6,822 matches
-
constrâns să demisioneze. I-au urmat o serie de prim-miniștri interimari; nici unul nu a reușit să formeze o majoritate parlamentară confortabilă. Relațiile dintre parlament și curtea regală s-au deteriorat și mai mult când un grup de ofițeri cu simpatii liberale au fost acuzați de conspirație Împreună cu fiul lui Papandreu, Andreas. În martie 1967, 21 dintre ei au fost aduși În fața curții marțiale. În acest moment, guvernul parlamentar grec nu mai funcționa decât În teorie. Conservatorii și ofițerii de armată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
depolitizare a culturii veche de zeci de ani. Studenții protestatari care cereau din 1956 autonomia campusurilor și relaxarea codurilor morale au beneficiat de o anumită libertate, putând să se organizeze și să protesteze În limitele prestabilite; puteau chiar conta pe simpatia unor critici din interior ai regimului - catolici reformiști și „falangiști” dezamăgiți, printre alții. Dar toate manifestările active de simpatie sau colaborare transversală - cu minerii În grevă, de pildă - erau absolut excluse 11. Regulă valabilă și pentru criticii de vârstă adultă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
morale au beneficiat de o anumită libertate, putând să se organizeze și să protesteze În limitele prestabilite; puteau chiar conta pe simpatia unor critici din interior ai regimului - catolici reformiști și „falangiști” dezamăgiți, printre alții. Dar toate manifestările active de simpatie sau colaborare transversală - cu minerii În grevă, de pildă - erau absolut excluse 11. Regulă valabilă și pentru criticii de vârstă adultă ai regimului. De altfel, toate opiniile propriu-zis politice erau suprimate, iar partidele politice independente, interzise. Până În 1967, țara nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și bâjbâite, dar Tejero și Milans del Bosch aveau de partea lor tradiția și precedentul. Mai mult, parlamentul Însuși (sau variile partide politice și simpatizanții lor) nu putea face mare lucru pentru a bloca o lovitură de stat militară, iar simpatiile armatei erau greu de anticipat 16. Decisivă pentru ieșirea din criză și pentru direcția ulterioară a istoriei spaniole a fost atitudinea lui Juan Carlos I, care a respins tranșant cererile conspiratorilor și a ținut un discurs televizat În favoarea Constituției, plasând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În deceniile trecute, Însă nu se simțeau neapărat mai „europeni”, În ciuda proliferării etichetelor, alegerilor și instituțiilor „europene”. Multitudinea de agenții, mijloace de comunicare de masă, canale media, instituții, reprezentanți și fonduri au adus multe avantaje, dar și-au câștigat puțină simpatie. Poate tocmai din cauza abundenței de canale oficiale care distribuiau banii și supravegheau modul În care era administrată mărinimia europeană: aparatul deja complex al guvernării statului modern, cu ministere, comisii și direcții, era acum dublat și chiar triplat de sus (de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Mitterrand, ca și Margaret Thatcher, era un candidat neverosimil pentru rolul care i-a revenit În treburile națiunii. Născut Într-o familie de catolici practicanți din sud-vestul tradițional al Franței, În anii ’30 el era un student la Drept cu simpatii conservatoare și activa În mișcările antidemocratice cele mai extremiste din epocă. și-a petrecut cea mai mare parte a celui de-al doilea război mondial ca tânăr funcționar În guvernul colaboraționist de la Vichy, trecând În tabăra opusă exact la timp
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
implicații ce discreditau utopismul radical. Intelectualii din Marea Britanie, care n-au fost niciodată seduși de comunism, erau indiferenți la declinul acestuia și distanți față de noua dispoziție de pe continent. În Franța, În schimb, proiectul comunist se bucurase multă vreme de o simpatie considerabilă. Când anticomunismul a luat amploare În dezbaterile publice din viața franceză, În conjuncție cu declinul constant ca rezultate și influență al Partidului Comunist, el a fost alimentat de amintiri și exemple locale. Noua generație de intelectuali francezi a „depășit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lupta cu ateismul estic și materialismul vestic deopotrivă 1. Acest lucru, Împreună cu Îndelungata preoție la Cracovia, departe de curentele teologice și politice occidentale, explică poate aplecarea sa către o viziune Îngust-poloneză și uneori alarmantă asupra creștinismului 2. Dar explică și simpatia fără precedent de care se bucura În țara de origine. De la Început, papa s-a distanțat de complicitatea roman-cosmopolitană a predecesorilor săi cu modernitatea, secularismul și compromisul. El a dus o campanie elaborată de apariții internaționale - spectacole atent coregrafiate În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care au Început În 1970 și care vizau managementul represiv și iresponsabil al economiei de către partid. Carierismul, incompetența cinică, viețile irosite; creșterea prețurilor, grevele de protest și Înăbușirea lor; apariția spontană a