n’am să te mai văd. Nu mai scriu, sunt prea sumbră; mă duc să mă prăbușesc în somn, în nădejdea că poate te voi visa și voi putea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
trandafiri sălbateci, crăițe ofilite și buruieni, grădină ce prelungea vraja de casă bătrână, părăsită. Am ieșit iar prin ploaie (și acum ploua, picura mai trist, mai insistent, mai ursuz). Am lăsat acolo nu mele tău tânăr ce suna biruitor și scutura praful, bătrânețea și tristețea. Ea te vedea încă, mică de 3 ani, cu o rochiță de lână albă și cu babouches albi îmblăniți... Atât de departe e vremea pe care totuși am trăit-o. O! Monică, tu trebuie să te
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aș fi vrut să mor în visul ăsta de neimaginat aici. Da, Baudelaire va mai exista când noi ceilalți vom fi încetat să existăm. Fiindcă, în ritmul în care merg ei...! Stai acolo, scumpa mea, neapărat. Lucrează și fii tare. Scutură-ți toropeala. Ca sacrificiul nostru să fie justificat, una din noi două trebuie să fie fericită, în afara acestui cerc de fier, de pucioasă, de iad. Dacă ies, simt ciuma în jurul meu; dacă stau acasă, ca acum, îl aud pe omul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
apăr de greieri, de greierii mei negri care vor să înlocuiască toate cântecele de la T.S.F. E adevărat că amurgul mi-a năpădit camera, ce zic eu năpădit, s-a instalat în cameră, și nu e amurgul, ci noaptea neagră, care scutură tot praful negru, de cărbune, al acestor mistere și nostalgii. Draga mea... Crăciunul, acest nou Crăciun al despărțirii noastre, al patrulea, e pe sfârșite și l-am petrecut destul de bine; la urma urmelor, am primit două vizite, am avut un
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Luke după o pauză. Nu, așa e. Iar data pe care a propus-o mama ta ar fi mult prea apropiată. — Serios? Iau o gură de cafea, meditând. Și... așa, ca chestie... când se gândise ea? — 22 iunie. Anul ăsta. Scutură din cap. Nu, ar fi o nebunie. Nu mai sunt decât câteva luni până atunci. Ce nebunie, curată demență! zic, dându-mi ochii peste cap. Ce, ne grăbește cineva? 22 iunie. Zău! Ce-o fi și în capul lui mami
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
că o mai ai! — Firește că o mai am! Dă la o parte straturile de hârtie care o protejează. Are treizeci de ani și e ca nouă! Becky, scumpa mea, e doar un gând... — Ce anume? zic, ajutând-o să scuture trena. — S-ar putea nici să nu te-ncapă... Ridic încet privirea spre ea. O, Doamne. Vorbește serios. N-are cum să-mi vină, zic, cât pot eu de detașată. Sunt sigură că tu erai mult mai subțirică decât mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
care un chelner așază un ceainic și un platou de argint cu prăjituri pe masa noastră. Elinor, vrei ceai, da? — Ia o plăcințică de ovăz, zice tati cu însuflețire către Elinor. Îți dau niște frișcă? — Nu prea cred. Elinor se scutură ușor, de parcă particulele de grăsime din lapte ar pluti prin aer și i-ar invada trupul. Ia o înghițitură de ceai, apoi se uită la ceas. Mi-e teamă că trebuie să plec. — Poftim? Mami ridică privirea, uimită. Deja? — Luke
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Trebuia să fie o reuniune plăcută de familie. Pentru numele lui Dumnezeu, suntem aici fix de trei secunde. — Trebuie să discut câteva lucruri cu Luke, zice Elinor, luându-și geanta. Putem s-o facem în mașină. Se ridică și se scutură de o firimitură imaginară de pe fustă. Mi-a părut foarte bine de cunoștință, îi spune lui mami. — Și mie! exclamă mama, sărind și ea în picioare, într-o ultimă încercare de împrietenire. Ne-a părut foarte bine să te cunoaștem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
preferate, deși de fiecare dată îmi spune că, după părerea ei, toate prețurile din magazin sunt superexagerate și că, dacă n-ar avea slujba asta, s-ar îmbrăca numai de la K-mart. Dar ce văd? zice, dându-și haina jos și scuturându-și părul negru și ondulat. — M-am logodit! zic radioasă. — Te-ai logodit! Vine la mine și-mi examinează atent inelul, cu ochi negri inteligenți. Ei, sper să fii foarte fericită. Sunt sigură că o să fii. Și că soțul tău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu un licăr în ochi și îi zâmbesc și eu. Cât e de simpatică! Dar tot nu știu ce caută aici. — Îhm... Robyn... Am și eu o curiozitate, zic șovăitoare. Ești cumva aici în... scop profesional? — A, nu. Nu, nu, nuuuuu. Robyn scutură vehement din cap. Ce fac eu nu e o profesie. E o vocație. Timpul pe care mi-l dedic... pasiunea cu care îmi fac treaba... — Aha. Îi arunc o privire confuză lui Elinor. Păi, ideea e că... nu știu dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