sindicatelor locale și implicarea activă a intelectualilor disidenți; simpatia și sprijinul Bisericii Catolice: acestea sunt repere bine cunoscute ale renașterii societății civile, surprinse emoționant de Andrzej Wajda În Omul de marmură (1977) și Omul de fier (1981), prezentări cinematografice didactice ale iluziilor pierdute și speranțelor renăscute În Polonia comunistă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și România național-comunismul era de câțiva ani la mare preț. Când Miloševiæ a aprobat zgomotos un memorandum patriotic al Academiei de Arte și științe din 1986 sau când a făcut În anul următor o vizită la Kosovo În semn de simpatie față de doleanțele sârbilor cu privire la „naționalismul” albanez, calculele lui nu erau diferite de ale altor lideri comuniști est-europeni din acea perioadă. Cum legitimitatea ideologică a comunismului și a partidului se evapora rapid În era Gorbaciov, o modalitate alternativă de a pune
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trei votanți români a optat pentru Tudor; singura alternativă era fostul aparatcic Ion Iliescu 18. Chiar și politicienii naționaliști care Își Începuseră cariera În calitate de critici ai comunismului - cazul mișcării „național-patriotice” ruse Pamiat („Memorie”) - au alunecat cu destulă ușurință spre o simpatie simbiotică pentru trecutul sovietic, Îmbinând resentimentul naționalist cu nostalgia pentru moștenirea sovietică și monumentele ei. Același amalgam de retorică patriotardă și regret pentru lumea dispărută a autoritarismului de tip sovietic a alimentat popularitatea noilor naționaliști din Ucraina, Belarus, Serbia și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de opinie de la mijlocul anilor ’90 reflectau opinia generală că, În afară de călătorii, mijloace electronice de informare și libertatea de expresie, calitatea vieții fusese mai bună Înainte de 1989. În alte țări, până și vechile emisiuni din perioada comunistă stârneau o oarecare simpatie: În 2004, cele mai populare programe la televiziunea cehă erau reluările cu „Maiorul Zeman”, un serial polițist de la Începutul anilor ’70 al cărui scenariu era, practic, un exercițiu de propagandă pentru „normalizarea” de după 1968. Republica Cehă a fost singura țară
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comunismul drept o orânduire criminală. Atunci, cum putea fi cineva pedepsit retroactiv pentru că se conformase legilor comuniste sau slujise statul comunist? Pe deasupra, unii dintre cei care au cerut primii - și chiar cu vehemență - răzbunarea Împotriva tiraniei comuniste aveau ei Înșiși simpatii dubioase: În atmosfera confuză de la Înceutul anilor ’90, anticomunismul se confunda adesea cu o anumită nostalgie pentru regimurile dărâmate de comuniști. Condamnarea comunismului era greu de separat de reabilitarea predecesorilor fasciști. Mulți oameni rezonabili au admis că linia trebuia trasă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ajuns la un compromis nu este fiindcă extremiștii din ambele tabere s-au Înduioșat. Așa cum masacrele din Bosnia și Kosovo au determinat intervenția străinilor, la fel ciclul fără capăt de atrocități și contraatrocități din Ulster nu numai că a diminuat simpatia comunităților locale față de militanții Înarmați care pretindeau că le reprezintă, ci a obligat Londra, Dublinul și chiar Washingtonul să intervină mai energic și să solicite măcar un acord temporar Între părțile beligerante. Acordul semnat În aprilie 1998 nu a soluționat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acest lucru. Chiar dacă europenii și-au pierdut Încrederea În politicieni, În inima sistemului european de guvernare există un lucru pe care nici partidele antisistem cele mai virulente nu au Îndrăznit să Îl atace fățiș și care continuă să suscite o simpatie cvasiuniversală. Acel ceva nu este, cu siguranță, Uniunea Europeană, În ciuda numeroaselor ei merite. Nu este nici democrația: prea abstractă, prea nebuloasă și prea des invocată pentru a mai putea fi pusă pe un piedestal. Nu este nici libertatea sau statul de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din același gen de reminiscențe incomplete. Dacă ne gândim că RDG - ca să adaptăm afirmația lui Mirabeau despre Prusia sub dinastia Hohenzollern - era doar un serviciu de securitate dotat cu un stat, ea dovedea retrospectiv o capacitate remarcabilă de a trezi simpatia și chiar regretul. Pe când cehii Își admirau vechile haine, germanii se Înghesuiau să vadă Goodbye, Lenin, film În care ironia palpabilă față de neajunsurile, dogmele și absurditatea generală a vieții sub Erich Honecker era compensată conștient de o anumită simpatie pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trezi simpatia și chiar regretul. Pe când cehii Își admirau vechile haine, germanii se Înghesuiau să vadă Goodbye, Lenin, film În care ironia palpabilă față de neajunsurile, dogmele și absurditatea generală a vieții sub Erich Honecker era compensată conștient de o anumită simpatie pentru subiect și o atitudine mai mult decât ambivalentă față de dispariția lui subită. Dar nemții și cehii, ca atâția alții din Europa Centrală, aveau deja prea multă experiență În materie de noi Începuturi bruște și traumatice la scară națională. Nostalgia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intelectuali europeni, nu au fost orchestrate sau articulate de ei. Unii scriitori francezi - Lévy, din nou, sau Pascal Bruckner - refuzau să condamne Washingtonul, pe de o parte, pentru a nu crea impresia unui antiamericanism orb, pe de altă parte, din simpatie pentru poziția Statelor Unite Împotriva „islamismului radical”. Ei au trecut practic neobservați. Figuri cândva influente ca Michnik și Glucksmann și-au Îndemnat cititorii să sprijine politica irakiană a Washingtonului, argumentând pe baza propriilor scrieri anterioare despre comunism că principiile generale justificau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa. Puteau să evite subiectul, să insiste asupra propriei lor suferințe, să arunce Întreaga vină asupra „câtorva” naziști. Însă nu puteau ocoli responsabilitatea atribuindu-le pur și simplu altora genocidul. Chiar Adenauer, care În public se limitase la manifestări de simpatie pentru „victimele” evreiești fără a-i numi vreodată pe călăii lor, a fost nevoit să semneze un tratat cu Israelul privind plata reparațiilor. Iar dacă amintirile lui Primo Levi nu i-au interesat nici pe britanici, nici pe francezi și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
păr - devenind, ca să spunem așa, oficial fals. Încălcarea tabuurilor comportă Însă riscuri proprii. Înainte de 1989, orice anticomunist primise În mod automat eticheta de „fascist”. Dar, dacă „antifascismul” fusese doar o minciună comunistă, devenea acum foarte tentant să Îi privești cu simpatie și chiar cu admirație retrospectivă pe toți anticomuniștii discreditați până atunci, inclusiv pe fasciști. Scriitorii naționaliști din anii ’30 au revenit la modă. Parlamentele postcomuniste au votat moțiuni care Îi proslăveau pe mareșalul Antonescu al României sau pe omologii lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al nostru!”. De unde se poate trage concluzia că e contraindicat să spui vorbe de bine despre șefii bolșevici! Chiar după 1989, când comunismul românesc Își pierduse apanajul de politică de stat, președintele Franței, Mitterrand, n-a făcut altceva, arătându-și simpatia față de Ion Iliescu, decât să se aleagă cu porecla l’ami de l’assassin! Un capitol dureros, frustrant din istoria de aproape 50 de ani a comunismului românesc e acela al disidenței intelectuale. Deși Tony Judt constată că multă vreme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
în baza aceluiași temei, călugării trebuiau să se asigure că nu le lipsește vinul și că acesta este de calitate 22. Venind din Egipt la sfârșitul secolului al IV-lea, călugării (termen care provine din grecescul monos: singur) nu atrăgeau simpatia mulțimii: "niciodată pieptănați, rar spălați, cu bărbile încâlcite, cu miros greu de praf, murdari din cauza armurilor și a căldurii"23 își cultivau prin tradiție o asceză sănătoasă pentru a-și smeri trupul, urmând modelul sfântului Macarie care trăia ca stâlpnic
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
țări. Secession-ul vienez este un fenomen de amploare în ciuda sentimentului pe care-l au artiștii vienezi că se află la periferia unei mari culturi, cultura germană. De asemenea, și simbolismul polonez este destul de consistent, mai ales prin popularitatea și simpatia de care se bucură o serie de personalități culturale și având în vedere și situația ingrată a Poloniei a cărei unitate statală este desființată pentru mai bine de 100 de ani. Arta preia o parte din dezideratele naționale, în primul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nostru bubuie furtuna dezlănțuită a vieții care se înnoiește. În vacarmul luptei, în mijlocul problemelor urgente pe care fiecare zi le scoate la iveală, în prezența răspunsurilor sângeroase date de viața rusească, Imuabilul pălește, ba chiar dispare (pentru mulți dintre noi). Simpatia ni se îndreaptă către toți cei care muncesc pentru "renovarea" existenței; nu respingem niciuna dintre problemele epocii actuale, dar credem cu fermitate că este imposibil de a trăi fără Frumusețe și că trebuie, cu ajutorul instituțiilor libere, să inițiem (pentru urmașii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
English (1958), autorul care a folosit pentru prima dată termenul de „atitudine" a fost psihologul englez M. Calkins. Acesta Înțelegea prin atitudine un gen de relații fundamentale ale Eu-lui cu obiectele sau fenomenele din mediul Înconjurător (de exemplu, receptivitatea, activitatea, simpatia, egoismul etc. Mai târziu, Calkms s-a folosit de traducerea termenului german Bewusstseinslagen pentru anumite stări afective, precum așteptarea sau siguranța. O contribuție importantă În studierea atitudinilor a avut-o renumitul psiholog american L. L. Thurstone. Afirmând că atitudinile sunt
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI DE LA TRADIȚII LA INTEGRARE EUROPEANĂ by Mariana CALUSCHI, Oana GAVRIL JITAR, Mihaela ŞERBAN, Constantin NECHIFOR, Daniel URMĂ () [Corola-publishinghouse/Science/750_a_1157]