asemenea eveniment? Michael îmi face cu ochiul. Felicitări! Ridică paharul în cinstea mea. Becky, recunoaște că regreți foarte tare că n-ai acceptat slujba pe care ți-am propus-o. La Washington, ai fi avut un viitor strălucit. Pe când așa... Scutură din cap. Uite și tu cu ce te-ai mulțumit. Cu un serviciu care-ți place, cu partenerul care-ți place, cu o nuntă la Plaza... Cine ți-a zis de Plaza? spun uimită. — A, toată lumea cu care am vorbit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la ea cu atenție. Nimic, spune, nu te poate pregăti pentru experiența pe care o trăiești când îți cumperi rochia de mireasă. Poate tu crezi că totul se reduce la a-ți cumpăra ceva de îmbrăcat. Cynthia surâde scurt și scutură din cap. Însă cumpărarea unei rochii de mireasă este cu totul și cu totul altceva. Nouă, celor de la Dream Dress, ne place să spunem că nu îți alegi rochia de mireasă... — Ci ea te alege pe tine? sugerează Suze. — Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
spre noi cu o încruntătură perplexă. Astea n-au etichetă cu prețul. — Asta e din cauză că... abia le-am expus, mă trezesc spunând grăbită. Dar cred că prețul e în jur de... ăă... optzeci și nouă de dolari. — Înțeleg, face Randall scuturând din cap. Ei, nu prea le am eu cu moda... — Mie-mi spui? îmi șoptește Danny în ureche. — Dar, dacă se vând, o fi ceva de capul lor. Daniel, îmi scot pălăria în fața ta. Pune mâna pe alt tricou, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
simpatic! Acum s-au apucat amândouă să scotocească prin tot stativul cu degete grăbite, și bietele tricouri nu mai rezistă la atâta presiune. Tivurile încep să se destrame, sclipiciul și șnururile de ștras încep să se desprindă, și paietele se scutură pe podea. — Oops, s-a desfăcut cusătura. Lisa ridică ochii îngrozită. Becky, crede-mă, s-a desfăcut singură. N-am tras deloc de ea. — E OK, zic stins. Bănuiesc că așa e modelul, nu, și chestiile astea sunt făcute să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dintre mâneci îi rămâne în mână, lăsând în urma ei o cusătură deșirată. Toți cei prezenți se uită la ea muți de uimire. — Așa e modelul, spune Danny, un pic cam târziu. E o... abordare a designului din perspectivă deconstructivistă... Christina scutură din cap ferm și pune tricoul înapoi. — Dragă tinere, este evident faptul că ai fler. S-ar putea să ai chiar și talent. Dar, din păcate, asta nu e de ajuns. Dacă dorești să ajungi departe, trebuie să-ți finisezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
hotărâtă, își scoate mobilul și mi-l întinde. — OK. Dacă ai de gând s-o faci, fă-o acum. Hai, formează numărul. — Nu pot. Elinor e într-o clinică din Elveția. Mă gândisem să-i scriu o scrisoare... Nu. Suze scutură ferm din cap. O faci acum. Sună pe altcineva, nu contează. Sun-o pe tipa care organizează nunta, Robyn sau cum o cheamă și spune-i ei că s-a terminat. Bex, nu mai poți amâna nici măcar o clipă. — OK
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ușor faxul. Eu clatin din cap. Știe cineva? De exemplu, știe măcar Luke? Nu știe nimeni, zic, regăsindu-mi în cele din urmă glasul. Și trebuie să-mi promiți că nu spui la nimeni. Că nu spun la nimeni? Glumești? Scutură din cap, nevenindu-i să creadă. Becky, cum ai putut să lași să se întâmple așa ceva? Nu știu. Nu știu. N-am avut nici cea mai mică intenție să se întâmple una ca asta... — N-ai avut nici cea mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
că veni vorba. Când mi-a zis că e mândră de tot ce am făcut, de la faptul că mi-am făcut firma asta și până la faptul că te-am ales pe tine de soție. Nu știu, parcă sună... nu știu... Scutură din cap. — Mie nu mi se pare nimic deplasat! răspund înainte de a mă putea controla. Adică... de ce să nu o crezi când spune... Dar a mai zis încă ceva. Că n-a fost zi din clipa în care m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
asta, micul Ernie a încercat să dea piure de mere pe ea... — Pe bune? zic, uitându-mă la Suze, care se îmbujorează vag. — Dar noroc că o acoperisem cu husa de plastic! spune mami. Se duce la rochie și îi scutură ușor volanele, cu ochii vag înroșiți. De când aștept momentul ăsta! Becky, îmbrăcată cu rochia mea de mireasă! E o prostie, nu? Nu e o prostie, zic și o îmbrățișez. Asta înseamnă o nuntă la urma urmei. — Doamnă Bloomwood, să știți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
începe să râdă zgomotos. — Ce? zic indignată. Așa e! — Știu. Luke se șterge la ochi. Știu. Becky Bloomwood, te iubesc. — Acum sunt Becky Brandon, ai uitat? răspund, uitându-mă la verigheta cea nouă, extrem de frumoasă. Doamna Rebecca Brandon. Însă Luke scutură din cap. Există o singură Rebecca Bloomwood. Să rămâi Rebecca Bloomwood, toată viața, e tot ce îmi doresc. Îmi ia ambele mâini și mă privește cu o intensitate stranie. Orice ai face. Să nu încetezi niciodată să fii Becky Bloomwood
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]